Cum să arăți cool pe bicicletă

     Pentru cineva care stă toată ziua în fața oglinzii și admiră minunăția naturii numită Narcis, acest articol ar putea fi folositor. Dar nu e și cazul meu, am fost tot timpul pe lângă modă, am purtat hainele pe dos și m-a durut în dos de ceea ce crede lumea despre aspectul meu fizic sau vestimentar. Haine largi sau blugi tăiați și plete, apoi zero de pușcărie și haine de la ajutoare, că doar așa se îmbracă miliardarii excentrici. Ăsta-i stilul meu! Eee, dar când vine vorba de cum arăt pe bicicletă, e cu totul alta poveste. Normal că vezi echipamente care îți atrag privirea, sau biciclete frumoase pe care le-ai vrea sub tine. Dar azi nu vorbim doar despre echipament și bicicletă, vorbim despre un tot, despre imaginea ta, ce exprimi și mai ales cum te exprimi când mergi cu bicicleta. Poate nu știai, dar există o poliție a stilului și la ciclism. Sigur că realizez probabilitatea să te doara fix la bazon de ceea ce zic eu acilișea, dar măcar îți faci o idee despre ce zic unii sau alții că trebuie să faci ca să îți ajustezi look-ul. Moaamăăă, zici că mi-am făcut veacul la "Bravo! Ai stil!" și amu o dau în delicatese fashioniste doar pentru că mă epilez pe scarabe. Ajunge cu aberațiile numite introducere, să trecem la treabă, Mancucci!

     Pentru așa articol nu trebe multă documentare, dai ca sigur ce ai gasit pe net și lumea achiesează imediat, e nevoie de cuvinte rotunde și expresii bățoase, gata, sunt critic vestimentar. Am găsit multe idei mărețe, unele fumate, altele exagerate, așa că nu o să le prezint pe toate. Nu mă judeca greșit, nu cenzurez, dar e blogul meu și bag doar ce cred eu că merită, cu accente personale și interpretări nedrepte, mai ales că nu am niciun fel de pregătire. (În niciun domeniu, dar nici nu mai contează!) 

     Nu știu de ce, prima regulă e să inspiri încredere. Hmm, ce simplu sună! Eu am încredere doar când beau ceva, iar pe bicicletă beau foarte rar spre deloc. Deci cam greu să îmi iasă partea asta cu încrederea. Mă gândesc că în timp câștigi încredere, odată cu zecile de mii de kilometri și aferentele căzături și experiențe care te întăresc; ploile reci și vânturile tăioase, camioanele prietenoase și rădăcinile umede, sau petele de ulei de pe asfalt și haine, ori nisipul din dinți. Așa că ai rabdare, pedalează acolo la nemurirea sufletului și vine ea și încrederea, poate. Eu aș umbla un pic la detaliile legate de bicicletă. Ai grija să fie totul curat, să nu scârțâie sau să păcăne ceva, lanțul curat, fără tone de unsoare și mezerie. Eu nu aș folosi ochii de pisică sau protecția de lanț la pinioane, trădează imediat un începător (și ce dacă mă înjuri, eu asta cred!). Prea multe lumini și suport de telefon și gentuța de sub șa nu inspiră nici ele multă încredere și experiență pe bicicletă. Dar, hei, toată lumea a avut un început.

     Pe 2 vine echipamentul. Ai grijă să nu mergi cu casca sau șoșonii de mtb pe cursieră, vei fi imediat condamnat la coada plutonului. Și eu am mers cam 1 an cu papuci de mtb, ziceam că mă doare la banană de ce zic ceilalți, dar am schimbat după ce am înteles utilitatea încălțărilor de șosea. Sigur, dacă nu ai, megi cu ce poți, tot ciclist ești, dar nu primești puncte la stil. Aia e! Dar măcar echipamentul vezi sa fie în regulă, fără ceva mega-purtat, să ți se vadă aerele de la spate. Nu știu ce să zic legat de purtarea pantalonilor scurți colorati (nu negri), nu sunt atât de deranjanți, așa că e cam depășită ideea că tre' musai să avem negru la buci. Poate am un sponsor care face bomboane de mentă, bag verde la poponeț de n-am treabă! Eu am grijă să fie totul curat, cât de cât asortat și mai ales colorat. Frate, am o problemă! Vreau să mă vadă lumea pe stradă, dar mai ales șoferii. Așa că dacă țipă tricoul strident pe mine, cu atât mai mici sunt șansele să mă calce tirul. Deci aici punctezi și la stil și la viață!

     Ești cool dacă ai regula 3 în regulă. Mamă, ce formulare! Bune pastile! Cum ziceam, la 3 avem stilul de pedalare. Cum stai pe bicicletă, mâinile și spatele în poziții optime, picioarele să nu atinga ce nu trebuie, să nu dai din brațe și din cap ca Froome că pierzi bătălia cu imaginea cool. Ideea e că dacă îți setezi poziția pe bicicletă astfel încât să fie corectă, nu prea poți da greș. Alege o marime de bicicletă potrivită. Nu ca mine. Am avut prima cursieră mărimea 58, stăteam întins pe ea ca pe canapea, zici că mă pregăteam să sar în vreun bazin gol! Plus că mă durea spatele și gâtul de parcă dădeam la cazma toată ziua! Măsura precisă și ajustarea componentelor bicicletei te scuteste de eforturi si dureri inutile. Si te ferești și de caraghioslâc, zic! După ce faci asta, încearcă să furi de la alții, vezi ei cum merg, cum stau, testează și tu, vezi dacă ți se potriveste. Unii zic să nu lași pipa foarte jos ca să fii ăl mai racer dintre raceri, că doar nu mergi mereu la curse. Eu zic la naiba cu ei, fă ce crezi, dacă te ține hernia pipotei să stai cu buza-n ghidon, dă-i bătaie! Mai era o chestie să alegi bicicleta cu o masură mai mică decât ți s-ar potrivi, ca să ai șaua sus și ghidonul jos și în față, dar asta e mai mult pentru Pro, așa că eu nu am aplicat-o. 

     La regula 4 aș aminti niște detalii mecanico-tehnice, cum să faci o pană în sub 5 minute sau să schimbi singur un lanț. Chestii mici care se întâmpla des la ture sau curse, așa că punctezi mult la stil dacă te pricepi un pic mai mult decât mine. Eu fac o pană în sub 8 minute (mtb sau sosea), am rupt și reparat un lanț în pădure (nu contează în câte ore), dar am și apelat la tatăl meu când am rămas pe coclauri fără posibilitatea de a repara buba. Deci, nu sunt cool. Mă doare la pateu! Nu râd de cineva care nu se pricepe, Doamne ferește, că eu sunt ciobul și oala spartă la un loc, dar am apreciat întotdeauna oamenii descurcăreți și pricepuți la mecanică, reglat și schimbat chestii, dar nu ca profesie ci ca hobby și plăcere. De la mine, un sincer "Chapeau!".

     Ești nebun!? Mai e și 5!? La naiba! Nu sunt cool deloc! Cică ar fi bine să știi și ceva trick-uri pe care să le etalezi pe la ture sau chiar curse (Doamne, cum mergea fratele Peșa la Sinaia pe urcare pe o roată!?! mare maestru!) Mersul fără mâini te ajută mult când vrei să dai jos din haine sau să îți mai cureți ochelarii de mâzgă fără să pierzi plutonul. Eu abia anul trecut am învățat să merg, și, Doamne-ajută, am toți dinții, încă. Mersul pe o roată nu am vrut să îl încerc, deocamdată, am nevoie de cur și ceafa, doar coatele și genunchii sunt de sacrificiu. Așa că zic pas. Aduni multe puncte dacă reușești să sari peste gropi sau borduri (pe cursieră fiind). Se cheamă bunny-hop. O chestie interesantă, dacă nu îți îngropi fața în asfalt la aterizare. Totuși, e foarte utilă. Eu am luat punctaj maxim la Călărași in 2014, când mergeam cu plutonul (fruntaș, desigur) și a trebuit să decolez peste niște crengi care "marcau" o groapă cât o garsonieră în Ghencea. Am strâns bine de ghidon, am încordat obrajii, am făcut o cruce în gând și am sărit! Challenger a scris pe mine, eram pe orbita Pământului, sau așa a părut. I-am impresionat pe colegi, juriul mi-a dat nota 10 cu lauri și am mers mai departe. De nu săream atunci, nu știu dacă azi mă mai stresa covidul. Mulțam, Domnicușorule!

     Pfiiii, ce articol, bălăcăreală și abureală la greu, am scris din top, dar nu știu cine apleacă urechea și ochiul la așa ceva. Eu pic examenul la "cool"-ăreală, nu am cea mai curată și pusă la punct bicicletă, stilul de mers nu e fluid, hainele mai sunt și murdare sau rupte-n bazon, câteodată cauciucurile se umflă singure, lanțul mai adună mizerii și porcării sau e prea întins, iar îndemânarea e a unei babe care coboară din tramvai cu ochii închiși. Perfect! Să fim la modă, zic!

C'est trop chic!

Pasiune

      A trecut aproape o lună și încă nu se întrevede o ieșire la aer curat, pe bicicletă. La naiba, a venit căldura și noi stăm ca hamsterii pe roată, încercând să nu acumulăm prea multe, fizic și psihic. Pastilele nu mai sunt o alternativă, nu mai oferă nicio tresărire. La tv și pe net am văzut toate cursele. Despre filme nu mă pronunț, la câtă ținere de minte am eu, mereu e premieră. Si, din păcate, și mersul pe trainer a devenit obositor. Am băgat și la aer curat, în curte, cu soare și vânt, dar tot e al naibii de plictisitor. Teama mea e că și dacă m-aș întrece pe net cu alți nebuni, pe zwift, aș ajunge să mă "plicti". Să le ia naiba de boli și viruși care ne bântuie velodromul vieții!

     Trag la fiecare antrenament pe bicicletă de parcă ajung (și anul ăsta) în Turul Franței. Chiar m-a întrebat soția de ce mă antrenez, de ce sunt așa de încrâncenat când bag intervale și arăt ca dezgropat la 7 ani dupa ce termin d-alea grele. Singurul motiv pentru care eu mă antrenez la fel de serios (cred eu, dar cine știe!?) este că îmi place. Imi place să merg pe bicicletă mai mult decât orice. Nu am câștigat nimic la niciun concurs la care am participat, și totuși mă antrenez. Trag de mine, mai pun o melodie, mai pun o cursă, mai stau de vorbă cu soția, și trece și "tura" asta pe bicicletă. Măi să fie, parcă nu mai e așa de greu când te gândești că o faci din pură pasiune. Pentru bucuria mișcării, pentru chinul ultimului interval când leșini și ai un blackout măreț și revelator, pentru "ce va fi"-ul de după covid. Că va fi ceva dupa el, să-l ia boala!

     Mereu m-a uimit abnegația și spiritul de sacrificiu al celor care au obținut mai mult de un trofeu major într-o anumită disciplină. Mă uit la Phelps care are 23 de medalii de aur la Olimpiade la înot. Mă uit la Federer, la Nadal, la Djokovic, la Serena. Oare pe ei ce îi mai motivează la vârsta lor când au obținut peste 100 de titluri în cariere, fiecare cu aproape 20 de titluri de Mare Slem în palmares. Cu ce gând se duc dimineața la antrenament? Cum își organizează toți pașii pentru a o mai reuși o dată în plus!? Cred că e un pic de dependență de aur, de număr 1, e ceva nebunie la mijloc. Poate o obsesie sănătoasă care îi trage de mânecă și îi convinge să se mai dea o dată, să dea totul pentru a fi cei mai buni.

     Nu e și cazul meu, nu am pretenția nemuririi obținute prin dovedirea tuturor obstacolelor de pe un traseu. Dar nu simt că sunt departe de ei, pentru că și eu pun pasiune în ceea ce fac. Am ajuns la concluzia că pasiunea mea (pentru bicicletă sau orice altceva) nu trebuie justificată în fața nimănui, pentru că nu am cum explica nebunia mea unui om care clar are filtre și lentile diferite de ale mele. Chiar și cei cu care împărtășesc această pasiune pot fi cumva străini de trăirile mele, că doar nu om fi la fel, frăție! De aia e frumos să ai ceva de demonstrat doar oglinzii din baie, că ea nu te judecă, nu te condamnă! Voi fi de acum mult mai tolerant cu oamenii pe care nu îi inteleg, pentru că nici nu trebuie. Fiecare cu buba lui, cu tichia lui de mărgăritar. Fără justificări, fără obligații față de cerințele altora, fără jumătăți de masură doar pentru că acțiunile nostre sunt sau par de neînțeles!

     Joacă scrabble, fă sudoku sau rebus, mergi la pescuit, înalță zmeie, fă oale de lut, dă-te cu coarda, fă ce te taie capul, dar fă-o cu pasiune, cu simț de răspundere și cu inimă! Că inima nu are rațiune!

Ion de pe Bărăției

     Frate, e adevărat! Eu sunt Ion, nu al lui Rebreanu, nu. Sunt un simplu Ion care a început să creadă că a mai importantă bogăție dupa familie și timp e pământul. Nu sunt latifundiar, nu am proprietăți, dar am o curte pe care o prețuiesc mai mult ca niciodată, mai ales acum cu izolarea lui Covid. Japonezii merg în parc și umblă desculți, se "împământenesc". Pare că ei știu cât de importantă e legătura cu natura, cu pământul. Un nene care a lucrat la noi la casă ne spunea că e bine să ne înconjurăm cu obiecte naturale, piatră sau dușumea de lemn pe jos în loc de parchet laminat, var pe perete în loc de lavabil și tot așa. Normal că nu am ascultat. Dar acum cu ciudățenia asta de distanțare socială și interzis la plimbări, parcă sunt handicapat, am insuficiență respiratorie. Așa că băgăm stat în curte de dimineața până seara, cum ne permite vremea și serviciul. O pseudo-evadare din mediul închis al casei în mediul închis al curții. Parcă văd camera de aer de la arest: patru pereți cu o plasă de sârmă deasupra prin care să vezi cerul. Pseudo-libertate, pseudo-viață, până și visele ajung să aibă gard de sârmă ghimpată și tavan de sticlă. Spre ce să tinzi!? Unde să îți mai întinzi aripile!? Și nu am comis nicio crimă! Incă...

     Tocmai ce am cumparat niște pământ. Nicidecum să îmi cresc zestrea. Sau să îmi sporesc recolta de castraveți Fabio. Nu, nu, ne-am luat pământ ca să crestem iarbă. Știu, știu, nu e d-aia bună cu 7 frunze de zbori fără belet la Amsterdam. E d-aia verde cu fruntea subțire, tunsă scurt și totusi fină. La un moment dat, o să primească și niște cercei de tuia. Dar mai e! Întâi să iasă!

     Revenind la Ion, parcă am trăit scena cu el când saruta pământul. Bine, bine, nici chiar așa, doar ca am trăit o satisfacție ciudată văzând grămada aia roșie-maro, care abia aștepta să se întindă la picioarele mele! Să vezi meciuri de fotbal sau cricket! Să fie iarbă, zic!