9 iulie 2026

Cheful vine chefuind!

     Cititorule, te-am pierdut de tot! Nu am mai scris demult, nu m-a prins efortul creator în off-side și nici febra cuvintelor nu m-a părăsit complet, pur și simplu nu am avut chef de scris. Până azi. E joi, e târziu, dar nu îmi e somn. Am citit ceva, am urmărit un pic de politică pe tv și făceam un rebus când m-a prins iar vraja scrisului. Repede, o dau, să mai activez nervul creionului din creierul mic, că eu am creierul mic, aia e. Se întâmplă prea multe în viața noastră și nu stiu cu ce să încep. Am terminat școala cu rezultate foarte bune, ne bucurăm de vacanța copiilor și încercăm să nu stăm în calea distracției. Deși e greu să îi lași să dărâme casa, zici că e doar o zi sau două așa. Apoi iei un pic de pauză ca să nu îi omori pe toți, și respiri, ca să o poți lua de la capăt peste câteva zile. Vremea asta sucită ne-a întors pe toți la mânecă lungă și gânduri de toamnă caldă, dar e doar o zi, trece și asta, vine iar cuptorul și ne mirăm iar că e cald în iulie și vrem frig. Până când vine frigul și vrem iar cald. Oare ce vrem? Fac pariu că e una din întrebările de pe prompterul lui Dumnezeu. Oare ce au ăștia de nu știu nimic sigur pe lumea asta? Trebuia să pun mai multă hotărâre în amestecul de apă și pământ. Cum era bancul ăla? Dar căcat de ce nu puneți? Că iese polițist! Eee, am impresia că la mulți amestecul s-a stricat de-a binelea, nu ne mai înțelegem ca popor și vrem să ne sinucidem cu spectatori, zău. Am citit un articol și autorul se plângea de lipsa unei direcții, a unei viziuni, pe noi ce ne definește, ce ne urnește, motivează? Pare că fiecare vizează salvări personale, nu mai vrem să știm de ceilalți. Care ceilalți suntem cu toții, nu e nimeni mai sus sau mai jos, decât din anumite considerente, dar români suntem cu toții, și cu bune și cu rele, cu care și pe care, cu manele trap sau clasicul rock. Când oare am reușit noi să ne trezim în conștiință și să nu ne mai știm locul? Așa lipsiți de educație, necivilizați și lenesi, șmecheri până la paroxism și burici de pământ parcă nu am fost niciodată. Ni s-a urcat la cap, de am reușit să nu mai știm pe unde mergem și mai ales încotro, Că "de ce?" e o întrebare prea grea la ora asta din istoria noastră. Nu disper, mă agăț de orice speranță că ne vom putea reveni cu ceva educație potrivită și o conjunctură favorabilă. Deși noi taman atunci punem mâna pe teslă să facem o omletă, știi ce zic!? Hai, te las, mă bucur că am revenit la scris, după aproape 3 luni. Suntem bine, da. Asta contează. Noapte bună, revenim mâine mai puternici!

Eroul meu Wout, câștigător de Roubaix 2026. Vis!


11 aprilie 2026

De Craciun, fii mai bun.

     Haide buna dimineata. Stai, nu sari asa, nu am luat-o razna, de tot. E Pastele, stiu, dar ma gandeam ca daca de Craciun esti mai bun, de Paste cum ar trebui sa fim!? Eu sper ca mai destepti, macar. Ca daca esti destept poti sa fii si bun. Numai prostii sunt rai gratuit. Da, nu e doar vina lor ca sunt prosti, putem da vina si pe parinti si stat sau societatea care lasa oamenii in urma si apoi se mira ca voteza cu extremisti idioti vanzatori de tara si vise. Am cafea, am energie, am timp azi. Am avut liber ieri si nu mai stiu ce zi e, vineri sau sambata, important e ca nu muncesc la birou, am timp de curte si biciclete. Frate, am prins ieri o vreme de mi-a stat ceasul. Am plecat pe 15 grade, vant dar placut la gioale. Dupa vreo doua ore a inceput sa ploua cu spume si gheata la retina. Direct a scazut spre 0, am paralizat. Dar ma stii stoic, nu m-am lasat si am bagat material pana am fugit de sub norii pacatosi si am ajuns la uscat, dar a durat peste 2 ore sa imi revin complet. Abia am reusit sa imi dau manusile jos cand am ajuns acasa. Dar a trecut. Puteam sa evit, dar am zis eu sa fac un ocol sa scot peste suta, iar Doamne-Doamne a zis "ia d-aici". Dupa ce ca eram eu inghetat, m-au mai alergat si toti cainii posibili. Nu stiu ce am avut sau au avut ieri, dar toti m-au latrat si fugarit. Sunt pe plus, am avut o saptamana buna la munca, Emma e bine cu pregatirea pentru admiterea la colegiu, doamna e pe plus si nu ma omoara zilnic, bicicleta merge bine, am avut o buba la masina si am rezolvat-o in buget, deci nu as avea vreo umbra pe suflet. Am bifat si niste biserica, au vrut copiii, am fost. E bine sa trecem si asta in program, macar din cand in cand. Da, stiu, religia si credinta sunt doua chestii diferite, dar noi suntem ortodocsi, hai sa mai si practicam. Da, stiu, popii nu sunt cei mai exemplari oameni, biserica ortodoxa nu e cea mai primitoare si deschisa la nou, e plina de securisti si turnatori sau pro-rusi si legionari, toti bogati si ingamfati si unii pedofili, dar Dumnezeu e acelasi, oamenii sunt pacatosi. Am observat o scadere a prezentei la biserica, semn ca lumea nu mai crede in popi, nu in Dumnezeu. Poate gresesc, dar asta e un semn ca nu isi fac datoria. Nu le zic eu ce sa fac, doar observ si imi dau cu parerea. Stiu, stiu, e Saptamana Mare, e Pastele, dar nu vorbesc cu pacat daca spun adevarul. Nu dau cu noroi, ei se pun in situatii care vorbesc de la sine despre ei. Popii, la ei ma refer. E nevoie de o schimbare, de o resetare, ca nu mai merge asa. Nici la biserica, nici in societate. Ne-am canibalizat si abia astept un imbold sa sarim la bataie. Cineva dadea vina pe lipsuri si viata grea, dar astea le aveam si in comunism si parca eram mai apropiati. Sau era doar necesitate si supravietuire, nicidecum omenie si intelegerea superioara a vietii. Ne-am pierdut unii de altii, nu ne mai ascultam si vrem sa avem mereu dreptate. Eu nu mai am rabdare cu prostii, cu aia care sustin ca pamantul e plat. Nu pot sa imi pierd energia cu astfel de specimene. Din pacate, aia au drept de vot si ne pot influenta noua vietile. Si cum facem!? Eu am de gand sa ii atentionez pe prosti ca sunt prosti, ca altfel ni se urca in cap. Nu vad alta iesire. Prostii trebuie pusi in ultima banca, unde le e locul, nu la tribuna. Fara educatie, nu mai avem niciun viitor. Gata, am varsat tot. Ma duc la treaba, multumesc pentru atentie si sarbatori fericite, drag cititor. Ca doar tu esti aici. Paste fericit!😀😀😀😀

BOR SRL. Nu iti vrea sufletul, doar banii.


27 martie 2026

Munca e pentru tractoare

     Haide buna dimineata. Cum de ce? Pai in primul rand ca suntem in viata, avem ce manca, avem ce munci, avem unde dormi, plus restul detaliilor. Aaah, si avem cafea. D-aia buna. Stiai ca nechezolul avea 20% cafea si restul umplutura? Am stat aseara si am citit articole si pareri despre comunism, despre cum traiau romanii. Avem atata informatie si nu o folosim. Ne amageste un pitic de gradina cu pantaloni rosii care recita din filme si ne zice ca noi suntem buricul pamantului. Bine, bine, noi avem materie cenusie pe care nu o folosim, ce mai zic eu de informatie!? Din pacate, nici anul asta nu se intrevede o speranta de mai bine, educatia a pierdut bani din buget. Nu ne mai facem bine. Degeaba ne obosim noi sustinand finantarea sustinuta a educatiei, degeaba criticam si aducem argumente, sunt doar discutii la cafea. Vom continua sa livram mana de lcuru ieftina, vom fi o masa usor de manevrat si prostit cu un clip pe tiktok. De ce sa avem pretentii? Conducatorii nostri sunt romani, dintre noi, cu aceleasi bube ca noi. Da, stiu, nu ne place ce vedem in oglinda, de aia era mai bine inainte. Cand ii auzi pe romanii plecati in vest ca nu le place Europa si critica orice e legat de traiul acolo, dar nu se intorc acasa, ti se face si rusine de prostia lor. Am zis, educatia e salvarea. Cum sa nu realizezi cat de bine traiesti? Sa vrei sa renunti la toata libertatea asta si sa te intorci intr-o lume gri, fara perspectiva, fara lumina, fara caldura? Sa fii condus de unul mai prost ca tine doar pentru ca are tupeu, dar nicio calitate? Eu as emigra direct. Lucram la un proiect de Plan B, asa ii zicem, sa avem viza de locuit si in alta tara, in cazul in care se strica treaba aici, sa poti sa pleci. Nu e ca si cum in alta parte e mai bine neaparat, nicaieri nu e mai bine ca acasa, vorba 'ceea, dar vrem sa avem in continuare posibilitatea sa alegem. Pe vremea lui Ceausescu primeai repartitie si te duceai la Cuca Macaii, nu conta ca lasi toata viata ta in urma si o iei de la capat. Nu conta ca nu poti pleca din tara decat cu aprobari speciale, si asta doar in tarile comuniste, ca daca te duceai in Vest, la "capitalisti", trebuia sa lasi garantie copiii. Da. da. nu doar intrai pe booking si luai avion si hotel si gata, trebuia sa te dai peste cap de 7 ori. Aaa, si nu aveai pasaport la purtator, il predai militiei la intoarcerea in tara. Ce vorbesti, prietene, nici bancuri nu aveai voie sa spui, intrai la beci cu articolul 130. Peste tot erau informatori si oportunisti, daca aveai mai multe gogonele decat vecina, erai "chiabur". Am citit ca picioarele de porc se numeau "adidasi" iar ghearele de gaina, "fratii Petreus". Asta erau delicatesele vremii. Nomenclatura avea cantina de partid, shop cu whisky si blugi, muzica rock si tigari bune. Aha, si romanii vor din nou sa fie cetateni de mana a doua la ei in tara. Stiu, stiu, si acum sunt unii care sunt tratati asa, dar s-au schimbat prea multe in bine ca sa nu le recunoastem. Idiot sa fii sa ignori realitatea. Mama, ce cafea buna am. Aleasa de mine, din magazinul ales de mine, in ziua in care am ramas fara cafea. Nu pe cartela, nu la coada. Ma sperie copiii de 14 ani care spun ca era mai bine inainte. Le-am zis doar sa intrebe chatgpt despre cum se traia. Nu le-a convenit ce au citit. Doua minute a durat melancolia. Dar daca sunt bombardati zilnic de bobby-Di si alti pro-rusi ca era mai bine cu Ceasca, o sa ajunga sa creada doar asta. Am citit o chesti misto, ne purtam ca un copil rasfatat care strica o jucarie doar pentru a o vedea stricata, dar el primeste elta. Noi nu mai pupam o alta revolutie si o noua democratie. Daca ne dam foc la tara, o sa ajungem ca Ungaria, peste 20 de ani mai scoatem capul din intunericul mintii. E vineri, avem inchidere la munca, zi lunga la scoala ca facem pregatire pentru admitere la colegiu. E bine ca e acushica, in mai, nu ne incordam mult timp. Prin curte mai miscam cate ceva, o gresie noua, o alta usa mai buna, nu stam. Bicicleta merge, ciclismul la tv e bun, sanatosi suntem, bucurosi cat se poate, dam inainte. O gluma buna zilele astea: nu s-a scumpit, dom'le, motorina, eu tot de 50 de ron bag. Hai, sa fim sanatosi si mai optimisti, gasim noi motive!😁😁😁😁

Naveta de Anglia. Doar un gand.