Război. Și pace?!

    Tolstoi s-a dus demult și un urmaș de-ai lui se joacă de-a razboiul cu toată omenirea. Parcă nu ne ședea bine cu finalul pandemiei, a venit asta acum colac peste toate pupezele. Huoooo! Bine că pot să ies cu bicla în continuare, desi, războiul ăsta cam încurcă toate planurile. De călătorii, de investiții, de cumpărături, de tot. Mai încep și ăștia pe la TV să arate lumea disperată să cumpere iod, ulei și benzină. Oare ce o mai fi pe țeavă? Că parcă prea vin așa teleghidate! Unii, săracii, se reped ca găina la muci și mușcă orice fel de momeală pică pe ecran de tv sau telefon. O să avem și un organ care se va ocupa de fake news, ne-am scos, amu' să vezi protecție și cenzură simultan. Te gândeai tu vreodată că o să ajungi să nu mai scrii nimic pe niciun site de teamă că vei fi considerat în vreun fel sau altul, sau poate chiar anchetat pentru că ai emis o părere!? O să ne fie și teamă să mai gândim adevărul.

    E atât de nasoală situația că nici nu îmi mai vine să mă gândesc serios la treburile astea, că o iau razna. Mă concentrez pe ale mele, așa cum fac de obicei. Dar problema e că ale mele sunt influențate major de ale altora care nu au toți piticii alianiați. Și în loc de mască ffpp2 sau cum se cheamă o să ne luam d-aia de gaze. Am pus-o de tot! Toate teoriile conspirației cam pălesc în fața gândului că o bombă atomică poate sfârși totul pentru toți într-o clipă. Infricoșător, dar nu tre' să disperăm. Eu în continuare muncesc, trăiesc, alerg pe bicicletă, am un grafic să văd cum evoluez, mă țin cât de normal se poate. Sper că și tu încerci să fii normal. Dar, la naiba, ce mai e normal azi!? 

    Acum ceva timp am încetat să mai urmăresc știrile tv, că prea erau doar cu morți. A venit războiul în Ucraina, iar am început să mă uit la tv și iar e cu morți. Dar văd că am tendința să nu mai urmăresc decât până la un punct, când efectiv nu mai intră nimic negativ. Atunci dau drumul la un hip-hop pe youtube și mă uit la biciclete și ture, mă joc cu copilul de-a orice, stau de vorbă cu doamna despre altceva decât nasoale, mai pe pozitiv așea, că se necesită. Mă bucur că putem face asta și respirăm aer de pace, deși în suflete și în vise avem conflicte care ne urmăresc. Dar ce rezolvăm dacă vorbim despre ele!? Am făcut un plan de evacuare, avem unde merge dacă se împute treaba. La nevoie, pot să stau să lupt pentru tara mea, dar sper să nu fie cazul. Ne adaptăm imediat, oricât de dureros ar fi! Sper să nu fie cazul. Oricum, dacă ne dau ăștia arme și e război, eu (și alții ca mine!) am ceva gloanțe de tras și spre câțiva din ai noștri...😃😃😃😃😃😃

Daca se impute treaba, suntem pregatiti.

Carpe diem!

 Si ce daca prima mea nota in liceu a fost un mare 4 la latina, tot mai retin si eu cate ceva din scoala, chiar si gasca se mai umezeste pe pene. Ideea e ca toata lumea isi umple gura cu fraza asta, dar nu stiu cati o si pun in practica. Eu am vreo 10 ani de cand incerc sa o aplic si ma educ sa ma bucur mai mult de fiecare zi. Am peste 40 de ani acum, sunt in etate, a inceput coborarea, nu mai visez la calatorii spatiale si bazaconii temporale, ma concentrez pe azi, pe ce am de facut, cu cine si mai ales de ce. Ca sa nu uit de ce traiesc pe lumea asta.

Sigur ca e usor sa spun "traieste clipa!", dar o si fac!? Pana de curand nu am realizat cu adeverat daca am reusit vreun progres in directia asta. Pana la Craciun, cand parca nu am mai simtit aceeasi bucurie mare ca se intampla o sarbatoare. Poate m-am tampit?! Nu,nu! Sigur m-am tampit. Cum sa nu te bucuri ca e Craciunul!? Ideea din capul meu e mai greu de pus pe foaie, ma exprim greu, aia e. Cum sa zic, frate?! Cand zilele trec anost, fara mari bucurii, atunci cand apare o sarbatoare mare de care stii ca trebuie sa te bucuri (sau chiar o faci ca simti), bucuria e mare in comparatie cu celelalte zile. Dar cand tu ai in fiecare zi bucurii si placeri, deci nivelul fericirii tale e destul de ridicat, o alta bucurie care vine nu mai apare in peisaj ca un Everest in campie, diferenta dintre zile nu mai e atat de evidenta. Normal ca te bucuri, dar pentru ca esti bucuros deja, cand atingi tavanul, deja erai aproape de lustra. Hai ca te-am pierdut!

Mai incerc o data. Nu e totusi ca atunci cand mananci ciocolata in fiecare zi si orice noua bucata nu mai reprezinta o placere mare, scade intensitatea. Cu viata e altfel, zilele au toate si bune si rele, dar daca ne concentram mai mult pe latura lor placuta, reusim cumva sa ne ridicam gradul de multumire si suntem mai impliniti, zic eu. Acum, na, nu ma intelege gresit, nu e ca si cum nu ma mai bucur la fel de mult de zilele foarte bune, ba din contra. Doar ca am analizat un pic situatia mea actuala si am observat ca sunt mai bine. Nu as intreba totusi un doctor de cap, ca poate imi strica bucuria! Hai cu plimbareaaaa!

Pe locuri, fiti gata, stop!

Outsider

    Termenul ăsta vine de la o persoană care stă mai mult pe afară dar poate însemna și concurentul mai slab cotat, mai "puțin favorit" ca să zic așa. Eu l-am folosit prima oară dupa startul pandemiei, când nu puteam merge la pâine fără hârtie semnată și datată. Toate turele mele pe strava începeau cu "Outsider", pentru că mă bucuram de fiecare ieșire cu bicicleta. Nu s-au schimbat foarte multe în ultimii 2 ani, doar am muncit mai mult și sunt mai obosit, nu mai am la fel de mult timp pentru bicicletă și acum sunt forțat să fac pauză de peste două săptămâni din cauza unei vacanțe la munte și a unei răceli. 

    În legătură cu mersul pe bicicleta, clar prefer "outsider", să mă plimb pe afară, parcă evit trainerul cât pot, deși când e cu minus nu mai am chef de degerături ca odinioară. Nu mai sunt la fel de disperat să ies, cu orice preț, să adun km. Am același target, dar nu mai e o prioritate. Îmi place la fel de mult să merg cu bicicleta, nu mă înțelege greșit, doar că mi-am resetat prioritățile, pentru că bicicleta nu mai e un scop un viață, a devenit un mijloc. Așa că fericirea mea e legată de mersul cu bicla, dar nu condiționată. Sunt ok și dacă nu merg. Corect, sunt mai bine psihic atunci când merg, dar nu mai intru în depresie atunci când nu. Are sens ce zic?! Ideea e că am început să fiu mai relaxat în ceea ce privește antrenamentele, nu mai e presiune, mă bucur altfel de viață. Dar oare totuși nu așa începe să iasă ciclismul din viața mea? Nu îmi doresc asta, deci nu se va întâmpla, sunt la fel de pasionat, dar mai cu cap și altă înțelegere.

    Nu trăiesc din ciclism, nu voi trăi pentru ciclism. Clar rămâne prima opțiune în zona plăcerilor dar va fi doar pasiune, fără nebunie. Probabil că dacă eram singur pe lume, rămâneam un practicant fervent al ciclismului, aș fi mers la toate concursurile și nu aș fi ratat vreun antrenament. Dar nu sunt, așa că familia e pe primul loc, apoi munca și pe urmă distracția. Nu am capitulat, mai lasă-mă!😀😀😀

Umbra lui Mancuso la Ocnița