Sunt un norocos! Nu știu ce să pun pe primul loc între motivele pentru care mă consider norocos. Familia mea, viața mea, bicicletele mele, nebunia mea. Plus alte chestii mici care adaugă farmec și culoare vieții mele. Una dintre ele e faptul că nu îmi aduc aminte când m-am trezit ultima oară cu ceas deșteptător. Cred că anul trecut când mergeam la birou pe bicicletă și trebuia să mă scol la 4 jumate, să bag ceva la ghiozdan și să o iau pe cursă spre Pipera. De atunci a trecut ceva timp și s-au întâmplat atât de multe, mai ales bune. Cele rele s-au spălat demult.
Acum, mă trezesc de dimineață pe la 8 sau 9. De cele mai multe ori cafeaua e deja facută, mă așteaptă. Dacă e frumos afară, o beau în curte împreună cu soția. E bine. Azi vorbim. E și mai bine. Câinii stau grămadă lângă noi, ne sufocă dragostea lor necondiționată. Cafeaua se termină repede, trebuie să încep munca. Emma se trezește și face pișu, cu mine. Mergem la baie și vorbim despre vise. Și despre noua ei cameră. Și canapea. Și dulap. Și tot. E fericită. Roblox si Cocolix de pe youtube au căzut în plan secund. Ea se schimbă si începe o nouă zi de copilărie fără nori. Eu mă apuc de muncă, stau în pijamale și mă conectez la griji. Rezolv problemele oamenilor, pe ale mele, mai iau pauze, mai ieșim în curte, ne jucăm, stăm de vorba, mai facem planuri. Ia-ți liber ca tre' să schimbăm ceva la casă! Boon, alte griji! Ne certăm, e bugetul prea mic, timpul prea scurt. Dar când mergi cu bicicleta ai timp, nu!? Hait, m-a prins! Știe că azi TREBUIE să fac antrenament, cam așa îmi sună mie ideea de ciclism. Trebuie să orice. 😀 Mă bucur că mă înțelege și mă lasă în tratamentul meu.
Am o fereastră de o oră jumate, de la familie și de la muncă. Mă duc să îmi iau echipamentul, montez bicicleta pe trainer. Știu că te întrebi de ce o montez de fiecare dată, dar îmi fac "tura" afară în curte, așa că nu mă risc să o las noaptea, poate plouă. Îmi iau două bidoane de apă, bag și o banană în buzunar, poate mi se face foame. Îmi iau un prosop că îmi intra soarele în ochi. Mănuși nu pun că mă bronzez cu urme. Pantofii stranși, sus pe șa. Încep să mulinez. Am cam vazut toate cursele și mă plictisesc tare, asa că amu' bag muzica de pe youtube. Nu știu cat de potrivită e pentru intervalele mele, când e prea ritmată și eu tre' să mă incălzesc, când e prea lentă și eu tre' să rup fașul. La naiba! Iar mă plâng, parcă sunt Oprea, zău! 😀 😀
Azi am în plan să fac câteva reprize tari, de câte un minut la maximum și apoi revenire 4. Așa că bag 15 minute de încălzire, sau 20, că e timp azi, o oră jumate am pentru mine. Hai cu 20 de minute de încălzire, cu vreo 3 reprize de câte un minut la turatie mare. Nu dau cifre, pentru că fiecare își știe ritmul lui, nu mă iau după nimeni, m-am testat și am văzut ce îmi trebuie. Măcar la partea de încălzire. Am timp să vorbesc cu soția, mă uit la norii care îndrăznesc să îmi strice bronzul timpuriu. Vântul bate frunzele proaspăt înverzite și miroase a vacanță. Bine, bine, toată viața mea miroase a vacanță, dar e altă poveste. Iar mă întorc la pedalare, un minut cu o cadență mare, crește pulsul, pipota, mușchiul. Apoi mulinaj alert, nicidecum încet. Am o boală cu numărul de kilometri parcurși, așa că încerc să țin media sus, dar e greu rău pe trainer, cu cât crești viteza, cu atât crește și rezistența pe care o pune la roată. Iar mă plâng, iar Oprea. Te pup, nebunule! Mai bag 2 reprize scurte de cadență mare și trec cele 20 de minute din viața mea de încălzitor.
Mă pregătesc de minutele alea lungi. Îi dau din prima tare. Sare "acul vitezometrului" ca prețul la benzină când crește euro, plămânii se încing, picioarele sunt docile, chiar dacă se umflă rânza-n ele. La naiba, secundele alea sunt niște melci, abia se târâie. Tre' să adun 60, îmi dă cu virgula. Dar e doar primul minut, nu e atât de lung. Trece. Vin 4 de mulinare, parcă respir. Ale naibii, trec minutele de revenire mai repede decât secundele de tras. Incă o dată, timpul e relativ. Einstein, știi bancul cu timpul!? 😀😀 Trec cele 4, vine ăla singur și dureros. E al doilea, cu aceeași poveste cu plămânii și piciorele, trece mai greu decât primul, dar trece. Iar plajă și relaxare timp de 4 minute. Scade pulsul, beau apă, că nu bag electroliți acasă, mă șterg de sudori și îi trimit la casele lor, și pregătesc runda 3. Frate, ce repede vine! Parcă e covid, zău așa, vine repede și pleacă greu.57, 58, 59, 00 - gata! Forjăăăă! Nu vă imaginati că e o cohortă de tătari în urma mea și ridicăm praful în Deșertul Gobi, dar simt că am aripi. Soția se miră că mă chinui așa. Iși face cruce în gând și scuipă-n sân! Tulai, Doamnie, baciu meu îi cu căpocul! Ni, la el, cum trage! Hoo, măăăă, că îți stă ceasul! Eu nu aud gândurile ei opritoare, mai am niște secunde de chin. Încerc un sprint la final, arunc flăcări prin ochi și le sting cu sudoare. E gata și ăsta! Mai "ie" două, vărule!
Pulsul scade mai greu, mai aștept până beau. Una lume zice că e bine să bei înainte să ți se facă sete, altă lume zice să bei cand ți-e sete. Eu beau când am chef. Huoo cu regulile voastre general valabile, o să le discut eu și pe alea acilișea. hai să beau, zic. Gândul se duce spre norul care a blocat soarele, iar pielea mea transpirată simte vântul o idee mai rece. Pielea de găină nu mai e la modă, a mea e de curcă obo (așa se zice acum la "obosită", da!). Răcoare, finule, ce te zgribuliși așa!? Mai am două. Am trecut de jumate. Asta e punctul în care eu de obicei scap gândul pe câmpiile cu tractoare și mă culc pe ambele urechi. Psihicul meu deșucheat își bate joc de cursele și turele mele, ia de bun ce am făcut în prima jumate și pleacă la colindat în a doua. Dificilă treabă să îl aduc înapoi pe trasă. Doctorul meu și canapeaua lui nu mai fac față, își iau liber de la a trata un ștrengar ca mine. Sunt pe cont propriu. Trec alea 4 de revenire, vine al patrulea de chin. Ochii la garmin, să am măcar turația bună, mă uit la genunchi că sunt prea frumoși iar quadricepșii functionează ireproșabil. Femuralul e pitit de cracul timid de lung al pantalonilor scurți, dar lucrează și el. Sunt o statuie umblătoare-stătătoare a lui David. Poezie în mișcare, ce să mai! Gândurile astea ar trebui să ajute secundele să treacă mai repede, dar ele se incăpățânează să întârzie. Hai să fiu atent și la ritm. Hip-hop din '90, feblețea mea. Acum e Gangstarr, le zice bine fratele meu negru! Ritmul e bun, parcă, dar mergea și o idee mai repede. Ete, gata, 59,00. S-a dus, mai e unul. Două guri de aveam și nu respiram cât doream. Dar nu mai e nevoie. Așa mă amăgesc mereu, că e ultima oară când fac asta, ca pe urcările grele din viața mea pe două roți. Și imediat ce se termină, mai vreau o dată! Așa și azi. Parcă îmi pare rău că mai e doar o repriză. Palma pe care mi-o dau transformă tristețea în zâmbet: Oaie, mai e doar unul! 😀😀
Astea 4 minute trec la fel de repede, dar parcă nu îmi mai e teamă de acest ultim interval. Pentru că e ultimul, după efortul depus, e cel mai greu, deși mental eu sunt pe plus. Memo-plus, că nici nu o să mai știu cum mă cheamă! Hai cu revenirea. Imi vine să las pedala de tot, dar nu am voie, o țin sus, așa cum am plănuit. 4,3,2,1. Apoi număr secundele până la chin.
Să vină pompierii, am luat foc! Am tendința idioată de a porni tare ca să am de unde să mai las spre final. Dar sunt prea tembel și dau prea tare! Picioarele au banderola albă, e grevă japoneză. Plămânii vor publicitate. Ochii mă privesc din afara capului. Transpirația mi-a spălat creierul. Pulsul e în urechi, are un ritm dance, rap-ul e depășit. Nu mai auz muzichie, nu mai văd curtea. Privesc, sau cred că privesc, doar genunchii de greier dansator într-un picior. Parcă mă strâng un pic și pantofii. S-or fi udat șosetele? Ce bine că m-am epilat, mă bronzez fără tufiș. Chelia lucește în soarele arzător. Verific cu privirea dunga unde m-am bronzat ieri. Azi am ținut mâneca mai sus! Mare realizare! Haide, frate, cât mai am!? Câââââât!? 30 de secunde!? Mai mult ca o partidă reușită de sex! La naiba! Mă dor toate! Încerc să apăs cu greutatea corpului în pedală, nici gând să mă ridic, că o să cad grămadă și mă fac de băcănie în fața soției! Bine că a plecat în casă și nu mă vede livid. Încă 20 de secunde. Gâfâi, spumeg, icnesc, cred că respir, muzică nem, care vânt!?, ce soare!?, niciun gând. 10. Trag de mine, de picioare. Cred că împing în pedale. Levitez?! 5, degete la o mână. 4, puncte cardinale. 3, treimea sfantă. 2, poli. 1, eu. GATA!
Știi ce e ăla black-out?! Când rămâi fără semnal și se face ecranul negru? Asta trăiesc eu. Noroc că am un trainer țăpănos și stă drept, cu mine strâmb. Lumea se clatină, gândurile nu. Revine imaginea, respectul de sine crește, arăt ca dezgropat la 77 de ani, dar trăiesc. Am bifat-o și p-asta, trăiți-ar! Hai cu niște apă, hai cu niște aer, hai cu niște picioare. Deocamdată pedalatul e doar reflex. Mai am totuși 4 minute de revenire. Acum și astea s-au lungit! Huooo din nou! Dar le fac cu altă stare de spirit. După ele mai am 15-20 de minute de revenire. Am timp să ascult muzică, mă gândesc la ce drum aș fi bântuit azi, arunc un gând spre frații noștri plecați dincolo, mă racoresc la gândul că am băgat și azi o tură bună. Pentru ce, nu știu! Dar e bună! 😀😀
Îmi revine sângele în obraji, mă las bătut de vânt, mă re-conectez la azi. Înapoi la viață, visătorule! Gata plimbarea eliberatoare, mergem înapoi la muncă și la responsabilități. Duș, haine noi, minte mai limpede.
Sigur că mă întrebi de ce nu investesc în aparate de măsurat efortul care să mă ajute la antrenamente, dar la aproape 40 de ani, nu văd rostul. E de ajuns că mă dau, cât pot eu de mult și/sau bine, roata se învârte și provoacă bucurie. Asta e tot ce contează pentru ciclismul din mine.
Multumesc frumos pentru atenție. Lecția s-a încheiat! Bună! Ziua! 😀
E 1 mai. Cu micul, hai! 😀
Azi am în plan să fac câteva reprize tari, de câte un minut la maximum și apoi revenire 4. Așa că bag 15 minute de încălzire, sau 20, că e timp azi, o oră jumate am pentru mine. Hai cu 20 de minute de încălzire, cu vreo 3 reprize de câte un minut la turatie mare. Nu dau cifre, pentru că fiecare își știe ritmul lui, nu mă iau după nimeni, m-am testat și am văzut ce îmi trebuie. Măcar la partea de încălzire. Am timp să vorbesc cu soția, mă uit la norii care îndrăznesc să îmi strice bronzul timpuriu. Vântul bate frunzele proaspăt înverzite și miroase a vacanță. Bine, bine, toată viața mea miroase a vacanță, dar e altă poveste. Iar mă întorc la pedalare, un minut cu o cadență mare, crește pulsul, pipota, mușchiul. Apoi mulinaj alert, nicidecum încet. Am o boală cu numărul de kilometri parcurși, așa că încerc să țin media sus, dar e greu rău pe trainer, cu cât crești viteza, cu atât crește și rezistența pe care o pune la roată. Iar mă plâng, iar Oprea. Te pup, nebunule! Mai bag 2 reprize scurte de cadență mare și trec cele 20 de minute din viața mea de încălzitor.
Mă pregătesc de minutele alea lungi. Îi dau din prima tare. Sare "acul vitezometrului" ca prețul la benzină când crește euro, plămânii se încing, picioarele sunt docile, chiar dacă se umflă rânza-n ele. La naiba, secundele alea sunt niște melci, abia se târâie. Tre' să adun 60, îmi dă cu virgula. Dar e doar primul minut, nu e atât de lung. Trece. Vin 4 de mulinare, parcă respir. Ale naibii, trec minutele de revenire mai repede decât secundele de tras. Incă o dată, timpul e relativ. Einstein, știi bancul cu timpul!? 😀😀 Trec cele 4, vine ăla singur și dureros. E al doilea, cu aceeași poveste cu plămânii și piciorele, trece mai greu decât primul, dar trece. Iar plajă și relaxare timp de 4 minute. Scade pulsul, beau apă, că nu bag electroliți acasă, mă șterg de sudori și îi trimit la casele lor, și pregătesc runda 3. Frate, ce repede vine! Parcă e covid, zău așa, vine repede și pleacă greu.57, 58, 59, 00 - gata! Forjăăăă! Nu vă imaginati că e o cohortă de tătari în urma mea și ridicăm praful în Deșertul Gobi, dar simt că am aripi. Soția se miră că mă chinui așa. Iși face cruce în gând și scuipă-n sân! Tulai, Doamnie, baciu meu îi cu căpocul! Ni, la el, cum trage! Hoo, măăăă, că îți stă ceasul! Eu nu aud gândurile ei opritoare, mai am niște secunde de chin. Încerc un sprint la final, arunc flăcări prin ochi și le sting cu sudoare. E gata și ăsta! Mai "ie" două, vărule!
Pulsul scade mai greu, mai aștept până beau. Una lume zice că e bine să bei înainte să ți se facă sete, altă lume zice să bei cand ți-e sete. Eu beau când am chef. Huoo cu regulile voastre general valabile, o să le discut eu și pe alea acilișea. hai să beau, zic. Gândul se duce spre norul care a blocat soarele, iar pielea mea transpirată simte vântul o idee mai rece. Pielea de găină nu mai e la modă, a mea e de curcă obo (așa se zice acum la "obosită", da!). Răcoare, finule, ce te zgribuliși așa!? Mai am două. Am trecut de jumate. Asta e punctul în care eu de obicei scap gândul pe câmpiile cu tractoare și mă culc pe ambele urechi. Psihicul meu deșucheat își bate joc de cursele și turele mele, ia de bun ce am făcut în prima jumate și pleacă la colindat în a doua. Dificilă treabă să îl aduc înapoi pe trasă. Doctorul meu și canapeaua lui nu mai fac față, își iau liber de la a trata un ștrengar ca mine. Sunt pe cont propriu. Trec alea 4 de revenire, vine al patrulea de chin. Ochii la garmin, să am măcar turația bună, mă uit la genunchi că sunt prea frumoși iar quadricepșii functionează ireproșabil. Femuralul e pitit de cracul timid de lung al pantalonilor scurți, dar lucrează și el. Sunt o statuie umblătoare-stătătoare a lui David. Poezie în mișcare, ce să mai! Gândurile astea ar trebui să ajute secundele să treacă mai repede, dar ele se incăpățânează să întârzie. Hai să fiu atent și la ritm. Hip-hop din '90, feblețea mea. Acum e Gangstarr, le zice bine fratele meu negru! Ritmul e bun, parcă, dar mergea și o idee mai repede. Ete, gata, 59,00. S-a dus, mai e unul. Două guri de aveam și nu respiram cât doream. Dar nu mai e nevoie. Așa mă amăgesc mereu, că e ultima oară când fac asta, ca pe urcările grele din viața mea pe două roți. Și imediat ce se termină, mai vreau o dată! Așa și azi. Parcă îmi pare rău că mai e doar o repriză. Palma pe care mi-o dau transformă tristețea în zâmbet: Oaie, mai e doar unul! 😀😀
Astea 4 minute trec la fel de repede, dar parcă nu îmi mai e teamă de acest ultim interval. Pentru că e ultimul, după efortul depus, e cel mai greu, deși mental eu sunt pe plus. Memo-plus, că nici nu o să mai știu cum mă cheamă! Hai cu revenirea. Imi vine să las pedala de tot, dar nu am voie, o țin sus, așa cum am plănuit. 4,3,2,1. Apoi număr secundele până la chin.
Să vină pompierii, am luat foc! Am tendința idioată de a porni tare ca să am de unde să mai las spre final. Dar sunt prea tembel și dau prea tare! Picioarele au banderola albă, e grevă japoneză. Plămânii vor publicitate. Ochii mă privesc din afara capului. Transpirația mi-a spălat creierul. Pulsul e în urechi, are un ritm dance, rap-ul e depășit. Nu mai auz muzichie, nu mai văd curtea. Privesc, sau cred că privesc, doar genunchii de greier dansator într-un picior. Parcă mă strâng un pic și pantofii. S-or fi udat șosetele? Ce bine că m-am epilat, mă bronzez fără tufiș. Chelia lucește în soarele arzător. Verific cu privirea dunga unde m-am bronzat ieri. Azi am ținut mâneca mai sus! Mare realizare! Haide, frate, cât mai am!? Câââââât!? 30 de secunde!? Mai mult ca o partidă reușită de sex! La naiba! Mă dor toate! Încerc să apăs cu greutatea corpului în pedală, nici gând să mă ridic, că o să cad grămadă și mă fac de băcănie în fața soției! Bine că a plecat în casă și nu mă vede livid. Încă 20 de secunde. Gâfâi, spumeg, icnesc, cred că respir, muzică nem, care vânt!?, ce soare!?, niciun gând. 10. Trag de mine, de picioare. Cred că împing în pedale. Levitez?! 5, degete la o mână. 4, puncte cardinale. 3, treimea sfantă. 2, poli. 1, eu. GATA!
Știi ce e ăla black-out?! Când rămâi fără semnal și se face ecranul negru? Asta trăiesc eu. Noroc că am un trainer țăpănos și stă drept, cu mine strâmb. Lumea se clatină, gândurile nu. Revine imaginea, respectul de sine crește, arăt ca dezgropat la 77 de ani, dar trăiesc. Am bifat-o și p-asta, trăiți-ar! Hai cu niște apă, hai cu niște aer, hai cu niște picioare. Deocamdată pedalatul e doar reflex. Mai am totuși 4 minute de revenire. Acum și astea s-au lungit! Huooo din nou! Dar le fac cu altă stare de spirit. După ele mai am 15-20 de minute de revenire. Am timp să ascult muzică, mă gândesc la ce drum aș fi bântuit azi, arunc un gând spre frații noștri plecați dincolo, mă racoresc la gândul că am băgat și azi o tură bună. Pentru ce, nu știu! Dar e bună! 😀😀
Îmi revine sângele în obraji, mă las bătut de vânt, mă re-conectez la azi. Înapoi la viață, visătorule! Gata plimbarea eliberatoare, mergem înapoi la muncă și la responsabilități. Duș, haine noi, minte mai limpede.
Sigur că mă întrebi de ce nu investesc în aparate de măsurat efortul care să mă ajute la antrenamente, dar la aproape 40 de ani, nu văd rostul. E de ajuns că mă dau, cât pot eu de mult și/sau bine, roata se învârte și provoacă bucurie. Asta e tot ce contează pentru ciclismul din mine.
Multumesc frumos pentru atenție. Lecția s-a încheiat! Bună! Ziua! 😀
E 1 mai. Cu micul, hai! 😀
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu