Scriitorul din mine 16.11.2022 (II)

    Frațiueăr, ce zi lungă și grea. Încă la birou, încă nu am plecat spre hotel. Mai am ceva mailuri de citit dar nu mai pot, iau o pauză. Mă gândesc la cum am călătorit azi cu trenul, elegant și rapid. Nu mai știu când am mers ultima oară cu trenul, cred ca a fost cam acum 3-4 ani, o excursie la Brașov cu un grup mare de copii și ceva părinți, să vizităm grădina zoologică și să urcăm la cetate. Emma era mai mică și am purtat-o pe umeri toată plimbarea prin Brașov, era invidiată de toți copiii, mai ales când aveam de urcat. Frumoasă amintire. Atunci am văzut prima oară tigru alb, cămilă albă, bufniță albă (buhă, că era mare rău). Știu că nu ne grăbeam și mersul trenului nu ne-a deranjat, Emma era prima oară cu trenul și i-a plăcut foarte mult. Eu îmi amintesc că abia ne târam, opream în toate stațiile și părea că ne întoarcem in timp. Aici, în schimb, trenurile merg ceas, mai puțin când sunt greve, desigur. Dar chiar te poți bucura de plimbare, poți admira peisajul, mai ales că Anglia e ca un mare parc verde. 

    Am putea compara prețurile dar nu ar fi corect, pentru că nivel de trai și putere economică, dar impresia mea e că putem avea spre ce să tindem din punct de vedere al organizării și beneficiilor de pe urma unui sistem de transport eficient, mai ales în vremurile astea grele. Oamenii tot trebuie să facă naveta pentru muncă, marfa tot trebuie mutată din A în B, turiștii tot au nevoie de căi de comunicație pentru a vedea lumea. Și e mai ieftin ca mașina, mai simplu poate uneori, și mai puțin obositor. Sunt atâtea motive pentru a investi în calea ferată de la noi că nu am loc pe blog și cuvinte în cap. Trenurile sunt curate dar nu strălucesc, pare că lumea chiar are grijă să nu își bată joc de ceva ce folosește zilnic. E ca și cum noi mergem la toaletă și nu tragem apa, nu-ți mai vine sa te întorci, pe bune. Așa și cu mediul în care lucrezi și trăiești, unde și cum te deplasezi, nu îți bati joc de ele, că îți folosesc. Bineînțeles că sunt metode de atenționare și amenzi pentru cei care calcă strâmb, dar parca lumea e mai conștientă de importanța bunurilor comune. Nu zic că englezii sunt niste modele de curățenie și disciplină, ferească Sfântul, dar putem să devenim mai buni încercând să luăm de la alții ce am putea folosi în beneficiul nostru. Doar zic.

Am venit acasă la trenul Thomas

Scriitorul din mine 16.11.2022

    Good morning, boss. Așa mă salut acum în oglinda sufletului. Am ajuns și la UK, Doamne-ajută la toată lumea. Am ajuns cu munca, desigur, nu cu plăcerea. Dar tot e bine. Și ce dacă plouă și e urât afară de îți lăcrimează ochii, e cu plimbare și aer diferit așa că e pe plus. Hotel în Londra, aproape de centru, nu e luxos dar e cochet și curat. Patru stele indică pe ușă, dar nu le are. Cum firma plătește, nu ne putem supăra prea tare,nu? Mâncarea e bună, dar parcă era mai bună înainte, i-o fi afectat inflația de au redus calitatea când au crescut prețurile. Am câteva zile de întâlniri și discuții legate de viitorul nostru ca angajați în companie, vedem încotro ne duce clasa conducătoare. Aș fi vrut să scriu de ieri, dar am călătorit și ne-am plimbat seara prin oraș si nu am mai apucat. Acum sunt în tren și am o juma de oră de taclale și le dau repede. O să fie o zi lungă, cu ședințe și apoi cină cu mai-marii, vor să ne îmbete și să ne înmoaie, să nu mai punem întrebări incomode și să fim prieteni. Păi eu după o bere sunt cel mai bun prieten cu toată lumea, mă cumpără repede pe mine. Nu știu cum îi vor convinge pe englezii și nemții mei care rup butoiul, ăia sunt de cursă lungă, nu îi face nimeni. 

    Problema la aceste discuții e că noi în România nu avem un sindicat să ne apere și nici legislație care să ne protejeze. Suntem cei mai descoperiți. Ăștia prin vest au forță, nene, nu te pui cu sindicaliștii, își știu drepturile și le apără cu viața. Noi avem noroc că mergem împreună la discuții și îi lăsăm pe ei să vorbească, deși pe undeva noi le-am furat locurile de muncă și ar trebui să ne urască, suntem prieteni, nimeni nu muncește de drag și toți avem un sef pentru care lucrăm. Sunt și ei conștienți că orice companie merge după profit și îl scoate cu orice ocazie, indiferent cine suferă. Așa e globalizarea, ne dăm și noi dupa ea. Observăm în România fenomenul pe care noi îl produceam în Spania și Italia acum 20 de ani, când am invadat vestul. Acum avem indieni și srilankezi care muncesc în Pipera, o să ne trezim și cu doctori și asistente cu ochii oblici. Toată lumea merge după bani, muncește și aleargă în toate părțile să fie pe plus. Cred că ne-am făcut deja 8 miliarde și o să ne fie din ce în ce mai foame. Văleu, ce idei am azi, cred că e de la vremea asta frumoasă. Hai cu soareleeee! Sau cu băutura, că și aia încălzește! Tre' să cobor, postez și corectez mai târziu! Byyyye!

Vremea probabilă e mai mult sigură in UK.

Scriitorul din mine 14.11.2022 (II)

    Am zis că beau a doua cafea, sunt călare pe ea. Și zbârnâi. Că a facut-o doamna mai tare. Mergeeee. Sau aleargă, că am energie. Ziceam că m-am plimbat cam mult în weekend, m-am bucurat de vremea frumoasa și uscată, nu a fost neapărat cald, mai ales după ce o ia soarele în jos ca lumea, se cam strânge pielea de găină. Așa că la plecarea de acasă, deși erau vreo 14 grade, m-am îmbrăcat gros. Întâi a trebuit să mor de cald la urcarea spre Moreni, oricât de încet aș fi mers și oricâte fermoare aș fi desfăcut, tot nu era îndeajuns și creștea temperatura corpului spre febră, așa. Apoi pe coborâre toate orificiile închise, vată în nări și pârtieeeeeeeeeeeeeeeeee. Hai că nu a fost atât de rău. Pauză la Emma, s-a răcit corpul, s-a răcit și mersul pe bicicletă. Trag să mă încălzesc, e din ce în ce mai bine. Ocolesc pe la Caragiale, Adânca, Bucșani și apoi pe câmpie până la Găești. Am ajuns la mamaia când se uita soarele prin crengile copacilor, noroc că mi-am luat luminile la mine și pot sta mai mult.

    Am băgat două cafele cu turtă dulce și eugenii de a stat mâța în coadă. Ce sunt acum surescitat, dar să mă fi văzut sâmbătă, îmi venea să mă apuc de tăiat lemne în timp ce săpam toată grădina, cam acolo eram. Iepurașul duracell. Mamaia era bine, nu avea chef de cafele târzii, m-a lăsat pe mine să beau toată cafeaua, știa ea ce știa. Mă bucur de fiecare vizită când o găsesc acolo, mereu mă așteaptă cu drag, de aș putea ajunge mai des. Vorbim despre tot și toate, îmi place că e conectată la tot ce se întâmplă și are o părere avizată. Cum ar fi cea legată de a nu aștepta pensie de la statul român, care doar își bate joc de pensionarii care au clădit tot ce vedem. Ea nu se plânge, doar constată trist că e rău să fii la mâna altora fără să poți schimba nimic. Ea a trăit alte vremuri, când oamenii mai aveau ceva drepturi și munca era privită cu ochi buni. Azi, pensionarii sunt priviți ca asistați sociali și pare că statul le face un favor plătindu-le pensia. Jalnic. Eu demult caut soluții pentru a nu ajunge așa, un fel de plan B, dar deocamdată nu dau roade. De exemplu, pilonul III mi-a pierdut jumate din bani în pandemie, nu e o soluție optimă. Nu renunț la ea, dar mai caut. Mă gândesc la o altă pensie privată, dar nici acolo nu îmi vine să dau bani. Mai bine aș investi în imobiliare, dar mai aștept să scadă prețurile. Și acolo sunt fluctuații, dar am citit eu ce zic specialiștii și anume că în vremuri grele investițiile în imobiliare sunt cele mai valoroase. Depinde doar când cumperi și vinzi. 😀😀😀😀

Bursa în trei cuvinte