7 octombrie 2022

Scriitorul din mine 07.10.2022

    Ieri m-am apucat să scriu despre experiența din Spania, dar e lungă și o las pentru altă zi cu mai puțină muncă. Nu că azi aș rupe tractorul în două pe arătură și semănat, dar am niște chestii de urmărit și nu mă pot concentra prea mult pe scris, așa că o dau scurtă, pastiluța zilnică, dar nu pentru graviduțși idioței și prostuțși micuți la mințișoare (o fi cuvânt?!). Sunt la a treia cană de cafea șîmi cam zbârnâie urechile, aș alerga prin casă, dacă ar ști doamna mi-ar pune un mop în dreapta și un pămătuf de praf în stânga și m-ar elibera în minunata călătorie a curățeniei prin casă. Bine că e dincolo și nu-mi vede tremurul din privire. Cameristă scria pe mine!

    Azi Emma pleacă la Moreni, așa că pot să ies cu bicicleta mai târziu, mai pe cald, așea. E bine, Doamne-ajută la toată lumea. Avem temperaturi de primavără și vreau să profit, să mai adun kilometri pe caiet. Deja am început să îmi fac planuri despre iarna asta, cum abordez pregătirea pentru la anul, când din nou vreau să fiu competitiv. Nu am mai fost dar am mai vrut.😀😀😀😀 Habar n-am la ce curse voi ajunge, important e să fiu pregătit. Mai zic unii că s-au născut pregătiți, eu aș zice chiar că au fost concepuți pregătiți.

    Bă, ce bou sunt, uitasem ideea de dimineață. Azi e vineri. Deci trebuie să dezvolt ce gândește fratele vostru despre asta. Tu, dragă cititorule, ai cumva partea aia cu tristețea de lunea dimineață și bucuria de vineri dupa-amiază!? Cumva mori lunea șînvii vinerea!? Ești mai tare ca Domnul nostru Iisus Hristos acum și pururea și-n vecii-vecilor, Amin, că tu stai 4 zile dincolo. Păi cum, măi dragul meu, să fii trist doar pentru că e luni!? Înseamnă că tu chiar nu ai probleme în viață. O duci mai bine decât media pe Comunitate, parol. Tu îți dai seama că îți induci o stare proastă zicând "offf, iar e luni" sau când răspunzi "iaca, și eu, ca lunea, deh" și bagi un plâns sau bocet, depinde de unde ești. Șterge-ți, te rog, mucii, că nu e cazul de jălanie când nu e cazul, zău. Ține-te bine, că bag a doua! Prietene, suflecă-ți mânecile gândurilor, așează-te frumos la calculator, deschide primul mail, ia o gură de cafea, și dă-i drumul la treabă. E o zi ca oricare alta, eu aș zice să fii mulțumit că ești în viață și ai un loc de muncă, o familie, o bicicletă sau mai multe, sigur poți strânge de un zâmbet. De ce alegi să nu fii pozitiv? Nu zic acum să râdem ca idioții și să fim tâmpiți non-stop, dar nici să ne dăm cu tesla-n oaie când nu avem de ce. Sau poate suntem mai interesanți atunci când ne plângem? Io clar nu sunt așa. Adică interesant. Orice aș face, tot fad rămân. Păi atunci să fiu pe plus. E alegerea mea. Normal că am și zile proaste, că doar nu funcționează tratamentul la cote maxime zilnic. Dar eu să spun că nu sunt ok și să mă plâng când nu am de ce ar fi o prostie. Nu sunt de acord cu sintagma că doar proștii sunt fericiți. Bine că nu sunt fericit. 😀😀😀😀 Prost, în schimb, cel mai mare din curtea școlii. 

    Haide că viața nu e atât de grea, dar nu cumva te plictiseai dacă era prea ușoară!? Mamă, ce elucubrații, mă doare capul dacă citesc ce am scris. Ce să-i faci, n-ai ce să-i faci! Ești condamnat să accepți aberațiile mele pentru că ai avut limbrici și ai dat click pe articol. Cine te-a pus!? 😀😀 Să-mi zici și mie cine te-a pus, poate îl mituiesc și te convinge să contribui șaici. Hai week-end plăcut la toată lumea și zâmbete fără număr!

Regula studenției


6 octombrie 2022

Scriitorul din mine 06.10.2022

    Frate, imediat se simte când ies cu bicicleta. Dorm dus, așa cum și sunt, mă trezesc fresh de portocale, am chef de muncă și de viață, nu mă enervez prea mult în trafic. Și parcă am și chef de scris, nu e neapărat inspirație, că daca aveam d-aia, băgam și eu articol despre cursa de la Pucioasa din weekend. Ideea e ca observ aceste semne pozitive și mă bucur de ele. Pe de altă parte, mă gândesc ce pot face să obțin efectele acestea fără a ieși cu bicicleta, că nu pot pleca mereu după bunul plac.

    În primul rând, urmăresc clipuri cu biciclete și oameni care cutreieră lumea sau participă la diferite curse inedite, din categoria "ultra" adică sute și mii de kilometri. Sau vreo aventură dificilă prin Islanda. Am câțiva oameni deja dragi pe care îi privesc și capăt o stare de bine. Cum vorbesc, ce fac, cum filmeazăștiu că e foarte multă muncă nu doar să organizeze tura și să o parcurgă, dar și să filmeze și editeze astfel încât efortul depus să aibă o imagine de succes. Sunt sigur că există foarte mulți oameni în lumea asta care filmează turele pe bicicletă dar nu au parte de atenție. Fie că sunt neglijențîn organizare, că nu aduc nimic amuzant sau provocator, că nu filmează cum trebuie sau nu au muzica potrivită. E și aici o întreagă industrie, că de aia și se bagă mulți bani, că trebuie să promovezi anumite mărci și contează cum o faci. In cazul meu nu cred că și-ar face nimeni reclamă pe un blog dubios unde se mai face politică, se mai înjură, se mai bat câmpii și câmpiile, se exprimă liber gândurile despre marketing, la naiba cu el, și tot așa. 

    Deocamdată mă bucur de libertatea de exprimare pe care eu mi-o ofer, pentru că eu singur mă cenzurez și nu dezbat anumite subiecte care doar ar întărâta lumea, nu sunt genul care să folosească subiecte "mirobolante" și titluri cu priză doar ca să atragă lumea. Dar și eu făcând asta încerc să atrag oamenii, clar, că doar nu sunt idiot să spun altceva. Eu vreau să mă exprim altfel și să te conving prin inocență. EU scriu pentru liniștea mea sufletească. Bâshty, măăă! Toți vrem atenție, eu vreau să te cuceresc cu articolele mele si să te abonezi, poate fac atât de multe vizualizări încât va plăti lumea să își vadă anunțul sau poza pe blogul meu, cine știe!? Toate se întâmplă cu un scop/rost, eu mă bucur că scrisul îmi face placere și mă ajută atunci când nu ies cu bicicleta. E evadarea mea. Sper că e și a ta. Mulțumesc frumos pentru timpul acordat. Lecția s-a terminat. Bună. Ziua. Până mâine, un sincer la revedere!😀😀😀😀😀

Ai grijă să nu scapi tulumba!


5 octombrie 2022

Scriitorul din mine 05.10.2022

    Ziua bună se cunoaște de dimineață. Așși omul, tot de dimineață se cunoaște, când nu știe cum îl cheamăîn budigăși cu fesul pe cap, încă în visare. La fel sunt eu între 8 și 10 dacă nu ies cu bicicleta sau nu duc copilul la școală, să mă "revergorez". Chiar de beau cafeaua cu doamna, tot dorm pe mine. Azi ne-am trezit mai tarziu, e ziua educației și nu se învață. La fel cum nu se muncește de ziua muncii. Păi dacă aplicăm sintagma asta, de ziua mea nu mai sunt sau cum!? Ideea e că am dormit mai mult, ne-am odihnit. Ieri eram pe alte lumi și fusuri orare, dimineațștiam că e luni iar seara îi ziceam unui coleg că e joi și mai avem doar o zi și gătim săptămâna. M-am tâmpit, dar soția zice că m-am îndrăgostit. Cumva are dreptate, dar e una mișto rău, Cervelo o cheamă, S5 codul numeric personal. Doar că e cam fudulă șține tare la bani, peste 20.000 RON second, cumva în altă ligă decât pot eu să adaug în coș. Deocamdată. Poate mă ajută cineva.

    Azi e cald și frumos afară, dar dimineață era frig și am amânat plimbarea pentru după-amiază, am o ședință, rezolv niște treburi importante și pe urmă, valea. Nu știu ce traseu, nu știu ce tempo, știu doar că bate vântul și ies să îmi usuc mințile îmbibate în griji și negru. Exagerez, desigur, cerșesc atenția ca un câine șchiop, slab și fără stăpân. Sunt și suntem bine, nu ne plângem. Am avut ceva treabă prin oraș și am mers pe bicicletă, fără grabă sau griji. Îmi place să analizez traficul și lumea care merge pe jos. Oare când o să ne dăm seama că bicicleta e cel mai eficient mod de transport in oraș!? Eu nu mai aștept nimic de la "autorități", sunt doar pe interes și doar când vor ieși bani grei din pistele și parcările de biciclete se vor urni și ei. Până atunci, mașina e regină, facem parcări șînlesnim mersul pe patru roti. Unii mai destupați la minte și cu ceva viziune fac pe dos. Măresc impozite, mai reduc din benzile de mașini și fac piste, oferă facilități fiscale pentru bicicliști. Noi încă suntem in Evul Mediu, când biciclistul e vrăjitoarea din trafic iar șoferii sunt Inchiziția, cam așa stau lucrurile.

    Eu recomand oricui să meargă pe bicicletă, dar nu impun nimănui ideile mele. Uneori ce gândim pentru noi și functionează e posibil să nu se potrivească și altora. Dar asta nu înseamnă că nu trebuie să încerci. Eu am avut noroc și am descoperit bicicleta din pură întâmplare și am rămas la ea. Gata. Trebuie să intru in ședințăînapoi la muncă, minerule. Oare dacă minam bitcoin, eram mai bogat ca Luceafărul Huilei, tovarășul Cozma.😀😀😀😀 Multumesc pentru atenție. Hai liberare și arginți la toată lumea!