Mereu mă laud cu posibilitățile mele în materie de program de muncă, mă bucur de flexibilitate și am cum să mai fac și altceva decât muncă în timpul muncii. Nu păcălesc pe nimeni, munca mea nu o face nimeni mai bine ca mine, așa că șeful meu îmi permite luxul de a face pauză când am chef. Îmi dau seama că fabulez acum, nu am "mereu chef" să iau pauză că nu pot de muncă. Dar nu pot să nu observ că mă pot bucura de viață mai mult decât la birou. Tocmai a început Campionatul Mondial de fotbal și pot să urmăresc cu coada ochiului transmisiunile din Qatar, parcă acolo se desfășoară. Nu sunt sigur. Nu mă caca pe mine, să știi, chiar nu mai sunt în contact cu lumea "balonului rotund", România a fost ultima oară la un turneu final in 1998 și de atunci face pauză, mai ceva decât fac eu de la muncă. Nu știu când am mai arătat eu un așa dezinteres față de sportul rege, dar nu e doar din cauza mea. Dau vina pe fotbaliștii români care au scăzut nivelul competiției interne în asa hal încât nu ne mai bagă nimeni în seamă. Sărăcii, ăștia de pe la televiziuni, încearcă să facă show cu și despre fotbal, dar le iese doar când vorbesc despre alte campionate. Ce chestie, am un castron cu mieji de floarea soarelui dar nu îmi vine să scuip. 😀😀😀 Nici nu înjur, că sunt la muncă și e familia acasă, mă fac de râs.
Se zice prin lume că o să re-deschidă stadionul din Târgoviște peste vreo trei săptămâni, poate mă duc și eu să adun material de blog, nicidecum să îmi susțin echipa locală, Chindia. Pe vremea când jucam fotbal și luam diplomă de cel mai bun atacant aș fi fost bucuros să asist la partide unde să văd ceva acțiune, dar azi sunt departe de fiorul ăla. Poate să mă ia cu fiori doar dacă mă îmbrac subțire și bate vântul. Am mai vorbit cu oameni din sistem și îmi spuneau că promovările de la echipele de copii și juniori se fac pe bani, adica plătești ca să îți joace fiul. Nu trebuie să ne mai mire de ce toți jucătorii români sunt niște suficienți. Exagerez, clar, nu toți sunt așa, dar sunt într-o pondere atât de mare că nu mai avem speranță. Când era Emma mică și ne jucam cu mingea mă gândeam cum ar fi să facă și ea fotbal. Echipa de fete de la Târgoviște a jucat o finală de Cupa Romaniei la fotbal feminin, dar ea nu a vrut și nici doamna mea, așa că am renunțat. Nu visam eu vreo mare performanță, dar mi-ar fi plăcut să facă un sport mai dur să prindă curaj. E bine că totuși nu a mers la balet și încă e deschisă la minte pentru karate. Socrul meu visa tenis de camp, la fel și doamna mea, dar e bine că nu mai are vârsta pentru a face carieră. A scăpat și își trăiește copilăria, fără muncă și chin. Doar mă înnebunește pe mine să ne jucam cu păpuși, mai puțin în ultimul timp, dar tot "girl stuff" îndur. Ce viață grea am! Dacă citește doamna, nu mai pup desert la masă. Sau masă. Hai paaaaaa! 😀😀
 |
| Varianta americană |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu