Ziua mea

     Sunt un norocos! Nu știu ce să pun pe primul loc între motivele pentru care mă consider norocos. Familia mea, viața mea, bicicletele mele, nebunia mea. Plus alte chestii mici care adaugă farmec și culoare vieții mele. Una dintre ele e faptul că nu îmi aduc aminte când m-am trezit ultima oară cu ceas deșteptător. Cred că anul trecut când mergeam la birou pe bicicletă și trebuia să mă scol la 4 jumate, să bag ceva la ghiozdan și să o iau pe cursă spre Pipera. De atunci a trecut ceva timp și s-au întâmplat atât de multe, mai ales bune. Cele rele s-au spălat demult.

     Acum, mă trezesc de dimineață pe la 8 sau 9. De cele mai multe ori cafeaua e deja facută, mă așteaptă. Dacă e frumos afară, o beau în curte împreună cu soția. E bine. Azi vorbim. E și mai bine. Câinii stau grămadă lângă noi, ne sufocă dragostea lor necondiționată. Cafeaua se termină repede, trebuie să încep munca. Emma se trezește și face pișu, cu mine. Mergem la baie și vorbim despre vise. Și despre noua ei cameră. Și canapea. Și dulap. Și tot. E fericită. Roblox si Cocolix de pe youtube au căzut în plan secund. Ea se schimbă si începe o nouă zi de copilărie fără nori. Eu mă apuc de muncă, stau în pijamale și mă conectez la griji. Rezolv problemele oamenilor, pe ale mele, mai iau pauze, mai ieșim în curte, ne jucăm, stăm de vorba, mai facem planuri. Ia-ți liber ca tre' să schimbăm ceva la casă! Boon, alte griji! Ne certăm, e bugetul prea mic, timpul prea scurt. Dar când mergi cu bicicleta ai timp, nu!? Hait, m-a prins! Știe că azi TREBUIE să fac antrenament, cam așa îmi sună mie ideea de ciclism. Trebuie să orice. 😀 Mă bucur că mă înțelege și mă lasă în tratamentul meu.

     Am o fereastră de o oră jumate, de la familie și de la muncă. Mă duc să îmi iau echipamentul, montez bicicleta pe trainer. Știu că te întrebi de ce o montez de fiecare dată, dar îmi fac "tura" afară în curte, așa că nu mă risc să o las noaptea, poate plouă. Îmi iau două bidoane de apă, bag și o banană în buzunar, poate mi se face foame. Îmi iau un prosop că îmi intra soarele în ochi. Mănuși nu pun că mă bronzez cu urme. Pantofii stranși, sus pe șa. Încep să mulinez. Am cam vazut toate cursele și mă plictisesc tare, asa că amu' bag muzica de pe youtube. Nu știu cat de potrivită e pentru intervalele mele, când e prea ritmată și eu tre' să mă incălzesc, când e prea lentă și eu tre' să rup fașul. La naiba! Iar mă plâng, parcă sunt Oprea, zău! 😀 😀
     Azi am în plan să fac câteva reprize tari, de câte un minut la maximum și apoi revenire 4. Așa că bag 15 minute de încălzire, sau 20, că e timp azi, o oră jumate am pentru mine. Hai cu 20 de minute de încălzire, cu vreo 3 reprize de câte un minut la turatie mare. Nu dau cifre, pentru că fiecare își știe ritmul lui, nu mă iau după nimeni, m-am testat și am văzut ce îmi trebuie. Măcar la partea de încălzire. Am timp să vorbesc cu soția, mă uit la norii care îndrăznesc să îmi strice bronzul timpuriu. Vântul bate frunzele proaspăt înverzite și miroase a vacanță. Bine, bine, toată viața mea miroase a vacanță, dar e altă poveste. Iar mă întorc la pedalare, un minut cu o cadență mare, crește pulsul, pipota, mușchiul. Apoi mulinaj alert, nicidecum încet. Am o boală cu numărul de kilometri parcurși, așa că încerc să țin media sus, dar e greu rău pe trainer, cu cât crești viteza, cu atât crește și rezistența pe care o pune la roată. Iar mă plâng, iar Oprea. Te pup, nebunule! Mai bag 2 reprize scurte de cadență mare și trec cele 20 de minute din viața mea de încălzitor.
     Mă pregătesc de minutele alea lungi. Îi dau din prima tare. Sare "acul vitezometrului" ca prețul la benzină când crește euro, plămânii se încing, picioarele sunt docile, chiar dacă se umflă rânza-n ele. La naiba, secundele alea sunt niște melci, abia se târâie. Tre' să adun 60, îmi dă cu virgula. Dar e doar primul minut, nu e atât de lung. Trece. Vin 4 de mulinare, parcă respir. Ale naibii, trec minutele de revenire mai repede decât secundele de tras. Incă o dată, timpul e relativ. Einstein, știi bancul cu timpul!? 😀😀 Trec cele 4, vine ăla singur și dureros. E al doilea, cu aceeași poveste cu plămânii și piciorele, trece mai greu decât primul, dar trece. Iar plajă și relaxare timp de 4 minute. Scade pulsul, beau apă, că nu bag electroliți acasă, mă șterg de sudori și îi trimit la casele lor, și pregătesc runda 3. Frate, ce repede vine! Parcă e covid, zău așa, vine repede și pleacă greu.57, 58, 59, 00 - gata! Forjăăăă! Nu vă imaginati că e o cohortă de tătari în urma mea și ridicăm praful în Deșertul Gobi, dar simt că am aripi. Soția se miră că mă chinui așa. Iși face cruce în gând și scuipă-n sân! Tulai, Doamnie, baciu meu îi cu căpocul! Ni, la el, cum trage! Hoo, măăăă, că îți stă ceasul! Eu nu aud gândurile ei opritoare, mai am niște secunde de chin. Încerc un sprint la final, arunc flăcări prin ochi și le sting cu sudoare. E gata și ăsta! Mai "ie" două, vărule!
     Pulsul scade mai greu, mai aștept până beau. Una lume zice că e bine să bei înainte să ți se facă sete, altă lume zice să bei cand ți-e sete. Eu beau când am chef. Huoo cu regulile voastre general valabile, o să le discut eu și pe alea acilișea. hai să beau, zic. Gândul se duce spre norul care a blocat soarele, iar pielea mea transpirată simte vântul o idee mai rece. Pielea de găină nu mai e la modă, a mea e de curcă obo (așa se zice acum la "obosită", da!). Răcoare, finule, ce te zgribuliși așa!? Mai am două. Am trecut de jumate. Asta e punctul în care eu de obicei scap gândul pe câmpiile cu tractoare și mă culc pe ambele urechi. Psihicul meu deșucheat își bate joc de cursele și turele mele, ia de bun ce am făcut în prima jumate și pleacă la colindat în a doua. Dificilă treabă să îl aduc înapoi pe trasă. Doctorul meu și canapeaua lui nu mai fac față, își iau liber de la a trata un ștrengar ca mine. Sunt pe cont propriu. Trec alea 4 de revenire, vine al patrulea de chin. Ochii la garmin, să am măcar turația bună, mă uit la genunchi că sunt prea frumoși iar quadricepșii functionează ireproșabil. Femuralul e pitit de cracul timid de lung al pantalonilor scurți, dar lucrează și el. Sunt o statuie umblătoare-stătătoare a lui David. Poezie în mișcare, ce să mai! Gândurile astea ar trebui să ajute secundele să treacă mai repede, dar ele se incăpățânează să întârzie. Hai să fiu atent și la ritm. Hip-hop din '90, feblețea mea. Acum e Gangstarr, le zice bine fratele meu negru! Ritmul e bun, parcă, dar mergea și o idee mai repede. Ete, gata, 59,00. S-a dus, mai e unul. Două guri de aveam și nu respiram cât doream. Dar nu mai e nevoie. Așa mă amăgesc mereu, că e ultima oară când fac asta, ca pe urcările grele din viața mea pe două roți. Și imediat ce se termină, mai vreau o dată! Așa și azi. Parcă îmi pare rău că mai e doar o repriză. Palma pe care mi-o dau transformă tristețea în zâmbet: Oaie, mai e doar unul! 😀😀
     Astea 4 minute trec la fel de repede, dar parcă nu îmi mai e teamă de acest ultim interval. Pentru că e ultimul, după efortul depus, e cel mai greu, deși mental eu sunt pe plus. Memo-plus, că nici nu o să mai știu cum mă cheamă! Hai cu revenirea. Imi vine să las pedala de tot, dar nu am voie, o țin sus, așa cum am plănuit. 4,3,2,1. Apoi număr secundele până la chin.
     Să vină pompierii, am luat foc! Am tendința idioată de a porni tare ca să am de unde să mai las spre final. Dar sunt prea tembel și dau prea tare! Picioarele au banderola albă, e grevă japoneză. Plămânii vor publicitate. Ochii mă privesc din afara capului. Transpirația mi-a spălat creierul. Pulsul e în urechi, are un ritm dance, rap-ul e depășit. Nu mai auz muzichie, nu mai văd curtea. Privesc, sau cred că privesc, doar genunchii de greier dansator într-un picior. Parcă mă strâng un pic și pantofii. S-or fi udat șosetele? Ce bine că m-am epilat, mă bronzez fără tufiș. Chelia lucește în soarele arzător. Verific cu privirea dunga unde m-am bronzat ieri. Azi am ținut mâneca mai sus! Mare realizare! Haide, frate, cât mai am!? Câââââât!? 30 de secunde!? Mai mult ca o partidă reușită de sex! La naiba! Mă dor toate! Încerc să apăs cu greutatea corpului în pedală, nici gând să mă ridic, că o să cad grămadă și mă fac de băcănie în fața soției! Bine că a plecat în casă și nu mă vede livid. Încă 20 de secunde. Gâfâi, spumeg, icnesc, cred că respir, muzică nem, care vânt!?, ce soare!?, niciun gând. 10. Trag de mine, de picioare. Cred că împing în pedale. Levitez?! 5, degete la o mână. 4, puncte cardinale. 3, treimea sfantă. 2, poli. 1, eu. GATA!
     Știi ce e ăla black-out?! Când rămâi fără semnal și se face ecranul negru? Asta trăiesc eu. Noroc că am un trainer țăpănos și stă drept, cu mine strâmb. Lumea se clatină, gândurile nu. Revine imaginea, respectul de sine crește, arăt ca dezgropat la 77 de ani, dar trăiesc. Am bifat-o și p-asta, trăiți-ar! Hai cu niște apă, hai cu niște aer, hai cu niște picioare. Deocamdată pedalatul e doar reflex. Mai am totuși 4 minute de revenire. Acum și astea s-au lungit! Huooo din nou! Dar le fac cu altă stare de spirit. După ele mai am 15-20 de minute de revenire. Am timp să ascult muzică, mă gândesc la ce drum aș fi bântuit azi, arunc un gând spre frații noștri plecați dincolo, mă racoresc la gândul că am băgat și azi o tură bună. Pentru ce, nu știu! Dar e bună! 😀😀
     Îmi revine sângele în obraji, mă las bătut de vânt, mă re-conectez la azi. Înapoi la viață, visătorule! Gata plimbarea eliberatoare, mergem înapoi la muncă și la responsabilități. Duș, haine noi, minte mai limpede.
   Sigur că mă întrebi de ce nu investesc în aparate de măsurat efortul care să mă ajute la antrenamente, dar la aproape 40 de ani, nu văd rostul. E de ajuns că mă dau, cât pot eu de mult și/sau bine, roata se învârte și provoacă bucurie. Asta e tot ce contează pentru ciclismul din mine.
     Multumesc frumos pentru atenție. Lecția s-a încheiat! Bună! Ziua! 😀
     E 1 mai. Cu micul, hai! 😀

Dreptul

     De când ne naștem suntem supuși unei presiuni continue, de a face ceea ce ni se cere, să urmăm reguli, să respectăm legi. Nu trebuie să uităm niciodată ce obligații avem, iar când uităm ni se aduce aminte brusc, cu o pedeapsă sau amendă. Toate discuțiile sunt în jurul îndatoririlor, dar mai puțin se pomenește despre drepturi. In ultima perioadă am renunțat la anumite drepturi pentru a ajuta la împiedicarea răspândirii unui virus despre care nu știm decât că se împrăștie mai repede ca o bășină într-o rată supra-aglomerată. Așa că stam de bună-voie în casă, mergem la cumpărături sau muncă doar cu țidula obligatorie, stăm drepți când vedem garda și ne tremură chiloții chiar dacă nu suntem pe lângă ruta declarată. La naiba, ce vremuri trăim! Pe mine nu mă deranjează atât de tare, îmi pare că există o logică în îngrădirea liberei mișcări. Dar am o mare problemă cu îngrădirea liberei exprimări.

     Am citit zilele trecute că au fost închise mai multe site-uri care răspândeau "fake news". Am încercat să mă documentez, să nu mă pronunț aiurea. Nu sunt de acord cu falsa informare a publicului, cu inducerea voită în eroare a opiniei publice. La naiba, nu vrem să cream o isterie în masă pentru inutilități, fiecare e liber să aprecieze situația de față după cum îl taie capul. Dacă nu dă doi bani pe virus, treaba lui. Poate să zică ce vrea el. Pe net, pe gârlă sau pe stradă. Atât timp cât nu jignește pe nimeni, nu văd de ce nu ar avea dreptul să nu fie de acord cu majoritatea. Sau cu ce zice conducerea acestei țări. Cât timp nu mă aflu într-un post cu responsabilitate publică, nu văd de ce ar trebui să mă cenzurez și să nu spun ce gândesc. E fix treaba mea ce cred și ce spun. 

     De ce e nevoie să îmi interzică cineva vorbele!? Elimin de aici supoziția că aș răspândi știri false. Mă refer doar la emiterea unei păreri personale, bazată pe o experiență proprie și o abordare personală a tot ce mă înconjoară. Ce ar trebui să fac acum?! Să îi condam pe toți cei care nu gândesc ca mine!? Sau ei să mă condamne pe mine!? Doar Inchiziția mai făcea asta. Pământul e cât de plat sau rotund vreau eu să fie, sunt atât de prost cât îmi permit. Dacă prostia mea reușește să îmi salveze curul și să trec prin viață la fel ca un intelectual fin și sumbru, mă doare-n paișpe dacă nu sunt în asentimentul lumii. Vreau să pot să exprim orice gând, liber de remușcări și pedepse. Sigur că nu pot scăpa de judecata cititorului, dar mi-o asum, că de aia pun pe foaie ce cred. Aberație sau nu, e a mea și o arunc în eter. Că doar netul suportă orice (prost)! 😁😁😁😁😁

Inchide saltariul!

Ce să nu întrebi un ciclist

     Pentru numele lui Dumnezeu, nu mă judeca greșit, nu mă simt hărțuit de fani cu întrebări ciudate (ca să nu zic idioate), dar am pățit-o de câteva ori. Cum răspunzi la întrebarea: "vărule, prinde 60?", în condițiile în care eram la câmpie. Și nici nu bătea vântul prea tare în ziua aia. Și mai eram și cu single-speed. Cum mă știți, răspunsul meu a fost scurt și sec: normal! Iar în ultimul timp, de când cu distanțarea socială, pe trainer, sunt întrebat de ce mă antrenez așa de asiduu, pentru ce Doamne-iartă-mă mai trag de îmi ies ochii din cap. Nu am găsit răspuns, încă.

     Sunt mai multe întrebări deosebite pe care le primești, nu le acopăr eu pe toate, și ca de obicei, pun doar ce cred eu că merită. Plus că am observat că lumea citește doar titlul și mă înjură că sunt nașpa. Bine-bine, sunt nașpa și după ce citești articolul, dar măcar ai o certitudine. Să dăm drumul la chestionar! Nu e un top, pentru că nu știu cum să le ordonez, așa că o să curgă aleatoriu, fără logică. Asemeni vieții mele de ciclist!

     Prima și cea mai nasoală întrebare pe care am primit-o a fost dacă mă antrenez pentru a participa în Turul Franței. Nici nu contează cine m-a întrebat, nici când, ideea e că m-am blocat. Adică răspunsul era evident și la îndemână, dar trebuia să aibă și explicațiile de rigoare, mai ales pentru întrebătorul neavizat și nepriceput într-ale ciclismului. Nici nu aveam timpul și energia necesară să explic diferența dintre un ciclist Pro și unul ca mine. Cumva ca diferența dintre unul care merge pe Lună și eu care mă urc în măr, amândoi sfidăm gravitația. Așa că mai bine să nu fim întrebați, zic.

     "Tu de ce te antrenezi?" Pe bune!? Tu de ce te îmbraci în verde? De ce te uiți la seriale? Nu-i așa că nu ai chef să explici o decizie bazată pe plăcere și pasiune unuia care are alte priorități și site prin care cerne realitatea vieții lui?! Eu încerc să nu mă enervez și răspunsurile variază, în funcție de timpul disponibil, de la participarea la curse sau vreun record pe strava până la nebunia că vreau să ajung pe podium într-o bună zi. Da, știu, și eu am râs! 😀 😀 😀

     Evident, urmează: tu ai câștigat ceva vreodată? Evident că nu!! La întrebarea asta eu răspund cu #altăîntrebare. 😀 Cum naiba să zic că nu am câstigat niciodată ceva și totuși continui să mă antrenez de parcă viața mea depinde de asta!? Dar nu-i bai, îi dau înainte cu încredere, că doar e vorba de pasiune pentru chin și durere, rezultatul e doar un efect secundar, nu primordial. 

      Strâns legat de întrebarea anterioară este "de ce participi la curse?", atât timp cât nu câștigi nimic. Enervantă și demoralizantă, dar a fost primită de atâtea ori că am devenit imun. La fel, răspund în funcție de interlocutor, fără să mă stresez prea tare. Că doar nu poți explica unui lapon de ce îți place înghețata.

     "De ce te duci la birou pe bicicletă?" Habar n-am ce calcule să fac pentru a da un răspuns convingător. Cum să explic eu că din punct de vedere economic, nu ies mai ieftin dacă merg cu bicicleta. Întreținerea bicicletei, hainele, timpul pierdut la echipare și dezbrăcare plus spălare sunt asemănătoare dacă aș merge cu mașina. Deci câștigul este doar în capul meu, poate nici nu se vede la exterior. La fel, cum să conving pe cineva să meargă cu bicicletă dacă nu îi place? Sigur că sunt beneficii pe care le-am prezentat deja aici, așa că nu mai pierd timpul cu asta. Mai departe.

     "Nu te plictisești?" Acu-i atunci! Joac-o p-asta! Zău, tu asta mă întrebi? Mai bine vorbim despre vreme! Cum să răspund aici fără să aberez prea tare? Încerc. Știi, sunt atâtea lucruri de văzut și de trăit pe drum, pădurea verde primăvara, aerul răcoros și baligile proaspete, gropile din asfalt și idioții din trafic, vântul din față care îți zboară mucii, degetele înghețate de la sfârșitul unei ture reci, căzăturile pe ud sau praf, penele și hainele ude. Plus că undeva scria că mersul cu bicicletă nu e despre destinație cât despre drumul în sine. Așa că răspunsul corect ar fi: fă o probă și vorbim pe urmă! Dacă tot mai întrebi, lasă bicicleta, bagă canapea la coccis și tv la benoclu. 😀

     "De ce te îmbraci în lycra?" Hai, am pus-o! Corect e să spun că ajută la pedalare, la aerisire, la aerodinamică, dar ar trebui să adaug și detalii. Așa că spun că îmi place să îmi văd curul în oglinda vitrinelor de pe drum și mă face să mă simt sexy. Clar nu conving pe nimeni, dar așa poate reușesc să scap de întrebarea strâns legată de aspect, și anume: "De ce te epilezi?" Ar merge un răspuns fain, că în weekend sunt regina unui spectacol de cabaret pe centrul vechi, dar m-ar trăda barba. Așa că spun cele 3 aspecte pozitive ale epilatului: răcire și respirabilitate, igienă medicală în cazul unei răni, și un pic de aerodinamică, dar la mulți dintre noi nu e decât placebo, nu suntem neapărat mai rapizi, doar arătăm. 😀 Plus că mie îmi și place! Gata, am ieșit din dulap!

     "De ce nu sari peste antrenamentul de azi?" Aoleu, aici deschizi cutia Pandorei, zici că ai dat cu apă opărită. Problema adevărată e nu că renunți să te antrenezi azi, cât ideea că dacă renunți azi, poți renunța și altădată și pornești într-un domino malefic și distructiv care te face să ajungi iar gras și necombativ. Și noi nu vrem asta!!!! Riscăm să distrugem tot eșafodul planului nostru de viață care arată mult mai bine de pe bicicletă, ajungem la pastile și depresie, ne apucăm de băutură din nou și visăm să ajungem șefi la birou. Din nou, nu ne dorim asta!

     Unele întrebări sunt de-a dreptul de evitat: nu e prea subtire șaua, mai vrei un ecler, de ce trebuie să faci o tură atât de lungă, cât cântărește bicicleta, cât cântărești tu, cât a costat bicicleta. Poate unii vor fi încântați să raspundă la acestea, dar cei mai mulți se zbârlesc și se încruntă. La fel mai avem și întrebări legate de cască, ploaie, soare, căldură, roți subțiri, poziție pe cursieră, atmosfere în roți, viteză medie sau timp pe un traseu (de parcă e relevant pentru cineva care nu merge decât cu mașina!). De ce ai atât de multe viteze și de ce nu porți șosete normale? 

      Să-mi fac pana, ce de întrebări ciudate! Nu le-am primit pe toate, nici nu am răspuns pentru toate, sper să nu fiu întrebat și doar lăsat să pedalez. Că asta-i pohta ce-am pohtit!

Pregătit să răspund la întrebări. Sau nu...