Cele mai urâte tipuri de bicicliști

   De obicei vorbesc despre mine la persoana a treia și folosesc termeni simpatici, ca "frumos", "deștept", "ambițios" și "bun". Nu rare sunt cazurile când le pun alături de "cel mai". Deci nu aș putea vreodată să mă includ în vreuna din categoriile de frumuseți exotice de mai jos. Îmi dau seama că exotic e doar vreun biciclist din Bora Bora, nicidecum specimenele pe care le întâlnim la ture sau navetă. Clar tu, cititorule fidel, ești ferit de blagoslovirea ungerii într-una din clasele enumerate. Ești ca mine, perfect. Cel mai. Sunt modest și nu zic mai mult ca perfect.

     Pe primul loc în toate topurile se clasează biciclistul care merge fără lumini. Frate, și câți sunt! Sigur, de cele mai multe ori îi înjurăm când suntem cu mașina, altfel îi depășim cu superioritatea deținătorului suprem de bec alb la față și roșu la cur și nu ne coborâm în bezna lui săracă! Mă, dar ia stai așa! Pe tine nu te-a prins niciodată întunericul fără o fărâmă de sclipire în buzunare?! Mancuso, ia zi-mi, tată, câte plăcuțe cu PSD ai luat de la Urziceni spre București când calculai prost timpul de deplasare și mergeai ca proasta-n sat când se ia curentul pe uliță?! Hmm, altă întrebare?!

     Pe locul doi e ăla de vorbește mult. Nu, nu, nu eu. Ci ăla de se laudă cu orice. Indiferent ce zici sau faci, el e peste tine. Într-o discuție la cafea, nici nu contează ce ai tu de povestit, pare că ascultă doar pentru a interveni cu amănuntele lui extra-mega-super interesante. Doar poveștile lui contează, tu ești un simplu ascultător. El e mereu primul. Chiar și cafeaua lui e mai bună decât a ta, inferiorule care ești! Plus că de obicei ăsta de vorbeste mult are și cu ce să se laude, bicla nouă, haine noi, mufă nouă sau mă-sa nouă. Mor de invidie, este!?

     Al treilea e ăla de îți comentează la toate turele și pozele, doar ca să te încurce, sau să îți arate că îți este superior. Cumva, aici intră și o parte din ăia din categoria de mai sus. Să vă ia naiba, bă, că nu trebuie să vă dau vouă explicații în legatură cu nimic, că nu mi-ați dat vreun gel sau vreo roată la curse și am rămas dator! Să vezi analize pe text și ture, că de ce așa sau de ce nu așa! Orice faci, nu e bine. Pe bune!? Să mă pupați la bazon, băi cârcotași gratuiți cu timp de pierdut! Hai că iar m-am enervat! Ce prost sunt...

    Apoi avem cotețarul. Cumva, această categorie e aparte, are și farmec, mai ales când o regulă nescrisă spune că ultimul dintr-un pluton ia și kom pe strava, pe anumite segmente. La naiba, păi pe mine chiar mă doare la Strava! Și nu mai zic că la curse ăla de stă la plasă e și cel mai avantajat. Ai zice că trena pe care o duci se va lăsa  cu urmări pozitive în clasament dar vine cotețarul și îti trage sepedeurile de sub picioare, luându-ți locul. Desigur, există și o parte negativă când toată lumea te vede așa, că stai la plasă mereu, și îți iei hate, dar cam atât. Eu mereu îmi propuneam la curse să fiu italian (cel mai cotețar popor în ciclism), dar nu mi-a ieșit niciodată. Poate pentru că nici nu reușeam să stau în pluton cu ăia buni și mă scurgeam înspre plutoane mai liniștite și mă nimeream la trenă. Iar, prost rău! 😃😃😃

     Se poate să fi intalnit la ture și calculatorul cu pedale, eu așa îi zic, ăla de calculează tot în watt-i și secunde, știe toate segmentele de pe strava, unde încep și se termină, care e kom-ul. Uneori e folositor, mai ales atunci când tu habar n-ai de lucrurile astea. Omul ăsta devine și mai enervant când începe să îți explice despre mâncare, câte calorii și carbohidrați și proteine are fiecare bob de orez. Îți piere pofta de mâncare și pedalare, o dai în bâlbâială spumoasă și schimbi grupul.
     Mai e triatlonistul. Pe ăsta nu îl urăști, doar îl invidiezi din toată inima, că el are tot timpul din lume să alerge, să meargă cu bicicleta și să înoate. Și ca să fie treaba-treabă, mai are și alte hobby-uri și are și familie. În cazul ăsta, chiar ajungi să îl urăști. Din suflet!
     S-ar putea să te fi lovit și de cel care are bicicleta bibelou, de te simți ca un ratat, doar pentru că ți-ai facut revizia acum o săptămână și tot nu arată bicicleta ca a lui. Pretenaș, nu o mai bibili atât, mai și mergi cu ea, la naiba! Păi dacă vezi metebeul meu, mamă-mamă! Zic DACĂ îl vezi, pentru că la cât de murdar e, zici că e camuflat! Dacă îl las în curte, zău de îl găsesc! Mă rog, eu știu că important e ca angrenajul să nu fie prea încărcat și frânele să te țină pe drum, altfel, poate să aibă și ceva mizerie, nu tușesc! În partea cealaltă a salonului este cel care nu are deloc grijă de bicicleta lui, o lasă cu lunile legată pe scara blocului de nu am eu loc să urc și să cobor cu frigiderul meu drag! Ăsta merită să i-o fure cineva, poate așa va reuși să o prețuiască din nou! Nu e vreo bijuterie, dar am văzut biciclete de 200 de ron furate de pe scară, așa că orice e posibil!
     Ar mai fi câteva tipuri care te calcă pe bombeu, dar nu merită mai multă atenție, poate doar o enumerare: ăla de merge la sală la spinning (el îi zice cycling) și îți povestește cu superioritate ce distanțe parcurge, de ordinul sutelor de metri (!), dar tu taci și îl asculți, să nu îi strici aura de campion. Mai este ăla de traversează pe trecerea de pietoni călare pe bicicletă și te înjură dacă îl atenționezi! Rupe-ți-ai mufa-n șina de tramvai, idiotule! Idem pentru ăla de trece pe roșu la semafor! Vine tare din urmă tembelul care merge pe aleea de biciclete din parc cu o super-viteză, ca la curse, doar să impresioneze tipesele sărace ieșite la plimbare. Băi, tâmpitule, să nu dai peste vreun copil, că apari la știrile de la ora 5.
     Acum, pe moment, nu mai am vreo altă categorie care să îmi taie elanul la ture, așa că dacă te gândești sau ai deja ceva bun, bagă aici un comentariu, să mă mai cultivez și eu nițel! Să fie scandal, zic!

E, nici chiar așa...

Izolarea mentală

     De ceva timp ne aflăm într-o situație fără precendent în viața noastră. Dintr-o dată trebuie să renunțăm la anumite drepturi și plăceri pentru a încetini sau chiar opri răspândirea unui virus despre care ni s-a spus că provine de la un liliac chinez dar am aflat și din alte părți că ar fi fost "scăpat" din laborator. Adevărat sau fals, nici nu mai contează. Tocmai citeam un articol legat de isteria inutilă în legatură cu covid, că de fapt sunt alți viruși mai periculoși și că altele sunt cauzele numărului mare de victime, cum ar fi poluarea și sănătatea precară a celor atinși de această boală. OK, să zicem că e așa, dar atunci ceilalți, fără poluare sau alte probleme!? Plus că pe mine mă înspăimântă rata uriașă de răspândire. Oricum, dezbaterea ar putea continua trei zile, cu argumente mai mult sau mai puțin valide. O las așa.

     Ideea e că suntem la izolare, care mai de care în casa lui, separat de ceilalți. Norocul meu și al familiei mele e că avem curte și mai ieșim să ne alergăm cu două zăpăcite de cățelușe. Azi tocmai ce am ieșit să udăm niște flori și să aranjăm grădina, câțiva copaci și trei fire de vie, plus niște zmeură. O activitate fizică intensă față de ce am făcut în ultimele două săptămâni în afara casei. 

     Nu mă gândeam că va fi greu la izolare, eram un fluturaș în căutarea florii fericirii. Amu' sunt o molie călare pe filament de Lux. Romlux. Dar de câteva zile mă resimt, toată familia se resimte, e greu să reziști fără plăcerile mici și inofensive, pe care le treceam cu vederea înainte.

     Antrenamentele mele au de suferit, merg cu bicicleta pe trainer, dar parcă e și mai greu să pedalezi înăuntru când ai 15 grade afară. Și un vânt nebun, numai bun de komuri pe strava. La naiba! Ar fi mers un zwift, ceva întreceri on-line, dar e nevoie de un smart trainer și asta e ultima achiziție la care aș putea să mă gândesc.

     Pare că ne rămane doar să zburdăm pe câmpiile verzi, măcar mintea să se aventureze în călătorii dincolo de geamurile triste sau ușile ferecate. Pfoaaa, ce ar merge ceva bun, am zbura cu avionul fără să ne întoarcem în carantină, am lua legătura cu elemente exterioare lumii noastre mici fără riscuri. E din ce în ce mai greu să umpli timpul, ar trebui să mă apuc de citit sau de croșetat, fac goblen și mă dau cu ojă. Îmi redescopăr latura feminină și ies din dulap. Iar. 

     Vaaai, aberațiile nu au carantină, nici nu mai pomenesc de tratament. La cât de des sar gardul ar trebui să am dosar penal în starea asta de urgență. Norocul meu că suntem multi saritori, o nație de lăcuste fără cătușe sau lese, mă simt ca acasă la Bălăceanca peste tot, mai ales on-line. Hai cu evadarea din salon! 😄😄😄

cartoonstock.com

Mobilitatea urbană

     Conceptul ăsta e atât de întâlnit în societățile civilizate încât ești demodat dacă te apuci să faci un plan de dezvoltare comunitară fără a lua în calcul și acest aspect. Și oamenii ăștia sunt chiar avansați, frăție, punând accent pe factorii sociali, economici și chiar culturali ai dezvoltării comunităților pe care le conduc și de care sunt responsabili. 

     Citind articole despre bicicletă scrise de oameni de știință americani începi cumva să îți schimbi părerea despre unul din cele mai comode popoare. Sau mai degrabă presupuse a fi comode. Avem imaginea unei nații care înfulecă o găleată de burgăi doar ca să își încălzească stomacul. Dar sunt foarte mulți americani ce folosesc bicicleta pe post de mijloc principal de transport. Și nu sunt săraci, la naiba.

     E, ideea e că, indiferent de ponderea lor, autoritățile îi iau în considerare atunci când fac planurile urbanistice și încearcă să găsească modalitățile cele mai eficiente și mai sigure pentru a-i ajuta pe oameni să se deplaseze. Pe mine mă interesează doar de bicicletă, pentru că, după umila-mi părere și plăcere, e cel mai eficient și sănătos mijloc de transport în oraș. Normal că sunt situații când trebuie să folosești alt mijloc și găsești alternativa. Sunt puține orașele în care bicicleta este centrul universului și toate planurile de dezvoltare sunt gândite astfel, dar e interesant de citit despre orașe gândite pentru mașini și care acum acceptă și varianta pe două roți.

Bulevard pentru biciclete în SUA

     În SUA, se investesc mulți bani în cercetarea mobilității urbane a populației care folosește bicicleta. Se fac studii aprofundate despre preocupările bicicliștilor legate de trafic și se acționează în consecință. Oamenii vorbesc acolo de bulevarde pentru bicicletă. Străzi cu trafic redus, dar cu limita de viteză între 30 și 45 km/h, cu prioritate pentru biciclete, drumuri cumva secundare, prin cartiere, care îți oferă posibilitatea ție ca biciclist să mergi pe drumuri mai puțin circulate și mai sigure. Oamenii au înțeles că trebuie să oferi un mediu sigur celor care merg cu bicicleta, să nu mai simți că ai nevoie de curaj (sau poate nebunie) să te deplasezi pe două roți. 

     În marile orașe e mai greu să rupi o bandă de la mașini pe care să o folosească doar bicicliștii. Așa că se caută rute alternative, apropiate, pe unde să poți merge liniștit, chiar și cu mașini pe stradă. Cercetătorii au observat că folosirea acestor bulevarde pentru biciclete a dus la creșterea numărului de bicicliști, dar în special de bicicliste, cele mai multe trecute de prima tinerețe. Care tanti erau însoțite de copii sau nepoți. Tare, nu?! Nu mai spun că s-a înregistrat și o creștere a valorii economice a locuințelor aflate pe aceste bulevarde. O porcărie, nu-i așa?!

     Știu ca e greu să concepem existența unei astfel de gândiri și în România, dar trebuie să avem modele deja testate de alții, pe care să le adaptăm la islazul nostru mioritic. Îmi dau seama ce cale lungă avem de parcurs până la acest grad de civilizație. Mai ales când un articol asemănător despre România ar purta titlul "Imobilitatea urbană".