Frate, ce zile, pline și grele. Fix opusul capului meu, gol și ușor. Am rupt norma la muncă, așa cum face orice corporatist cu ștaif și aptitudini de cățărător pe scara ierarhică. Nu mă vad vreun CEO, deci nu te aștepta la ore suplimentare și periat gratuit, dar îmi fac treaba cu conștiinciozitate sperând la câștiguri din ce în ce mai mari cu eforturi din ce în ce mai mici. Cam ăsta e visul meu, să ajung să muncesc spre deloc pentru un beneficiu aproape de cer. Nu e rău să visezi, mai ales când ai picioarele adânc înfipte-n bocancii de pe plantația de bumbac. Că nu s-au schimbat decât lanțurile. Nu le mai pune stăpânul, ci banca și creditul la casă pe 89 de ani că o să ajungem și noi ca japonezii să luam credit din tată-n fiu. Vai de noi!
Poate crezi că mă plâng și îmi deplâng soarta, dar nu e așa. Mă număr printre norocoșii care nu plătesc rate la casă, clar am credite dar mai mici și mai scurte, dar tot trag la muncă să câștig mai bine ca să îmi întrețin familia și poftele în cel mai eficient mod. Nu mă dau peste cap, rup ușa la 5.30 dar bag și ore suplimentare când e cazul, dar nu mă îmbolnăvesc de la grijile pentru muncă. Aștia săracii m-au ales și reprezentantul angajaților, că vorbesc mult și bine, dar eu nu mă mai expun pentru nimeni în afară de mine. Nu mai duc războaiele altora, că le duc singur, la naiba. Normal că schimbi abordarea când pleci la luptă cu oameni în spatele tău și te trezești singur în birou la marele șef de trib. Păi stai așa, conașule, cum ne fu' vorba!? Nu e frumos, nici eu nu mă mai lupt. Am rămas acolo, pun întrebări, dar nu mai sunt prost, adică vehement și singur cu stindardu-n mână, să moară alții dacă vor și pot.
Am învățat să mă protejez, supraviețuirea e a mai a naibii profesoară. Faci ce vrei până începi să faci ce trebuie. Ce mă mai certam eu înainte cu șefii mei când făceau greșeli, eram primul care îi taxa. Doar pentru a fi singurul care era taxat la evaluări. Păi când suferi la portofel înveți să îți ții gura și să vorbești ce trebuie. Nici să lauzi cizmele și să pupi moaștele cuiva, dar nu rezolvi nimic dacă dai peste nas celor care o merită, nu te alegi decât cu o plăcere infantilă și trecătoare acoperită de durerea financiară ulterioară. Și uite așa ești educat să taci și să faci, fără să te opui curentului, că doar risipești energie. Poate tu ai deslușit misterul ăsta demult și nu ai avut de suferit, dar eu mă consider om normal și am învățat din greșelile mele.
Joc din glezne dupa muzică și îmi văd interesul fără a incomoda pe alții, mă ridic doar pe meritele mele și nu mă bazez decât pe mine. Fie că ești la stat sau la privat, șeful îți decide mărirea sau decăderea (salarială), e aceeași porcărie peste tot. Așa că te adaptezi și evoluezi. Și te rogi de sănătate și liniște, că dacă primești putere, îi calci pe cap pe toți ăia de deasupra, Doamne-ferește! 😀😀😀😀 Hai că s-a umflat revoluționarul din mine și vrea să lupte, mai bine mă duc la o plimbare. Fără bicicletă, că sunt în pauză. Ies în parc cu pensionarul din mine! Hai ura și salarii maxime la toată lumea!
 |
| Fără grevă, viața e pustiu |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu