Pasiune

      A trecut aproape o lună și încă nu se întrevede o ieșire la aer curat, pe bicicletă. La naiba, a venit căldura și noi stăm ca hamsterii pe roată, încercând să nu acumulăm prea multe, fizic și psihic. Pastilele nu mai sunt o alternativă, nu mai oferă nicio tresărire. La tv și pe net am văzut toate cursele. Despre filme nu mă pronunț, la câtă ținere de minte am eu, mereu e premieră. Si, din păcate, și mersul pe trainer a devenit obositor. Am băgat și la aer curat, în curte, cu soare și vânt, dar tot e al naibii de plictisitor. Teama mea e că și dacă m-aș întrece pe net cu alți nebuni, pe zwift, aș ajunge să mă "plicti". Să le ia naiba de boli și viruși care ne bântuie velodromul vieții!

     Trag la fiecare antrenament pe bicicletă de parcă ajung (și anul ăsta) în Turul Franței. Chiar m-a întrebat soția de ce mă antrenez, de ce sunt așa de încrâncenat când bag intervale și arăt ca dezgropat la 7 ani dupa ce termin d-alea grele. Singurul motiv pentru care eu mă antrenez la fel de serios (cred eu, dar cine știe!?) este că îmi place. Imi place să merg pe bicicletă mai mult decât orice. Nu am câștigat nimic la niciun concurs la care am participat, și totuși mă antrenez. Trag de mine, mai pun o melodie, mai pun o cursă, mai stau de vorbă cu soția, și trece și "tura" asta pe bicicletă. Măi să fie, parcă nu mai e așa de greu când te gândești că o faci din pură pasiune. Pentru bucuria mișcării, pentru chinul ultimului interval când leșini și ai un blackout măreț și revelator, pentru "ce va fi"-ul de după covid. Că va fi ceva dupa el, să-l ia boala!

     Mereu m-a uimit abnegația și spiritul de sacrificiu al celor care au obținut mai mult de un trofeu major într-o anumită disciplină. Mă uit la Phelps care are 23 de medalii de aur la Olimpiade la înot. Mă uit la Federer, la Nadal, la Djokovic, la Serena. Oare pe ei ce îi mai motivează la vârsta lor când au obținut peste 100 de titluri în cariere, fiecare cu aproape 20 de titluri de Mare Slem în palmares. Cu ce gând se duc dimineața la antrenament? Cum își organizează toți pașii pentru a o mai reuși o dată în plus!? Cred că e un pic de dependență de aur, de număr 1, e ceva nebunie la mijloc. Poate o obsesie sănătoasă care îi trage de mânecă și îi convinge să se mai dea o dată, să dea totul pentru a fi cei mai buni.

     Nu e și cazul meu, nu am pretenția nemuririi obținute prin dovedirea tuturor obstacolelor de pe un traseu. Dar nu simt că sunt departe de ei, pentru că și eu pun pasiune în ceea ce fac. Am ajuns la concluzia că pasiunea mea (pentru bicicletă sau orice altceva) nu trebuie justificată în fața nimănui, pentru că nu am cum explica nebunia mea unui om care clar are filtre și lentile diferite de ale mele. Chiar și cei cu care împărtășesc această pasiune pot fi cumva străini de trăirile mele, că doar nu om fi la fel, frăție! De aia e frumos să ai ceva de demonstrat doar oglinzii din baie, că ea nu te judecă, nu te condamnă! Voi fi de acum mult mai tolerant cu oamenii pe care nu îi inteleg, pentru că nici nu trebuie. Fiecare cu buba lui, cu tichia lui de mărgăritar. Fără justificări, fără obligații față de cerințele altora, fără jumătăți de masură doar pentru că acțiunile nostre sunt sau par de neînțeles!

     Joacă scrabble, fă sudoku sau rebus, mergi la pescuit, înalță zmeie, fă oale de lut, dă-te cu coarda, fă ce te taie capul, dar fă-o cu pasiune, cu simț de răspundere și cu inimă! Că inima nu are rațiune!