Frate, e adevărat! Eu sunt Ion, nu al lui Rebreanu, nu. Sunt un simplu Ion care a început să creadă că a mai importantă bogăție dupa familie și timp e pământul. Nu sunt latifundiar, nu am proprietăți, dar am o curte pe care o prețuiesc mai mult ca niciodată, mai ales acum cu izolarea lui Covid. Japonezii merg în parc și umblă desculți, se "împământenesc". Pare că ei știu cât de importantă e legătura cu natura, cu pământul. Un nene care a lucrat la noi la casă ne spunea că e bine să ne înconjurăm cu obiecte naturale, piatră sau dușumea de lemn pe jos în loc de parchet laminat, var pe perete în loc de lavabil și tot așa. Normal că nu am ascultat. Dar acum cu ciudățenia asta de distanțare socială și interzis la plimbări, parcă sunt handicapat, am insuficiență respiratorie. Așa că băgăm stat în curte de dimineața până seara, cum ne permite vremea și serviciul. O pseudo-evadare din mediul închis al casei în mediul închis al curții. Parcă văd camera de aer de la arest: patru pereți cu o plasă de sârmă deasupra prin care să vezi cerul. Pseudo-libertate, pseudo-viață, până și visele ajung să aibă gard de sârmă ghimpată și tavan de sticlă. Spre ce să tinzi!? Unde să îți mai întinzi aripile!? Și nu am comis nicio crimă! Incă...
Tocmai ce am cumparat niște pământ. Nicidecum să îmi cresc zestrea. Sau să îmi sporesc recolta de castraveți Fabio. Nu, nu, ne-am luat pământ ca să crestem iarbă. Știu, știu, nu e d-aia bună cu 7 frunze de zbori fără belet la Amsterdam. E d-aia verde cu fruntea subțire, tunsă scurt și totusi fină. La un moment dat, o să primească și niște cercei de tuia. Dar mai e! Întâi să iasă!
Revenind la Ion, parcă am trăit scena cu el când saruta pământul. Bine, bine, nici chiar așa, doar ca am trăit o satisfacție ciudată văzând grămada aia roșie-maro, care abia aștepta să se întindă la picioarele mele! Să vezi meciuri de fotbal sau cricket! Să fie iarbă, zic!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu