Scriitorul din mine 16.10.2022

    Stai liniștit, sunt ok, doar că am făcut pauză de tot, nu am mai apucat să scriu, deși, așa cum era și normal, fix în zilele în care nu am timp să scriu îmi vine cea mai pură inspirație. Îți dai seama că am uitat toate ideile alea bune. Aia e, am avut treabă, vineri mi-am luat liber și am fost cu doamna mea la plimbare la capitală. Uitasem cât e de aglomerat, cât de agitat și tembel e orașul ăla, toată lumea aleargă și toata lumeă țipă, e care pe care și în parcul din spatele blocului dar și în parcarea de la Ikea. Nu mă mai coafează demult viața asta, bine că nu mai sunt obligat să o suport. Am avut treabă în centru și în nord, am stat în mașină mai mult decât am mers pe jos prin oraș sau mall, am și prins vinerea când toată lumea fuge din oraș, era ca la vamă când a început războiul. Dar nu m-am stresat, chiar dacă nu mă așteptam să fie atât de mare nebunia. Am bântuit toată ziua de îmi vâjâia capul ca la decolarea unui avion, îmi dau din nou seama cât de norocos sunt că muncesc de acasă și nu îmi pierd viața pe drumuri și la birou, Doamne-ajută la toată lumea.

    Sâmbătă, așa cum am promis, am fost la mamaia mea la Găești și am băgat spargere de lemne cu rupere de mâini și picioare. Am o febră de mă dor și gândurile, abia mă aplec să îmi leg șireturile. Am muncit, dar nu am exagerat, că are acum mamaia lemne câteva săptămâni bune și mai apuc să mai merg. Au trecut 8 ani de când am fost ultima oară să fac și eu ceva muncă adevărată (am mai băgat niște cules de struguri, dar alea erau pistol cu apă pe lângă lemne, frate). Era și tataia pe acolo, mă superviza, eu crăpam la lemne și el îmi povestea viața lui. O să scriu mai multe despre poveștile lui, dar ca să îți faci o idee despre ce fel de om era, în război, în tranșee, țintea cu arma în sus ca nu cumva să omoare pe cineva. Și când a fost trăgător pe o baterie anti-aeriană, a reușit să doboare un avion american și s-a bucurat că toți cei trei membri ai echipajului au scăpat cu viață. Ce om! Acum, fără el, a trebuit să îmi fac de lucru cu mintea în timp ce rupeam bătăturile în palmă. M-a ajutat tata cu niște unelte potrivite, dar buturugile tot s-au opus cât au putut și au rămas câteva intregi, cu noduri de rupt topoare. Altă dată, cu mai mult avânt, le-om face.

    Nu am stat toată ziua, dar seara acasă am avut sesiune de confesor cu doamna mea și am spart idei si am întins vorbe până seara tarziu. Și aveam atât de multe idei de scris, mamă-mamă. Dar am zis că și pauza de scris face bine, la fel ca pauza de bicicletă. Am deja o săptămână și a început să îmi fie dor de plimbare, mai ales că acum e pădurea mai frumoasă ca oricând și soarele tomnatic îmbie la aerisire, dar am zis că fac pauză, mai am o săptămână. Rezist. Am mai mult timp pentru alte bucurii, mai liniște și mai puțin zor. Azi am fost la cumpărături și am analizat un pic inflația de 16% declarată si undeva la 40% găsită la raft (nu la toate produsule, clar, dar de exemplu am văzut hrană de câini mai scumpă și cu 50%). Puțină lume la mall, poate că era și devreme, dar sunt curios cât se va mai menține consumul cu prețurile astea, când o să apară recesiunea și în Romania, că iar parcă suntem pe langă tot ce se întâmplă în lume și n-avem nicio treabă cu problemele altora. Sau la noi întârzie dar stă mai mult!? Am mai trăit asta. Nu vreau să îți stric ziua, mă duc pe afară, e soare, e cald, am must și sunt pe plus, dulce și amețit! Hai noroc la tot poporul!

Aș vrea eu să arate așa și ale mele

Scriitorul din mine 12.10.2022

    Frate, ce zile, pline și grele. Fix opusul capului meu, gol și ușor. Am rupt norma la muncă, așa cum face orice corporatist cu ștaif și aptitudini de cățărător pe scara ierarhică. Nu mă vad vreun CEO, deci nu te aștepta la ore suplimentare și periat gratuit, dar îmi fac treaba cu conștiinciozitate sperând la câștiguri din ce în ce mai mari cu eforturi din ce în ce mai mici. Cam ăsta e visul meu, să ajung să muncesc spre deloc pentru un beneficiu aproape de cer. Nu e rău să visezi, mai ales când ai picioarele adânc înfipte-n bocancii de pe plantația de bumbac. Că nu s-au schimbat decât lanțurile. Nu le mai pune stăpânul, ci banca și creditul la casă pe 89 de ani că o să ajungem și noi ca japonezii să luam credit din tată-n fiu. Vai de noi!

    Poate crezi că mă plâng și îmi deplâng soarta, dar nu e așa. Mă număr printre norocoșii care nu plătesc rate la casă, clar am credite dar mai mici și mai scurte, dar tot trag la muncă să câștig mai bine ca să îmi întrețin familia și poftele în cel mai eficient mod. Nu mă dau peste cap, rup ușa la 5.30 dar bag și ore suplimentare când e cazul, dar nu mă îmbolnăvesc de la grijile pentru muncă. Aștia săracii m-au ales și reprezentantul angajaților, că vorbesc mult și bine, dar eu nu mă mai expun pentru nimeni în afară de mine. Nu mai duc războaiele altora, că le duc singur, la naiba. Normal că schimbi abordarea când pleci la luptă cu oameni în spatele tău și te trezești singur în birou la marele șef de trib. Păi stai așa, conașule, cum ne fu' vorba!? Nu e frumos, nici eu nu mă mai lupt. Am rămas acolo, pun întrebări, dar nu mai sunt prost, adică vehement și singur cu stindardu-n mână, să moară alții dacă vor și pot. 

    Am învățat să mă protejez, supraviețuirea e a mai a naibii profesoară. Faci ce vrei până începi să faci ce trebuie. Ce mă mai certam eu înainte cu șefii mei când făceau greșeli, eram primul care îi taxa. Doar pentru a fi singurul care era taxat la evaluări. Păi când suferi la portofel înveți să îți ții gura și să vorbești ce trebuie. Nici să lauzi cizmele și să pupi moaștele cuiva, dar nu rezolvi nimic dacă dai peste nas celor care o merită, nu te alegi decât cu o plăcere infantilă și trecătoare acoperită de durerea financiară ulterioară. Și uite așa ești educat să taci și să faci, fără să te opui curentului, că doar risipești energie. Poate tu ai deslușit misterul ăsta demult și nu ai avut de suferit, dar eu mă consider om normal și am învățat din greșelile mele. 

    Joc din glezne dupa muzică și îmi văd interesul fără a incomoda pe alții, mă ridic doar pe meritele mele și nu mă bazez decât pe mine. Fie că ești la stat sau la privat, șeful îți decide mărirea sau decăderea (salarială), e aceeași porcărie peste tot. Așa că te adaptezi și evoluezi. Și te rogi de sănătate și liniște, că dacă primești putere, îi calci pe cap pe toți ăia de deasupra, Doamne-ferește! 😀😀😀😀 Hai că s-a umflat revoluționarul din mine și vrea să lupte, mai bine mă duc la o plimbare. Fără bicicletă, că sunt în pauză. Ies în parc cu pensionarul din mine! Hai ura și salarii maxime la toată lumea!

Fără grevă, viața e pustiu

España, muchachos!

    Oleee! Am ajuns și la Shpania, mânca-ți-aș paella cu fructe de mare. E cu poveste și povestea asta. Totul a început acum vreo doi ani când vorbeam cu doamna mea la o cafea despre cum ar fi să stăm și noi o lună în altă țară, de exemplu Spania. Ideea ne-a venit după ce am fost prin mai multe țări cu munca, aveam transport și cazare, doar să ne plimbăm și să mâncăm. Chiar și având aceste facilități, tot nu am fost câștigați de traiul din țara respectivă. Și nu am fost în Africa, Doamne-ferește. Ne-am gândit că am stat noi prea puțin, ne trebuie mai mult timp să ne dumirim, să ne acomodăm cumva. Și anul ăsta s-a ivit ocazia. Veneam de la mare, Emma dormea buștean pe bancheta din spate și noi vorbeam prin semne în timp ce admiram peisajul bulgăresc. Doamna îmi zice că ar fi bine să nu mai așteptăm până la anul, să încercăm acum, vedem ce găsim. Era vineri după-amiaza, a dat 2 mesaje și am așteptat vești. Duminică seara aveam apartament în Castellon și avionul amanetat. Deh, când îți dorești ceva cu adevărat, Domnul zice "ia d-aici" și gata. 

    Niște rude veneau în țară și rămânea un apartament gol, deci nu plătim chirie. Buuuun, 1000 de euro cel putin economisiți. Pe urmă, ne lasă și mașina să ne plimbăm cu ea, încă vreo 800 salvați și cu asta. Păi, frăție, ne întoarcem și cu bani în ritmul ăsta. Am dat vreo mie pe bilete și ce mai cheltuim pe acolo, ăla e efortul nostru. Nu mai zic că am avut toate condițiile ca la noi acasă, plus echipament de mers la plajă. Și bonus pentru fratele vostru, două biciclete. Păi să tot pleci așa la plimbare. După o săptămână la Marea Neagră, urmează 3 (trei) la Marea Mediterană. Bună treabă, zic.

    Ne-am făcut planuri de vizitare, dar nu puteam abuza de mașina oamenilor, așa că din păcate nu am bifat și Barcelona. Madridul era și mai departe. Am fost la mare în fiecare zi aproape, am fost în Valencia la Oceanograf și am făcut un tur al orașului în autobuz cu etaj, super experiență. Am fost la Peniscola și ne-am minunat de casele albe așezate pe un munte în apă (era mai mult un deal, dar sună altfel). Eu am avut noroc să bag 3 ture cu bicicleta, mtb, cu adidași în picioare, pantaloni scurți și tricou de bumbac, ca un civil, dar tot m-am bucurat de plimbare, că au ăia niște piste de biciclete de nu-ți mai vine să te întorci acasă. Multă lume pe biciclete și trotinete, piste de biciclete pe toate drumurile, mașinile te ocolesc la 1.5m că așa e legea, civilizat, n-am ce zice. Plus că am vazut tunel săpat în munte special pentru o pistă de biciclete. Asta mi-a plăcut cel mai mult.

    Cât despre viața în Spania, nu ne-a dat pe spate. Ne-am bucurat de plajă, că era la 5 km, apa era foarte caldă, așa că am putut și eu să mă bălăcesc în voie. Emma a învățat sa înoate, cel mai mare plus. Ne-am întâlnit cu prieteni buni și ne-am simțit în largul nostru, ne-am obișnuit foarte repede cu spaniolii și stilul lor lejer de viață, un fel de "dolce far niente" de la italieni, dar parcă un pic prea delăsător. Uneori, în trafic, chiar nesimțit, dar pe mine nu m-a deranjat. Prefer întotdeauna lejeritatea în detrimentul îndârjirii gratuite care ne caracterizează în ultimul timp. 

    Auzisem povești că e ieftină viața în Spania și se trăiește lejer. De unde! Aceleași prețuri mari ca în România, viața e scumpă și acolo, doar că nivelul de trai e mai ridicat și altfel te uiți la pompă sau la cărucior în supermarket. Plus că statul nu te lasă să mori de foame ca în România, au o politică foarte mișto de protecție socială, asta a fost pe locul 2 în topul meu. 

    În rest, nu am fost impresionat prea mult de ceea ce am văzut. Mi-a plăcut foarte mult Valencia dar nu îmi mai doresc demult să stau într-un oraș mare și agitat. Castellon are 170 de mii de locuitori, e de două ori mai mare decât Târgoviștea, dar pare mai mic, mai stramt, are multe blocuri înalte și străzi înguste, te sufoci dacă ieși la plimbare. Plus că era atât de cald că fetele mele nu se puteau odihni noaptea. Eu, în schimb, ca peștele-n apă, să fie cât mai cald, frate, așa îmi place. Asta iar mi-a plăcut, căldura multă înseamnă și multă bicicletă, mai ales iarna.

    Nu știu să vorbesc spaniola, înțeleg o parte, dar doamna mea știe bine de tot. Dar a facut mișto de mine și mă punea să vorbesc la magazin sau oriunde. Eu o dădeam normal în engleză, dar, ce să vezi, lumea nu prea vorbea, așa că ajungeam la rupt de maini și dat din cap.  Dar cred că dacă am locui acolo, nu mi-ar lua mult să o vorbesc. Deși e greu să nu o amestec cu italiana, iese de-o ciorbă, aia e.

    Gradul de civilizație este mai scăzut decât la alte popoare, asta și pentru că am stat într-un oraș muncitoresc, nu neapărat că erau români mulți acolo. Am înteles că au spitale foarte bune și ești tratat corect, ceea ce iar apreciez în viața mea. Lumea îmi tot lăuda drumurile din Spania. Pot să spun că sunt multe, întradevăr, peste tot e asfalt, dar calitatea lui e sub cea din România. Oamenii trăiesc altfel, nu au mașini scumpe, dar se plimbă prin toată lumea, în toate porturile de la mare e plin de bărci private, nu neapărat iahturi, dar spaniolii au acel "joie de vivre" specific oamenilor care au găsit secretul vieții și se bucură cât mai mult, fără a pune accent pe bogăție și fală. Clar se vede că au fost imperiu, că și ei au supt de la alții mulți ani. Poate că dacă am fi vizitat Madrid sau Barcelona, am fi avut altă impresie despre Spania. 

    Ne-a plăcut, dar nu ne vedem plecați din România doar pentru plusurile de mai sus. Noi suntem bine acasă, avem o viață frumoasă și simțim că aparținem de glia străbună, nu suntem cei mai patrioți dar simțim dorul de casă. Suntem acasă doar aici, chiar dacă e frumos și prin alte locuri. Deocamdată. Nu știu dacă mai ajungem să stăm așa de mult în Spania, dar ne-am bucurat de fiecare zi. Clar erau și mai multe de povestit, dar am de muncă și te-aș plictisi și mai tare. 😀😀😀 Hasta luego!

Desertul Les Palmes

Mare, plajă si munte

Benicassim