Gospodin de Bulgaria

    Zdraej! Adică salut în bulgară. Cel mai probabil că nu are legătură cu bicicleta ce zic io acilișea, dar eu cred are mai pe departe, așea, măcar "umpic". Fuserăm și la Bulgărica, pentru al doilea an consecutiv, mare, soare, apă și nisip la chilot, frățică. Păi când văzu doamna mea ce scor are Mamaia, am reconfigurat traseu și am ajuns cu trei ore mai mult și cu o mie de iepuroi mai ieftin la Obzor. Trecut repede de vamă, drumuri lejere, cred că era vineri dimineața și de aia, deloc poliție. 6 ore în cap de acasă până la hotel. Cazare și masă incluse, nu ne trebuie decât soare și chef de înot în mare sau piscină, plus o mie de activități în cadrul hotelului de nu am avut nevoie să plecam din el decât la check-out. Vremea a fost bună, o zi cu nori și pic de ploaie, dar în rest cald, constant 26 de grade, cât să nu te prăjești pe plajă. Dar chiar și așa nu am rezistat la amiază, făceam pauză direct. Apa nu era cea mai caldă așa că nu puteam să stau prea mult. Copilu' n-avea nicio treabă, se bălăcea oricând și oricât.

    Plajă curată, apă curată, piscină liniștită, fără idioți care să streseze lumea aiurea, totul civilizat și așezat. Bine că nu era hotelul full că poate situația era alta. Masa bună de fiecare dată, personalul amabil și aproape invizibil, lumea zâmbea și își vedea de treabă, fără să îi deranjeze pe ceilalți. Păi așa să tot mergi în vacanță, finule. Știu că sună ieftin, all-inclusive la bulgari, dar calitatea serviciilor la prețuri decente nu are cum să nu atragă. In parcare, jumate din mașini erau de Romania, semn că sunt mulți cei care gândesc că mai bine scutești niște mulți bani decât să fii patriot și să sărăcești pe plajă la noi. Nu suntem cei mai patrioți, însă ne iubim țara, dar când bugetul primează, mai lăsăm din românism și mergem la vecinii noștri bulgari care ne-au cam întrecut în ultimii ani, măcar la turism estival. Au învățat germană, engleză și ceva rusă (când nu era razboi) și au creat împreună cu nemții de la TUI sau alte firme niște condiții de le merge afacerea. Și ai noștri tot îi dau înainte că noi suntem înaintea Bulgariei. Nici la catalog nu suntem, la naiba! 

    Totuși, pentru că pasiunea pentru ciclism primează oriunde mă duc și privesc totul prin prisma mersului cu bicicleta, pot spune că nici la ei nu sunt piste de biciclete, am văzut un singur ciclist pe drum, și e nasol. Nu mă atrage să merg cu bicla prin Bulgaria, drumurile sunt ca la noi, dar aș băga niște cățărări pe acolo, deși asfaltul e mai prost ca al nostru. Mi-e teama însă că în câțiva ani ei vor crea și niște rute cicloturistice să atragă și mai mulți oameni din zonă, deși am vazut englezi, nemți și polonezi la greu. Și ei venind aici tot pentru că e la juma de preț fată de ce au pe acasă.

    Era o vorba: mai bine fruntaș la sat decât codaș la oraș. Nu sunt deloc de acord, dar îmi pare că Bulgaria e cea mai saracă dintre țările Europene (nu din UE) bogate iar Romania e cea mai bogată dintre țările europene sărace. Dar ne tot afundăm. Și aici nu mă refer la resurse naturale și umane, ci la nivel de trai și calitate a vieții. Poate totuși ne cumpară cineva cu totul și ne ajută să ne ridicăm, că noi singuri ne-am amanetat de fiecare dată căciula, că nu mai avem ce fura. Noi o să continuam să mergem la bulgari pentru că e foarte bine, până găsim și altceva în zonă. Dovizhdane! (la revedere!)

La saraki

Varșovia la pas

     Dzien dobry! (adică bună ziua!) Am ajuns și în Polonia, Doamne-ajută la toată lumea. Frumoasă țară, sau așa a părut din avion. La aterizare, fără aplauze de data asta, a fost vânt și nor, fără ploaie. Norii ăia au zgâlțâit bine de tot aveonul, că îmi venea să trag frana de mână și să ies la o pauză de aer. Dar au trecut, la naiba cu ei. La sol, cuvinte încrucișate în altă limbă, bine că aveam engleza pe buza de jos și lumea mai spicuia "inglish", hai la hotel. Taxi e scump, 35 de Euro, nu merită, așa că luăm autobuz, 2 Euro de persoană. Marfă! Pe drum intru în vorbă cu un polonez, îmi zice de niște locuri de văzut, dar nu e așa de sigur pe el. Cred că la fel aș fi și eu în București, fiind obișnuit cu toate, nu îmi pare nimic extraordinar, cine știe!?, dar ascult ce îmi zice și îmi fac o idee despre oraș. Bulevarde largi, multă verdeață pe margine și multe parcuri, peste tot. Hotelul e în centru, ne cazăm la 22 din 44, avem priveliște, oaie, frumoasă treabă. Lângă hotel e ditamai clădirea asemănătoare cu Casa Scânteii de la noi, cică e încă cea mai înaltă din Polonia. 243 metri, frăție, cam sus. Plus alte câteva clădiri cu multe etaje printre blocuri mai joase pe ici și colo, nu toate adunate ciorchine să formeze un fel de cartier business. Dar mai avem de umblat prin oraș să ne dumirim cum e.

     Sâmbătă fiind, era lume peste tot, mai ales în centrul vechi unde am ajuns abia duminică, pentru că sâmbătă am stat pe lângă hotel, un mall cu de toate ne-a ținut ostatici fo' doua-trei ore așa că nu am mai plecat. Ne-am păstrat pentru duminică. Dimineața, masa a fost copioasă, tot felul de produse, mai ales poloneze, dar mi s-a parut că nu au avut polonezi la micul dejun. Era o treabă! După mâncare merge plimbare. Așa că am luat o hartă de la punctul de info turistic și ne-am urnit. Văzusem ceva atracții, dar doamna mea a vrut la centrul vechi, să mâncăm cartofi prăjiți în coif și înghețată cu vârf. Lume ca la zilele orașului, multi polonezi, nene, agitație ca la bâlci, bine că nu erau și colorați. Sau ce era colorat se pierdea în mulțime, fără a strica priveliștea. Centrul vechi m-a făcut să mă simt ca în Brașov sau Sibiu, același aer de schit cu străzi pavate și înguste, case cu etaj nu foarte vechi dar destul de bine întreținute. Nu deranjează stilul dar nici nu te dă pe spate. 

     Parcurgem orasul în mai multe direcții, la pas sau cu autobuz sau tramvai, vedem cartierele răsfirate și verzi, dar impresia lăsată e de București aerisit, cam aceleași cladiri comuniste dar multă verdeață și străzi largi, fără trafic sufocant, deși erau multe mașini. Oamenii sunt mai relaxați decât la noi, au un aer degajat, al celor care au ce le trebuie și nu au nevoie să se dea peste cap zilnic pentru o pâine. Nu sunt bogați, dar clasa lor mijlocie are consistență. Pe străzi e curat și lumea îmi pare civilizată. Nu strălucește dar nici nu e mizerie. E o senzație placută, au un stil aparte de a face lucrurile, mai așezat, liniștit, dar fără să se omoare.

      Dar în ceea ce privește pistele de biciclete, nu e niciun dubiu, Varșovia e de nota 10. Mulți oameni pe biciclete, poate de aceea și era traficul mai lejer, că nu umblă polacul cu mașina peste tot, are piste și se descurcă pe două roți foarte bine. Pistele erau pe drum sau pe trotuar, toată lumea mergea liniștită, nu am văzut disperați care să sperie pietonii, dar dacă nu ești atent, te dau grămadă. Fiecare își stie calea, obligațiile, șoferi sau pietoni sau bicicliști sau trotinestiști, se vede treaba că au ceva experiență. Parcări de biciclete peste tot, rasteluri și locuri speciale, plus biciclete de închiriat la tot pasul. Din păcate nu am apucat să mă dau și eu. Prețul era de doar 5 euro pentru o oră, cu tot cu prima alimentare. Costul scade dacă mergi de mai multe ori, clar. Bicicletele arătau ok, dar se vedea că sunt folosite. Nu am văzut prea multe stricate, pesemne că se ocupă să le schimbe la timp. 

     Poți observa cu usurință că sunt destule mijloace de transport (mașini, tramvaie, autobuze, metrou, biciclete, trotinete) care să nu aglomereze vreuna dintre ele. Nu am văzut îmbulzeală nicăieri, poate că așa sunt ei, nu dau năvală, își așteaptă rândul și când e prea aglomerat unul din ele, schimbă mașina cu bicla sau tramvaiul și invers. Din punctul meu de vedere, acesta e un model de oraș civilizat, cu multă verdeață și parcuri peste tot, piste de biciclete în toate direcțiile și formele, locuri de parcare la subsoluri și în parcări supraterane, nu am văzut mașini pe trotuar aiurea, totul e organizat și aranjat astfel încât să te poți bucura de viață. Și polonezii au împânzit Europa, dar îmi pare că au adus acasă Vestul, nu ca noi. Și au de câștigat pe termen lung. Deja se bucură de un nivel de trai superior și cred eu că au o calitate a vieții net superioară. Dar sincer, tot nu m-aș muta în Polonia, parcă e prea rece pentru gustul meu. Și vremea, și omul. Mi-a plăcut, nu mă întelege greșit, dar mai cautăm. p.s. acum când termin articolul sunt la 33 de grade în Spania iar la Varșovia sunt 22. Oleee!

Mai pui un Herăstrău lângă și e București,nu!?

Fără bicicletă, viața e pustiu

    Ideea acestui articol mi-a venit când am fost nevoit să iau pauză după o căzătură urâtă lăsată cu urmări pe suflet și pe corp, dar din fericire nu și pe biclă. 😁😁😁😁Eram pe la Topoloveni, mergeam greu cu vânt de față și lateral dreapta când un cablu de pe marginea drumului a ținut morțiș să se agațe de ghidonul meu și a zis "STOP!". Eu, ca un ilustru zburător, am decolat instant, dar gravitația a fost mai tare decât avântul meu spre înălțare și m-a chemat la sol. Brusc, fără preaviz, am purces cu capul și umărul stâng spre spargerea asfaltului. Misiune eșuată. Cască spartă, umăr bulit, genuchi și sold în flăcări sângerii, cot zdrelit și deget mare de la mâna stângă dat peste cap. După câteva clipe de admirat cerul albastru, m-am ridicat cu greu, parcă era prea bine la orizontală, deși de-a latul drumului. Au oprit oamenii cu mașinile să vadă dacă mai trăiesc, dar eu înjuram de tatăl focului la adresa căzăturii și a prostiei (mele sau a altora, nici nu mai conta). I-am asigurat că nu e nevoie de ambulanță și am început să mă adun. Și să îmi adun din lucruri. Bicla, ce minune!, era întreagă, doar Garmin-ul zburase de pe ghidon, în rest, doar praf. E bine. Din păcate, echipamentul e rupt, casca e spartă, dar trebuie să ajung acasă pe roți. S-a dus naibii orice target de timp și viteză medie. Și mai aveam atât de puțin până la Topoloveni când se schimba vântul și puteam să îi dau. Eeh, am rupt fâșul la propriu, nu mai pot să îl rup acum la figurat. Dar am ajuns acasă până la urmă, ca să pot salva tura și scrie rândurile astea, clar.

    Fiecare căzătură are urmările ei, dar și învățăturile de rigoare. Prima e că nu ies fără cască, indiferent de drum și vreme. Dar asta o aplic demult. Apoi, mai mare atenție la drum când bate vântul, să nu mai stau cu mufa în ghidon să fiu aero că devin aero. Cam atât. Sau să nu mai stau cu ochii în cifre ca bou'-n socotitoare. Zic.

    Dar ce vreau eu să discut aici nu e siguranța sau starea drumurilor, ci posibilitatea ca într-o bună zi să nu mai poți face anumite lucruri din motive obiective. La ce ai putea să renunți, ce ai putea să nu mai faci dar totuși să continui să trăiești din plin?! Clar că nu se pune problema de alegere, că nimeni nu ar vrea să renunțe la plăceri, la bucurii. Dar ce ai putea să pierzi și totuși să continui sa trăiești cu plăcere!? Cred că nimic nu e indispensabil, poate doar oamenii dragi, dar și ei dispar la un moment dat și tot trebuie să trăiești. La fel cred că și dacă îți pierzi ceva membre, tot mergi înainte. Sau șchiopătezi! Chit că nu la fel, dar viața e doar una și trebuie să o trăiești cu tot ce are ea, bun sau rău. Cu accent pe ceea ce e bun, așa îmi planific fiecare zi. Te mai dai peste cap, mai rupi un cot, mai înjuri, dar trebuie să găsești partea pozitivă din fiecare zi și să încerci să te bucuri de viață. Nu e ușor, nu e simplu, eu am deja peste 10 ani de când mă educ sa fiu mai pozitiv, mai lipsit de griji și stres, mai bucuros de tot ce am și mă înconjoară. Cred că e la fel ca atunci când mergi cu bicicleta și condițiile sunt potrivnice, gen frig sau ploaie sau vânt, treci prin ele cu bucuria de a ajunge la destinație în ciuda a orice întâmpini pe drum. Cum bucuria de a pedala depășește clar greutățile de pe drum, cred că așa e și în viață, dacă privești partea plină a paharului, capeți o oarecare liniște și bucurie când îți analizezi viața. Gradul de satisfacție și împlinire e mult mai mare când conștientizezi greutățile dar și momentele de fericire, iar când tragi linie, dă cu plus. Acesta e scopul meu în viață: să mă bucur de ea cât e, cât se poate de mult și de des. Și dacă pe parcurs mai pierd din avânt din cauze obiective, să nu mă îngrop de viu, zic, că bucurii se mai găsesc, nu-i bai!

Sus-jos!