Stai liniștit, sunt ok, doar că am făcut pauză de tot, nu am mai apucat să scriu, deși, așa cum era și normal, fix în zilele în care nu am timp să scriu îmi vine cea mai pură inspirație. Îți dai seama că am uitat toate ideile alea bune. Aia e, am avut treabă, vineri mi-am luat liber și am fost cu doamna mea la plimbare la capitală. Uitasem cât e de aglomerat, cât de agitat și tembel e orașul ăla, toată lumea aleargă și toata lumeă țipă, e care pe care și în parcul din spatele blocului dar și în parcarea de la Ikea. Nu mă mai coafează demult viața asta, bine că nu mai sunt obligat să o suport. Am avut treabă în centru și în nord, am stat în mașină mai mult decât am mers pe jos prin oraș sau mall, am și prins vinerea când toată lumea fuge din oraș, era ca la vamă când a început războiul. Dar nu m-am stresat, chiar dacă nu mă așteptam să fie atât de mare nebunia. Am bântuit toată ziua de îmi vâjâia capul ca la decolarea unui avion, îmi dau din nou seama cât de norocos sunt că muncesc de acasă și nu îmi pierd viața pe drumuri și la birou, Doamne-ajută la toată lumea.
Sâmbătă, așa cum am promis, am fost la mamaia mea la Găești și am băgat spargere de lemne cu rupere de mâini și picioare. Am o febră de mă dor și gândurile, abia mă aplec să îmi leg șireturile. Am muncit, dar nu am exagerat, că are acum mamaia lemne câteva săptămâni bune și mai apuc să mai merg. Au trecut 8 ani de când am fost ultima oară să fac și eu ceva muncă adevărată (am mai băgat niște cules de struguri, dar alea erau pistol cu apă pe lângă lemne, frate). Era și tataia pe acolo, mă superviza, eu crăpam la lemne și el îmi povestea viața lui. O să scriu mai multe despre poveștile lui, dar ca să îți faci o idee despre ce fel de om era, în război, în tranșee, țintea cu arma în sus ca nu cumva să omoare pe cineva. Și când a fost trăgător pe o baterie anti-aeriană, a reușit să doboare un avion american și s-a bucurat că toți cei trei membri ai echipajului au scăpat cu viață. Ce om! Acum, fără el, a trebuit să îmi fac de lucru cu mintea în timp ce rupeam bătăturile în palmă. M-a ajutat tata cu niște unelte potrivite, dar buturugile tot s-au opus cât au putut și au rămas câteva intregi, cu noduri de rupt topoare. Altă dată, cu mai mult avânt, le-om face.
Nu am stat toată ziua, dar seara acasă am avut sesiune de confesor cu doamna mea și am spart idei si am întins vorbe până seara tarziu. Și aveam atât de multe idei de scris, mamă-mamă. Dar am zis că și pauza de scris face bine, la fel ca pauza de bicicletă. Am deja o săptămână și a început să îmi fie dor de plimbare, mai ales că acum e pădurea mai frumoasă ca oricând și soarele tomnatic îmbie la aerisire, dar am zis că fac pauză, mai am o săptămână. Rezist. Am mai mult timp pentru alte bucurii, mai liniște și mai puțin zor. Azi am fost la cumpărături și am analizat un pic inflația de 16% declarată si undeva la 40% găsită la raft (nu la toate produsule, clar, dar de exemplu am văzut hrană de câini mai scumpă și cu 50%). Puțină lume la mall, poate că era și devreme, dar sunt curios cât se va mai menține consumul cu prețurile astea, când o să apară recesiunea și în Romania, că iar parcă suntem pe langă tot ce se întâmplă în lume și n-avem nicio treabă cu problemele altora. Sau la noi întârzie dar stă mai mult!? Am mai trăit asta. Nu vreau să îți stric ziua, mă duc pe afară, e soare, e cald, am must și sunt pe plus, dulce și amețit! Hai noroc la tot poporul!
 |
| Aș vrea eu să arate așa și ale mele |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu