Scriitorul din mine 27.10.2022

    O nouă zi, o noua poveste. Sau măcar o nouă idee. M-am trezit cu o poză drăguță pe telefon de la fiica mea. Draga de ea a desenat un unicorn. E pasionată de desen dar nu știu dacă ar putea să urmeze niște cursuri, să își fructifice talentul. O să mergem la cineva priceput și poate o să aiba loc să își dezvolte pasiunea. Habar n-am dacă e potrivit pentru viitorul ei să trăiască din desen, pictură, creație. România nu îmi pare locul propice pentru un artist să se dezvolte. Dar nici nu îmi vine să nu o sprijin cum pot eu de bine în direcția asta. Când faci ceva cu atât drag nu are cum să nu iasă ceva bun din asta. Emma are noroc de părinți dornici să o sprijine până în pânzele albe când vine vorba de a-și urma vocația. Clar pânzele albe vor avea niște facturi și bonuri pe ele pe care ea singură va trebui să le plătească la un moment dat, dar mai e până acolo. Vedem după facultate ce și cum. Până atunci, să colorăm, zic. 

    Din păcate, școala românească are tendința să înăbușe spiritul creator și oricine are anumite deprinderi se lovește de prejudecăți. Noi avem noroc de o învățătoare deschisă la minte și la suflet, care pune mare preț pe creație și individ. Deși anumite reguli de la școală încă îmi par comuniste, încerc să o învăț pe Emma că la școală trebuie să facă ce i se spune, că sunt doar patru ore pe zi. Acasă poate fi cât de liberă și creativă dorește ea. Carte și distracție, cea mai bună combinație. Vine și Halloween acum, să vezi iar costumație și machiaj horror, dăm o petrecere cu tematică, deși nu e o sărbătoare românească, tot ne distrăm. Sau poate găsim vreun loc bântuit și ne împrietenim cu niște fantome. Depinde ce fumăm! 😀😀😀😀

Frida Kahlo de Târgoviște

Scriitorul din mine 26.10.2022

    Zilele curg, la fel și ideile, doar că eu sunt ca o gâscă ieșită din apă, nu se lipește nimic de mine. Caut inspirație pe net și mă lovesc de o chestie mișto. Știai că acum 45 de ani s-a adoptat un proiect de lege prin care li se interzicea cetățenilor folosirea apelativelor "domnule", "doamnă", "domnișoară" în relațiile de muncă și li se impunea folosirea exclusivă a cuvintelor "tovarăș", "tovarășă" sau "cetățean", "cetățeancă". Chiar săptămâna trecută râdea doamna mea de mine când povesteam ceva legat de grădiniță și am zis "tovărașa educatoare", total natural, că deh, eu așa am prins grădinița, pe vremea răposatului. Sigur copiilor și tinerilor de azi care nu au apucat acea perioadă li se pare vreun SF când le povestim despre vremurile de restriște, care clar nu au fost rele pentru toți, dar eu le privesc cu amar și mă bucur că am scăpat de era comunistă. Îți dai seama că eu nu aș fi avut voie să scriu aici ce mă tăia capul, totul era cenzurat și verificat, inclusiv ideile. Nu toată perioada comunistă a fost teroare, pe la început lumea încă mai avea ceva libertăți, dar între '80 și '89 a fost jale. Lumină și apă caldă cu porția, că trebuia să plătim datoria externă. Nu era mâncare prin magazine, nu găseai tot ce aveai nevoie, toată lumea trebuia să "se decurce". Niciodată nu mi-a plăcut termenul ăsta, poate și pentru că nu mă văd vreun descurcăreț, și pe atunci mergea treaba doar cu relații, pile si atenții, cam ca astăzi. 

    Doar că astăzi avem mai multă libertate de exprimare, putem călători liber și să alegem unde trăim, nu ne trimite statul să muncim în vreun colț uitat de țară pe baza mediei de licență sau a valorii darului plasat la persoana decidentă. Ai mei fuseseră repartizați la Râmnicu Sărat, mare metropolă în câmpiile Buzăului, în porumb și vânt. Noroc că a intervenit tataia Marin și au ajuns ai mei în Târgoviște, că altfel eram aproape moldovean. Oricum sunt jumate, dar acolo deveneam get-beget. Nu știu care ar fi fost destinul meu, clar ajungeam la facultate la București, dar nu știu pe unde m-aș fi aciuiat, pesemne aș fi rămas în capitală alături de toți moldovenii mei, sa trăiesc în aerul greu și agitat, fără a avea posibilitatea de comparație și alegere. Sau cine știe, poate aveam vreo inițiativă cavalerească și mă mutam în alt oraș. Și poate alegeam Târgoviște. 

    Azi e sărbătoare mare, biserica de pe stradă se numește Sfântul Dumitru, așa că e mare bairam, cu prelați și prelate și cântări alese. Doamne-ajută la toată lumea, ne bucurăm și noi odată cu ei. Hai cu coliva, părinte!

Am prins și eu un an de pionier.

Scriitorul din mine 25.10.2022

    Marțea sunt trei ceasuri rele. Eu le aleg pe ale mele să pice în timpul somnului și nu mă precipit spre descânturi matinale. Nu am crucioaca la gât, dar o port în suflet. La piept e doar sânul în care scuip de trei ori cu avânt și o dată cu speranță pentru a fi bine ca să nu fie rău. Vezi, sunt pregătit pentru orice mâță neagră mi-ar ieși în cale. Nu mai zic că dacă văd popa mă scarpin de trei ori unde trebuie. Asta dupa ce zic "săru'mâna, părinte", clar. Încerc să fac mișto de oamenii care au superstiții, dar și eu sunt tot de acolo. Dacă nu am unghiile tăiate, nu îmi merge bine, parol. Mi s-a întâmplat la o cursă să am ceva probleme și am dat vina pe manichiură. Doamne-ferește să aduc în discuție forma proastă, pregătirea precară sau vreo chestie reală, doar magia neagră era de vină, mai aveam de alergat gol în jurul focului cu un cocoș în brațe. Sigur e și partea pozitivă, cu balegă și găinaț care poartă noroc, nu mai contează că puți de mori, te consideri norocos. 

    E ușor e să dai vina pe orice altceva decât pe realitatea din tine sau viața ta. Scuze, nu e vorba de tine aici, de mine mă iau, treaba ta cu ce farmece te dai și cu ce pene dormi sub pernă. Eu aș vrea să mă concentrez doar pe semnele de bine, alea de rău le pun pe seama vreunui plan care sigur va eșua.

    Mi se întâmplă uneori și câte o nasoală și încerc să aflu cu ce oi fi greșit de pățesc eu asta. Clar e un motiv, totul se întâmplă cu un scop. Dar, frate, uneori e chiar imposibil să fac vreo paralelă între boacăna pățită și comportamentul meu. Că doar nu primesc vreun rău în avans că sigur o comit eu în perioada următoare. Un fel de amanet de păcate cu anticipație. Păi să zicem că plătim în viața asta pentru ceea ce greșim. Cumva, suntem chit la final, nu ar trebui să fim trimiși în sus sau în jos, am putea să ne alegem direcția. Dar ce ne facem cu cei care doar pătimesc fără să fi avut vreo greșeală, cu ăia ce facem, că nu prea mai e loc în calendar de sfinți. Aprind o lumânare în gând și zic "Doamne, iartă-mă" de am fost cu păcat. Vorbesc ce gândesc, aleluia și găinaț norocos la toată lumea!

Domnul e mare și puternic.