Vorbe din pluton

     Amu' să vezi distracție! Am zis să mă ocup un pic și de alfabetul mersului în pluton, dar e ceva de muncă. Am căutat și pe net, dar e mai greu cu traducerea din engleză și o să încerc să fac anumite paralele cu ce știu și eu deja, ca un mini-veteran al mersului la șosea. Mai mult mini decât veteran, dar ăsta sunt eu, nu aveți altul. Sunt atât de mulți termeni folosiți, un fel de jargon al ciclismului, încât îmi va fi greu să aleg cele mai importante sau amuzante vorbe din pluton. Sunt sigur că pe multe deja le-ați auzit urmărind ciclism la tv, Ciocan e foarte generos în explicarea termenilor. Dar pentru că nu am decât o jumate obosită de neuron, în afară de "vânt de morcov", "trenuleț", "cotețar", "cade pianul" și "bunny hop", zău dacă mai știu și altele. Așa că merge copy/paste. Îmi dau seama că îți dai seama că fac pe victima, că doar mai știu și eu câteva alte exemple, dar îmi place să atrag mila ca un câine flămând în așteptarea unui os. Nici nu știu cum să le ordonez, alfabetic sau după numărul de pe tricou, sigur că o să ratez câteva, dar mea culpa, sunt pă tratament.

      "Vânt de morcov" e atunci când bate din lateral și oamenii se aliniază frumos din direcția vântului spre marginea cealaltă a drumului, încercând să se protejeze cât mai mult. Îi zice și mers în formă de echer (echelon), nu știu dacă îl traduc bine, dar ideea e că nu mai mergi fix în spatele celui din fața ta, ci pe laterala fără vânt, cu o juma' de roată mai în față decât dacă ai sta normal la plasă, fix în cauciuc. Dacă sunt mulți, fac o rotație la trenă ajungând în față prin partea ferită de vânt. Asta se cheamă "morișcă", nu mai fac alineat separat. Foarte spectaculos, cele mai tari curse au așa ceva, mai ales în primăvara belgiană, dar am avut și la campionatele mondiale de ciclism din Qatar în 2016, cursa aici. În engleză îi zice "echelon". 

     "Trenuleț" e termenul folosit pentru un șir de rutieri din aceeași echipă care are rolul de a conduce sprinterul echipei cât mai aproape de linia de finish, ca să consume cât mai puțină energie înainte de a lansa sprintul final. Cu cât mai multe vagoane are trenulețul, cu atât mai bine pentru sprinter. Unul câte unul, vagoanele trag de rup picioarele și apoi se dau la o parte. Când trenulețul e foarte puternic, e ca și cum sprinterul ar fi un atacant lăsat singur în fața portii goale. 

     "Cotețar" e termenul folosit pentru a-i identifica sau enerva pe cei care stau mereu la plasă, adică nu merg niciodata în față, sau foarte puțin. Italienii sunt considerați cei mai mari cotețari, deși spaniolul Alejandro Valverde pare că e cel mai mare dintre toți. Să fie el sanatos, câștigă atât de multe curse că nici nu mai contează cum o face, că doar nu păcălește pe nimeni, e doar tactică. În engleză sună frumos, elegant, "Wheel sucker", adică sugător de roată 😃😃

    Când "îți cade pianul", nu se aude vreo capodoperă cu mâzgălituri pe portativ sau vreo soprană reglându-și corzile vocale. Se aude jale maximă de la picioare! De cele mai multe ori se întâmplă pe o urcare după ce ai fost mare viteaz înainte și ai consumat resursele. Sau când tragi prea tare și rămâi fără energie, și scapi plutonul ca pe un săpun ud în baia comunală. Am trăit-o și eu la Panciu, la Velopower, am stat cu ăia buni (sau, mă rog, mai buni ca mine), și pe ultima urcare îi număram pe cei din plutonul meu când mă depășeau. Lovitură gravă la moral. Poate că nu am fost cotețar îndeajuns de bun, cine știe!?

     "A da distanță" e termenul folosit atunci când un rutier pierde plutonul din care făcea parte și îl priveste depărtându-se, el rămânând în urmă fără posibilitatea de a recupera. Eu zic că e un mod elegant de a spune că ești praf, dar ca un gentleman, le permiți celorlați să se departeze. Mare om, mare caracter! 😃😃😃

      Poate ai mai auzit prin comentarii despre "gregario". Nu, nu, nu e Gregorio Rizzo, e gregario, adică om muncitor, cu dor de ducă dar care trebuie să ducă doar pentru liderul echipei, muncește pentru el, îi cară uneori și bidoane de apă, poate îi mai dă și roata sau bicicleta dacă e nevoie urgentă. E omul care duce greul într-un tur de mai multe zile, nu prea câștigă etape sau curse, dar e unul din stâlpii echipei, de obicei e cam cel mai vechi din echipă, are experiență și e foarte docil în îndeplinirea strategiilor echipei. 

     "Musette" se citește "miu-zet" și vine de la punga cu bunătăți pe care o primesc cicliștii de la oamenii din echipă care stau pe marginea drumului și îi așteaptă. E mâncare acolo, e de băut, nimic suspect, că de multe ori se aruncă după ce rutierul își ia ce are nevoie, un gel sau un bidon. Încă nu am făcut rost de vreuna, dar e pe listă, sper să o prind într-un mare tur. Că prin Turul Romaniei nu am văzut să se folosească așa ceva. I-am zis pungă, dar e de fapt o sacoșică draguță pe care o atârni de gât până scoți tot din ea și apoi o arunci fanilor de pe margine să o aibă amintire.

    "Soigneur" nu e ăla de îți toarna vinul când ești pe biclă, e nenea care are grijă de tine pe traseu, îți dă bidoane cu apă și plasa cu mâncare, uneori stă cu roți de rezervă pe porțiuni de drum dificile, face masaj la tâmple și nu numai după zile grele, mai și gătește, mai și conduce mașina de asistență tehnică. E un fel de valet, care ajută cicliștii să se concentreze pe ciclism și să uite de restul problemelor. Eu credeam că e și mecanic, dar cică nu se suprapun, că șade rușine! Ete-teee, avem și pretenții amu!

     "A da ciocane" e atunci când mersul/pedalatul nu e lin, rotund, și pare că doar apeși pe pedale, mai ales când ești obosit și arunci toată greutatea pe apăsarea pedalei. După ce îți cade pianul, cam dai ciocane. Se poate să dai ciocane și dacă nu ai pedale SPD și atunci chiar nu ai cum să mergi rotund, că doar apeși. Și rupi genunchii, vărule, cum am făcut eu pe mtb cu adidașii de stradă. Un sărak! 

     "Grupetto" e ultimul grup într-o etapă, oamenii obosiți rămân în urmă și se grupează ca să le fie mai ușor la înaintare. I se mai spune și autobuz sau grupul vesel, că aici nimeni nu trage decât ca să ajungă în timpul de control la sfarșitul etapei și să nu fie descalificați. Văd amu' în Giro 2020 că se folosește "grupetto" și pentru un grup de rutieri, nu neapărat ultimul. Aștept o confirmare oficială de la domnul Ciocan, îl intreb la Pucioasa pe 18 octombrie la "The Wall".

     "A băga viteză în picioare" se referă la antrenamentele pe bicicletă în spatele unei motociclete sau mașini mici, care ajută ciclistul să ruleze cu viteze foarte mari, de obicei peste 50 kmh, fără să moară de la efort. Cică se obișnuiește creierul cu viteze ridicate și nu ți se mai pare că zbori când rulezi în pluton cu peste 50 la oră și te miri ca proasta-n targ. Am încercat și eu de câteva ori, dar tot ca proasta-n targ am rămas! Un tut!😃😃😃😃 În engleză îi zice motor pacing.

     "A lua roata cuiva" nu presupune vreun furt, încă. Doar că în momentul în care cineva atacă din pluton, cel care se ia după el zice că i-a luat roata, nu îl lasă să se depărteze. Se întâlnește mai ales la șosea, uneori și la ciclocross.

     "Evadare" se folosește pentru cel/cei care atacă din pluton și se depărtează, rulând undeva în fața plutonului. De obicei e alcătuit din rutierii echipelor care nu au șanse să câștige etapa la sprint sau nu pot lupta pentru clasamentul general. Așa că, pentru expunere media, atacă și stau în fața camerelor, până îi înhață plutonul. De cele mai multe ori, evadările sunt prinse de pluton înainte de finish, dar membrii evadărilor sunt lăudați și primesc premii de combativitate. 

     Am mai gasit "noodle arms" pentru ăia de folosesc brațele doar să țină furculița sau să se spele pe dinți. Nu am termen în română, traducerea fiind brațe de tăiței, dar ar fi un fel de somalez cu bicicletă. Fals plat e atunci când drumul urcă sau coboară fără a avea o pantă/rampă prea accentuată, dar se simte imediat la picioare. Pavate e termenul folosit pentru porțiuni de drum cu piatră cubică, foarte dificile de străbătut pe bicicletă, dar care fac deliciul curselor clasice, mai ales în Belgia. Mai e și mașina de spălat, din engleză, când încerci să stai în partea din față a plutonului, dar ești mestecat și scuipat spre spatele acestuia când încep mișcările de forță și atacurile și tu nu faci față. Și arăți ca o rufă după spălare!

     Hai că v-am plictisit și azi. Dacă nu ești tata, înseamnă că ai prea mult timp liber și de aia o arzi pe blogul cu talent! Hai ura și spor la bani! Că biciclete și sănătate avem aproape toți!

Cumva, tot modest am rămas...

Turul ciclist al Sibiului 2020

     A venit și vremea curselor live până la urmă. Am așteptat de ni s-au lungit urechile și nu numai, dar a venit ziua în care să vedem ceva nou la tv, care să ne aducă un pic de normalitate primordială, că de-acum, covid a devenit normalitatea nouă, la care ne adaptăm pedală dupa pedală. Că nu avem încotro. Cu sau fără mască, mergem în continuare cu bicicleta și ne bucurăm de viață. Încă sunt printre cei norocoși care nu au avut nicio legatură cu covid, deci mă pot stresa cu orice e legat de biciclete și ciclism. Doamne-ajută la toată lumea! Ideea e că trebuie să ne concentrăm pe latura pozitivă a vieții, și e așa de simplu când toate sunt bune și frumoase, mamă-mamă!😃😃😃E cel mai simplu de gândit pozitiv și de dat sfaturi când ești pe plus. Așa că mă bucur de această transmisie live de parcă nu există războaie în lume, foamete sau bube. Și nici nu e treaba mea să le rezolv. Ciclism să fie!

     Prin 2011 așa, pe seară, au zis niște băieți frumoși (și neapărat, deștepți) de pe le Sibiu că ar merge să organizeze ceva să promoveze zona aia de țară. Și cum să o facă mai bine dacă nu printr-o cursă de ciclism de șosea!? Și ca un făcut, în perioada aia nici nu se mai ținea Turul Ciclist al României. Așa că a devenit peste noapte cea mai importantă cursă de ciclism de la noi. Ete, na, pe bune!? Hai, gata cu miștoul, că e treabă serioasă. Deci avem deja câteva ediții la activ, oamenii știu ce au de făcut ca să iasă treaba bună. Și colac peste pupăză, mai vine și perioada asta cu Covid și sunt puține curse, asta ar fi cam prima de nivel înalt și ne trezim că vine lumea bună din World Tour. La un moment dat apăruse un zvon că vine și Matthiew van der Poel de o luase netul razna, dar până la urmă a fost doar un mare fâs. Totuși, echipele Bora Hansgrohe și Israel Start-up Nation sunt niște nume foarte mari care vor face această cursă mai importantă ca oricând. Brrr, deja am emoții! Cu un gust amar că nu pot fi acolo la Sibiu să îi văd, mă mulțumesc să urmăresc etapele pe net, pe facebook. Că la tv nu se înghesuie nimeni să transmită. Încă. Hai cu Turul Ciclist al Sibiului 2020.

Etapele turului

Prologul - joi 23 iulie 2020 - în centrul istoric al Sibiului

Etapa 1 – vineri 24 iulie  – se va desfășura pe ruta Sibiu – Sălişte – Cisnădie – Avrig – Cârţişoara – Bâlea Cascadă – cu sosirea la Bâlea Lac (2.034 m altitudine).

Etapa 2 – sâmbătă 25 iulie se va derula pe traseul Sibiu – Agnita – Cisnădie –Gura Râului – cu finish la Sibiu.

Etapele 3 și 4 au loc duminică 26 iulie. Noutatea acestei ediţii este contratimpul individual în urcare la Păltiniş (1.450 m altitudine), urmat de o etapă pe teren plat (Sibiu – Cisnădie – Poplaca – Sălişte – Cristian – Sibiu) cu finalul clasic al TCS, respectiv finishul în Piaţa Mare.

     Nebunia a început pe 23 iulie, cu un prolog în Sibiu. Un contratimp individual de circa 2.5 km pe străzile vechi ale oraşului. La startul etapei vremea era frumoasă, dar o super-furtună a lovit ciclismul in moalele schimbătorului şi a dat peste cap toate aşteptările. Aşa că primii plecaţi, pe urscat, au fost avantajaţi, unul dintre ei câştigând si prologul şi implicit tricoul galben: Nikodemus Holler de la echipa Team Bike Aid. Pe 2 şi 3 au venit polonezii Kacper Walkoviak şi Wojciech Sykala. Cel mai bine clasat român a fost Iustin Vaidian, componet al Echipei Naţionale a României.

     Pe 24 iulie, prima etapă, cu o urcare superbă şi grea la Bâlea Lac, distanţa 183 de km. Au fost câteva atacuri şi până la urmă s-a format o evadare din 6 rutieri, care au reuşit să stea în faţă până la urcarea spre Bâlea Lac. De aici, au început lucrurile importante, oamenii care vizau clasamentul general s-au depărtat uşor-uşor de restul plutonului. Și au rămas doar 3, 2 de la Bora şi unul de la Israel Startup. Ei au ajuns primii şi la finish, formând podiumul etapei: Gregor Muhlberger, Patrik Konrad (ambii de la Bora) şi italianul de la Israel, Matteo Badilatti. Valoarea lor fiind mult peste restul plutonului, ei ar urma să îşi dispute şi tricoul galben până la final. Primul român ajuns sus a fost Serghey Tvetcov, la 11 minute şi ceva de câstigător.

     Pe 25 iulie, pe o ploaie infernală, cicliștii au parcurs peste 180 de kilometri în cea de-a doua etapă a Turului Ciclist al Sibiului. Pascal Ackermann de la BORA-hansgrohe a trecut primul linia de finish, urmat de Rudy Barbier de la Israel Start-Up Nation / Israel Cycling Academy şi Riccardo Stacchiotti de la Vini Zabù - KTM. Felicitări și pentru Edi Grosu, care a fost la câțiva centimetri distanță de podium și a ocupat locul IV în această etapă. Ackermann s-a imbracat şi în galben. 

     Apoi avem etapa 3a, un contratimp individual în urcare cu finish la Paltiniş. Era să scriu "Paltinish" 😁😁😁😁 Aici, cățărătorii trebuie să iasă la rampă, dar sunt şi porțiuni unde e vânt de față, mai ales unde se termină padurea şi e loc deschis, aşa că e nevoie şi de ceva putere şi greutate. Din nou, aşteptăm echipele mari să rupă norma. Și aşa a fost. Bora prin Gregor Muhlberger a fost pe primul loc, la peste un minut de locul 2, Matteo Badilatti si din nou Bora pe 3 cu Patrik Konrad. Cel mai bun român a fost din nou Serghey, la aproape 2 minute de câştigător.

     Etapa 3b a fost ceva mai plată, cu plecare şi sosire în Sibiu, unde sprinterii vor fi la putere. Bora câştigă din nou prin Pascal Ackermann, pe doi tot Bora cu Michael Schwarzmann şi pe trei românul Eduard Grosu, foarte tare! Clasamentul general l-a pus pe primul loc şi in galben pe Gregor Muhlberger de la Bora, compatriotul şi coechipierul Patrik Konrad pe 2 şi pe 3 elvetianul (nu italianul) Matteo Badilatti. Foarte, dar foarte tare, a fost italianul Davide Revellin, care la 47 de ani a terminat pe 8 la general. Un bătrânel care aleargă de parcă are 20 şi ceva de ani, un suflet mare, nebun după ciclism, obsedat mai degrabă, care nu ştie să trăiască altfel decât prin şi pentru ciclism! Chapeau! Cel mai bun român a fost Sergey Tvetcov pe 28 la general, o performanță onorabilă, ținând cont de condiții şi competitori.

     Ediția asta e o nouă dovadă că orice situație care pare negativă are şi ceva pozitiv. Aşa că toată nebunia cu Covid a ajutat Turul Sibiului să primească la start 2 echipe de World Tour şi să atragă atenția întregii lumi. Faptul că organizatorii s-au ridicat la nivelul aşteptărilor e doar meritul lor, şi le mulțumim pentru tot efortul depus. Toți rutierii au apreciat organizarea şi măsurile de siguranță luate, nicio umbră de îndoială sau vreo virgulă nu pot fi aruncate la adresa lor! Respect! Mulțumim, Sibiu! Ne vedem la anul, în persoană!

Pozele sunt de pe facebook/Turul Ciclsit al Sibiului

Va dau si cateva link-uri:

https://www.facebook.com/TurulCiclistAlSibiului/videos/?ref=page_internal

Mateiaș. Ediția 2020.

     Nu pot să cred. Au trecut 8 ani de când am fost ultima oară la Mateiaș, lângă Câmpulung. Și 31 de când am fost prima oară acolo, când am devenit pionier, eram în clasa a-II-a. Dar a venit Revoluția și a stricat bișnița cu inelele din plastic de la eșarfă. O amintire frumoasă, o plimbare cu tata într-un autobuz vechi pe drumurile vechi și desfundate prin Fundata și Bran. Când am fost acum 8 ani, eram pe mtb și nu prea știam eu mersul, dar mă bucuram de priveliște. Acum m-am zăpăcit de tot și stau cu ochii pe vitezometru de parcă sunt la cursă toată ziua, indiferent de traseu. Alerg de zăbăuc, parcă închide la non-stop. Dacă e vânt de față plec nervos că îmi strică media, deși pe traseu încep să mă gândesc și la drumul inapoi, cu vânt dinapoi, merge, frățieeeee! Acum o lună am ajuns până la 13 km de Câmpulung și am făcut cale-ntoarsă, că eram programat la service cu mașina. Și mi-am promis atunci că o să mă întorc și fac drumul complet. Și a venit și ziua aia. Mai greu, dar a venit. 

     Vreme frumoasă la prognoză, maț gros după micul dejun, tot ce trebuie la buzunare, presiunea în pneuri numa' bună de fugă pe asfalt prost, moral pe plus și senin fără număr. Ca să nu mai zic că am molii în stomac când știu că bag o tură de peste 100 de km, preferatele mele. Și am plecat.

     Sunt mâncat, sunt băut, sunt dormit, sunt bine. E perfect. Am picioare, am și ceva vânt de spate, mai mult ca perfect. Păcat că asfaltul e mai mult ca imperfect și am de ocolit gropi și tre' să mă feresc de mașini, că e al naibii de îngust drumul ăsta. Au furat ăia la cântar de a ieșit o bandă jumate, la naiba. Dacă trec 2 tiruri din sensuri opuse, ăla sunt, zbor direct în șanț. Noroc că nu e cazul, încă. Vântul ajutător face kilometrajul să stea sus, unde-i place și lu' băjatu', rupem fâșul, nașule! Gata Voinești, trecem Dâmbovița, înjurăm cu drag și spor un idiot care a vrut să îmi arate că el e cel mai prost în zi de post, morții mă-sii, s-a dus. Drumul urcă, eu cu el, zău. Vântul e chiar bun azi. Ce picioare, ce antrenament! Trece ora, trece și a doua, cu priveliști de vis, păduri verzi și vârfuri semețe, cu gropi de coșmar și denivelari crețe. Ca să nu mai zic de 3 câini uriași care se odihnesc fix pe marginea drumului, fix pe o porțiune unde stai cu ochii pe gropi și pietre și te trezești în nasul lor. Nici nu ai timp să te sperii, îngheață inima, aerul rămâne în plămâni, îi e teamă să iasă, picioarele continuă inerțial mișcarea de rotație și treci de ei. Norocul meu că ei nu au poftă de oase, e ziua cu lactate. Bazonul maro se usucă repede, eu mă bucur că nu am murit acolo. Încă e bine! Mai departe, domnule călător fără bilet! Ne încordăm la urcări și hopuri, nu e urcare, e fals plat care tot urcă. Gata și județul Dâmbovița. Hai cu Argeșu', frăție!

     Aici, mai rău. Drumuri mai proaste (wow, am ajuns să spun asta despre alte județe!). Aceiași șoferi, la fel de idioți peste tot, nu știu cine-i fruncea la proști la volan, dar nu ducem lipsă, oriunde ai merge. Gata cu DN-ul plin de gropi și înjurături, facem dreapta spre Dragoslavele din Stoenești. O bucată de asfalt prost, trec Dâmbovița și apoi începe un drum sinuos, cu asfalt bun, ceva pietre pe alocuri. Frate, frumos e pe aici, e lume cu cortul, sunt ceva oi și câini ciobănești. Fo' șapte! Dar nu au treabă cu mine! Băăă, fi-v-ar oile de râs! Pierd timp prețios, sigur e segment aici! Scap de oi, dau de vaci, și măgari. Cu patru picioare, ăștia sunt simpatici. Câteva case, soarele luminează pădurea verde, dar la umbră e răcoare, a și plouat pe aici. Sunt și nori, dar azi nu cred ca plouă, nici nu mai știu ce zicea la timpul probabil. Probabil va fi bine. Dăm înainte! Și ajungem și în drumul european Pitești - Brașov, la Dragoslavele.

     Aici, tre' să fac pauză. Opresc în fața școlii, e un magazin sătesc. Bag mâna în buzunar și găsesc bani. E bine. Îi număr. Nu e bine. Am uitat banii pe masă în curte, în buzunar am doar 3 RON, îi țin de pene. Hait, să-mi bag, sunt sărac! Ce să iei cu 3 lei?! Bag o banană, cumpăr un croissant cu ciocolată și fără mască, 2 lei. Gata masa! Pe școală scrie frumos: "Voiește și vei putea!". Am voit să mănânc 2 mere și am putut să le iau din pom. Dar și la ciclism cam așa e. Pe bicicletă, cel puțin, trebuie multă voință ca să ajungi în locuri. Cum am ajuns eu azi. Am sunat doamna acasă, ca să știe de nebunul ei, și am purces la drumul spre Câmpulung/Mateiaș. Aici e urcare, nu mă grăbesc, nici dacă aș vrea. Picioarele sunt grele, am tras cam tare până aici, mă resimt, așa că mai opresc la poze și priveliști. Frumoasă țară avem! N-o merităm! Sunt ceva mașini, dar nu mă supără nimeni. Frate, ce greu urc! Hai încă o poză! Am avut 2 bidoane de apă și s-au cam golit! Cu un leu, ce să îmi mai cumpăr!? Las' că mă descurc eu! Sunt vreo 6 km de urcare, dar nu mă grăbesc deloc. Știu că mai e și drumul spre casă, cu vânt de față, cel mai probabil. Așa că merem piano-piano, ragazzo.

     Gata urcarea, uite și parcarea! De la Mateiaș, desigur. Mausoleul ăsta a fost construit în perioada 1928 - 1935 în memoria soldaților căzuți în Primul Război Mondial. Două divizii române au ținut piept unui inamic net superior, ca număr și dotare. Cumva, asta e istoria noastră. Mai puțini și mai săraci decât oricine ne atacă. Și pe lângă asta, mai suntem și trădători. Off, ce popor! Aici la Mateiaș, în cripte, sunt păstrate osemintele a peste 2.300 de ostași căzuți pe câmpul de luptă. Tot aici, în 1989, am fost eu făcut pionier. A fost o excursie cu clasa, eram 44 de copii într-o clasă, aglomerație mare. Tata și-a facut curaj și a mers cu mine. Nu îmi aduc aminte de vreo emoție sau bucurie legată de eșarfa și cămașa de pionier, nu le aveam cu costumele și regulile impuse. Revoluția m-a ajutat mult să scap de rigiditatea mentală și am putut să îmi îmbrac blugii rupți. Îmi amintesc doar că a fost o zi frumoasă, la plimbare cu babacul meu, mâncare la pachet, picnic pe genunchi, dar cu iarbă și aer curat. Nu mai știu cum mergea autobuzul, era o rată veche și obosită, dar nu am rămas în pană pe nicăieri. O să fac eu odată și traseul complet de atunci, cu întoarcere pe la Predeal.

     

     Acum eu trebuie să o iau spre casă, dar vreau să văd indicatorul cu Câmpulung, de aia am venit azi. Aș fi vrut să văd și orașul, dar m-am lungit cu drumul și nu mai am timp azi. Nu știu dacă e vreo senzatie de oraș pe care o ratez, așa că nu am gânduri negative, e o tură. Dar totuși, dupa coborârea în viteză de la Mateiaș, trec de drumul spre Târgoviște și mă duc spre Câmpulung, deși urcarea următoare mă cam pune pe gânduri în legatură cu sănătatea mea mentală. Dar îi dau inainte și în sus. Apoi o coborâre pe asfalt nou până la un pod de unde se vede orașul. Ar mai fi vreo 2 km, dar decid să fac o poză și să mă întorc spre casă. Am terminat apa, așă că am nevoie de ajutor. Opresc la un magazin și cerșesc apă, și primesc. Bună treabă, nu mor de sete nici azi! Mai am un baton și un ron, mă descurc eu și cu mâncarea. Sens giratoriu la fabrica de ciment, dreapta spre târg și forjă. 

     Vântul nu prea e prietenul meu, cam de față, așea, dar merge, că e mai la vale. Până când începe o urcare mica și urâtă, de la calitatea sau mai bine-zis de la lipsa calității asfaltului. E oribil! Urc, e cald, ocolesc gropi și denivelări, mă cam enervează. Să vezi "distracție" pe coborâre! Și atât am zis! Am înjurat tot neamul asfaltatorilor, de la Decebal până azi! Rușinos să ai așa drumuri naționale! Dacă nu era asfalt, mergeam mai lin. Și așa o să fie până pe la Malu cu Flori. Jale! Noroc că e la vale, chiar și cu vânt potrivnic, tot mă pot grăbi. Picioarele se cam opun, dar se supun. Fug, mai trece și câte o mașină, mă mai trage după ea, e bine. Bag batonul, știu că mai e vreo ora până acasă, dar mi-e cam foame. Merele de pe marginea drumului încep să semene cu copane de pui sau cefe de porc, zău! Îmi fac curaj și opresc la o tarabă. Sunt 2 oameni mai în vârstă, dau bună ziua și întreb dacă pot lua două piersici cu 1 ron. Omul se uită la mine, mă vede lunguieț și înfometat, somalez pe seară aș zice eu, și îmi dă trei! TREI!? Super! Bag 2 la ghiozdan și una la buzunar pentru Cici acasă, și îi dau înainte!

     La pod la Voinești opresc la un pișu mic, mai îndrept spinarea, că am trecut de 100 de km și mă resimt. Apoi pe cal și la drum. Piersicile și-au făcut efectul, dulci și zemoase, dar tot mai vreau ceva de mâncare. Așa că vânez orice pom fructifer care e sau are crengile pe drum. Mulți sunt, dar toți prea aproape de gard, zice lumea că fur. Dar ies din Voinești și încep livezile. Unde se termină gardul, acolo descalecă și leopardul, parol! O livadă cu gardul rupt e locul ideal pentru o mega-lovitură! Mănânc 3 mere în fugă și bag 7 în buzunare. Cam acre, dar se umflă mațul. Și ce dacă dau în căcări multiple de la efort și acreală și apă pe fugă, important e să nu mor de foame până acasă. Mașinile încearcă să mă enerveze și reușesc, vorbesc cu toți morții și mamele lor de șoferi! Mai bag un măr, mai râgâi a apă chioară, trec kilometri și mă apropii de casă. 10 km. 5 km. Văd orașul. Cam înfometat și obosit, intru în urbe. Ce marș triumfal, mai degrabă cortegiu funerar. Mor de foame! M-a epuizat drumul ăsta! Au ieșit 140 și ceva de km, "umpic" mai mulți decât plănuisem, dar a meritat fiecare pedală! Am ajuns acasă cu o piersică și două mere. Bidoanele goale. Și picioarele la fel. Dar un mare plus pe frunte! Mai vreau!