11 ianuarie 2021

Semne bune anul are

      Stai, că nu viu cu uratul, colindatul sau udatul! Doar mă laud că sunt pe plus deși afară e pe minus. Zăpadă afară, soare în suflet. Tocmai am fost la poartă să curăț zăpada de pe trotuar, ca un bun cetățean ce mă aflu. Și pentru că era multă, am făcut și patru oameni de zăpadă, că sunt harnic. E de efect, lumea care trece pe stradă zâmbește, un taximetrist chiar m-a claxonat și mi-a mulțumit. E bine, vărule, se pare că nu am uitat să ne bucurăm de lucruri simple. Și ce dacă e zloată, se merge greu, e de muncă în curte sau pe stradă la deszăpezire, dar tot mă bucur ca un copil mic când ninge. Posibil să conteze și faptul că muncesc de acasă și mi se fleșcăie de drumuri grele și aglomerație. 

     În weekend am fost la munte, în plină pandemie, dar nu am mai simtit asta, am putut să ne bucurăm de zăpadă și pârtie. Nu am fost la ski, ca nu știm d-astea, doar la săniuș. Am alergat cu copiii în sus și în jos cu sania de m-am ales cu o frumusețe de febra musculară. Ai crede că unul ca mine care bagă bicicletă la greu ar trebui să aiba condiție fizică și să nu mai pupe așa dureri! Da' de unde, frate! Încă sufăr a treia zi de așa ceva! Pe lângă senzația de libertate și viață normală pe care le-am savurat din plin, am avut parte și de o cursă: alergare la deal. Corina, soția mea, mi-a zis să mă înscriu și asa am făcut, ca un soț ascultător. Mamaie Gina s-a înscris și ea. Fiat distracție! (nu știu cum se scrie distracție în latină, la naiba!). Mai era o oră până la start, am mai stat pe la pârtie sau pe la mașină să se mai încălzească un pic copiii, localurile erau ochi și nu am prins loc. Emma nu își mai simțea dejtele, dar nu avea nicio treabă, mai voia săniuș. La 3 fix eram pe pârtie înapoi, fetele cu ceva ceaiuri și ciocolate calde, chiar și porumb fiert era prin zonă, meniu de toaletat. Nu-i bai! 😀

     Start la fete/doamne. Mamaie alunecă la start și își pierde suflul, nici nu mai apucă să urce până la linia de sosire. Forfait! 😀 Apoi copiii. Sunt câțiva. Ai noștri au zis "pas". Cei înscriși bagă tare la deal, gata cursa și râsul. Vine rândul băieților. Suntem fo' 10. Hai că ne întrecem! Start, frăție! Patinez un pic, prea multă putere, pierd din avânt și poziții. Bag turbo și reușesc să recuperez. În spate, fetele mă încurajează de zor: "Hai, Da-da-ne, moto-tolu-le!". Trag de mine, umflu plămânii și ajung la finish. Mă arunc ca un leu asupra prăzii spre linia de sosire. Mai mult pentru impresia artistică, îl văzusem deja cu coada ochiului pe un tip câștigând, așa că nu mai conta. dar am ieșit pe 2. Tare! Premiul era un voucher la Hervis, dar l-am ratat la mustăcioara. Noi să fim sănătoși! 😀

     Bucuros că am bifat prima cursă pe anul ăsta, după o zi aproape normală de distracție pe pârtie, altfel am început săptămâna. Am băgat și oamenii de zăpăda, doi de plus. Acum, trainerul mă mănâncă, mai am vreo două luni de plictiseală, adunat de kilometri, apoi din martie încep intervalele. Pârtieeeee! 😁

Fetele mele


6 ianuarie 2021

Criza vârstei mijlocii la bicicliști

     Hai la mulți ani în 2021! E prima bucată de gând pe anul ăsta și am mai multe idei, dar nu le dau pe toate odată. Și pentru că sunt prost rău și nu scriu cum de am o idee, am făcut pauză pentru muncă și am uitat ce voiam să scriu. Clar era ceva deștept peste poate și interesant dincolo de sigur, dar cenușiul meu e mai mult cenușă, că-s prăjit de tot! Ideile gravitau desigur în jurul familiei și bicicletei, ca eu atât știu. Ce muncă, ce salariu, ce taxe și impozite, ce politică?! Hait, era să scriu "ce covid?!" dar zic să nu întind coarda, că deocamdată suntem bine. La sfârșit de an se face analiza a ceea ce a fost sau nu a fost să fie, lumea adună și scade, vede unde pică față de 0. Eu mereu pic mai sus de 0, chiar dacă nu am făcut cei 10 mii de km, nu am terminat Rapha Challenge de 500 km între revelion și Crăciun, dar tot a fost bine. Am avut un an bun, mă raportez la ce văd în jurul meu și la ce mi-aș fi dorit, deci nu prea am motive de văicăreală. Iar la început de an 2021 lumea face planuri, își face lista cu dorințe (nu știu dacă "rezoluție" are acelasi sens și în română ca în engleză) pentru noul an. La mine e cu cântec, ca de obicei, că nu e un an oarecare, împlinesc 40 de ani și de aici cică începe coborârea. 

    Cum "care coborâre"? Pai nu ăsta e punctul în care te sui în sanie și o tai la vale, purtat de tot ce ai putut sau nu să faci, realizezi, împlinești, doar te bucuri de priveliște și te pregătești de marea trecere?! Uaaaaaaaaaaa, cât de tâmpit sunt! Zici că am 80 de ani pe muchie și mă vizitează gândurile cu coasa, fac caca în mers și pipi fără sens, am pampers de firmă și mă culc la 18.00 😄😄😄😄 Frate, am 40 de ani, mă simt în puterea vârstei, la cap am maximum 20 de ani, la corp vreo 75, dar nu fumez și nu beau, deci speranța de viață sare de 90. Plus că și fac sport, mai mult decât poate duce trupul meu firav de băiețel, dar hei, sunt în grafic. Plus că eu zic că nu prea adun păcate, așa că moartea nu va fi dură, sper că o iau în sus după. Deși am o afinitate pentru asfalt proaspat și smoală, și îmi place căldura, parcă tot în sus vreau să merg. La Bărbos! Sau Marele BărBOSS 😀😀😀

     Vezi că aberez ca acum 8 ani când am început să scriu, nu m-am schimbat deloc. În bine! M-am ramolit, până la cină uit ce am mâncat la prânz, Garmin mă întoarce acasă și telefonul îmi zice unde suntem la zilele săptămânii. Noroc că nu am vreun tratament de urmat, că sigur uitam să îl iau! Fizic nu am probleme, parol. Am început să număr câteva fire albe (dar dau vina pe soție, clar de la ea le am!), mai merg noaptea la budă, dar nu îmi pare exagerat, dorm neîntors, pot să stau să văd artificiile de revelion, beau alcool fără să mor, mănânc orice deocamdată, mai scot câte o glumă pe gâtlej și încă mai știu să râd. Sigur că soața mea dezaprobă îngăduitor, zice că m-am nasolit rău de tot, că sunt mai hâtru ca un câine batrân fără os și cu blana udă, dar e părerea ei. Eu zic că sunt bine.😀

     Nu mai zic asta când mă gândesc că ar trebui să îmi fac griji pentru criza vârstei mijlocii. Bani de un bmw roșu decapotabil nu am (cred că mai bine scriu Porsche) și nici nu mă pasionează atât de mult mașinile, dar chiar nu mă văd un bătrân pervers în bmw/porsche și senil, cu chelia fluturată de vânt în mașina decapotată, cu muzica din '92 și hainele din 2004. Sigur că sunt lucruri pe care le-aș vrea altfel, dar e de muncă și trebe răbdare. Plus că am atâtea motive de bucurie în viața mea că nu prea mă plâng. Dar să vedem cum s-ar manifesta criza vârstei mijlocii în cazul meu.

     Cică urmele vizibile ale crizei vârstei mijlocii sunt în ordinea numerelor de pe tricouri: schimbări în meniu și program de mese, modificări ale programului de somn cu treziri nocturne și oboseală, pesimism și lipsa speranței, iritare și anxietate, deznădejde plus vină și un simt ridicat al inutilității, scăderea dorinței de a face ce-ți place (inclusiv sex si hobby-uri). 😀😀😀 Bă, ej nebuun!? Păi nu mă încadrez la niciuna din astea. Și nu am văzut nicăieri porsche roșu, deci ăla era doar în capul meu. Acum, sincer vorbind, mai am probleme cu somnul dar tot dorm de rup, obosit sunt de când m-am născut, nu aș mișca un deget dacă aș fi milionar, pesimist nu sunt decât când fac pană și îmi pare că s-au înecat toate corăbiile. Anxios sunt când nu am bani, dar așa am fost mereu. Iritarea e starea mea de bază, așa mă trezesc, iritat la culme de toată lumea care e proastă și fudulă (eu, nu!). Sex e tabu, că îmi șterge soția contul de pe blogger. Cât despre hobby, frățieeee, păi aș merge cu bicicleta acum mai mult ca niciodată dacă nu ar fi constrângerile cotidiene. Îmi face plăcere să merg cu bicicleta, mă distrez când adun kilometri și sunt cel mai fericit când dau din pedale, chiar și pe vreme rea sau la deal, zău așa! 

     În mintea mea bolnavă asociam criza cu o dorință nestăvilită de a demonstra ce mare și tare sunt, că dacă nu o fac acum, atunci când!? Să am cea mai tare bicicletă, cu cele mai tari roți, să am cei mai mulți km și să ajung pe podium. De kom-uri nu mai zic, fără număr să fie! Că dacă nu acum, atunci când!? Am schimbat categoria, sunt cel mai tânăr din cei peste 40, deci am o șansă. Dar la cât de buni sunt concurenții, mai bine joc la loto! Citesc ce am scris și parcă nu sună a criză, mai degrabă a bule de aer la cenușiu, pauze între sinapse cât un abis financiar, sau o dorință ancestrală de a poza în victimă și a atrage câteva gânduri de compasiune: săracul Mancuso, ce viață grea are! Haha, nici eu nu cred asta, să mor, dar am zis să ating subiectul că așa am simțit, odată cu vârsta devii mai înțelept. Eu doar adun anii.😀😀

     Frate, am văzut o chestie foarte tare pe net în legătură cu criza asta. Cică bărbații nu o au, dar o dezvoltă din cauza femeilor care o au și îi trag si pe ei in hău. Deci, sus pe biclă și stai departe când vezi semnele de mai sus prin casă, că ai pus-o! Hai pa, la mulți ani cu sănătate și roți nepătrate!

p.s. Mamil e termenul folosit pentru bicicliștii de vârsta mea care o ard tinerește în colanți pe 2 roți. Eu nu am dezbătut problema, pentru că nu achiesez la mainstream media și am vrut să scriu altfel, chiar dacă fac parte din categoria asta, clar.


MAMIL - Middle Aged Man In Lycra



24 decembrie 2020

2020 în cuvinte

     Azi s-a făcut un an de când era să mor cu zile la spital. Niște imbecili de doctori și asistente se uitau în orice altă parte decât la patul pe care zăceam eu ca un covrig uscat și constipat. Dacă muream, dădeau vina pe mine că am venit prea târziu dom'le, ce țipi așa!? Nouă ore am stat acolo până au catadicsit să mă taie. Sper să aibă parte în viața asta numai de oameni ca ei. Nu mă gândesc prea mult la asta, doar să urăști pe alții nu e productiv, sau să le dorești într-una răul. Dar măcar din când în când le mai arunc un gând "de bine". Așa și cu idioții din trafic, nu vreau să îi las să îmi strice turele și zilele, dar ai naibii proști reușesc de multe ori. Dar tot nu îi pomenesc in rugile mele seara.

     Am chef de scris, dar nu știu ce să pun pe hârtie, mai sunt 2 zile de muncă și vine Crăciunul. Eu mai am vreo 500 și ceva de km până la cei 10000 propuși pe anul ăsta. Am vrut 12000 dar am fost o lună în pauză de apendicită și fo' 2 luni pe trainer în curte din cauza covid, așa că am reconfigurat traseu și am rămas la 10000. Dar și ăștia par mulți, mai ales când timpul e atât de scurt și am atât de multe obligații. Nu mă plâng, vărule, e doar o exprimare liberă a cugetului la ceas de seară. E iarnă afară și totuși am ieșit pe bicicletă, deci sunt norocos. Anul ăsta cică ar fi de uitat, dar eu m-am bucurat de el cât am putut de mult. Pentru că am facut ce mi-a plăcut și cu cine mi-a plăcut, am stat cu familia mai mult decât în orice alt an, deci a fost pe plus. Nu am avut probleme de sănătate, deci un alt mare plus. Nu am acumulat prea multe datorii, alt mare plus. Ce să îți mai dorești?!

     Lumea a devenit mai mică pentru fiecare, ne-am redus contactele fizice la minimum, nu ne mai strângem în brațe, suntem mai distanți și mai temători. Ne adaptăm la nouă orânduire fără să ne gândim cât de mult sau putin ne afectează, poate că nu conștientizăm efectele, dar sigur ne-am schimbat. Eu nu pot să spun că apreciez mai mult ce am, decât poate în zilele în care prind niște cer limpede în cap și pot să văd și altceva decât probleme cotidiene. Unii își caută sinele toată viața, eu doar încerc să trăiesc fiecare zi pe plus. Cu familie, cu muncă, bicicletă și nervi, mâncare și băutură și muzică și filme. Și râs!

     Anul ăsta a trecut pe simțite, nu foarte repede, dar nici nu m-am plictisit, am avut multe experiențe plăcute, poate mai puține din cauza limitărilor spațiale, dar tot a fost un an bun! După cum vezi, doar lucruri bune îmi amintesc, ăsta fiind avantajul bolnavilor de Alzheimer, deh! Am avut curse de ciclism la tv, mari tururi și curse clasice, și nu mai spun că favoritul meu Wout van Aert a și câstigat câteva. Pe plan personal-ciclist, din păcate, nu am putut să particip la cele 2 curse organizate în zona noastră din cauză de covid, dar nu am murit. Poate la anul o să mă dau, ca să am material de scris, nu doar aberații ieftine despre evoluția prețului la cartofi pe piața locală. Hai la mulți ani sănătoși plini de zâmbet și culoare! 

p.s. am zis că mă las de scris și mă apuc de vlog, dar mă organizez mai greu.

Chiar a fost mai bine...