Scriitorul din mine 07.11.2022

    După ce sâmbătă am avut inundație la mansardă, duminică am luat pauză și am apucat să usuc preșurile și ștergarele, nu am mai scris nimic, dar nici idei nu am avut. Adică, am avut idei dar nu le-am mai dat atenție. Am ieșit cu bicicleta pe la 9 fără ceva, pe vânt turbat și nori ciufuliți ce alergau la altitudine mică, semn că vine ploaia. Dar am zis că mă duc până acolo unde începe ploaia. Și ce să vezi, nu m-am oprit. Am băgat o Câmpină cu întoarcere pe la Ploiești de mi-am mușcat buza de sus, dar o fo bine, vărule. Că am adunat km pe răboj și construiesc baza pentru antrenamentele tari din primăvară. Am citit eu că așa se face. Si dacă nu asculți ce spun specialiștii, atunci dupa cine să te iei!? Clar că s-ar putea obține rezultate și mai bune aplicând un program dedicat metabolismului meu, dar la nivelul de pilot de tractor pensionat ce mă situez, ce pretenții să mai am? Zic mulțumesc că am timp să mă plimb și să mă vântur la căpoc, să nu mă apuc să îmi bat vecinii când plouă strâmb. Doamne-ajută la toată lumea! 😀😀😀

    Săptămâna asta e pe jale la neuron, muncă multă și ședințe cât cuprinde, șef nou, alți obraji de pupat și pieptănat, aia e. Ne adaptăm. Că doar nu oi fi (atât de) tâmpit încât să nu reușesc să fiu iar bine. Fac ce fac și schimb patronul. De când sunt la firma asta am schimbat câțiva șefi, mari și mici. Nu că i-am schimbat eu după voia mea, să ne înțelegem. Mă distra când mergeam la niște ședințe ca reprezentant al angajaților și veneau Vice-președinți sau șefi de districte și noi făceam pariu dacă anul următor îi vom mai vedea, pe baza performanțelor diviziilor pe care le conduceau. Media era de un an jumate, maxim doi. Ei au un plan numit STRAP pe trei ani. Dacă fac treabă bună, urcă. Dacă nu, zboară. Oricum o dai, cam la doi ani vine altcineva. Asta la nivel înalt. La noi aici jos, la talpă, schimbările sunt și mai dese. Așa că a trebuit să mă obișnuiesc cu o față nouă la fiecare an, uneori chiar mai des. Și am mai schimbat și eu rolul, deci mai multe fețe noi. Îți dai seama că eu trebuie să mă împrietenesc constant cu oameni cu care nu am decât munca în comun? Mereu trebuie să găsesc puncte comune astfel încât să meargă banda. Mulțumesc Domnului că nu am avut de-a face cu idioți sau încuiați, printre șefi mă refer. Că pălmași tâmpiți și slabi am găsit la greu, noroc că nu ei îmi hotărăsc salariul și pot să îi ignor aproape mereu. E complet aiurea să nu poți să îl faci "prost" pe un coleg care e prost de bubuie, că nu e "politically correct". Sigur că și eu sunt protejat de conceptul asta, că doar nu le convin tuturor și mai bubui și eu. Că nu dețin adevărul absolut. Ca soția mea, de exemplu. Hai ura și să avem o săptămână plină de zâmbet. Că muncă e destulă!😀😀😀

Munca e doar pentru tractoare. Sau nu?

Scriitorul din mine 05.11.2022 (IV)

    Să vezi și să nu crezi. Dar să citești. Îmi dau seama că-ți dai seama că nu e nimic obligatoriu din partea mea spre partea ta. Și totuși pun cuvinte pe foaie spre a fi citite. Nimic nu obligă parcurgerea acestor rânduri. La fel cum nu e obligatorie nici scrierea lor. Dar tot simt o urgență când vine vorba de a capitaliza de pe urma râului de inspirație care a indundat cerebelul în seara asta. Azi am fost la pădure, am băgat o tură vântoasă pe bicicletă, am mâncat mult și am băut puțin. Am timp de scris, suntem la Moreni și am voie la laptop. Profit cât pot. Când mai apuc eu să fac asta nu știu. Nici nu contează. Citeam undeva că e bine să scrii cel puțin o dată pe zi, când te apucă, pui ideile pe foaie, apoi le aranjezi cum poți si le arunci pe blog. Zi mare ieri, ne-am delectat cu liber de la muncă și responsabilități și am fost în doi la plimbare și aerisire. Am încercat ceva shopping timid, am mâncat libanez și am râs la stand-up. Gata, mi-a revenit ideea pe care am avut-o înainte de a scrie articolul.

    Anume că nu fiecare zi e de grație. Indiferent de domeniu, sunt și momente mai slabe, nu poți fi mereu la înălțime. Am fost la stand-up, la cel mai bun (dupa părerea noastră) comediant român, Costel. Au fost patru pe scenă, el era ultimul și trebuia să fie cel mai bun. Și n-a strălucit. E prima oară când îl văd, dar sigur a mai avut și alte materiale slabe. Păi dacă el, care e cel mai bun, are și materiale slabe, atunci eu de ce mă mai stresez când am un articol prost!? Nu aș vrea să știu dacă toate articolele mele sunt slabe, dar sigur am unele de șters. Dar sunt ale mele, nu renunț la ele, rămân aici ca dovadă a eclipsei de geniu inerente. Cumva, eu am impresia că am sclipiri și doar uneori scăpări. De la o vârstă, pui pampers și le eviți pe ultimele. Dar cum le generezi pe primele!? Bei, fumezi, tragi prafuri și aspirine împachetate în vodkă. Hai noroc!😀😀

Și eu am smartphone. 😀😀

Scriitorul din mine 05.11.2022 (III)

    Ptiu să nu mă deochi. Am prins ceva energie, timp și sper eu idei bune de pus pe foaie și nu mă mai opresc. Zic și eu ca Jim Carey: "somebody stop me!". Nu știu care sunteți pe lângă router să îmi opriți robinetul la net, așa că o să vă mai dau de citit. Nu mi-o luați în nume de rău, dar eu când mă pornesc mă opresc în Japonia, că după aia e apă multă și adâncă. Tot încerc să descarc poze de azi de la pădure. A organizat învățătoarea Emmei o ieșire la iarbă verde și copaci galbeni, să vadă și copiii evoluția naturii în fiecare anotimp. Și să facă și o căutare de indicii pe echipe cu premiere la final. Au participat toți copiii, au fost aproape toți părinții, iar nebunie și gălăgie la periferie. O pădure lângă Târgoviște, la Priseaca, un loc retras, o poiană în pustiu, ruptă de civilizație, dar cu asfalt până lângă locul de grătar. Unii au venit pe biciclete, noi am fost cu mașina. Fiecare a adus ce a avut pe acasă sau la cofetăria din colț, fără program și meniu impus, foarte lejer. Cam vânt, dar fără ploaie și cu soare, o vreme numai bună de alergat copiii printre copaci și taclale pentru babaci. 

    Două echipe, băieți cu fete amestecați, prinși într-o cursă strânsă, care pe care, că doar era cu câștiguri substanțiale la final. Dupa ceva țipete și sughițuri, poticneli și nemulțumiri, toată lumea a găsit indiciile și a rezolvat toate cerințele, astfel că toți au fost declarați câștigători. Suntem incredibil de norocoși cu doamna învățătoare care se ocupă de copii în timpul ei liber, așa că nu aveam cum să lipsim. Ne-am bucurat de picnic, de zâmbete, de bucuria copiilor când au primit diplome și premii, cu dulciuri de toate felurile, dar cele mai apreciate articole au fost o lupă și o ruletă. Frate, zici că era Crăciunul, toți copiii erau foarte fericiți, umblau cu lupele prin pădure să vadă toate lucrurile mărite, chiar și hainele erau studiate. E bine că au sete de cunoaștere și trebuie să îi susținem în căutările lor. Doar că trebuie să ținem pasul, că în curând ne lasă în urmă. Ne înscriem și noi la școală odată cu ei, zău. Ei au energia, noi avem vârsta. Clar pierdem!😀😀

Indicii pentru delicii