Scriitorul din mine 23.11.2022

    Ieri dimineață am apucat să ies cu bicicleta, după o săptămână de pauză. Am dus-o pe Emma la școală repede, să nu pierd niciun minut, dar când am văzut 4 grade la termometru, am pus frână și am zis că nu am cum să mă chinui două ore, o să ies doar o oră, nu îmi ingheață nimic, perfect. Era un pic de mâzgă și m-am stropit de câteva ori pe jambiere dar a fost bine, că îmi era chiar dor de mersul pe bicicletă. Ti-am zis deja, sunt în perioada de acumulare, nu trag să rup și nici nu transpir prea mult. Clar mă încălzesc, pentru că prefer să am mai multe haine și să îmi fie cald decât prea puține și să tremur. Unii aleg să fie îmbrăcați lejer și trag să se încălzească, dar pentru că eu sunt la plimbare, nu am cum să cresc temperatura prea mult. Când o să ajung la partea cu intervale o să mai dau jos din straturi, dar mai e până acolo. Deocamdată plouă mai ceva ca pă Anglia și o să aduc trainerul, nu am ce face. Nu mă coafează mersul prin ploaie că mă udă la foaie, plus că fac hainele varză. Că în România dacă sare apa de pe drum te faci tuci, ulei și funingine amestecate cu noroi. Apa de sus nu e deloc problemă, că doar te udă. Dar clisa de pe asfalt îți ruinează hainele. Orice detergent sau balsam folosești, rămâi cu o dungă neagră pe spate, model de urmat, zici că te-a călcat tractorul.

    Aseară m-a scos Emma în parc, era plăcut, cam rece dar uscat. Am făcut câțiva pași, ne-am dat în leagăne, am imitat o pasăre ciudată care cârâia de zor, am făcut o poză și am plecat. Lacul e încă foarte scăzut, ne rugăm de ploaie pentru că e deprimant. Gâsca noastră de Nil încă e acolo, nu vrea să stea la zoo, îi place în libertate, dar o să vina gerul și va trebui să se adăpostească. Mai trecem pe acolo, îi mai ducem mâncare, altfel cum să o ajutăm? Mă bucură să văd la tv știri despre oamenii care sunt achetați pentru că agresează animale, dar noi avem violatori în libertate, ce așteptări să avem în legătură cu idioții care fac rău necuvântătoarelor? Asta e unul din motivele pentru care aș pleca azi din România. Să nu mai văd animale moarte pe drum, pui aruncați în câmp, câini bătuți, cai maltratați. Am luat și noi animale de pe stradă, nu mai avem loc, așa că am mai dus și pe la adăposturi, dar nici ei nu mai fac față. E un interes general să existe câini maidanezi ca să se fure niște bani de la buget pentru hingheri și firmele care se ocupă cu așa ceva. Nu mai sunt câini, nu mai încasează. Cum să nu vină lumea să castreze gratuit? Sunt atâția oameni care se implică și fac mult bine, dar nu e destul. Pentru că și sunt multi idioți care zic că e bine să lași pisica să se înmulțească pentru că ăsta e rostul ei pe pământ. Puii se vor descurca, prin vecini sau aiurea. Băăăăăă, voi sunteți proști? Pardon. Bă, voi sunteți proști. Punct. Nu era întrebare. Multă lume va zice că are probleme mult mai mari decât animalele fără stăpân și se uită în altă parte. Nu le pasă. Dar ce te faci cu cei cărora le pasă!? Ei nu au dreptul să le fie bine în țara asta? Mai sunt unii care zic că ei nu se uită la tv și că nu îi interesează politica. Frate, păi tot ce se întâmplă în țara asta te afectează și pe tine. Direct sau indirect, suferi de pe urma proastei orânduiri. Poate vom reuși să ne implicăm mai mult, să schimbăm ceva. Că prea așteptăm degeaba să fie mai bine deși e din ce în ce mai rău.

Luminita, vecina de la parte, e pa Spania acum.

Scriitorul din mine 22.11.2022

    S-a făcut marți, nu s-au făcut trei ceasuri rele, sau au trecut fără să le bag în seamă că eram la muncă. Mă bucur că m-am întors acasă, am motivele mele, dar nu pot să ignor diferențele uriașe dintre ce trăim noi la Românica și ce trăiesc alții prin Occident. Clar sunt bune și rele de ambele părți. Dar avem spre ce tinde și cumva să îmbunătățim ce e la noi. Vorba aia, după ce ajungi pe fundul mării ai doar o direcție, în sus. Sper doar să fi ajuns deja acolo jos, că de nu, e jale maximă. Mă uimesc ăștia pe la tv care se laudă că ajută pensionarii. Băbăiatule, păi pensia e drept nu ajutor social, dar ați reușit să cumpărați aproape televiziunile și nu mai știm de capul nostru și unde e adevărul. Doișpe procente la pensie nu acoperă nici inflația oficială, darămite aia efectivă pentru produsele de bază. Nu mai are lumea bani nici de apă chioară, ne-au sărăcit ăștia de o să murim de foame la propriu. Ce nu știe multă lume e că statul creează inflația, ne aburește că piața e liberă, dar el STATUL, cel mai mare hot în viață noastră, tipărește bani la greu și menține cererea sus și astfel prețurile nu pot scădea, că oferta e aceeași. Îi ingroapă pe privați cerând majorarea salariulu iminim, tot pentru a încasa mai mulți bani la buget. Și se încurajează și economia gri, că doar se știe că taxe mari înseamnă evaziune multă, deci șpagă grasă. Firmele sunt călărite mai ceva ca la rodeo, dar măcar acolo după 8 secunde se termină. Aici, e fără sfârșit. E ușor să dai bani din pix fără nicio acoperire în economia și producția internă, falsificăm creștere economică și menținem inflația cu două cifre. Nu cred că vom fi în stare să ieșim în stradă să schimbăm ceva. Doar ne înecăm amarul în vreo țuică neaoșă sau pe vreun blog dubios. 

    Poate avem noroc și ne scoate frigul afară din case prin ianuarie sau februarie când vor veni cu adevărat facturile mari, umflate de statul hoț care ne minte zilnic și ne fură viitorul. Tot mă îngân în oglindă să o tai spre alte zări, dar parcă nu reușesc să mă desprind. La o adică, nu am lanțuri, dar mă leagă o viață de pământurile astea. Viața e o ecuație cu multe necunoscute, dar le rezolvi pe rând și când vezi că îți dă cu minus, alegi constanta calității vieții și cumperi bilete dus spre o zare mai bună, nu perfectă. Paharul se tot umple, nu suntem în stadiul la care nu mai acceptăm prea multe, dar cine știe, odată se scoală instinctul voiajor și zburăm fără priviri în retrovizoare. Hai liberare!

Un spital oarecare din Londra, cantina.

Scriitorul din mine 21.11.2022 (II)

    Mereu mă laud cu posibilitățile mele în materie de program de muncă, mă bucur de flexibilitate și am cum să mai fac și altceva decât muncă în timpul muncii. Nu păcălesc pe nimeni, munca mea nu o face nimeni mai bine ca mine, așa că șeful meu îmi permite luxul de a face pauză când am chef. Îmi dau seama că fabulez acum, nu am "mereu chef" să iau pauză că nu pot de muncă. Dar nu pot să nu observ că mă pot bucura de viață mai mult decât la birou. Tocmai a început Campionatul Mondial de fotbal și pot să urmăresc cu coada ochiului transmisiunile din Qatar, parcă acolo se desfășoară. Nu sunt sigur. Nu mă caca pe mine, să știi, chiar nu mai sunt în contact cu lumea "balonului rotund", România a fost ultima oară la un turneu final in 1998 și de atunci face pauză, mai ceva decât fac eu de la muncă. Nu știu când am mai arătat eu un așa dezinteres față de sportul rege, dar nu e doar din cauza mea. Dau vina pe fotbaliștii români care au scăzut nivelul competiției interne în asa hal încât nu ne mai bagă nimeni în seamă. Sărăcii, ăștia de pe la televiziuni, încearcă să facă show cu și despre fotbal, dar le iese doar când vorbesc despre alte campionate. Ce chestie, am un castron cu mieji de floarea soarelui dar nu îmi vine să scuip. 😀😀😀 Nici nu înjur, că sunt la muncă și e familia acasă, mă fac de râs. 

    Se zice prin lume că o să re-deschidă stadionul din Târgoviște peste vreo trei săptămâni, poate mă duc și eu să adun material de blog, nicidecum să îmi susțin echipa locală, Chindia. Pe vremea când jucam fotbal și luam diplomă de cel mai bun atacant aș fi fost bucuros să asist la partide unde să văd ceva acțiune, dar azi sunt departe de fiorul ăla. Poate să mă ia cu fiori doar dacă mă îmbrac subțire și bate vântul. Am mai vorbit cu oameni din sistem și îmi spuneau că promovările de la echipele de copii și juniori se fac pe bani, adica plătești ca să îți joace fiul. Nu trebuie să ne mai mire de ce toți jucătorii români sunt niște suficienți. Exagerez, clar, nu toți sunt așa, dar sunt într-o pondere atât de mare că nu mai avem speranță. Când era Emma mică și ne jucam cu mingea mă gândeam cum ar fi să facă și ea fotbal. Echipa de fete de la Târgoviște a jucat o finală de Cupa Romaniei la fotbal feminin, dar ea nu a vrut și nici doamna mea, așa că am renunțat. Nu visam eu vreo mare performanță, dar mi-ar fi plăcut să facă un sport mai dur să prindă curaj. E bine că totuși nu a mers la balet și încă e deschisă la minte pentru karate. Socrul meu visa tenis de camp, la fel și doamna mea, dar e bine că nu mai are vârsta pentru a face carieră. A scăpat și își trăiește copilăria, fără muncă și chin. Doar mă înnebunește pe mine să ne jucam cu păpuși, mai puțin în ultimul timp, dar tot "girl stuff" îndur. Ce viață grea am! Dacă citește doamna, nu mai pup desert la masă. Sau masă. Hai paaaaaa! 😀😀

Varianta americană