Scriitorul din mine 27.11.2022 (III)

    Mvaaai, e inundație pe canalul de idei și dejtele nu mai prididesc cu scrisul, fac bătături la burice și sanțuri pe tastatură. Am avut aseară niște idei, le-am pus pe foaie și amu le dezvolt. Sunt mai ceva ca un dezvoltator imobiliar, doar că nu îmi bat joc de oameni, nu e hârtie prin pereți și apă în parchet. Iar sunt pe câmpii. Pornesc de la o idee bună, zic eu, și până să vorbesc despre ea trebuie să dau o raită pe câmpiile verzi, că nu se simte tratamentul util, zău dacă nu. Hai că m-am întors. Tu te uiți la tv? Nu-mi zice că ești dintre cei care nu mai au cablu și se uită doar pe net la știri și filme. Nu că m-ar interesa atât de tare dacă o faci sau nu, e dreptul tău, dar vreau să vorbesc de ceva ce e pe tv, deși găsești transmisiunile și pe youtube sau alte medii media. Eu urmăresc curse de ciclocross de câțiva ani buni, vreo 8 așa, am favoriții mei și mă uit la curse chiar și când aceștia lipsesc. Cei mai valoroși doi, Wout van Aert și Mathiew van der Poel, atât la ciclocross cât și la cursele de sosea au devenit deja legende, se vor întoarce la prima lor dragoste, ce frumos sună, începând de azi. Și va crește brusc interesul pentru curse, mai multi sponsori vor fi interesați și mai mulți oameni vor fi atrași. Când e calitate, e și profit. O să scriu aici despre rezultate și senzații, că vreau să te plictisesc și cu asa ceva. Observ că am dat-o rău în politici și aprecieri emancipate despre lume, ar trebui să mai scriu și despre ciclism și biciclete, că de-acolo am plecat.

    Azi e cursă de ciclocross, participă van der Poel și sigur e mare favorit. Iar eu nu știu cum să îmi împart ziua între Emma, tv și plimbarea mea. Îți dai seama ce viață am eu dacă asta e cea mai mare problemă a zilei? Să zicem că sunt norocos. Sau doar simplu în gândire. Nu-i bai. Mă bucur când apar chestii interesante de urmărit, că e vorba de pasiunea mea. Mă uit și la ciclism pe pistă, pe velodrom, deși nu e preferatul meu. Tocmai am văzut o știre că se lucrează la un proiect de velodrom la Craiova. Alex Ciocan lăuda inițiativa pe facebook și ar fi super să se materializeze. E prima discuție concretă despre un velodrom nou în România. Cel de la Dinamo, în aer liber, e în paragină gravă și băieții imobiliari abia așteaptă să facă un complex rezidențial cu mall pe Floreasca. Vedem ce va ieși până la urmă, ne vedem de drum și plan fiecare cum poate. Mă duc să fac o cafea, Emma s-a trezit și o să mâncăm împreună. Hai poftă mare la toată lumea! Și bani! 😉😉😉

O stire care a ramas doar stire.

Scriitorul din mine 27.11.2022 (II)

    Pare că m-am trezit cu chef de scris. A se citi "abera". Am și eu fixurile mele și când mă scoate cineva sau ceva de pe sine, trebuie să o dau, că mă roade până la os. În ultimul timp văd tot felul de exagerări cu LBGT si alte litere din alfabet. E treaba lor ce fac și de ce, încerc să îi accept, nu neapărat ca fiind normali dar măcar să nu mă deranjeze pe mine. Și văd că au început să mă deranjeze, pentru că pare că noi aștia normali, majoritarii, avem mai puține drepturi decât minoritarii, ceea ce se numește discriminare pozitivă. Dar asta e la adresa lor, că la adresa mea e negativă. Stai să vezi de unde vine angoasa mea. Orice se întâmplă în lume, trebuie să apară curcubeul pe undeva în imagine. De ce? De ce trebuie să îmi scoți ochii cu femei cu barbă? De ce toate știristele au icoana cu LGBT la piept și lumea vorbeste doar la superlativ despre această minoritate? Să mă ierți dacă par demodat, încuiat, eu înțeleg că au fost persecutați de-a lungul timpului. Dar mă simt la fel ca în perioada cu "Black lives matter" când noi, restul de alte culori, trebuia să ne dăm cu crema de pantofi pe față și să cântăm rap sau ceva. O campanie idioată, cu mult marketing și prostire pe bani. Citisem undeva că șefii mișcării o ard cu vile în LA și avioane private. Aia dreptate pentru persoanele de culoare, tati. Vedeam toți fotbaliștii cum îngenucheau la meciuri și era pe val, până au început câte unii să se opună, sau macăr să nu facă exact rahatul ăsta de sprijinire a unor lătrai, Și a trecut. Văd că acum la Qatar nu a îngenuncheat nimeni pentru ăia 6.500 de muncitori care au murit pe șantiere. Iar exagerez.

    Ideea articolului o am mai demult, dar nu am pus-o pe foaie, însă vineri seara m-a lovit. Eram pe youtube, eu urmăresc canalul "Rapha" cu filmulețe foarte bune. Ei vorbesc de ciclism în timp ce își promovează hainele și produsele din zona asta. Bun, pot trăi cu asta. Dar deja au început să mă sece cu filmulețe cu gay, bărbati sau femei, nu contează. Și nu am mai putut să mă uit. Înțeleg nevoia comunității de a se face auzită, să aibă drepturi la fel ca noi ceilalți, dar când e vorba doar de ei, încep să mă satur. Așa că nu am mai putut să mă uit la ceva ce îmi place din cauza promovării exagerate. Am mai văzut și o știre că UE obligă companiile să aibă în componența consiliilor de administrație un aumit procent din fiecare gen. O alta monstruozitate, de parcă știi să conduci o afacere de succes dacă faci parte dintr-o minoritate sexuală sau ai o anumită culoare. E cultura "WOKE" la putere, ipocrizie maximă, și o să ne prostim de tot. Îmi pare că efectul e fix pe dos, în loc să le facă un favor, îi intoarce pe oameni împotriva lor. Sau sunt eu tâmpit și sunt singurul care gândește așa!? Hai liberare la toate gândurile, că se poate!

BLM se transformă în PLM destul de ușor...

Scriitorul din mine 27.11.2022

    Bună dimineața. Sunt în budigăi, nici nu am făcut ochi, cafeaua e departe, mâncarea la fel. Și eu sunt călare pe blog. M-am trezit cu gândul că azi o să ies din nou cu bicicleta, mai pe dimineață așa, ca să am timp să stau cu Emma până plecăm la Târgoviște. Azi e ziua fratelui meu, să ne traiască tuturor, trecem diseară pe la el și bem un snaps. Până atunci, suntem morenari. Venim în Moreni de vreo 15 ani, chiar mai bine. Un oraș mic, așezat frumos între dealuri, înconjurat de păduri, ai zice că e o destinație de vis. Dar arată jalnic. Au mai lucrat la drumuri, sunt ceva parcuri și părculețe pentru copii, nu e atât de rău. Problema e că jumate din oamenii de aici au plecat afară să facă bani. Și mă refer doar la bărbații din oraș. Au rămas acasă femeile cu copiii. Mergeam cu Emma în parc sau la grădiniță și eram printre singurii tați prezenți în viața copiilor. Nici nu îmi pot imagina cât de greu le este să trăiască așa, separați. Ne mai mirăm că ăia mici apucă pe căi greșite. Cei plecați trimit bani acasă, deci sunt bani de cheltuit. Industria a intrat în comă, mai sunt câteva locuri de muncă în oraș, Petrom și Uzina de armament încă mai merg, dar și-au restrâns activitatea considerabil. Și au apărut toate magazinele mari. Un oraș de consumatori. Perfect. Cumva, și eu muncesc tot afara dar am noroc că stau acasă.

    Au fost publicate niște date interesante legate de migrație. România e pe locul 17 în lume la numărul de emigranti, cam 4 milioane de români au plecat afară. Adică unul din cinci e dus. Și procesul continuă. În octombrie, peste zece mii de oameni au aplicat la joburi în afara țării, semn că oamenii vor să scape de aici. Nu neapărat vor, dar cumva trebuie, pentru că nu se mai poate altfel. Calitătea vieții scade constant, sunt probleme din ce în ce mai mari și pare că statul român ne agreează pe aceste meleaguri, ne face un favor că trăim aici. Noi discutăm mereu în casă despre emigrare, dar încă nu suntem hotărâți să o luăm din loc, încă ne e bine acasă, deși clar suntem nemultumiți de anumite aspecte ale vieții cotidiene. Tot adunăm și scădem, până când într-o zi după egal scrie PA. Vedem noi cum aranjăm să plecăm cu cățel și purcel, că noi suntem ca țiganii, plecam cu totul, nu lăsăm nimic în urmă. Doamna mea a zis că dacă e să plece, vinde casa, să știe că nu mai are unde să se întoarcă. Ea se duce de tot!😊😉😉

Sokeres din Anglia.