Scriitorul din mine 16.11.2022

    Good morning, boss. Așa mă salut acum în oglinda sufletului. Am ajuns și la UK, Doamne-ajută la toată lumea. Am ajuns cu munca, desigur, nu cu plăcerea. Dar tot e bine. Și ce dacă plouă și e urât afară de îți lăcrimează ochii, e cu plimbare și aer diferit așa că e pe plus. Hotel în Londra, aproape de centru, nu e luxos dar e cochet și curat. Patru stele indică pe ușă, dar nu le are. Cum firma plătește, nu ne putem supăra prea tare,nu? Mâncarea e bună, dar parcă era mai bună înainte, i-o fi afectat inflația de au redus calitatea când au crescut prețurile. Am câteva zile de întâlniri și discuții legate de viitorul nostru ca angajați în companie, vedem încotro ne duce clasa conducătoare. Aș fi vrut să scriu de ieri, dar am călătorit și ne-am plimbat seara prin oraș si nu am mai apucat. Acum sunt în tren și am o juma de oră de taclale și le dau repede. O să fie o zi lungă, cu ședințe și apoi cină cu mai-marii, vor să ne îmbete și să ne înmoaie, să nu mai punem întrebări incomode și să fim prieteni. Păi eu după o bere sunt cel mai bun prieten cu toată lumea, mă cumpără repede pe mine. Nu știu cum îi vor convinge pe englezii și nemții mei care rup butoiul, ăia sunt de cursă lungă, nu îi face nimeni. 

    Problema la aceste discuții e că noi în România nu avem un sindicat să ne apere și nici legislație care să ne protejeze. Suntem cei mai descoperiți. Ăștia prin vest au forță, nene, nu te pui cu sindicaliștii, își știu drepturile și le apără cu viața. Noi avem noroc că mergem împreună la discuții și îi lăsăm pe ei să vorbească, deși pe undeva noi le-am furat locurile de muncă și ar trebui să ne urască, suntem prieteni, nimeni nu muncește de drag și toți avem un sef pentru care lucrăm. Sunt și ei conștienți că orice companie merge după profit și îl scoate cu orice ocazie, indiferent cine suferă. Așa e globalizarea, ne dăm și noi dupa ea. Observăm în România fenomenul pe care noi îl produceam în Spania și Italia acum 20 de ani, când am invadat vestul. Acum avem indieni și srilankezi care muncesc în Pipera, o să ne trezim și cu doctori și asistente cu ochii oblici. Toată lumea merge după bani, muncește și aleargă în toate părțile să fie pe plus. Cred că ne-am făcut deja 8 miliarde și o să ne fie din ce în ce mai foame. Văleu, ce idei am azi, cred că e de la vremea asta frumoasă. Hai cu soareleeee! Sau cu băutura, că și aia încălzește! Tre' să cobor, postez și corectez mai târziu! Byyyye!

Vremea probabilă e mai mult sigură in UK.

Scriitorul din mine 14.11.2022 (II)

    Am zis că beau a doua cafea, sunt călare pe ea. Și zbârnâi. Că a facut-o doamna mai tare. Mergeeee. Sau aleargă, că am energie. Ziceam că m-am plimbat cam mult în weekend, m-am bucurat de vremea frumoasa și uscată, nu a fost neapărat cald, mai ales după ce o ia soarele în jos ca lumea, se cam strânge pielea de găină. Așa că la plecarea de acasă, deși erau vreo 14 grade, m-am îmbrăcat gros. Întâi a trebuit să mor de cald la urcarea spre Moreni, oricât de încet aș fi mers și oricâte fermoare aș fi desfăcut, tot nu era îndeajuns și creștea temperatura corpului spre febră, așa. Apoi pe coborâre toate orificiile închise, vată în nări și pârtieeeeeeeeeeeeeeeeee. Hai că nu a fost atât de rău. Pauză la Emma, s-a răcit corpul, s-a răcit și mersul pe bicicletă. Trag să mă încălzesc, e din ce în ce mai bine. Ocolesc pe la Caragiale, Adânca, Bucșani și apoi pe câmpie până la Găești. Am ajuns la mamaia când se uita soarele prin crengile copacilor, noroc că mi-am luat luminile la mine și pot sta mai mult.

    Am băgat două cafele cu turtă dulce și eugenii de a stat mâța în coadă. Ce sunt acum surescitat, dar să mă fi văzut sâmbătă, îmi venea să mă apuc de tăiat lemne în timp ce săpam toată grădina, cam acolo eram. Iepurașul duracell. Mamaia era bine, nu avea chef de cafele târzii, m-a lăsat pe mine să beau toată cafeaua, știa ea ce știa. Mă bucur de fiecare vizită când o găsesc acolo, mereu mă așteaptă cu drag, de aș putea ajunge mai des. Vorbim despre tot și toate, îmi place că e conectată la tot ce se întâmplă și are o părere avizată. Cum ar fi cea legată de a nu aștepta pensie de la statul român, care doar își bate joc de pensionarii care au clădit tot ce vedem. Ea nu se plânge, doar constată trist că e rău să fii la mâna altora fără să poți schimba nimic. Ea a trăit alte vremuri, când oamenii mai aveau ceva drepturi și munca era privită cu ochi buni. Azi, pensionarii sunt priviți ca asistați sociali și pare că statul le face un favor plătindu-le pensia. Jalnic. Eu demult caut soluții pentru a nu ajunge așa, un fel de plan B, dar deocamdată nu dau roade. De exemplu, pilonul III mi-a pierdut jumate din bani în pandemie, nu e o soluție optimă. Nu renunț la ea, dar mai caut. Mă gândesc la o altă pensie privată, dar nici acolo nu îmi vine să dau bani. Mai bine aș investi în imobiliare, dar mai aștept să scadă prețurile. Și acolo sunt fluctuații, dar am citit eu ce zic specialiștii și anume că în vremuri grele investițiile în imobiliare sunt cele mai valoroase. Depinde doar când cumperi și vinzi. 😀😀😀😀

Bursa în trei cuvinte

Scriitorul din mine 14.11.2022

    Hai bună dimineața la toată lumea. Cu multă căldură, că a venit răcorica și se strânge ciorapul pe unghii. Nu mai merge cu cracii și coatele goale, avem mânecuțe și jambiere, fes lung ca la ospiciu și o cană de ceai cald, chiar fierbinte. Am băgat o cafea, cred că o aranjez și pe a doua în curând. Am chef de scris, dar nu am timp, că e mult de muncă la muncă și muncesc ca un muncitor dedicat muncii. Huooo! 😀😀😀 Emma a răcit și a luat pauză de la școală, așa că am luat și eu pauză de la Uber, doar azi. Că mâine bântui prin aer spre alte zări cu dor de ducă, merem la Londra să ne întâlnim cu șefii mari, să vedem încotro ne îndreptăm și cu ce costuri. Că pare că asta e singura politică zilele astea, reducerea costurilor cu orice cost. Aia e buba cea mai mare. Că economisim azi ca să plătim dublu poimâine. Nu așa se face treaba. Dar e posibil să fie doar o mișcare pe termen scurt să ajute pe cineva să urce sau să salveze pe cineva de la zbor neprogramat. Nu e bine, eu m-aș concentra pe a crește volumul de muncă și păstrarea clienților actuali, că daca îi nemulțumim și pe ăștia, se alege praful. Dar cine sunt eu să decid ce și cum se va întâmpla? Măcar îmi dau cu părerea și știu că am făcut ce ținea de mine, am comunicat ce gândesc și merg mai departe. Alții să judece și să tragă ponoase sau bonusuri, în funcție de unde ne ducem. 

    Săptămâna asta e pauză totală de bicicletă, așa că am primit permisiunea să mă lungesc în weekend, am băgat câteva ore bune de plimbare prin comitat, de mi-au amorțit obrajii. Sâmbătă am fost până la Moreni să semnez nota unei lucrări de-ale Emmei, cu FB. Draga de ea, e așa încântată că ia FB că parcă nici nu mă mai interesează dacă e pe bune sau nu. Glumesc, desigur, am zis întotdeauna că e mai important să înțelegi ce înveți decât nota, dar nu vreau să fiu ipocrit și să spun că nu mă interesează notele copilului. Normal că mă intereseză, normal că vreau să fie prima din clasă, dar nu mă dau de ceasul morții dacă nu e. Facem tot posibilul să fim primii în toate, ne zbatem, ne stoarcem mintea, vedem cât de sus ajungem. Mă bucur doar că îi place la școală și nu e un chin pentru ea să învețe. Pe mine mă duceai cu forța și încuiai poarta școlii să nu fug, așa de mult o iubeam. Eu și sunt o fire rebelă și nu îmi plac regulile, așa că să învăț "pentru că trebuie" nu prea avea efect asupra mea. Noroc că am urmat cursul vieții și m-am deplasat cu turma de colegi de am reușit să facem 18 de ani de școală, acum scriu pe blog și sunt milionar din investiții. 😀😀😀😀

Cel mai primul.