Casc. Pune, bă, mâna la gură! Mă scuzați, dar dorm pe mine și casc de îmi dau lacrimile. Azi plouă, e urât afară, vreme normală de noiembrie. Nu mai ies cu bicicleta, fac pauză. Azi. Oricum au fetele program și au nevoie de sofer, așa că am fost numit voluntar. Bine că la muncă e liniște și pace, stau de vorbă cu colegii și facem planuri mai mult de Crăciun decât de muncă. E bine și așa, am avut un an greu și ne resimțim, am vreo 14 zile de concediu de luat încă, nu o să le pot lua toate anul ăsta. Dar săptămâna asta avem două zile libere de la stat, mai aștept cu ale mele. Vine 1 Decembrie, ziua națională a României, motiv de mici și bere sau vin fiert cu plăcinta de mere. Noi vrem și un grătar mic, dar îl amânăm pentru weekend când mergem cu toții la Moreni. S-ar putea suprapune cu dorința mea de a asista la meciul de fotbal de pe noul stadion din Târgoviște, dar vedem, nu e panică, pot merge și altădată. Cum să mă opun eu Universului?
Weekend-ul care tocmai s-a încheiat s-a lăsat cu multe ore in șa, nu atât de mulți km că am mers ușor, dar mi-a prins tare bine, un pic infrigurat dar eliberat la acoperiș. Am alergat niște câini, am înjurat niște șoferi idioți, lucruri normale pe șoselele patriei. Au apărut deja stegulețele tricolore, se încarcă lumea de românism și o să iasă fum de mici. Nu pot ajunge la București la paradă, îmi plac defilările, m-am și uitat într-un an la toată transmisiunea de la tv, dar anul ăsta poate bag o tură mai lungă, până la cota 1000. Așa am vrut eu să fac o tradiție, de 1 decembrie la Cotă. Și ce să vezi, nu mi-a ieșit. Eu tot încerc, și tot eșuez. Dar nu mă las și nici nu mă supăr. Aia să fie a mai mare problemă din viața mea. Zilele astea avem de decorat (adică soția are, că eu nu am pricepere) și de montat luminițe pe afară. Vedem cât le ținem in priză. 😀😀😀 Noi ținem bradul de la 1 decembrie până la 18 februarie, de ziua Emmei, dar anul ăsta l-am strâns pe la jumatea lui martie, aia perioadă de sărbători, frățică. Noi nu ne încurcăm. Să vedem ce ne aduce Moșul anul ăsta, eu o să pirmesc sigur niște facturi. Doamna mea mereu zice că are tot ce îi trebuie, e de treabă, sunt liniștit. Dar Emma încă nu a trimis scrisoarea Moșului, cred că e ceva important și îi e teamă să pună pe foaie. Vai de buzunarele noastre!😀😀😀😀 Hai că iar am bătut câmpii fără nicio recoltă clară, doar am scris să treacă timpul. Vin tirurile cu coca-cola, păzea. Holidays are coming, holidays are coming!
 |
| Un clasic în viață. |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu