Scriitorul din mine 17.11.2022

    Ai nevoie de un sfat? Găsești pe toate drumurile, toată lumea te învață și încearcă să te convingă că adevărul e la ei și doar trebuie să dai “follow”. Atât de simplu. Nu mai e nevoie de argumente, de logică, de propriul tău crez sau convingere, TREBUIE să accepți părerea altuia doar pentru că.  Mă obosesc oamenii prea importanți pentru lumea asta, pentru prostimea din mine. Sunt atât de simplu că aș putea să le dau una și să scap. Dar nu mă complic și îi ignor, nu complet, că tot îi înjur în gând și caut să îi evit pentru totdeauna, dar nu mă mai consum inutil. Ei vorbesc, eu ascult, dar în cap tot melodia mea o am. Ciudat cum pot unii oameni să își aroge niste calități doar pentru că au citit la un curs on-line de dezvoltare personală că e bine să nu te subestimezi. Doar că ei, cu neuronul obosit, nu își dau seama că nu au cu ce să se afirme, și doar vorbesc în gol. Am cunoscut mulți oameni care au reușit să urce pe scara ierarhică doar pentru că erau buni oratori. Așa era și pe vremea comunismului, propagandiștii erau primii în toate. Nu contau calitățile, doar volumul. Niște simple boxe cu roți care fac gălăgie în sat și atât. Și pe care inevitabil se depune praful. Ce bine ar fi să fie atât de simplu. Proștii ăstia reușesc să îi afecteze pe oamenii din jurul lor și nu pățesc nimic, pentru că nu le poți aplica o corecție cuvenită, că tot tu ai de pierdut. Așa că te apuci de incantații și voodoo și poate moare prostovanul. Măcar de invidie. Mie mi-a ieșit pasența asta fără să mă chinui prea tare. Și am fost mult mai satisfăcut decât dacă aș fi luat măsuri directe. Nu sunt deștept, stai chill, așa s-a nimerit, mi-am văzut de drum și am ajuns mai bine văzut decât răuvoitorii mei. Să mă pupați la ridiche, sărăciilor, pica-v-ar rangul! Se vede că sufăr din cauza proștilor și a prostiei din capul meu care nu mă ajută să îi trimit la naiba pe toți. Nu pot, frate, oricât aș încerca! Hai cu trenul, nașule, ca mi-au înghețat dejtele și scriu dezlânat! Azi, la birou, pe o cameră termică, fața și capul erau roșu aprins, semn că am cenușiul activ. Frate, când am pus mâinile, erau albastru închis, cam cum vezi la ghețari, așa sunt degetele mele pe cameră. Reci și mov. A zis maică-mea că nebunii au probleme cu frigul. La mine e de la circulația proastă, clar. Așa mi-a zis și doctorul la ultimul control. Jur.

Gara din Bracknell, locul de naștere a miraculosului articol de azi.

Scriitorul din mine 16.11.2022 (III)

    Partea bună când călătorești e că întâlnești oameni și locuri noi, poate ai mai trecut pe acolo sau i-ai mai văzut pe acei oameni, dar sunt alte ipostaze și alte perspective. Plus că dacă mai suferi și de Alzheimer ca mine, toate și toți sunt noi de fiecare dată. Partea rea când pleci e că lași acasă ce e mai drag. Ai putea să plângi de dor și să îți muști pumnii, dacă nu ai avea ceva mai bun de făcut. Eu, de exemplu, mă concentrez pe amintirile pe care le construiesc și apoi le povestesc. Nu pot evita momentele când sunt departe de ce iubesc (și nu mă refer la bicicletă, da, să fie clar!), dar pot evita să fiu trist. Încerc să nu mă gândesc prea mult la dor si am doar gânduri constructive, pozitive și frumoase. Clar trebuie să bei să fii in starea aia, sau să ai marfa potrivită, și mai ales în Anglia e greu să nu cazi în găleata cu melancolie, pe vremea asta posomorâtă. Azi a fost soare la prânz, da, mare minune, și apoi s-a pus pe ploaie de a rupt norii. Acum mai picură un pic. Când am plecat de la birou spre cină am avut inundație la gânduri, așa de tare a plouat, la naiba. Și sunt oameni aici care merg cu scuterul sau bicicleta de nu au nicio treabă, frate. Nu știu dacă m-aș putea obișnui cu vremea de aici, dacă aș putea alege, nu aș trăi în veci în UK, dar dacă ar trebui, cred că aș reuși să găsesc ceva pozitiv și să mă bucur de viața de aici. Sunt foarte multe lucruri bune în țara asta, dar cred că peste tot sunt lucruri bune, depinde doar ce vrei să alegi să vezi și să faci să pară important pentru tine, indiferent ce îți zice influencer-ul din mine sau din altă parte.

    În Anglia, zic eu, nu ai iarna ca în România și nici vara, mă refer aici la extreme. Vremea e blândă, temperată. Udă, dar temperată. Ai multiple posibilitați în carieră, cu pregătirea și experiența din România, poti trăi decent oriunde în țara asta. Dacă vrei să călătorești, o poți face liniștit, cu mașina sau trenul sau autocarul, sunt autostrăzi și căi ferate peste tot, bani și timp să ai. Lumea e civilizată și nu te deranjează inutil, simți că ești respectat și stilul tău nu e criticat, indiferent cum alegi să trăiești. Multe nații prezente aici nu te fac să te simti străin, pentru că e plin de străini. În viața de zi cu zi se simte influența monarhiei (ideea sotiei, sâc!) și pare că lucrurile sunt așezate si firești, fără turbulențe inutile. Locuind aici ești la doar 5 ore de SUA dacă faci rost de viză. Nu se pune praful pe mașină pentru că plouă mereu și e totul verde. Dacă îți bei mințile și dormi pe trotuar in weekend, nu te judecă nimeni și nu te trezești cu gumă de mestecat în păr. Dobânzile pentru credite sunt de câteva ori mai mici decât în Romania și nu te simți ca la cămătar când mergi la bancă. Sunt benzi de biciclete peste tot și nu strigă lumea după tine pe stradă sau nu aruncă cu pietre după tine. Aici nu vezi animale abandonate iar cei care le abuzeaza ajung la pușcărie. Poliția are respectul cuvenit și pare că exista ordine pe străzi. În Anglia sunt un million de facultăți unde poți găsi drumul potrivit pentru copilul tău. Ete că am reușit să scriu de bine despre Anglia. Mă opresc aici. Mai am o stație și cobor, e cald si bine în tren la fel ca la metrou, iarna. Hai noapte bună, cititorule!

De fapt, vocile m-au pus.

Scriitorul din mine 16.11.2022 (II)

    Frațiueăr, ce zi lungă și grea. Încă la birou, încă nu am plecat spre hotel. Mai am ceva mailuri de citit dar nu mai pot, iau o pauză. Mă gândesc la cum am călătorit azi cu trenul, elegant și rapid. Nu mai știu când am mers ultima oară cu trenul, cred ca a fost cam acum 3-4 ani, o excursie la Brașov cu un grup mare de copii și ceva părinți, să vizităm grădina zoologică și să urcăm la cetate. Emma era mai mică și am purtat-o pe umeri toată plimbarea prin Brașov, era invidiată de toți copiii, mai ales când aveam de urcat. Frumoasă amintire. Atunci am văzut prima oară tigru alb, cămilă albă, bufniță albă (buhă, că era mare rău). Știu că nu ne grăbeam și mersul trenului nu ne-a deranjat, Emma era prima oară cu trenul și i-a plăcut foarte mult. Eu îmi amintesc că abia ne târam, opream în toate stațiile și părea că ne întoarcem in timp. Aici, în schimb, trenurile merg ceas, mai puțin când sunt greve, desigur. Dar chiar te poți bucura de plimbare, poți admira peisajul, mai ales că Anglia e ca un mare parc verde. 

    Am putea compara prețurile dar nu ar fi corect, pentru că nivel de trai și putere economică, dar impresia mea e că putem avea spre ce să tindem din punct de vedere al organizării și beneficiilor de pe urma unui sistem de transport eficient, mai ales în vremurile astea grele. Oamenii tot trebuie să facă naveta pentru muncă, marfa tot trebuie mutată din A în B, turiștii tot au nevoie de căi de comunicație pentru a vedea lumea. Și e mai ieftin ca mașina, mai simplu poate uneori, și mai puțin obositor. Sunt atâtea motive pentru a investi în calea ferată de la noi că nu am loc pe blog și cuvinte în cap. Trenurile sunt curate dar nu strălucesc, pare că lumea chiar are grijă să nu își bată joc de ceva ce folosește zilnic. E ca și cum noi mergem la toaletă și nu tragem apa, nu-ți mai vine sa te întorci, pe bune. Așa și cu mediul în care lucrezi și trăiești, unde și cum te deplasezi, nu îți bati joc de ele, că îți folosesc. Bineînțeles că sunt metode de atenționare și amenzi pentru cei care calcă strâmb, dar parca lumea e mai conștientă de importanța bunurilor comune. Nu zic că englezii sunt niste modele de curățenie și disciplină, ferească Sfântul, dar putem să devenim mai buni încercând să luăm de la alții ce am putea folosi în beneficiul nostru. Doar zic.

Am venit acasă la trenul Thomas