Scriitorul din mine 28.10.2022

    Hai bună ziua și bu-hu-huuuu la toată lumea. Vine Halloween-ul și trebuie să ne punem pe speriat poporul. Eu și sunt cel mai curajos om din lume, atât le trebuie vreunor infractori să îmi calce pragul. Râde doamna mea mereu de mine când se aude vreun zgomot prin curte, imediat mă trimite, că știe că sunt viteaz. Păi să te ții bine, băi hoțule, când apar eu cu toate cele 71 de kile de panică. Să mori, nu alta. De râs. Treaba e că nu mai sunt așa de fricos ca în copilărie când îmi era teamă și să cobor din pat noaptea să nu mă apuce vreun monstru de picioare. Sau dacă, Doamne-ferește, era o ușă deschisă la șifonier, ăla eram, înghețat adormeam, cu plapuma pe cap. Nu știu de la ce eram atât de speriat, nu îmi aduc aminte de ceva filme horror sau vreo pățanie nefericită. Poate am ascultat ceva povești de groază și am deprins frica asta de întuneric, habar n-am. Să merg, zic, la un specialist să mă caut. Acuș'!

    În prezent, clar nu mai am nicio treabă, mă bucur că Emma nu e temătoare. De când s-a născut, noi tot sărbătorim Halloween-ul și dăm o petrecere cu temă, ne costumăm și ne machiem ca să fim cât mai înfricoșători. Eu am noroc că nu folosesc prea mult machiaj, sunt urât de-a gata. Totuși, nu ne apucăm să colindăm ca în filme, noi mergem de Craciun, nu văd rostul să copiem chiar totul. Dar e drăguț o dată pe an să ne facem de cap cu dovleci, pânze de păianjen și lumânări. Avem bomboane de toate felurile și ascultăm muzică, facem poze și ne strâmbăm. Nici nu știu care e semnificația acestei zile, doar mă bucur de dulciuri și atmosferă. Hai cu sperietoarea, văruleeee!

Aș vrea eu să arăt așa de bine.

Scriitorul din mine 27.10.2022

    O nouă zi, o noua poveste. Sau măcar o nouă idee. M-am trezit cu o poză drăguță pe telefon de la fiica mea. Draga de ea a desenat un unicorn. E pasionată de desen dar nu știu dacă ar putea să urmeze niște cursuri, să își fructifice talentul. O să mergem la cineva priceput și poate o să aiba loc să își dezvolte pasiunea. Habar n-am dacă e potrivit pentru viitorul ei să trăiască din desen, pictură, creație. România nu îmi pare locul propice pentru un artist să se dezvolte. Dar nici nu îmi vine să nu o sprijin cum pot eu de bine în direcția asta. Când faci ceva cu atât drag nu are cum să nu iasă ceva bun din asta. Emma are noroc de părinți dornici să o sprijine până în pânzele albe când vine vorba de a-și urma vocația. Clar pânzele albe vor avea niște facturi și bonuri pe ele pe care ea singură va trebui să le plătească la un moment dat, dar mai e până acolo. Vedem după facultate ce și cum. Până atunci, să colorăm, zic. 

    Din păcate, școala românească are tendința să înăbușe spiritul creator și oricine are anumite deprinderi se lovește de prejudecăți. Noi avem noroc de o învățătoare deschisă la minte și la suflet, care pune mare preț pe creație și individ. Deși anumite reguli de la școală încă îmi par comuniste, încerc să o învăț pe Emma că la școală trebuie să facă ce i se spune, că sunt doar patru ore pe zi. Acasă poate fi cât de liberă și creativă dorește ea. Carte și distracție, cea mai bună combinație. Vine și Halloween acum, să vezi iar costumație și machiaj horror, dăm o petrecere cu tematică, deși nu e o sărbătoare românească, tot ne distrăm. Sau poate găsim vreun loc bântuit și ne împrietenim cu niște fantome. Depinde ce fumăm! 😀😀😀😀

Frida Kahlo de Târgoviște

Scriitorul din mine 26.10.2022

    Zilele curg, la fel și ideile, doar că eu sunt ca o gâscă ieșită din apă, nu se lipește nimic de mine. Caut inspirație pe net și mă lovesc de o chestie mișto. Știai că acum 45 de ani s-a adoptat un proiect de lege prin care li se interzicea cetățenilor folosirea apelativelor "domnule", "doamnă", "domnișoară" în relațiile de muncă și li se impunea folosirea exclusivă a cuvintelor "tovarăș", "tovarășă" sau "cetățean", "cetățeancă". Chiar săptămâna trecută râdea doamna mea de mine când povesteam ceva legat de grădiniță și am zis "tovărașa educatoare", total natural, că deh, eu așa am prins grădinița, pe vremea răposatului. Sigur copiilor și tinerilor de azi care nu au apucat acea perioadă li se pare vreun SF când le povestim despre vremurile de restriște, care clar nu au fost rele pentru toți, dar eu le privesc cu amar și mă bucur că am scăpat de era comunistă. Îți dai seama că eu nu aș fi avut voie să scriu aici ce mă tăia capul, totul era cenzurat și verificat, inclusiv ideile. Nu toată perioada comunistă a fost teroare, pe la început lumea încă mai avea ceva libertăți, dar între '80 și '89 a fost jale. Lumină și apă caldă cu porția, că trebuia să plătim datoria externă. Nu era mâncare prin magazine, nu găseai tot ce aveai nevoie, toată lumea trebuia să "se decurce". Niciodată nu mi-a plăcut termenul ăsta, poate și pentru că nu mă văd vreun descurcăreț, și pe atunci mergea treaba doar cu relații, pile si atenții, cam ca astăzi. 

    Doar că astăzi avem mai multă libertate de exprimare, putem călători liber și să alegem unde trăim, nu ne trimite statul să muncim în vreun colț uitat de țară pe baza mediei de licență sau a valorii darului plasat la persoana decidentă. Ai mei fuseseră repartizați la Râmnicu Sărat, mare metropolă în câmpiile Buzăului, în porumb și vânt. Noroc că a intervenit tataia Marin și au ajuns ai mei în Târgoviște, că altfel eram aproape moldovean. Oricum sunt jumate, dar acolo deveneam get-beget. Nu știu care ar fi fost destinul meu, clar ajungeam la facultate la București, dar nu știu pe unde m-aș fi aciuiat, pesemne aș fi rămas în capitală alături de toți moldovenii mei, sa trăiesc în aerul greu și agitat, fără a avea posibilitatea de comparație și alegere. Sau cine știe, poate aveam vreo inițiativă cavalerească și mă mutam în alt oraș. Și poate alegeam Târgoviște. 

    Azi e sărbătoare mare, biserica de pe stradă se numește Sfântul Dumitru, așa că e mare bairam, cu prelați și prelate și cântări alese. Doamne-ajută la toată lumea, ne bucurăm și noi odată cu ei. Hai cu coliva, părinte!

Am prins și eu un an de pionier.