27 noiembrie 2022

Scriitorul din mine 27.11.2022 (III)

    Mvaaai, e inundație pe canalul de idei și dejtele nu mai prididesc cu scrisul, fac bătături la burice și sanțuri pe tastatură. Am avut aseară niște idei, le-am pus pe foaie și amu le dezvolt. Sunt mai ceva ca un dezvoltator imobiliar, doar că nu îmi bat joc de oameni, nu e hârtie prin pereți și apă în parchet. Iar sunt pe câmpii. Pornesc de la o idee bună, zic eu, și până să vorbesc despre ea trebuie să dau o raită pe câmpiile verzi, că nu se simte tratamentul util, zău dacă nu. Hai că m-am întors. Tu te uiți la tv? Nu-mi zice că ești dintre cei care nu mai au cablu și se uită doar pe net la știri și filme. Nu că m-ar interesa atât de tare dacă o faci sau nu, e dreptul tău, dar vreau să vorbesc de ceva ce e pe tv, deși găsești transmisiunile și pe youtube sau alte medii media. Eu urmăresc curse de ciclocross de câțiva ani buni, vreo 8 așa, am favoriții mei și mă uit la curse chiar și când aceștia lipsesc. Cei mai valoroși doi, Wout van Aert și Mathiew van der Poel, atât la ciclocross cât și la cursele de sosea au devenit deja legende, se vor întoarce la prima lor dragoste, ce frumos sună, începând de azi. Și va crește brusc interesul pentru curse, mai multi sponsori vor fi interesați și mai mulți oameni vor fi atrași. Când e calitate, e și profit. O să scriu aici despre rezultate și senzații, că vreau să te plictisesc și cu asa ceva. Observ că am dat-o rău în politici și aprecieri emancipate despre lume, ar trebui să mai scriu și despre ciclism și biciclete, că de-acolo am plecat.

    Azi e cursă de ciclocross, participă van der Poel și sigur e mare favorit. Iar eu nu știu cum să îmi împart ziua între Emma, tv și plimbarea mea. Îți dai seama ce viață am eu dacă asta e cea mai mare problemă a zilei? Să zicem că sunt norocos. Sau doar simplu în gândire. Nu-i bai. Mă bucur când apar chestii interesante de urmărit, că e vorba de pasiunea mea. Mă uit și la ciclism pe pistă, pe velodrom, deși nu e preferatul meu. Tocmai am văzut o știre că se lucrează la un proiect de velodrom la Craiova. Alex Ciocan lăuda inițiativa pe facebook și ar fi super să se materializeze. E prima discuție concretă despre un velodrom nou în România. Cel de la Dinamo, în aer liber, e în paragină gravă și băieții imobiliari abia așteaptă să facă un complex rezidențial cu mall pe Floreasca. Vedem ce va ieși până la urmă, ne vedem de drum și plan fiecare cum poate. Mă duc să fac o cafea, Emma s-a trezit și o să mâncăm împreună. Hai poftă mare la toată lumea! Și bani! 😉😉😉

O stire care a ramas doar stire.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu