Adevăr sau provocare

     Haide bună dimineața la toată lumea din comitat și din afara lui. Văd pe rețele o oarecare încordare cu privire la subiecte noi, cel puțin pentru mine, dar nu le prind decât mai tarziu, așa, că eu nu sunt conectat la tot ce se întâmplă, și aflu ultimul. Poate e mai bine, că așa am timp să adun informații și să nu mă reped ca găina la muci. Acum e lumea ofuscată pentru că a început o artistă să cânte despre problemele femeilor din Romania, despre relele tratamente și asuprirea fetelor în societatea românească. Noi ne credem buricul pământului și ne atacăm imediat ce ni se spune ce defecte avem. Noi nu privim substanța, fondul problemei, ci analizăm doar forma. Ne deranjează tonul și cuvintele, dar nu ne afectează deloc adevărul din acestea, realitatea pe care continuăm să o ignorăm doar pentru că nu ni se întâmplă nouă. Suntem o societate profund misogină, vezi numărul mic de femei aflate la conducerea instituțiilor sau chiar corporațiilor străine, care au câteva capete cu păr lung in post de CEO, dar prea puține. Suntem niste vajnici neanderthalieni care dau cu bâta în capul oricărei femei care îndrăznește să gândească sau să vorbească. Nu mă recunosc în astfel de abordări, dar sunt sigur că am în sânge, in adn, asuprirea femeii. Mă lupt cu starea asta naturală și încerc să respect sexul feminin, aplicând chiar o discriminare pozitivă, mai ales că femeia e "sexul slab", altă idioțenie. Femeia trebuie tratată ca egalul bărbatului, dar nu cu pretenția ca și ea să execute aceleași munci precum bărbații, că e o prostie. Plus că femeia dă naștere copilului și are o imensă povară de dus, fizic și psihic. Noi doar ne bucurăm de procreere, ea duce greul. Nu știu care e soluția, ce trebuie să facem ca să schimbăm abordarea, să îmbunătățim situația femeii în societatea noastră. Mă bucur că la școală avem parte de tratament corect și fetele sunt egalele băieților, se joacă împreună, învață împreună, dar tot am o teamă legată de viitor. Încerc să o învăț pe Emma să fie încrezătoare, curajoasă, să aibă grijă la oameni, să nu îi creadă orbește pe oamenii din viața ei. Să fie conștientă de calitățile ei, dar și de defecte, să le accepte, astfel încât să nu sufere când va fi ținta ironiilor sau "bullying"-ului atât de prezent în cotidianul nostru. 

    Hai că m-am depărtat de subiect, un pic. Voiam să vorbesc despre adevăr, cât de incapabili suntem să acceptăm niște realități crude, care dor al naibii, și e mai simplu să le ignorăm, sau să ne supărăm când cineva ni le spune in față. In loc să mulțumim când ni se arată ce defecte avem astfel încât să devenim mai buni eliminând problemele, noi ne îngropăm capul în nisip și facem pe bosumflații când suntem criticați. Trebuie un minimum de inteligență ca să îți dai seama că ești prost. În România, doar 40% au 12 clase, 16% au studii superioare. Păi ce pretenții să mai avem? Am zis de atâtea ori că educația e soluția, numai învătând vom putea fi mai buni. Poate de aceea și suntem atât de sensibili, că doar atât de duce capul. Asta e abordarea naturală și normală pentru niste oameni inculți, ne-educați, săraci și murdari. Câtă vreme nu avem scoală, nu vom avea nici șansă la un viitor mai bun. Nici Dumnezeu nu ne salvează. Ne rugăm degeaba. Schimbarea începe cu noi, dar nu mă văd reușind să îi schimb pe cei cu care interacționez. Dar o să încerc!

Involuție scrie pe noi.

Wout cel bun

 

Ultima găină din Classica Jaen.

    După cum bine știi, Wout e eroul meu. Și când câștigă dar și când pierde. A început anul la șosea cu ceva rezultate notabile, dar a și terminat o cursă pe ultimul loc, o premieră în viața lui de profesionist. Cumva, îl apreciez și mai mult, pentru că asta arată că respectă sportul, alegând să termine ultimul o cursă în care a avut ghinionul să facă o pană fix când se încingeau lucrurile. A tras cât a putut de tare să recupereze, dar nu a reușit, așa că a venit pe ultimul loc. Și ce să vezi, nu a murit. Și eu am venit printre ultimii la o cursă de șosea, nu am vrut să abandonez, chiar dacă eram rupt de o pântecăraie căcăcioasă, am ales să termin cursa și am fost foarte mândru de mine. Chiar și la campionatele naționale de ciclocros am ieșit ultimul din categoria mea, nicio rușine aici. Cred că momentele astea "proaste" te întăresc, normal că sunt și zile slabe, când nu îți iese nimic, dar trebuie să mergi înainte. E o vorbă: viața e la fel ca mersul pe bicicletă, ca să îți menții echilibrul trebuie să mergi înainte. Nu poate să fie numai bine, nu mai apreciezi binele dacă nu ai și un pic de suferință și chin în program. Că așa stau lucrurile, nu le-am inventat eu, nu am cum să le schimb, așa că lucrez la mine și la abordarea mea.

     Revenind la Wout, a avut câteva curse, unele bune și altele rele ca rezultat, dar obiectivul era să se pregătească pentru cursele importante din primăvara asta, adică Clasicele din Belgia. Din acest punct de vedere, cursele sunt foarte bune, pentru că s-a incordat și a văzut care îi este nivelul, unde mai are de lucrat și ajustat. O să fie nebunie maximă, sunt sigur, sper doar să fie sănătos și să nu rateze vreo cursă din motive medicale. Mai ales că în perioada asta toată lumea are câte ceva. Emma, săraca, are cel mai prost început de an, varicelă plus gripă și acum ceva pe la stomac, bine că e vacanță și nu lipsește de la școală. Vezi, și aici e ceva pozitiv, la naiba: nu lipsește de la școala pe care o iubește atât de mult. Dar ne facem noi bine. E aiurea să fii în formă și să ratezi obiective importante din carieră, de aceea eu mă bucur că nu sunt sportiv iar dacă mă îmbolnăvesc, nu ratez decât zile de muncă și ceva iesiri la noroi și pace interioară, nicidecum nu trece timpul degeaba. Abordarea mea e din ce în ce mai pozitivă, mai ales de când am ales să retrogradez ciclismul pe poziții inferioare în topul priorităților, astfel încât e liniște și în casă și în suflet. Doamne-ajută la toată lumea! Acum mă duc să mă schimb și bag o tură de șosea iar mai pe seară o alergare ușoară de 5 kilometri, așa cum îi stă bine unui pasionat de ciclocros ca mine!

Cel mai primul.

O zi bună

     Haide bună dimineața la toată lumea. Era să scriu lunea, dar e miercuri azi. M-am apucat de un alt blog, pe care o să vreau să îl promovez, dar o să dau de știre când îl gătesc. Ascult la Pătraru și muncesc, mă delectez cu ceva rapoarte și raporturi productive cu englejii mei. De ceva timp am ajuns să mă bucur de echipa mea, cu care mă înțeleg de minune și colaborăm exemplar, suntem pe aceeași lungime de undă și ne facem treaba cât mai bine impreună. E perfect să simți că faci parte dintr-un grup care are rezultate foarte bune și datorită ție, când ești numit "lipiciul" care ține echipa unită. Deși lucrăm de departe și ne întâlnim rar spre deloc și fizic, avem o relație bazată pe încredere și sinceritate, știm că orice problemă are o rezolvare și avem înțelegere pentru zilele proaste ale celorlalți. Clar nu ajungi aici peste noapte, e nevoie de timp, energie și dedicație. Am 12 ani la compania asta și aș ieși la pensie de aici, așa de mult îmi place ce fac și cu cine lucrez. Din păcate însă, niște idioți de la butoane au hotărât să mai trec și pe la birou, deși nu am niciun coleg în București și mă duc doar ca să fie drumul cu oameni. Mai zicem de comunism că ne prefăceam că muncim. Păi ăștia nu își dau seama că eu o să fiu demotivat să mai rup norma? Niște proști cu diplomă, care încearcă să se facă remarcați. Mă gândesc că poate se simt amenințați de inteligența aritficială, citesc articole pe net că interviurile de angajare se vor face on-line de către roboți. Și atunci ăștia din HR încearcă să arate că și ei știu să facă lucruri. Dar, pentru că sunt foarte proști, fac un căcat praf. Am colegi care au plecat din companie ca să poată munci de acasă la alte firme, poate și pe mai puțini bani. Și erau oameni cu 20 și ceva de ani de experiență la noi. Lasă, nașule, că e bine și cu oameni noi care habar n-au să citească sau să gândească, de care tot angajații vechi au grijă să învețe și să deprindă mersul. Ne adaptăm, ca de obicei, la orice schimbare, anul ăsta a început în forță, complet diferit de ceilalați 11, parol. Au cam luat-o razna mai-marii încercând să acopere găurile de anul trecut. Deja ne-am amanetat viitorul, rupem norma dar e aproape imposibil de recuperat. Dar, hey, cine sunt eu să mă opun curentului?

    Munca e normală, zic eu, viața de familie e pe plus, Doamna mea a sărbătorit a 28-a primăvară săptămâna trecută și ne-am distrat la un concert Vama. La întoarcere eram așa de bine dispus că m-a luat radarul. 108 pe ceas, vericule. Și nu am găsit nici permisul care se ascunsese într-un ungher de ușă. Numa' astea două făceau 2000 RON, bossulică. Și un bec de far ars. Încă 330 RON. Bă, ești nebun, păi suntem la nuntă și se strigă darul!? Norocul meu că domnul polițist a fost de treabă și mi-a dat amendă doar pentru bec. Băă, esti nebun!? Am scăpat cu 165 RON. Să vezi ce cuminte sunt pe stradă, nu mai trec de 90 in oraș.😀😀😀😀😀 Glumesc, desigur, nu merg ca nebunul, dar nici cu 50, îmi pare rău. Am grijă la pietoni, îi las și pe alți șoferi să treacă, sunt de treabă, dar nu pot să stau aiurea, am treburi. Eu m-aș plimba doar cu bicicleta prin oraș, că e cel mai eficient mijloc de transport, dar nu mă risc să îmi expun copilul la traficul modern idiot. De aia sunt prizonierul masinii. Plus ales că avem de renovat un imobil și e de cărat la materiale și chestii, alergătura și stres. O căcărează de garsonieră necesită buget și energie cât pentru patru camere, zău. Exagerez, dar începem să ne săturăm de lucrări. Atât de tare ne-am săturat, că am schimbat și baia noastră de acasă, că tot ne-am obișnuit cu stresul. Dar am cam obosit, noroc că am parte de bilete de voie și mai zburd prin comitat, mai ales cu ciclocrosul meu de la Dițescu pe care îl alerg prin păduri și pe coclauri nelocuite și nelătrate. Viața e frumoasă când scapi de probleme, dar problema e că zilnic sunt probleme de rezolvat. Deci viața nu e frumoasă. Logica mea suferă un pic, pentru că eu simt că am o viață frumoasă, cu împliniri și bucurii, cu probleme și încurcături deopotrivă. Clar și tu ai bucurii și probleme, dar ține de tine care atârnă mai greu la cântarul vieții. Al meu e pe plus, și am de gând să îl țin așa pozitiv cât oi trăi. Am noroc dar și depun energie să fie așa, nimic nu e simplu sau gratis, e nevoie de sacrificii și compromisuri, educare și adaptare continue. Hai că am aberat un pic și azi, mă reîntorc la muncile campului, ca să fie mâncare și biciclete!

Ce vremuri!