Rezonanța

      Hai că o să mă pupi, cititorule drag, nu pentru că îți amintesc de orele de fizică unde chiuleau unii, nu eu, la greu. Eu mergeam la toate orele și mă umpleam de 3, dar împușcam și un zece în teză de mureau tocilarii! Sâc! Hai că nu mă mai pupi, că am uitat de ce! Pastilele sunt bune, dar la un moment dat, nu mai fac față, și e nevoie de o rețetă nouă, mai puternică. Bag seama că a sosit iar vremea! Dar te-am obișnuit deja cu derapaje de moare de ciudă chiar și campionul mondial la drift! Ideea e că aseară nu mă lua somnul și am prins avionul spre câmpiile verzi, am vorbit cu câțiva oameni plecați, am admirat comoara de la baza curcubeului și m-am lovit de o idee. Cât de mult contează să rezonezi cu cei din jurul tău? 

      Rezonanța este tendinta unui sistem de a oscila cu o amplitudine mai mare la unele frecvențe decât la altele. În capul meu rezonanța era capacitatea unor corpuri de a-și gestiona mișcarea astfel încât să se miște unfiorm. Complet idiot, dar articolul meu se va clădi fix pe idioțenia asta. Dar pe undeva, fizica se aplică, pentru că atunci când 2 sisteme au o rezonanță apropiată, forțele implicate sunt mai mici. Deci atunci când rezonanța e mare, forțele sunt mici, deci efortul e mai mic. Păi de aia efortul de a menține o relație de prietenie/amiciție/căsătorie/etc depinde de rezonanța partenerilor. Cred că la fel e și cu plăcerile, hobby-urile. Cu cât ești mai potrivit pentru un sport, cu atât rezultatele vor fi mai bune și/sau efortul depus va fi mai mic. Dar asta nu înseamnă că nu trebuie să muncești deloc. Poate de aia cei mai talentați la orice sport ratează o carieră strălucitoare in sportul respectiv pentru că știu cât de talentați sunt și devin neserioși. Îmi vin multe nume în minte, tinere speranțe, și tot tineri ratați. Dar și unii care au reușit pe calea lor, prin muncă și determinare. Iar unii nu aveau deloc talent, doar ambiție și putere de muncă. Sau poate foame și disperare de a ieși dintr-o sărăcie fără de speranță. 

      Am practicat mai multe sporturi, și nu am excelat la niciunul, dar am muncit pe teren de fiecare dată, la antrenament sau meci, vorba aia, am dat totul pe teren. Dar de foarte puține ori am fost cel mai primul. Poate de aia și am disperarea asta cu bicicleta, de a fi primul pe strava pe anumite segmente, că să îmi gâdil orgoliul nebucurat. Habar n-am! Dar muncesc în continuare, indiferent de rezultat! Am noroc că soția rezonează cu nevoia mea de mișcare și mă lasă să rătăcesc când e cazul, ca să mă vadă așezat când sunt acasă. Că știe că am mulți pitici și cei mai mulți dintre ei nu îmi sunt prieteni! Dar rezonăm!

      Bicicleta are și ea frecvența ei, și simt că rezonăm, mă simt pe ea ca peștele în apă, ca porcu'n noroi, zău așa! Sunt în elementul meu. E o prelungire a mea. Era să zic mai frumoasă, dar mă amăgeam. Ideea e că mersul pe bicicletă îmi face sufletul să bântuie pe unde cu frecvență apropiată de cea a fericirii, deși sunt muuuulte momente, mai ales pe urcări sau când am vânt fix de față, când numai fericit nu sunt. Dar tot sunt pe plus. Livid, lovit, sleit, zombie așa, și tot nu renunț. 

     Nu rezonez doar cu bicicleta, ci și cu mediul meu inconjurător, deși nu mereu sunt în apele mele. Cineva ne zicea să ne înconjurăm de materiale naturale și nu sintetice, corpul nostru găsind mai ușor rezonanța cu natura decât cu ceva produs artificial de om. Eu găsesc o modalitate de a-mi alinia frecvența la ce mă înconjoară, astfel încât să mă pot bucura de viața mea simplă, cu problemele ei, dar fără mai mult stres. Și fără pastile. Încă...! 😃😃 Doar cu bere!

art1ficial