Azi am vrut să scriu cu greutate, despre protestele din China. Și cumva eram pregătit, dar m-a luat munca pe sus și nu am mai aterizat toată ziua. Doar acum am o juma de oră între ședințe, am reușit să bag o fasole cu ciolan la ghiozdan de s-au împrăștiat norii. Clar se vor duce toți norii mai pe seară când încep să respir greu, dar nu mă pot da în lături (vezi cum pui accentul, te rog) de la fasole când e printre preferatele mele. Și cu ciolan pe deasupra, moartea glandelor. Să o dau repede și cu protestele. Pare că politia a reușit să înnăbușe mare parte din ele, dar e ceva nemaivăzut de câteva decenii, așa că trebuie pus pe foaie să rămână pentru posteritate că în 2022 noiembrie, chinezii au ieșit pe stradă să protesteze împotriva regulilor covid și împotriva președintelui, care e un susținător fervent al lock down-ului draconic impus. Eu chiar cred că în China s-a desfășurat un amplu exerecițiu, un experiment sociologic, să vadă cât pot îndura oamenii. Și au primit răspunsul ieri. Azi au schimbat ceva în legătura cu politica covid (nu pun virgulă, să rămână de cacao). Cică se gândesc să protejeze și populația dar și economia și vor avea în vedere anumite măsuri care includ un număr posibil de îmbolnăviri astfel încât să nu mai paralizeze întregi orașe. Cum ziceam, un experiement reușit, așa cum a fost în intreaga lume de altfel.
Mă gândesc cu drag că poate și noi reușim să ne mobilizăm și să ieșim în stradă, așa, pe la colțuri la început, și pe urmă să iasă un val de proteste care să facă măcar gălăgie, chiar de e fără urmări. Să ieșim și noi în stradă pentru că e dreptul nostru și să îi huiduim și injurăm pe ăștia de ne conduc atât de prost. Mămăliga românească are nevoie de mult timp să se umfle, la naiba, și cu probleme actuale, o să ne prefacem că e lampa atât de mică încât nu mai vedem răul din jurul nostru și ne concentrăm doar pe căminul propriu. Ne-am închis atât de tare în igluurile cu noi și familia încât crivățul de afară e doar un subiect fad de discuție, deși există riscul să ne dărâme fărâma de liniște pe care o mai avem dacă nu scoatem nasul în frig, așa un pic. Eu am pățit pe pielea mea să plecam mai mulți la "război" și să mă trezesc singur cu oastea otomană. Și atunci am zis că mă voi reprezenta doar pe mine, cu orice preț. Cumva mă bucur că nu sunt nevoit să ies afară de foame și frig, nu sunt ipocrit să nu recunosc, dar parcă tot aș vrea să mă duc prin centru să strig câteva la adresa unora. Dar mi-e că mă duc singur și mă alungă vreun badigard local cu multe guși. Gata cu protestele, mă întorc la muncă. Urlu mai târziu la lună, dacă nu e prea frig, desigur.
 |
| Tiananmen, 1989. |
