Scriitorul din mine 04.10.2022

    M-am tâmpit de tot. Am scris săptămâna trecută despre regulile de mers cu bicicleta și trebuia să distribui pe Facebook luni. Zis și făcut, am distribuit cu textul "lunea merge o cafea și un articol bun" dar am postat marți. Am realizat după ce am dat share în vreo câteva grupuri de biciclete din care fac parte. Oamenii încep să se învețe cu amețeala din capul meu și nu se supără, problema e că nu îmi explic de ce m-am tâmpit de  tot. Că am o viață și o familie frumoasă, am un loc de muncă destul de stresant dar am și multe satisfacții și bicicleta și scrisul mă ajută să mai scap de presiune. Și totuși, iată-mă azi marți crezând că e luni. O fi de la tratament!? O fi de la băutură!? O fi de la mâncare!? O fi de la prafuri!? Nu cred, că singurul meu viciu e bunătatea excesivă.😀😀😀😀😀😀😀

    Munca mea presupune analiză temeinică, dar când vine vorba de persoana mea, nu pot aplica aceleași formule de calcul și îmi dă eroare. Încerc să mă mențin pe plus indiferent de minusurile din calendar și din termometre, dar parcă am obosit. Am avut concediu în iunie, în iulie am stat trei săptămâni în Spania și a fost aproape vacanță, dar simt nevoia de o noua pauză. Am și muncit de-am rupt norma, nu am prea băgat ore suplimentare, dar în alea 9 ore am forjat ca la oțelărie, plus ceva chestii personale între timp așa că m-am cam întins. Noroc că dorm noaptea de rup pilota, mă trezesc alt om în fiecare zi de îl intreb pe ăla din oglindă cine e și ce caută în baia mea. 

    Hai că încep să realizez unde e buba și care e bandajul. Muncesc prea mult și vreau să fac mai multe decât pot fizic și psihic și adaug involuntar stres în cenușiu. Am nevoie de o pauză adevărată în care să uit complet de muncă. Și trebuie să îmi organizez mai bine ziua de lucru și obligațiile familiale astfel încât să fac față în mod eficient și fără efecte pe termen lung. Frate, ce simplu a fost. Ar trebui să mă fac psiholog, dar nu știu cum aș putea trata probleme în dragoste, că nu sunt Mircea Radu. În rest, te fac ca nou. Dăm kilometrajul înapoi, chituim găurile și modificam talonul numaidecât. Botez îți mai trebuie pe urmă.

    Au trecut două săptămâni de când scriu aproape zilnic și încep să mă simt mai confortabil când mă apuc de un articol, nu neapărat scriu mai bine, dar mai ușor. Poate că și sunt genul de om dresat căruia dacă îi intră o idee in cap, placebo-ul își face efectul imediat și pare că drumul nou e cel bun. Mă documentez despre cum să trăiesc mai bine, cum să scriu mai consistent, cum să muncesc mai eficient, cum să apreciez mai mult ce am deja, cum să obțin ce îmi doresc, experimentez și testez reguli și metode noi, evoluez. Nu e mereu simplu, dar îmi țin mintea ocupată și productivă. Și cine știe, poate și scrisul va deveni productiv , aș putea să scriu și cu dedicație. Hai sănătate fără număr!😀😀

O tură, un măr, o bere, orice îți face bine.

Scriitorul din mine 03.10.2022

    Eee, cine face pauză să ridice mâna! Cum adică "unde?", sus! Un weekend plin de activitate fizică nu a lăsat loc pentru nimic intelectual, cumva am fost pe pauză de cenușiu și m-am purtat ca o euglenă verde, am depus efort, am mâncat, am mers cu bicicleta și am suferit, am dormit și m-am refăcut. Nu prea am gândit.

    Dupa ce vineri am închis taraba noaptea, sâmbătă m-am chinuit să termin cursa de la Pucioasa și am ajuns acasă târziu, pe la 5, am băgat baie și mâncare și m-am relaxat la tv, fără niciun pic de inspirație. Cumva, era începutul pauzei mentale, că părea că am multe idei dar nici una nu era bună de pus pe hârtie. Cursa a fost nasolă și o să scriu detaliat despre ea. Probleme stomacale și ceva musculare și-au pus în gând să mă oprească. Pot spune că în viața mea nu mi-a facut abandonul o curte cu vilă și piscină și grădini de Versailles ca la cursa de sâmbătă. Încă de la prima urcare pe Sultanu am simțit că nu e cea mai bună zi, dar nu mă gândeam că va fi atât de rău. Dar am tras de mine, mi-am zis că nu de aia m-am înscris, știu ce înseamnă să abandonezi dar din motive tehnice, așa că fizicul trebuia învins. Și am reușit. Îmi venea să plâng la final de cât de bucuros am fost să termin în ciuda tuturor problemelor. Plus că nu am căzut sau nu am făcut pană, deci alte motive de bucurie.

    Duminică am avut treabă prin casă, ceva ordine și disciplină, ceva articole de citit și rezumate de ciclism pe net și niște emisiuni drăguțe pe la tv și a trecut weekendul. Copilul rămăsese la Moreni cu bunicii așa că am fost pe modul relax seara, fără stres, frate. 

    Azi m-am trezit cu chef de muncă dar cam fără inspirație de scris, și am zis să aștept să vina ea singurică, nu o mai forțez aiurea. Și a venit, am scris, am bifat și ziua asta. Urmează să găsesc timp și energie pentru articolul despre cursă, nu aș vrea să îl lungesc prea tare, că iar plictisesc lumea. Clar și acum plictisesc lumea, dar măcar nu răpesc prea mult timp. Dacă simți un imbold de nestăvilit și vrei să ajuți un scriitor de articole, poți intra aici. La revedere multă la toată lumea!😀😀😀

Aici eram bine.Încă.

Scriitorul din mine 30.09.2022

    Văleu, muicăăăă, e ultima zi de septembrie și eu nu am nicio poză cu pădurea care își schimbă culoarea. E timp, mâine la Pucioasa oi prinde eu un moment să fac o poză, dar e deja octombrie. Hai că a facut Emma câteva pe drumul spre Moreni și iau de la ea, să scap. Azi a început bine, m-am trezit de pe la 5 de parcă aveam vite de hranit. Nu mai puteam să dorm, nu de la griji, stai liniștit, nu sunt deloc genul care să aiba nopți albe de la griji, dar îmi făcusem somnul așa că m-am apucat de vise cu ochii deschiși. Normal că despre biciclete, vacanțe, teme, facturi, datorii... Hoooo, breee, că pe drumul ăsta chiar nu mai ai cum să adormi, înapoi la biciclete. Nici nu am terminat bine cuvântul, că am adormit din nou. Trezire normală la program, 6.55 toată lumea e în picioare. Cafea, un pic de mâncare la copil, ghiozdan, adidași și mașină, drum și soare până la școală.

    Înapoi acasă, mic-dejun, muncă și rapoarte, vorbe cu doamna mea si înapoi la scoală pentru întâlnire cu "Doamna" Emmei. Normal că te stresezi, te gândești că poate se lasă cu ceva morală, nu despre Emma, nu-nu, ci despre noi, părinții, care nu prea știu să gestioneze lucrurile și au nevoie de îndrumar. Ajungem, discutăm. Doamna e super-mulțumită de Emma, dar ne trage de urechi pentru o greșeală comisă de noi, poziția ghiocel direct, cenușă în cap, scăpăm. Emma e bine de tot, ni se recomandă mai multă activitate fizica și să mergem la pictură. Binessss. Plecăm fericiți de la școală, mulțumim Doamne pentru această învățătoare!

    Iar acasă, iar muncă, dar nu prea multă, că strică. Itaaa, ce am uitat! Azi mă gândeam să scriu despre ziua de vineri, semnificații și abordări, dar m-am luat cu drumurile. Altădată. Cum ziceam, acasă fac bagaje că plecăm la Moreni cum termină Emma scoala, am de luat toate trusele de machiaj că mâine merg la curse și vreau să dau bine în poze. De pregătit, m-am pregătit, cum să nu! Bicicleta e curată, hainele de ciclism au fost toate spalate, e planul făcut cuviincios. Tre' să mai tai unghiile, să îmi meargă bine. De ce razi!? Am o boală! 😀😀😀 Și mai rămâne partea cu mersul pe bicicletă la concurs. Dar aia e tocmai mâine. Azi mă bucur de vremea de vară și de cerul senin. Sper să nu mă lungesc prea mult la "birou" și să pot să adorm devreme, fără vise cu podiumuri de data asta. Bine că se anunță 26 de grade cu soare, bag chilot scurt și coate goale, să se vaza toate bubele de la căzături, ca un veteran ce sunt. Gata scrisul și pe azi. Ura la toată lumea! Și dacă vrei să fii patron, intră pe Patreon și fă un bine.😀😀

Semnul legendar cu 30% și io, gras :))