1 Decembrie la cota 1000

O bicla, un steag, si-un om.

 

De ceva timp ma tot gandesc ca nu am ajuns si eu cu bicla la cota 1000, sau Vf. Paduchiosu. Printre biciclistii din Targoviste e un fel de traditie ca de Ziua Nationala sa se mearga la cota, pentru poze cu tricolorul. Anul trecut nu s-a organizat nimic si nu am ajuns. Asa ca anul asta imi propusesem sa merg, indiferent de vreme si companie. Cu vreo 3 zile in urma m-a sunat Dan Popa, ca ar vrea sa mearga si el. Aseara a aparut si Ionut Priceputu, zice ca se baga si el. Eeee, asa da. Mai vii de-acasa.

Pregatit sufleteste eram, mai lipsea pregatirea fizica. Asa ca ieri am alergat ca disperatul cateva ore bune la airsoft, de mi-a iesit pe nas. Si m-am ales si cu o febra musculara de toata uratenia (daca scriam “frumusetea” era clisheu, nu?!).  Aseara dau cu cola pana tarziu si ma culc ca fotbalistii romani aflati in cantonament, pe la 2 si ceva. Si ghici cine injura dimineata telefonul care deranjeaza bushteanul?! Corect. Mancuso. Cu Chiu si Vai, tovarashii mei de-o viata, ma dau jos din cuib si imi caut papucii sa-mi bag picioarele-n ei. Ma dau cu apa la ocheane, impushc un sandwich, ma echipez in straiele de sarbatoare (a se citi chiloti curati), bag o apa la bidon, si o tai spre platou, ma vad cu colegii de escapada la 9.

Io si Dani Popa

Poetu' si Blogger-ashul

 

 

 

 

 

 

 

 

Ne intalnim, nu stam prea mult la vorba si o taiem spre munte. Nu e frig, dar e innorat, si imi afecteaza moralul. Plus ca baietii ma anunta ca au si alte treburi azi si nu ma pot insoti decat pana la Pucioasa, de acolo sunt pe turta mea. Nu ma deranjeaza, ba chiar ma bucura, deoarece am de gand sa bat un record pe Strava, si ar insemna sa o iau inainte pe o bucata de drum si sa ii astept sus. Asa ca tot raul spre bine.

Pucioasa vine repede, ne despartim (prieteni), si ii dau inainte cu incredere. Muntii imi apar luminati de un soare primavaratic, dar parca nu imi vine sa ma bucur, ca pana sus mai e de pedalat. Totusi, ma delectez cu frumushatza de peisaj, fac si ceva poze.

Dupa Pucioasa depasesc 3 ciclisti (oare or merge tot la cota?!), sunt prea lenti, asa ca ii salut de “la revedere” si o tin lunga. Picioarele se cam opun la sprinturi, efortul de ieri e omni-prezent. Dar nu le iau in seama reclamatiile, am o treaba de facut azi si nu ma incurc eu in doua betze. Crezand ca va fi foarte frig, mi-am luat chiloti pe mine, sa nu imi inghete “coatele”. Proasta idee! M-am dezobisnuit sa-i port, asa ca m-am ales cu niste jene acolo unde nu bate soarele niciodata, de nu pot zambi cand stau asezat. Asta sa fie beleaua de azi, ca ma descurc. Trec satele, ma bucur de priveliste, se vede zapada pe partea nordica a dealurilor. Dupa Fieni iese si prietenul meu Soare de dupa salteaua de nori si incepe sa usuce drumul, cam umed si plin de nisip antiderapant. Asa daaaa!

 

Parca am prins aripi, am uitat de picioare, de bataturi la obraji, de oboseala. Nu e cald, dar soarele parca a adus din nou speranta in viata mea, asa ma simt. Frate, ma duc la cota 1000! Esteeeeeeeeeeeeee!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ajung si la Glod, sat de corbi. Trec usor, nu neaparat neobservat, dar in liniste. E iar bine. Acum sunt deja pe segmentul cronometrat, si am de tras. Vad o gramada de locuri bune de pozat, dar imi zic ca tot pe aici ma intorc, si fac atunci. Si am tras pana sus, cat  am putut de tare. Urcarea are 14 km, recordul e de 55 minute si vreo 20 de secunde. Maamaaaa, dar e lung, fratie! Admir un Golf rasturnat in sant, casc gura la viloacele de la Valea Sipotului, ma minunez ca padurea e inca in picioare, injur niste tarani cu meleu care trec prea aproape de viermele de ciclist, si ma apropii de partea cea mai grea, ultima, unde rampa e destul de violenta. Dar sunt pe foaia mica, imi place cum ma misc, nu neaparat cu talent, dar nu resimt dureri in genunchi. Asa ca tot urc. Vad un semn: cabana de la cota – 1500 m. Ooooo, asa da! Mai prind curaj, mai iau o gura de apa romaneasca cu nisip, ca doar e ziua nationala, si pedalez. Vad si varful, stiu drumul, inca 2 curbe si gata. 500…300.. Si am ajuns la cota. Dar nu opresc, segmentul meu se termina un pic mai jos, asa ca ma opresc abia pe drumul spre Cuibu’ dorului. Salvez repede activitatea pe Strava, si, ce sa vezi, am batut recordul, cu 2 minute. Eeeeee, in starea mea, si tot am reusit. Pai la primavara o sa il dobor din nou. J J Il sun pe babacu’sa stea linistit ca am ajuns, fac 2 poze, si o iau inapoi.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Tre’ sa fac poze si la cota, cu tricolorul Romaniei, ca de aia am venit pana aici. Inot un pic prin zapada, asez bicla, fixez steagul, si fac poze. Jubilez la gandul ca am reusit-o si pe asta, dar nu prea pot sa rad, dintii mei au baut un shake de banane si zdrangane de sar plombele. E frig, coane, ce pana mea mai stai?!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Asa ca schimb fesul cu o cagula, trag o poza cu zapada, si o iau la vale, spre Tgv. Maaaaamaaa, dar e frrrrrrig! Plus ca ma bate si un vant nebun din fata. Avand in vedere ca e ziua nationala si vantul are treaba cu mine, un roman pus pe pozat steaguri romaneshti, ma gandesc ca e ungur, ce pi..a ma-sii! J Zbor cu 50 la ora, ochii plang de la frig, mainile nu mai sunt ale mele, dar bine ca tin de ghidon, ajung iar la corbi si merg bine, dar stangul e handicapat, genunchiul vrea liber. Nu pot aproba cererea lui de concediu, tre’ sa ajung acasa, nu vreau sa il deranjez pe tata, desi stiu ca i-ar face placere sa imi salveze coorul de pe coclauri. Din nou.

Am insa o problema muuuult mai mare. Cand am vorbit cu tata, mi-a zis ca pregateste o fasole cu ciolan. Aolicaaaa! Numai la asta imi sta gandul. Dar trec pe langa o curte si imi pare ca miroase a mici. Muaaamaaa, gata! Vreau mici cu bere. Asta visez, asta pictez. Deja ma vad cu un carton cu 4 mici in brate si o bere romaneasca Tuborg langa.

Dar zici ca sunt blestemat, nicio micarie, bashka niciun magazin deschis. Baaaa, voi sunteti nebuni?! Mi-e foameeeeeeee!

Nu mai pot, gata, il sun pe tata sa vina sa ma ia, ca altfel ma ia naiba. Sunt obosit, cu foamea-n gat care ma sufoca, nu se poate asa ceva. Dar uit de gandul asta cand vad un magazin. Iau ce apuc, bag o cola sa imi linistesc sufletul zbuciumat, si imi mai revin. Eeeee, sunt alt om acum. Bucile ma dor, picioarele sufera chinul vietii, dar eu am pe fatza un zambet tamp, de parca am citit un banc nostim, dar caruia nu prea i-am prins poanta!

Amu’ pedalez, e drum la vale, mai am o scurta urcare inainte de Pucioasa, si apoi plat spre casa. Scurg kilometrii pe sub roti, injur soferi idioti, si ma apropii de casa. Nu mai am chef de poze, e innorat si parca nu am nevoie de poze triste in povestea mea.

La intrarea in Targoviste ma intalnesc cu Andrei Prodan, a iesit la plimbare, dar are nevoie de o pompa. A mea e praf, dar el are valva presta si nu o poate umfla la nicio benzinarie. Asa ca il iau cu mine, ii dau reductia mea, si il trimit la plimbare. Eu ajung acasa, multumesc Domnului ca s-a terminat cu bine, ma bag la scaldatoare, si apoi, fasoleeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee!

 

 

In seara asta, daca nu raspund la mesaje sau notificari, inseamna ca am mancat prea multa fasole si e semnalul slab. Bine ca nu fumez, ca ma vedeati la stirile de la ora 5. “O explozie puternica zguduie din temelii un bloc cu patru etaje din Targoviste”. J J Va las, ma retrag. Sa aveti o saptamana usoara, cam cum e sufletul meu dupa astea doua zile!

Mancuso