Race Report - Road Grand Prix - 17.05.2014

Road Grand Prix 17.05.2014 Boldesti-Scaieni

Traseul cu pricina

De cand mi-am luat cursiera, am tot iesit la plimbari lungi, cateva de peste 200 de km. In afara de cateva probleme cu “obrajii” si pozitia un pic prea alungita, nu am avut ce sa reprosez noii meserii, cea de soselar. Data de 17 Mai era programata pentru cursa MTB de la Cozia (prima mea cursa de ciclism), asa ca nu puteam sa lipsesc. Dar a aparut stirea cu organizarea unei curse de sosea de catre Alex Ciocan, Road Grand Prix, undeva langa Ploiesti, in metropola Boldesti-Scaieni. Si am zis ca trebuie sa o incerc.Asa ca am anulat plecarea la Cozia si am inceput pregatirea (mai mult mentala) pentru o lupta corp la corp pe asfalt.

Am facut inscrierea, am facut plata, mi-am luat liber joi, pe 15, ca sa dau o fuga pana la traseu sa il testez cu pasul meu. M-a prins ploaia, m-am ratacit pe campuri si prin Ploiesti, dar am reusit sa imi fac treaba. Traseul e format din 4 ture de cate 23 de km, in mare parte plat, dar prevazut la startul fiecarei ture cu cate o urcare pe dealul de la Crame (sau Seciu). Desteptul si frumosul de Mancuso, cand a vazut desenul traseului, a zis ca e floare la ureche, sunt doar 4 km, iar rampa are “doar” 10%. De unde, fratioare, ca parca urci pe ziduri, asa de abrupt e. Joi, cand am facut testul, am zis ca o fi din cauza oboselii acumulate (m-am dus cu bicla de la Bucuresti la Ploiesti). Cand am facut urcarea am avut si prima tentativa de gand ca as fi gresit categoria (poate era mai bine la tura scurta, cu doar 2 ture). Imi spun ca nu sunt atat de tampit incat sa nu stiu in ce ma bag, ca, deh, am atata experienta deja! J J

Testul de joi mi-a dat incredere si o oarecare liniste, pentru ca am impresia ca stiu la ce sa ma astept. Dar fiind prima cursa pe sosea, unde eu stiu ca nu e asa prieteneala ca la mtb, tot am emotii. Plus ca ar mai fi o discutie legata de ploaie. Avem o coborare lunga, un pic in orb, curbe stranse, cu mult nisip si poate frunze si crengute cazute din copacii de pe margine. Asa ca daca da apa de sus, am cacat steagul.

Vineri am fost la munca (un training care a durat toata ziua si nu m-am putut gandi prea mult la trotineta), am studiat previziunile mamei Omida legate de vreme, dar nu am aflat decat ca avem sanse de ploaie. Mari, mici, nu mai conteaza! Mergem la soseaaaaaaaaaaaaaaaaaaa! Doi prieteni care anuntasera ca merg au amanat din cauze obiective (ma gandesc acum ca poate nu au vrut sa mearga cu mine si s-au dat loviti!), asa ca urma sa plec singur din capitala. Razvan Ditescu si Olimpiu Soare erau inscrisi si urma sa ne vedem la fata locului. Tata a anuntat ca vine sa isi vada odrasla pe cursiera, pe altcineva nu mai asteptam.

Seara am facut toate pregatirile, haine, mancare, bicla, ustensile, toate sunt ok. Numai gandurile imi zboara aiurea. Imi dau seama ca mi-am pierdut ochelarii, joi cand m-am intors de la Ploiesti, i-am lasat pe capota masinii si nu am altii. Ma gandesc ca ii iau pe ai lui Minca Senior si incerc sa ma linistesc. Moralul meu e lovit rau. Ce dreacu, bai Mancuso, te-ai tampit de tot? Sunt praf! Radeti voi, dar la cat de labil sunt eu, e ceva normal. “Noroc” si cu o sticla de cola care il tine departe pe Mos Ene, asa ca nu adorm pana la 2. Sa-mi bag picioarele, sa vezi ca nu ma trezesc de dimineata, ajung stresat si pe ultima suta si o sa fac cacatul praf, in purul stil personal. Noaptea alerg cu porcii zburatori, ma casatoresc cu prima treapta a podiumului, ma imbrac in lauri si dau autografe fanelor care vor sa aiba copii cu mine. Frate, ce naiba ai tras de fabulezi atata, ca vrem si noi! J J J

La 6 fix ma sperii de sunetul telefonului. Sar din pat, ma spal pe binoacle, bag o portie de paste, dar nu prea intra, ceva apa sa umflu matzul, un pic de ciocolata sa imi surada diabetul, spal fanoanele, imi curat zambetul si imi iau hainele de parada si ies pe usa. Tre sa trec pe la kerosenerie sa alimentez si apoi o tin lunga spre Ploiesti. Nici nu ajung in DN1 ca imi dau seama ca nu mi-am taiat unghiile. Asa, radeti cu pofta! Da, frate, nu mi-am taiat unghiile si asta e semn rau! Asa, radeti din nou! Si ce, ma, daca sunt nebun, asta sunt, lasati-ma-n tratamentul meu, ca am cursa! J Sun la tata, raspunde mama. Hahaha, si io rad! A venit si ea, ca poate rateaza podiumu’ lu’ ala micu’! J J Ii zic de unghiera, rade si ea, dar nu ma poate ajuta, au plecat deja. Buuuun, deci o sa imi mearga rau. Sa vezi ca o sa iau toate radarele, o sa fac pana cu bicla, o sa cad sa imi rup mufa si o sa ies pe ultimul loc. Frate, am probleme cu acoperisul!

Imi propusesem sa ajung la 8 la Boldesti, sa ridic pachetul de concurs cu numarul si apoi sa ma incalzesc pret de vreo 45 de minute. De unde, frate! Am ajuns pe la 8.30, am luat pachetul (am numarul 100),am baut o cafea cu babacii, care erau deja acolo, am admirat carboanele etalate cu mandrie de dujmanii de clasa si am analizat un pic sansele de a face o cursa buna. M-am bucurat ca nu eram singurul ne-epilat si nici cel mai prost echipat. La sosea imi pare ca e mai important materialul de concurs decat la mtb. Am vazut trotinete care cantaresc 6-7 kg. Eu cu Merida mea de 12 sunt un pic pe langa subiect, pentru ca 4-5 kg pot atarna greu, mai ales pe urcari. Dar nu-i bai, am aripi in suflet si ganduri de zburator, si mi se rupe coaja bananei de toate rachetele sol-sol, stiu ca picioarele sunt cele mai importante.

Maaamaaa, cat am scris, si nici nu am plecat. Hai ca o scurtez: ma incalzesc cca 15 km, ma intalnesc cu Razvan si Olimpiu, mananc o juma’ de banana, beau o gura de cafea, si ma aliniez la start. Se pleaca la 10 si ceva. O sa fie un start de parada, asa ca se va da un ocol de cateva sute de metri si apoi se va porni in cursa. Tura incepe direct cu urcarea la Crama, asa ca sita isi va intra in rol inca de la inceput. Cica am fi vreo 300, se da startul la gramada, indiferent daca e tura lunga sau tura scurta, asa ca o sa fie un pic de aglomeratie.

Si se aude Ciocan in difuzoare: “Pregatiti-va de start!” Nici nu am timp sa ma gandesc la cursa, ai mei fac poze, lumea e un pic agitata, eu sunt in aer complet. Ce fac eu aici, de ce, habar nu am! Si pornim! De Razvan si Olimpiu am uitat, sunt eu cu Merida mea si atat. Incepem deja sa luptam pentru pozitii, am emotii sa nu ma vars in curbe, e praf si noroi, sunt gropi, se fuge! Facem un cerc si ajungem la linia de plecare. Si STAAAAAAAART!

Cool as ice!

Incalzirea isi spune cuvantul, nu mi se aprind plamanii, picioarele sunt in forma, dar pare ca nu indeajuns. Eu am plecat mai din spate, am de depasit cativa. Dar urcarea ma provoaca, imi scoate aerul din plamani si imi zdruncina moralul. Sunt nesigur, ma dor picioarele. Bai frate, antrenat sunt (poate nu destul), incalzirea mi-am facut-o (poate nu complet), de mancat am mancat, de baut am baut. Atunci ce naiba nu merg mai bine?! POATE ca asta e nivelul meu?! Ok, renunt la gasirea unei explicatii, am de pedalat. Lumea din jur e la fel de surprinsa de conditii, soarele nu arde, dar suntem toti incinsi. Eu merg normal, nu rup norii, dar nici nu ma depasesc prea multi. POATE ca toti aia mai buni ca tine sunt deja in fata ta, mai tampitule! J J Urcarea e lunga, 3,8 km, dar nu e continua, e din doua bucati. Reusesc sa o dovedesc pe prima, o coborare in viteza si apoi ma pregatesc de a doua jumatate. Acum picioarele sunt incalzite, am intrat in cursa, sunt bine. Urmeaza 2 km de urcare.  Sunt cativa rutieri care au parte de sustinere de pe margine sau chiar din masina care are dreptul sa ii insoteasca. E prima oara in viata mea cand mi-as dori sa ma cheme Eugen. Doar asta aud: Hai, Eugeeen! Bineee, Eugeeen! J J J Incerc sa ma mobilizez si pedalez cat de bine pot. Am resurse. La un moment dat aud un “Hai, Bogdan!” si prind aripi. Si ce daca nu e pentru mine, ma simt incurajat si eu!  Ii vad pe cei din fata, aia buni, sunt departe rau. Nu imi pasa insa, stiu ca acolo sunt si multi de la tura scurta, care teoretic ar trebui sau ar putea sa mearga mai repede. Plus ca sunt si rutierii experimentati, ei joaca in alta liga fata de mine, un melc leshinat cu aspiratii de meduza curentata. Eu imi conserv energia, dar nu las pedala. Ma dor picioarele, parca imi vine un gand ca nu o sa fac urcarea asta de patru ori. Futu-i Pashtele ma-sii de psihic labil cu care sunt dotat! Arunc gandul ca pe un desheu nereciclabil, ma intorc la cursa. E de pedalat, mai nene, nu e joaca. Pe asflat e scrisa cu vopsea distanta pana la cer, ca pare ca acolo mergem.

1 km. Oooo, daaaa, e bine! Mai zambesc la o poza, mai arunc o privire la orasul de unde am luat startul, admir norii de ploaie care se aglomereaza deasupra, sunt bine. Am mai prins curaj, moralul a invatat sa inoate si acum e pe linia de plutire. 500 metri. Eeee, come to daddy! O curba la 180 si un pic de plat. Cresc viteza si simt aerul rece care imi aduce zambetul tamp pe fata. Mai am 250 de metri de urcare, in linie dreapta. Sus e Sf.Petru care pazeste poarta Raiului. Pacatele mele sunt spalate demult, am depus cv-ul pentru pozitia de Apostol (dar mi-au zis ca nu sunt apt medical), asa ca sper sa trec. Fratieeee, bucatzica asta e criminala. O fac ridicat din shea, cu ceva efort. Dar o fac.

Un fel de Contador...

Sunt bucuros ca am ajuns sus destul de bine, si am chef de panarama. Asa ca la masa de la punctul de alimentare fac o gluma. Si cer lotziune de plaja. Fratieeeee, am zis ca mor. Tipul de acolo s-a dus la masa, si-a data seama ca am cerut ceva aiurea, si se uita incurcat la banane, glucoza si apa. Nu mai intelege nimic. Ce i-a cerut, frate, ala de pe bicla?! Eu rad de ma cac pe mine, lumea de pe acolo la fel. Rade de se caca pe mine. J J

Gata prima urcare. Acum vine un fel de plat, cateva rampe usoare si apoi o coborare lungaaaa. Si rapidaaaaaa. Acu-i de mine, zice fricosul din mine. Dar sunt incarcat cu adrenalina si uit de supravietuire. Si pedalez ca un apucat. Cunosc un pic drumul si am incredere. 40, 50, 60, si mai mult, dar nu mai vad kilometrajul, parca trec prea repede copacii si tre sa fiu atent la drum si nu la cifre. Si ciclistii depasiti. Zboooor. Am avut emotii la vreo doua curbe, cat p-aci sa ies la un gratar neprogramat, dar am scapat. Acum urmeaza platul. Aici e aici. Niciodata nu am excelat pe plat, asa ca o sa ma chinui.

Dar reusesc sa ma lipesc de niste baieti, cu care formez un pluton de vreo 10. E bine. Duc si eu trena, stau la cutie, viteza e pe la 33-35 la ora. Ooo, frumooooos! Vantul bate destul de tare din fata, dar ne descurcam. Avem echipa, avem valoare! J O curba la dreapta, destul de stransa, apoi accelerare in tromba si regrupare. Avem un plat in camp deschis de vreo 6 km pana la linia de sosire. Noi mergem bine, zic eu. Din spate vine insa un alt grup si trece pe langa noi ca tgv-ul prin gara din Titu. Ramanem cu gura cascata, ca proasta-n targ. Noroc ca ne dezmeticim repede si ne lipim de ei. Sunt vreo 5-6, habar n-am, nu e timp de numarat. Toata lumea accelereaza si ne lipim de ei. E unu’ mare care duce trena, ne facem toti mici si ne asezam cuminti in vagoane. Baaaa, esti nebuuuuuun! Ne duce cu 45 la ora. Si nu ma resimt atat de mult, toti tragem sa nu ramanem in urma, vantul tot bate, asa ca daca te rupi, te-ai dus naibii. E o senzatie placuta sa merg in pluton. Gata, m-am hotarat. Imi place mai mult la sosea. Chiar daca aici esti legat de ceilalti, pentru ca singur nu as fi avut cum sa merg atat de tare. Poate de aia imi place, ca sunt mult peste nivelul meu! Kilometrii se scurg repede, ajungem in orasel, ajungem la linia de sosire. Trecem impreuna prin zona de start-sosire, zambesc la fotografi, sunt bine. Gata prima tura! Ai mei ma incurajeaza de pe margine. Ii salut si dau inainte.

Incepe a doua tura. Pe urcare, e fiecare pe turta lui. Sunt pregatit mai bine acum, urc altfel, mai increzator, desi e la fel de greu. Acum ne imprastiem. Eu o iau inainte. Urc cel mai bine din grup. Sau aproape cel mai bine, ca unul ma depaseste. Dar nu simt nimic. La mtb as fi fost mai inversunat, dar aici stiu ca pe urcare ne despartim, doar pentru a ne regrupa pe plat. E misto rau dansul asta. Suntem ca niste sateliti care se departeaza doar pentru a se impreuna mai tarziu. Iar aud incurajari de pe margini (normal ca nu pentru mine!), dar merg ok. Am timp si chef de glume cu fotografii, admir peisajul. Bah, idiotule, iar ai probleme cu tzigla? Esti la cursa, nu la turul turistic al aglomeratiei urbane Boldesti-Scaieni. Inapoi in pedale. Concentrare. Fac prima jumate de urcare, prind viteza pe coborare si parca si un pic de avant pentru a doua jumatate. Merg mai bine, am alta abordare, mai optimista. E bine, zic. Pare ca nu mai consum atata energie. Dar ajung si la ultima bucata, cu zidul de final. Aici ma cam chinui, dar o dovedesc. Am timp de o gluma cu un sustinator de pe margine, il intreb daca sunt in primii 5, cum ca simt ca am mers foarte bine. Rade si ma incurajeaza ca sunt in top 3. J Sus, nu mai cer lotziune de plaja, acum mi-e sete. In bidonul meu e niste suc de portocale, asa ca as bea neshte apa. Iau o gura mare de apa si restul il vars pe cap. Ma “revergorez” degraba, ma trezesc din somn. Gata urcarea nr.2, urmeaza coborarea. Acum zbor la propriu. Depasesc cativa, care se uita cam lung la mine, “Inconstient” scrie pe mine. Am avut 68 la ora, decent pentru o cursiera, indecent pentru instinctul de conservare al oricarui om normal, mai ales in conditiile date. Dar nu am timp de meditatie cu privire la soarta mea pe lumea asta, am o cursa de terminat. Gata coborarea, iar plat. Iar ma lipesc de cineva. Andrei, 19 ani. Merge bine. Eu il anunt ca sunt legume fiarta, ma invita in loja oficiala. Mai asteptam cativa. Iar facem un plutonash, se mai lipesc si altii, nu mai apare ala mare. Dar ne descurcam, acum duc si eu trena, noroc ca prind o portiune mai in coborare si fara vant, o duc cu 38-40. Aolicaaaaa, m-am dopat si am uitat?! E bine, nu o sa ma injure colegii. Aa, am uitat sa va spun. Inainte de cursa visam la evadari. Din prima tura am lasat deoparte aceste aberatii, mai ales pentru nivelul meu. Lasa sa evadeze altii, eu stau bine in pluton. Intram in oras, mai avem 2 km. In grup sunt cativa de la tura scurta. La un moment dat ma trezesc in fatza, ducand trena. Hopaaaa, pai ia stati asa! Mai baieti, astia de le scurt, ia trageti voi aici pentru sprint, dati-va-n cacat, nu va car eu! Ei au inceput harjoana, eu am incercat sa ma tin dupa ei, dar nu m-am omorat. Mai am totusi 2 ture. Imediat dupa linia de sosire tre sa am grija la cei care opresc, fara a incetini insa, ma asteapta tura 3.

Baietii din grupul meu sunt sub mine la catzarare, asa ca iar o iau inainte, impreuna cu vreo 2-3, dar fara a forta. Ne depaseste o vidanja si opreste la cativa metri de noi, nu mai reuseste sa inainteze si o ia la vale, spre noi. Noi dam sa ocolim prin stanga si ne trezim cu un papuc ce circula din sens opus. Gata, mor! J Reusesc sa scot picioarele din pedale si sa ma arunc de pe bicla. Ala cu vidanja opreste, opreste si ala cu papucul. Ce faza de cacat din cauza unei masini de cacat!!! Ne suim repede pe bicle si iar suim. Incep sa resimt efortul, nu mai sunt la fel dupa 45 de km de tras, asa ca picioarele protesteaza in Piata Revolutiei, nu prea mai raspund la comenzi. Vor democratie! Asa ca tre sa duc ceva munca de lamurire pana sa le conving sa traga. Si inaintam! Iar ma trezesc singur. La un moment dat, am tras atat de tare de pedala ca mi-a iesit bocancul drept si m-am trezit ca nu pot prinde piciorul la loc. Un super-baiat de pe margine ma vede ca ma chinui si vine si ma impinge. Eeeeee, asa da! Nu stau mult pe ganduri si ii propun repede sa ma duca pana sus! J Iar glumesc cu fotografii, niste baieti ne incurajeaza de pe margine, e un pic mai bine. Gata prima jumate, iar coborare si racoare, iar urcare violenta. Iar chin. Cam trag de mine, ma incearca niste crampe, asa ca incerc sa nu depasesc limita. Si imping, si trag, si tot asa. 500 m. E bine. Curba la stanga, un plat de vreo suta de metri, racoare. Si urmeaza finalul. Aici ma chinui rau de tot. Oricat as apasa in pedale, pare ca nu inaintez. Baiatul cu top 3 ma incurajeaza, imi spune ca asa e la ciclism: strans din dinti si chin. Il ascult si strang din dinti si ma chinui. J Dar urc. Sus iau apa si imi racoresc gandurile, sunt alt om. Hai ca se poate! Am coborareeeeeeee! Am impresia (falsa) ca am coborat mai bine decat a doua tura, dar trece repede si ajung iar la plat. Aici sunt prins din urma de niste fosti colegi si ne regrupam. Vantul bate mai tare, sunt mai obosit, dar reusesc sa ma tin de ei. Trena duc foarte putin, nu am energie. Asa ca scot batonul din buzunar si mai cresc moralul, sunt mai increzator. E un baiat care duce trena destul de bine, fara sa ne ceara ajutorul, asa ca nu se imbulzeste nimeni sa fie primul. Mergem cu 30-33 la ora, eu sunt foarte multumit. Totusi, ma tin din ce in ce mai greu de cel din fata mea. Mersul in pluton, in plasa cuiva, presupune sa mergi foarte aproape de roata celui din fata, lucru riscant. Am ciupit de vreo 2 ori roate celui dn fata mea, asa ca incerc sa raman concentrat. Nu vreau sa ma vars pe asfalt si sa pierd trenuletzul. Plus ca nici de accidentari nu am chef! Simt ca am mers mai incet in tura asta, dar nu ma ingrijorez, e normal.

Usor-usor spre viitor!

Si terminam si tura trei. Mai e una! Sa-mi dau palme, mai e doar una! Wow! Ireal! Si incepe ultimul asalt. E greeeeeeeeeeeu. Acum resimt tot si toate. Pare ca e prea cald, ca sunt prea obosit, ca e prea grea urcarea. Toate sunt “prea”. Mi-e frica de carcei, muschii sunt la limita cedarii, dar nu pot sa nu urc. Asa ca lupt si cu rampa si cu crampa. J Fac prima jumate destul de bine. Acum i-am pierdut pe toti membrii grupului, ei urca mai slab decat mine. Dar eu doar imi pastrez ritmul, nu ma dau cocosh. Pe a doua jumate ma dor picioarele de mor. La un moment dat se blocheaza stangul. Carcel la pulpa. Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaauuuu! Frate, ce doare! Intind piciorul si scap. Pentru moment. Mai am de urcat. Sigur o sa ma ia din nou. 1 km. Offff. Ma mint ca mai am “doar” 1 km, dar nu cred asemenea gogoshi. E un kilometru luuuuuung. 500 m. Ultima curba la stanga. Si finalul. Apoteotic pe naiba. Sunt mort. As vrea doua guri sa inspire si vreo doua picioare de schimb. Ale mele sunt ca doua spaghete fierte mai mult decat scrie pe pachet. Sunt pilaf! Ma deplasez ca pishatul boului, din gard in gard, dar macar inaintez. Si pedala dupa pedala, metru dupa metru, se sfarseste chinul. Iau doua pahare de apa, mai mult dau pe mine decat beau, dar macar ma racoresc. Sus de tot mi se pun carcei la ambele picioare. Si urlu de durere. Dar si de bucurie ca am scapat. Am cateva portiuni unde mai si urc, dar incerc sa le pregatesc din vreme, mergand constant. Stiu ca nu mai pot forta, mi se vor bloca muschii de tot si nu vreau asta. Cobor mai incet decat primele 3 dati, nu mai pot pedala la vale. Dar e bine. Cand ajung pe plat ma ajung si baietii mei din urma. Suntem 5. Le spun sa nu se bazeze pe mine, ca ii incetinesc. Asa ca doar incerc sa ma tin de ei. Curba la dreapta, regrupare cu chiu si vai, dar merg. Vantul bate tare si imi pare ca oriunde as sta, tot nu stau bine in plasa lor. Ma chinui sa tin ritmul constant, sunt prea obosit. Viteza e de 30 la ora, dar pare ca nici creierul nu mai vrea sa ajungem la final. La un moment dat ma sprijin de lateralul rotii celui din fata si ma aplec in dreapta. Am zis ca s-a terminat. Ma si vedeam cu moaca asfaltata si un kil de piele lipsa. Dar ma redresez si continui inaintarea. Chilotii sunt maro. M-am cacat pe mine de frica. Si mi-a purtat noroc, se pare! J J Un coleg anunta ca suntem urmati de un alt grup care se apropie, si ca ar vrea sa intetim ritmul. Aici am zis PAS. Nu mai pot. Asa ca dau distanta, cu inca un ranit, si asteptam trenul urmaritor, care ne adopta ca pe niste copii pribegiti. Parca e pastorul cu oile! J J Ne lipim de ei. Locomotiva e ala mare, de respira greu, dar merge de rupe. Ne duce la 35 la ora. Incredibil, dar ma pot tine si eu de ei. 4km. 2km. Rulam, nu gluma, Suntem 8. E si o fata. Tare gagica. 1 km. Incepem sa ne foim. Acum ne batem pe pozitii. 500 m. Muntele de om accelereaza, fiecare il urmeaza cum poate. Eu merg tare vreo 2-3 sute metri, dupa care ma inmoi. Vreo 3 raman in urma, eu sunt al 5-lea. Incerc sa trag cat pot eu de tare, dar viteza mea scade constant. Vad sosirea. In spatele meu nu e nimeni care sa imi ia locul. Nu mai trag, imi bag picioarele, nu mai conteaza. Rulez ultimii metri la ralanti. Gata, s-a terminat!

Ma intalnesc cu ai mei, facem poze, predau cipul, opresc Strava, care arata 3 ore 11 minute. Stiu ca am un timp sub asta si sunt foaaaarte multumit. Speram sa scot sub 4 ore, dar asta e un super timp. Recunosc ca a contat mult de tot si faptul ca am stat la trena altora, pentru ca daca eram singur nu scoteam sub patru ore. Imi stiu nivelul si nu ma imbat cu apa rece. La mtb nu prea poti pacali ceasul, acolo cam iesi unde iti e locul. Azi eu am fost mai italian decat italienii. Am dus si eu trena vreo 3-4 km. Si au fost vreo 60 de km de plat. Tare, nu?!

Sunt foarte incantat de timpul scos, ma bucur ca nu m-a depasit decat o fata, e o mare realizare pentru mine. Ma schimb, astept rezultatele, mananc ceva, ma hidratez, povestesc cu ai mei ce s-a intamplat. Si apar si hartiile oficiale.

Minca Bogdan – 4 ture – 3.08.10. Loc 19 din 42 prezenti la start. Locul in sine nu e elocvent, dar eu sunt foarte multumit de timpul scos. Am ajuns rupt la finish, semn ca am dat tot. Mai am de lucrat insa la antrenamente si cred ca o sa ma dotez cu batoane energizante de acum incolo, desi nu sunt adeptul acestora. Am vazut ca ajuta, desi am avut si experiente mai putin placute din cauza lor.

Razvan si Olimpiu au terminat si ei bine, au scos timpi buni, locurile nefiind relevante, la tura scurta a fost doar clasament general, fara grupe de varsta.

In fine, a fost o super cursa, cu super traseu, cu super oameni, cu un super rezultat, insa si cu cateva minusuri la organizare. Soseaua mi-a intrat in sange, i-am prins gustul, si o sa mai merg si la alte curse. Dar nu renunt la MTB. Maratonul vinului e pe 8 iunie. Ne vedem acolo?

Mancuso

P.S. Amu am vazut ca mi-a luat la fel de mult sa scriu povestea ca si cursa in sine. Bine ca nu am scris despre turele de peste 200 km cand am stat si 9 ore in sa. Va pierdeam de cititori. J J J J

Pauza de masa in miscare

Azi, 21.02.2014, am muncit de acasa. Dupa ce ieri am avut o zi foarte grea, ma resimteam si fizic dar si psihic, si aveam nevoie de o gura de aer. Vremea inchisa si temperatura nu foarte ridicata imbiau mai degraba la o sedinta de somn sfant si aghioase la liber decat vant in mufa si dureri de copane. Dar pentru ca a trecut o luna de la ultima iesire (da, sigur o sa ziceti ca sunt un ciclist vai-steaua-mea), am zis ca nu se mai poate astepta prea mult si ca trebuie sa profit de fiecare ocazie pentru a da o pedala. Am eu un pariu cu mine insumi ca anul asta o sa prind un podium, dar cu nopti nedormite, alcool si tutun, nu prea am cum sa ajung nici macar la concurs, dar sa mai prind si vreun loc bun. Asa ca am inceput reabilitarea/dezintoxicarea.
De o saptamana sunt curat. Hehe, cine citeste o sa creada ca sunt vreun drogat,ceva. Stati linistiti, e vorba doar de niste fumuri. Mi-au trecut.
Acum ma concentrez pe performanta. Vreau sa imi stabilesc un program de antrenamente de care sa ma tin, atat cat imi permite timpul. Stiu ca majoritatea ciclistilor a inceput demult pregatirea sezonului 2014, dar eu am ritmul meu, liber ales. Asa ca ma doare la banana cine si cat se antreneaza, important e ca in Mai, la primul concurs, sa fiu gata de lupta.
Astazi m-am plimbat putin peste 10 km, cu ceva sprinturi. Pauza asta de o luna se simte. Nu m-am ingrasat, dar (poate si de la tutun) nu mai am suflu. Insa imi revin eu, nu sunt departe. Picioarele se incing dupa 100 de metri de sprint, plamanii ma dor si capul nu mai vrea sa auda de mine.
Dar, cu tot chinul si toata durerea, ma bucur din nou ca merg pe 2 roti. Am aripi, sufletul zburda, mintea e un pic mai limpede. Scap de griji, uit ca sunt in timpul serviciului, si ma bucur de vantul care imi pune frana. Dar nu ma las, trag de mine.
Simt ca e un nou inceput, un nou sezon, al doilea. Sper sa merg mai bine decat anul trecut. Un podium ar incununa 2 ani de munca si chin. Sa ne vedem cu bine pe trasee sau la curse... sau la curse... sau la curse.

Mancuso

P.S. Acum am observat ca e prima postare din 2014. A trecut cam mult de cand am scris ultima oara, parca daca nu ies cu bicla nu am nici chef de scris. Si nici subiect.

KOM pe Caprioara - 29.12.2013

          Dupa ce sambata mi-am dat sufletul pe campul de lupta la airsoft, duminica as fi avut chef sa dau o pedala, si nu oricum, ci in ritm rapid, am o catarare in Moreni - Caprioara - care imi da batai de cap. La ultima urcare am ratat recordul cu doar 5 secunde. Asa ca mi-am adunat toate fortele pe care le-am mai gasit prin magazia de energie si, cu un picior schiop de la o intindere, am zis sa imi incerc norocul. Sambata seara am vorbit cu doi prieteni, Dan Popa si Andrei Prodan, au zis ca au si ei chef de o tura pana la Moreni, 40 de km, dus-intors. Stabilim ora de plecare la 10, de pe platou. Cum sambata au fost 13-14 grade pe plus, ma gandeam ca poate avem noroc de vreme buna. Am zis ca o sa fie dupa sufletul meu. Si asa a fost. Ger si chiciura. :) La ora 9. La 10, cand ne-am intalnit, a iesit insa soarele si ne-a mai incalzit sufletele si ne-a mai dezghetat incercarile de zambet pe care le afisam la intalnire.

          Am plecat pe Aleea Manastirii datorita asfaltului bun. Vremea e ok, soarele ne ajuta cum poate el mai bine, dar la umbra ne cam ingheata mutrele. Drumul pana la Moreni a fost fara evenimente, desi la jumatatea drumului s-a lasat ceata si s-a facut un frig de am inghetat ca niste cacati (sa ma iertati). In padurea de la intrarea in Moreni m-am luat la intrecere cu potaia de Prodan, pe care l-am rupt aproape de varful urcarii. La intrarea in Moreni, pauza de poze si stat la soare. Gata, scapasem de ceata, acum era iar cald si  bine. Testul meu urma la intoarcere. Asa ca am mers pana in centrul Moreniului, am baut ceva lichide in parcare la Lidl, am facut schimb cu Prodan de bicle, el are o cursiera B-twin Triban, care oricum merge mai usor decat tractorul meu de Cube LTD.

          Si am pornit spre Tgv, cu gandul sa bat recordul. Segmentul vizat e format din 2 catarari, separate de un plat destul de lung.

          Drumul foarte prost si masinile prezente pe traseu m-au cam incurcat, dar am avut noroc cu kilometrajul lui Andrei, ma uitam tot timpul sa nu scad sub 13-14, cam aia era limita de jos. Cam ciudat la ridicarea din sa era insa ghidonul ingust (42cm fata de al meu de 67), parca ma tineam de o scobitoare, de care mai trebuia sa si trag pe urcare. Tronsonul cronometrat are 2,5 km, nu e numai urcare, de aceea pe bucatile de plat nu am mai pierdut timp din cauza cauciucurilor mai late. Si am tras cat am putut eu tare, cu piciorul stang handicapat, dar tot m-am descurcat binisor.

          Eram cu ochii doar pe kilometraj, au fost si momente cand am lasat-o moale, desi aveam energie si forta in picioare. M-am gandit probabil sa nu stabilesc un timp exagerat de bun, ca sa am de unde sa mai scad pe viitor. Habar n-am ce timp am scos. Baietii sunt mult de tot in urma, asa ca nu ma opresc in varful catararii, ci o iau full speed spre Targoviste. Acum dau iar de ceata, se face iar frrrrig, asa ca o las moale, sa vina si colegii, si apoi o tinem lunga spre casa. Andrei a cam inghetat, dar tot are chef de vorba. Dan e tacut, isi face tura lui.

          In oras iar iese soarele, dar se simte frigul. Salvez si eu activitatea pe Strava, sunt curios ce timp am scos. Si apare! KOM pe Caprioara. Pana sa ajung acasa, Razvan (fostul detinator al recordului) deja m-a felicitat pentru realizare.E bineeee. Acasa bag o baie calda, o aspirina si tot ce am gasit prin frigider. Pun pozele pe facebook, ma laud cu reusita si apoi ma retrag. In plina glorie.