S-a făcut marți, nu s-au făcut trei ceasuri rele, sau au trecut fără să le bag în seamă că eram la muncă. Mă bucur că m-am întors acasă, am motivele mele, dar nu pot să ignor diferențele uriașe dintre ce trăim noi la Românica și ce trăiesc alții prin Occident. Clar sunt bune și rele de ambele părți. Dar avem spre ce tinde și cumva să îmbunătățim ce e la noi. Vorba aia, după ce ajungi pe fundul mării ai doar o direcție, în sus. Sper doar să fi ajuns deja acolo jos, că de nu, e jale maximă. Mă uimesc ăștia pe la tv care se laudă că ajută pensionarii. Băbăiatule, păi pensia e drept nu ajutor social, dar ați reușit să cumpărați aproape televiziunile și nu mai știm de capul nostru și unde e adevărul. Doișpe procente la pensie nu acoperă nici inflația oficială, darămite aia efectivă pentru produsele de bază. Nu mai are lumea bani nici de apă chioară, ne-au sărăcit ăștia de o să murim de foame la propriu. Ce nu știe multă lume e că statul creează inflația, ne aburește că piața e liberă, dar el STATUL, cel mai mare hot în viață noastră, tipărește bani la greu și menține cererea sus și astfel prețurile nu pot scădea, că oferta e aceeași. Îi ingroapă pe privați cerând majorarea salariulu iminim, tot pentru a încasa mai mulți bani la buget. Și se încurajează și economia gri, că doar se știe că taxe mari înseamnă evaziune multă, deci șpagă grasă. Firmele sunt călărite mai ceva ca la rodeo, dar măcar acolo după 8 secunde se termină. Aici, e fără sfârșit. E ușor să dai bani din pix fără nicio acoperire în economia și producția internă, falsificăm creștere economică și menținem inflația cu două cifre. Nu cred că vom fi în stare să ieșim în stradă să schimbăm ceva. Doar ne înecăm amarul în vreo țuică neaoșă sau pe vreun blog dubios.
Poate avem noroc și ne scoate frigul afară din case prin ianuarie sau februarie când vor veni cu adevărat facturile mari, umflate de statul hoț care ne minte zilnic și ne fură viitorul. Tot mă îngân în oglindă să o tai spre alte zări, dar parcă nu reușesc să mă desprind. La o adică, nu am lanțuri, dar mă leagă o viață de pământurile astea. Viața e o ecuație cu multe necunoscute, dar le rezolvi pe rând și când vezi că îți dă cu minus, alegi constanta calității vieții și cumperi bilete dus spre o zare mai bună, nu perfectă. Paharul se tot umple, nu suntem în stadiul la care nu mai acceptăm prea multe, dar cine știe, odată se scoală instinctul voiajor și zburăm fără priviri în retrovizoare. Hai liberare!
 |
| Un spital oarecare din Londra, cantina. |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu