Strade Bianche 2020

     Acum nu o mai scăldăm aiurea, e clară treaba, buba covid ne-a amestecat viețile de am ajuns să ne salutăm dimineața în oglindă. Nu mai dăm noroc, ne dăm pe bicla mai mult virtual sau singuri, ne-am înstrăinat de noi și ne facem prieteni doar în gând. Socializarea a devenit peste noapte un lux, iar internetul profită de asta, cică ăsta e viitorul. Să mă cac în el, scuză-mi franceza, dar eu nu vreau să trăiesc in vitro. Mi se aplecase de curse în reluare sau virtuale, până și eu am început să rețin rezultatele, așa de multe ori am revăzut ceva. Asta până acum, când au început cursele pe viu. A fost Turul Sibiului la care m-am uitat, scriu și despre el, dar a venit o cursă care mie îmi place mult de tot. E o cursă nouă devenită clasică, Strade Bianche. A fost organizată de Gazzetta dello Sport în 2007 pentru prima oară și până acum Fabian Cancellara a câștigat de 3 ori. Spartacus-ul meu drag! Polonezul Michal Kwiatkowski a câștigat și el de 2 ori. Tare! Apoi din 2012 au început și fetele să se dea, frumos așa! De obicei se ține în prima săptămână din martie, dar anul ăsta s-a amânat. Un pic. Până pe 1 august.

     Totuși, înainte de 2007, în Toscana se ținea o cursă de amatori, cam pe același traseu, L'Eroica Strade Bianche, unde se aleargă pe cursiere vintage, ceva modele până în 1975, așa știu. Din ea a apărut și cursa profesionistă Strade Bianche. Se pleacă din Siena, se parcurg 184 km prin Toscana, pe asfalt și drumuri prafuite, cu pietriș ( de aici și numele de "bianche" , adica alb), circa 63 de km, cu urcări și coborâri, și se ajunge tot în Siena, în Piazza del Campo, aproape de locul de unde s-a dat startul. Numele sectoarelor vor deveni în curând la fel de cunoscute precum Arenberg în Paris - Roubaix sau Kwaremont în Turul Flandrei, dar mai sunt câteva zeci de ani de înghițit praf și pulberi fine prin Italia până atunci. Sunt 11 la număr, și unele au fost botezate Lucignano d'Asso, La Piana, Tolfe, Colle Pinzuto. 

     Anul ăsta a fost așa de sarac în curse, dar parcă o piață așa goală nu merita cursa asta. Dar hai cu distanțarea! Puțină lume pe margine, dar totuși contau cicliștii. Cele mai grele nume: Peter Sagan, Mathieu van der Poel, Julian Alaphilippe, Jakob Fuglsang, Zdenek Stybar, Oliver Nassen, Dylan Teuns, Greg Van Avermaet, Alberto Bettiol, Stefan Kung, Philippe Gilbert, Diego Rosa, Tiesj Bennot, Vincenzo Nibali, și pe la coada listei, favoritul meu, Wout van Aert. Clar mai sunt și alte nume, dar vă plictisesc cu enumerarea, cred că deja am făcut-o. Dar nu am vrut să credeți că e o cursă lipsită de strălucire, diferită de cursele clasice din Belgia. Deci crema ciclismului urmează să se ia la intrecere cu praful și pulberea Toscanei! Voiam să scriu "se ia la trantă" dar nu vreau să cadă nimeni, mai ales favoritul meu, Wout. 

     Startul s-a dat la ora locala 11, deja aerul e irespirabil, se anută 36 de grade, poate chiar 40. Jale maximă prin praful ăla de Bărăgan fără pic de speranță umedă. Acum, na, mereu ne plângem! În primăvară de ce plouă, iar vara de ce e cald! Ce oameni! Mă rog, în cursă au fost atacuri încă de la început, dar nicio evadare serioasă. Până spre ultimii 50 de kilometri, când au aparut mișcări serioase de gambe și încingeri de plămâni în praf. Comentatorii au zis că e haos, dar nu a fost așa de rău. De pe canapea, nicio cursă nu e grea! A atacat danezul de la Astana, Jakob Fuglsang, care în timpul atacului a aruncat și un "cazzo"către cameră. Crede-mă, nu înseamna "căcat". E mai nasol. Stai așa, că în timp ce scriu, la TV sunt campionatele de șosea ale Spaniei. Scuze, închid paranteza. Înapoi la Strade Bianche, domnule doctor! Mulți au rămas în urmă, doar o duzină reușind să plece în urmărirea danezului. Printre ei nu s-a numărat și francezul Julien Alaphilippe, care a avut o zi mai slabă. Sau poate își păstrează energia pentru monumentul de peste o săptămână, Milano - San Remo. Mai departe, Mancuso, te rog. După încă 10 km, 5 rutieri au reușit să îl prindă pe danez, și se parea că acest grup va da și caștigătorul, cei din spate fiind prea în spate și poate sub nivelul celor din grupul fruntaș. Camerele mai picau pe pluton, dar doar așa, ca să mai vedem și pe alții în afară de cei 6 - Wout van Aert, Bettiol, Formolo, Van Avermaet, Fuglsang, Schachmann. S-au mai dat atacuri, dar până în ultimii 20 de km, a fost un yo-yo între cei 6, unii au plecat, ceilalți au revenit. Viteză mare și consum de energie, cu mult praf de parcă traseul trecea prin Pipera când se construia în draci. Cu 19 km rămași, belgianul Greg Van Avermaet a aruncat prosopul în colb și le-a facut "tai-tai" celor 5 care își doreau mai mult victoria. Căldura și forma l-au răpus. Acum îmi dau seama că mă uit la o cursă live, nu pot să cred că după 5 luni văd și eu ceva live pe un traseu, cu ăia buni și foarte buni.

cyclingweekly.com

     Ultimul sector, Tolfe, a fost locul unde Wout van Aert a decis să mai atace o dată, sperând să fie decisiv. Pantele de până la 15% erau locul ideal pentru un atac. Asta dacă ai picioare. Și Wout are. La naiba, chiar are! Nimeni nu poate ține pasul cu el, dar nu se desprinde hotărâtor, pare că nu e cel mai zmeu. E totuși cald, sunt aproape 180 de km deja, toată lumea suferă. Dar el pare că duce mai abitir decât ceilalți, așa că ține cu dinții de ghidolină și rupe fâșul! El deja a fost pe podium de 2 ori, poate azi urca pe prima treaptă, cine știe! Haide, Wout, mânca-ți-aș gofra (așa se scrie gauffre în română, sac!)! Se termină sectorul de pietriș și praf, are un avantaj minim. Băăă, nu-mi face d-astea! Italianul Bettiol îl urmărește! Macaronarul nu se lasă! Dar e prins și el și întrecut de neamțul Schachmann și alt italian, Formolo. Frate, mai sunt 8 km, și sunt 10, 15 secunde între Wout și ăștia doi! Sufăr și eu când văd ce mică e distanța! Cică e mai ușor să alergi după cineva decât să fugi de cineva, că ai avea un fel de plus de la ținerea în bătaia puștii/bicicletei a celui vânat. Habar n-am, ideea e că nu îmi convine poziția lui Wout, dar totuși distanța nu se micșorează. Deloc. Stă așa, ca tuta, la 15 secunde. Zici că a stat timpul, ceasul de la gară e defect. Niciunul nu e în stare să se depărteze sau apropie, e un acord mut de încetare a focului, zău așa! Pare că e liniște, deși numai ei știu cum le sună pulsul în urechi! Toți trei sunt la limită, dar niciunul nu cedează. Mai ales Wout, care ajunge în Siena și mai are ultima urcare până la finish. E greu al naibii, oboseala și căldura sufocantă au pus plumbul în picioare, dar Wout are praful de pușcă si aruncă plumbii în pedale, sacadat, ca o mitralieră nemțească furată de rezistența belgiană. 500, 400, 300, 200, nimeni în spate. Wout e de capul lui. Intră în Piazza del Campo ca un cotropitor roman în zi de sărbătoare, chiar dacă nu e aclamat din piață, sigur toată lumea urlă prin fața televizoarelor! WOUT VAN AERT câștigă Strade Bianche! Frătieeeee, e cel mai primul! Pe doi și trei vin Davide Formolo și Maximillian Schachmann. 

Omul meu. Wout.

     Comentatorii tot îi dădeau înainte că, vezi Doamne, a contat și faptul că el e triplu campion mondial la ciclo-cross și că asta l-a ajutat, dar eu zic că e super-bun și în cea mai bună formă dintre toți rutierii. Atât. Wout își trece și el numele pe lista câștigătorilor, alături de Fabian Cancellara sau polonezul Kwiatkowski, dar poate li se alatura și la numărul de victorii. 2, 3, cine știe! E bine că a revenit ciclismul de calitate, e bine că a revenit Wout, după o accidentare urâtă, direct pe primul loc și a creat un idol în sufletul meu. Deja era, dar soclul e din ce în ce mai solid. Fabian, ai grijă, că vine Wout și nu știu unde să vă țin pe amândoi, langă Lance Armstrong. Hai cu ciclismul, văruleee!