15 octombrie 2026

Munca de acasă

     ...face viața mai frumoasă. "Cum, muncești de acasă?! Și nu te înnebunește familia?!" În primul rând, eu mi-am ales familia, deci nu eram atât de idiot să iau o decizie pe care să o regret. Păi dacă ai o familie care te alungă de acasă pentru a putea munci, nu cred că ești prea bine. Normal că nu e perfect, dar cine are o viață perfectă!? Toate alegerile pe care le facem au la bază un cost de oportunitate, am mai scris despre asta. Merită să mă consum pentru ce nu pot controla? Nu. Merită să apuc pe drumul acela? Da sau nu, în funcție de motive și împrejurări. Acum 10 ani când am luat decizia de a renunța la mai mulți bani pentru a munci de acasă a fost una dintre cele mai inspirate din viața mea. Bineînțeles că nu au fost numai zile bune, că nu poți închide ușa "biroului" și nu se mai aud problemele casnice din ziua respectivă. Uneori ai impresia că ești mai mult familist decât economist, dar nu durează mult și îți revii. E greu și să lași problemele de muncă în laptop când îl închizi. De aceea folosesc ieșirile cu bicicleta, care au rolul de surogat pentru drumul de la birou spre casă, când ai posibilitatea să scapi de ele. De foarte puține ori mi-am descărcat inbox-ul în discuțiile cu soția, nu are rost să o încarc aiurea cu rahaturi. Eu nu prea am bârfe la muncă, zic ce mă deranjează, acționez când e cazul, mai bombăn în câte o zi, dar cam atât. Nu îmi place de toată lumea, dar trebuie să lucrez cu toată lumea. Mamă-mamă, ce le-aș mai zice eu idioților de corporatiști care nu știu să vorbească românește corect dar se visează CEO, dar îi las în pace, că nu am timp și chef să îi educ. Fiecare face cât îl taie capul. Nu ai cap, faci un rahat. E greu, dar nu imposibil, să îți vezi de ale tale cand dai peste d-ăștia sau d-astea. Mă uit întotdeauna la imaginea de ansamblu, la rezultate, și îi dau înainte cu drag și spor. Ieri a trebuit să bifez vizita lunară de birou și să îmi schimb laptop, am unul mai mare și mai frumos, să fie primit. Am băut doua cafele, mi-am instalat chestiile necesare și am tăiat-o spre casă. Am pierdut aproape 6 ore cu drumul, de acasă pană la microbuz, spre București, metrou Basarab - Pipera, și retur. Atat durează. Și încă a fost bine, că nu a fost trafic aglomerat. E și o parte pozitivă la scumpirea motorinei, zău. Eu nu mă stresez cu drumul, îl fac pentru că trebuie și nu mă complic în ganduri. Dar m-am enervat cand așteptam să mă sui în microbuz, la Basarab, spre casă, cand se îmbulzea lumea să intre prima ca pe vremea lui Ceaușescu, că ăștia care așteptau erau niște proști care nu voiau să meargă acasă. Mămiiiica mea, îmi venea să îi dau cu cracii-n sus. Oameni maturi, unii bătrani, ce să le ceri? Geaba îi faci nesimțiți și proști, că nu mai au nicio șansă de civilizare. Pur și simplu nu vrem să fim mai buni. Metehnele comunismului sunt vii, intacte, nu vom scăpa de ele nici cand mor toți comuniștii și iubitorii de tătuci. M-am încins un pic, dar pe urmă m-am așezat și mi-am văzut de ale mele ganduri. Soare, frumos, senin și cald, dar nu am apucat să ies la plimbare, că m-a luat o durere de spate și sunt cam roboțel, sper să îmi revin la timp pentru cursa de ciclocros de săptămana viitoare. Urează-mi sănătate, că noroc mă duc să îmi cumpăr! 😀😀😀😀😀

Nu e așa de complicat să ai liniște acasă.


12 octombrie 2026

Cafeaua neagră și cerul gri

     Gata, a venit toamna aia cu ploaie și cer de plumb și răcorică la coatele goale. După ce am prins în week-end vreme de aproape vară, cu bronz pe mâini și picioare sâmbătă și apoi vânt cald dumincă, azi, luni, e toamnă. Plouă, a plouat și azi-noapte torențial de m-am trezit fără nevoi, nici nu știam ce se întâmplă. Nu e stres, nu murim de la apă, eu chiar mă bucur când plouă că se mai udă pământul. Mereu când trec în plimbările mele peste câte un pod pe sub care susură o apă, îmi zic: "apa e viață". Știu, știu, sunt ca un boșorog trecut prin viață care știe el, nu eu, ce e mai bine și mai bun pe lumea asta. Ce mi-e drag pe lumea asta, bicla, mâncarea și nevasta. Bine, fie, și copilul. Vezi, munca nu intră în lista cu "dragile mele". Încă nu am început programul, sunt la a doua cană de cafea, am citit newsletter de la "Starea nației", am terminat și eu în sfârșit rebusul de pe septembrie, am pus ceva muzică și încerc să îmi fac curaj să deschid primul mail de muncă. Zici că am nu-știu-ce mare lucru de făcut, e nevoie de încălzire, bag seama. Adevărul e că s-a racit afară și nu îți vine să te apuci de treabă, parcă ar mai fi mers câteva ore de culcuș, dar m-a deranjat copilul cu școala lui, știi ce zic!? Mă alint și eu, ca un motan pe sobă iarna, e luni și am chef de orice numai de muncă, nu. Nu e bine, abordarea asta nu îmi dă sporuri, mă scutur de ea precum copacii de frunze în noiembrie, îmi revin numaidecât. Uneori mă apuc de scris având o idee, nu neaparat bună, să ne înțelegem, dar am un fir logic. Și cum o dau eu drept, încep să apară curbele minții și nimeresc în păpușoi de cele mai multe ori, că nici nu mai vreau, darămite să pot, să mă întorc la calea cea bună. Sezonul de ciclism de șosea s-a încheiat aproape, a început cel de ciclocros, cu curse și știri și interes mărit. Eu am de făcut vizita medicală pentru licență și participare la Cupa României de Ciclocros, mai am două săptămâni până la prima cursă. Pregătirea e bună, am ieșit zilele trecute și m-am încordat cât să fiu obosit pe urmă, am picioare bune, mintea e pe plus, mă simt pregătit. Tot mă mint că o să mă apuc de alergat. Rămâne așa. Mă vezi, nu mă stresez, dar nici nu o să mă auzi plângându-mă că am avut senzații proaste la curse. Senzațiile sunt precum pregătirea, nici mai mult, nici mai puțin. Aaa, ai o zi slabă că te doare burta sau nu ai dormit bine, ok, pot să accept ca scuză. În rest, mucles. Hopa, stai așa, că mi-a scris un coleg finlandez, doar mă salută, dar tot e muncă. Te las, revin eu din când în când, nu suna. La muncăăăăăăă! 😀😀😀

De pe vremea când era cald și bine.


11 octombrie 2026

Bună, toamnă!

     Gata, am numărat bobocii, pot să spun că mi-am făcut treaba pe toamna asta. Cum nu (mai) am porumb de cules sau struguri de făcut vin, toamna e un anotimp lejer pentru mine. Nu am de pus gogoșari, varză la butoi sau nuci de strâns. Sunt norocos. Pentru noi toamna e legată de începerea școlii, mai ales acum cu clasa a V-a, mai mulți profesori, mai mult stres, mai multe ore de stat la școală, mai multe teme, mai ales la mate. E bine. Prin casă și curte nu avem mare lucru de făcut, doar de strâns mobilierul de grădină, poate ceva frunze pe ici-colo, asta la Târgoviște. La Moreni se ocupă Buna cu aranjatul grădinii, dar eu mă voi băga la săpat și pregătit gradina pentru primăvara următoare. Nu știm dacă o mai prindem, dar tot trebuie să o aranjăm. Hai, hai, că nu sunt negativist aici, e o realitate. E duminică, e sărbătoare, nu avem nimic de făcut azi, muncă adică. Doar teme cu copilul. Am o cafea mare și destul de bună, dar îți dau un sfat: să nu cumperi niciodată cafea Jakobs. Bleah! Cea mai slabă cenușă cu putință, zici că bei nechezol. Nu am avut șansa să beau așa ceva pe vremea comunismului, dar bănuiesc că așa gust oribil avea. Am primit un pachet de cafea și nu puteam să îl arunc. Eu de obicei cumpăr cafea râșnită pe loc. Păi se umple strada de miros când o cumpăr. Nu mai zic ce gust și aromă mă cumprind când o pun la ibric. Cum mă știi, nu o să mă apuc să mă plâng, apeciez că o am și pe asta. Înapoi la idei. M-am trezit inopinant pe la 5.30, toată lumea dormea, întuneric afară, întuneric în casă. Am zăcut călare pe niște gânduri până pe la 6 și ceva când mi-am adus aminte de campionatele mondiale de gravel din Australia. Verificasem de cu seară programul și nu le transmitea nimeni, dar am pornit youtube și am găsit cursa cu comentariu în engleză. Binesssssss! Normal că nu am putut să o urmăresc, am adormit cu clipu'-n ochi pe la 8 și m-am trezit din nou la nouă când mai erau 15 minute din cursă. Ca un boșorog ațipit în timpul slujbei duminicale, m-am ridicat într-o rână și am urmărit finalul printre gene. A câștigat un danez, Floris sau Klaris, trebuie să verific. Favoritul meu era Keegan Swenson, american, dar nu a fost să fie. Frumoasă cursă, și azi la băieți dar mai ales ieri la fete când a triumfat cea mai campioană din ciclism, Marianne Vos, 8 titluri de ciclocros, 3 titluri la șosea, acum 2 și la gravel. Senzație! În timpul curselor eram tratați cu imagini din Australia de Vest. Frate, ce zone, ce peisaje, parcă îmi venea să plec acum să mă mut acolo. Nu știu ce economie au, nu știu ce oameni trăiesc acolo și din ce, dar gândurile mele de bălăureală pe coclauri s-ar împlini acolo, zău. Dar și la noi e frumos, nașule, nu-i bai. Am ieșit ieri și mi-am umplut inima de culoare și soare, am băgat și bicicletă, perfect. Aș fi vrut să scriu de aseară despre asta când am văzut o poză la colegul de drum Adrian Vâju, fotograf pur-sânge și ciclist și-mai-și. I-am zis că îi fur poza și o pui pe blog, că prea era frumoasă. Doar că nu m-am învrednicit să scriu, aveam chef să citesc și am așteptat cafeloiul de dimineață să o pun aici. Te pup, Vâjule! 😎😎😎😎

Cine nu are poze, să fure.