Ce să nu întrebi un ciclist. Varianta 2022

    Pentru numele lui Dumnezeu, nu mă judeca greșit, nu mă simt hărțuit de fani cu întrebări ciudate (ca să nu zic idioate), dar am pățit-o de câteva ori. Cum răspunzi la întrebarea: "vărule, prinde 60?", în condițiile în care eram la câmpie. Și nici nu bătea vântul prea tare în ziua aia. Și mai eram și cu single-speed. Cum mă știți, răspunsul meu a fost scurt și sec: normal! Iar în ultimul timp, de când cu distanțarea socială, pe trainer, sunt întrebat de ce mă antrenez așa de asiduu, pentru ce Doamne-iartă-mă mai trag de îmi ies ochii din cap. Nu am găsit răspuns, încă.

     Sunt mai multe întrebări deosebite pe care le primești, nu le acopăr eu pe toate, și ca de obicei, pun doar ce cred eu că merită. Plus că am observat că lumea citește doar titlul și mă înjură că sunt nașpa. Bine-bine, sunt nașpa și după ce citești articolul, dar măcar ai o certitudine. Să dăm drumul la chestionar! Nu e un top, pentru că nu știu cum să le ordonez, așa că o să curgă aleatoriu, fără logică. Asemenea vieții mele de ciclist!

     Prima și cea mai nasoală întrebare pe care am primit-o a fost dacă mă antrenez pentru a participa în Turul Franței. Nici nu contează cine m-a întrebat, nici când, ideea e că m-am blocat. Adică răspunsul era evident și la îndemână, dar trebuia să aibă și explicațiile de rigoare, mai ales pentru întrebătorul neavizat și nepriceput într-ale ciclismului. Nici nu aveam timpul și energia necesară să explic diferența dintre un ciclist Pro și unul ca mine. Cumva ca diferența dintre unul care merge pe Lună și eu care mă urc în măr, amândoi sfidăm gravitația. Așa că mai bine să nu fim întrebați, zic.

     "Tu de ce te antrenezi?" Pe bune!? Tu de ce te îmbraci în verde? De ce te uiți la seriale? Nu-i așa că nu ai chef să explici o decizie bazată pe plăcere și pasiune unuia care are alte priorități și site prin care cerne realitatea vieții lui?! Eu încerc să nu mă enervez și răspunsurile variază, în funcție de timpul disponibil, de la participarea la curse sau vreun record pe strava până la nebunia că vreau să ajung pe podium într-o bună zi. Da, știu, și eu am râs! 😀 😀 😀

     Evident, urmează: tu ai câștigat ceva vreodată? Evident că nu!! La întrebarea asta eu răspund cu #altăîntrebare. 😀 Cum naiba să zic că nu am câstigat niciodată ceva și totuși continui să mă antrenez de parcă viața mea depinde de asta!? Dar nu-i bai, îi dau înainte cu încredere, că doar e vorba de pasiune pentru chin și durere, rezultatul e doar un efect secundar, nu primordial. Chiar dacă în ultimul timp am lăsat-o mai moale, nu mai e bicicleta pe primul loc, tot mă antrenez serios, dedicat.

      Strâns legat de întrebarea anterioară este "de ce participi la curse?", atât timp cât nu câștigi nimic. Enervantă și demoralizantă, dar a fost primită de atâtea ori că am devenit imun. La fel, răspund în funcție de interlocutor, fără să mă stresez prea tare. Că doar nu poți explica unui lapon de ce îți place înghețata.

     "De ce te duceai la birou pe bicicletă?" Habar n-am ce calcule să fac pentru a da un răspuns convingător. Cum să explic eu că din punct de vedere economic, nu ies mai ieftin dacă merg cu bicicleta. Întreținerea bicicletei, hainele, timpul pierdut la echipare și dezbrăcare plus spălare sunt asemănătoare dacă aș merge cu mașina. Deci câștigul este doar în capul meu, poate nici nu se vede la exterior. La fel, cum să conving pe cineva să meargă cu bicicleta dacă nu îi place? Sigur că sunt beneficii pe care le-am prezentat deja aici, așa că nu mai pierd timpul cu asta. Mai departe.

     "Nu te plictisești?" Acu-i atunci! Joac-o p-asta! Zău, tu asta mă întrebi? Mai bine vorbim despre vreme! Cum să răspund aici fără să aberez prea tare? Încerc. Știi, sunt atâtea lucruri de văzut și de trăit pe drum, pădurea verde primăvara, aerul răcoros și baligile proaspete, gropile din asfalt și idioții din trafic, vântul din față care îți zboară mucii, degetele înghețate de la sfârșitul unei ture reci, căzăturile pe ud sau praf, penele și hainele ude. Plus că undeva scria că mersul cu bicicleta nu e despre destinație cât despre drumul în sine. Așa că răspunsul corect ar fi: fă o probă și vorbim pe urmă! Dacă tot mai întrebi, lasă bicicleta, bagă canapea la coccis și tv la benoclu. 😀

     "De ce te îmbraci în lycra?" Hai, am pus-o! Corect e să spun că ajută la pedalare, la aerisire, la aerodinamică, dar ar trebui să adaug și detalii. Așa că spun că îmi place să îmi văd curul în oglinda vitrinelor de pe drum și mă face să mă simt sexy. Clar nu conving pe nimeni, dar așa poate reușesc să scap de întrebarea strâns legată de aspect, și anume: "De ce te epilezi?" Ar merge un răspuns fain, că în weekend sunt regina unui spectacol de cabaret pe centrul vechi, dar m-ar trăda barba. Așa că spun cele 3 aspecte pozitive ale epilatului: răcire și respirabilitate, igienă medicală în cazul unei răni, și un pic de aerodinamică, dar la mulți dintre noi nu e decât placebo, nu suntem neapărat mai rapizi, doar arătăm. 😀 Plus că mie îmi și place! Gata, am ieșit din dulap!

     "De ce nu sari peste antrenamentul de azi?" Aoleu, aici deschizi cutia Pandorei, zici că ai dat cu apă opărită. Problema adevărată e nu că renunți să te antrenezi azi, cât ideea că dacă renunți azi, poți renunța și altădată și pornești într-un domino malefic și distructiv care te face să ajungi iar gras și necombativ. Și noi nu vrem asta!!!! Riscăm să distrugem tot eșafodul planului nostru de viață care arată mult mai bine de pe bicicletă, ajungem la pastile și depresie, ne apucăm de băutură din nou și visăm să ajungem șefi la birou. Din nou, nu ne dorim asta!

     Unele întrebări sunt de-a dreptul de evitat: nu e prea subtire șaua, mai vrei un ecler, de ce trebuie să faci o tură atât de lungă, cât cântărește bicicleta, cât cântărești tu, cât a costat bicicleta. Poate unii vor fi încântați să răspundă la acestea, dar cei mai mulți se zbârlesc și se încruntă. La fel mai avem și întrebări legate de cască, ploaie, soare, căldură, roți subțiri, poziție pe cursieră, atmosfere în roți, viteză medie sau timp pe un traseu (de parcă e relevant pentru cineva care nu merge decât cu mașina!). De ce ai atât de multe viteze și de ce nu porți șosete normale? 

      Să-mi fac pana, ce de întrebări ciudate! Nu le-am primit pe toate, nici nu am răspuns pentru toate, sper să nu fiu întrebat și doar lăsat să pedalez. Că asta-i pohta ce-am pohtit!

Pregătit să răspund la întrebări. Sau nu...

Scriitorul din mine 26.11.2022 (II)

    Dragul meu urmăritor, azi sunt pe un mare plus. Pentru că m-a scutit Emma de la jocuri cu copii și m-a eliberat în atmosfera ciclistă. Și știam că biletul de voie e mai generos, norocul meu. Dimineață era pe minus, așa că nu m-am grăbit să ies, cred că era 11 când am ieșit pe poartă. Nu mi-am luat prea multe haine, că era soare și peste 10 grade, am zis să nu mă încălzesc prea tare. Și cum nebunul e friguros, mi-au înghețat spaghetele, mai ales în zone cu umbră sau când intra soarele în nori. Prin Moreni și până la Câmpina a fost soare, dar pe urmă s-a înnorat, până la Breaza și apoi Comarnic mi-au cam tremurat rinichii, dar era urcare și mă încălzeam. Am admirat ceva case frumoase prin Breaza, e prima oară când fac drumul ăla, apoi am ieșit în DN1 la intrarea în Comarnic și am luat-o la vale. Vânt de spate și viteză, conașule, ce perioadă de acumulări fără să trag prea tare, la naiba cu ea. Era prea bine ca să nu merg tare, mă mai ajuta și câte o mașină, nu era prea aglomerat traficul, că prindeam și mai mare viteză. Mă bătea un gând să mă întorc pe la Ploiești, dar deja îmi era foame și am făcut dreapta spre Florești, am ocolit un pic că era drum în lucru și nu aveam chef de pene, am mai tras de mine și s-au făcut aproape trei ore jumate de plimbare, puțin peste 90 de km. Bună ieșire.

    Pe DN1, am trecut pe lângă un Petrom unde acum câțiva ani am oprit cu Petrache. Mergeam la cursa de la Sinaia, Infernul muntelui îi zicea. Noi am plecat la 9 din București, cursa era la 11, e timp, nașule. Am oprit și la un wc în porumb că se sfârșea Petrache pe el. Era 10 și mai aveam 30 de km, coada normală de pe DN1. Am apreciat că nu ajungem cu mașina orice am face, așa că am hotărât să o abandonăm în parcare la Petrom și să mergem pe bicicletă. Am mai găsit încă unul intârziat ca noi, dar l-am lăsat în spate, eram prea buni. Eu am dus trena până la Sinaia, Petrache nu era în formă, la sosire nu mai eram nici eu. Alex Ciocan dădea startul, se auzea 10,9,8,7 și noi ne prindeam numerele de tricou. Alex Peșa era deja încadrat corect la start, râdea de noi că suntem tâmpiți. Primii deja plecau și noi ne așezam la coada plutonului. Muream de râs, ne bucuram că am ajuns la start și ne dăm la curse. Deși, la cât eram de leșinați, numai cursă nu a fost aia. A ieșit o plimabre pe bani. Am făcut 5 ture și s-a terminat cursa. Cumva, ăsta era stilul nostru, eu am multe curse la care am pierdut startul. Cea mai nasoală, la campionatul național de contratimp individual. Striga lumea dupa mine și eu mă încălzeam pe câmp, am pierdut 2 minute și ceva, aș fi ieșit pe podium la cât de bine am mers, dar cangi. O altă întârziere am avut la Gentleman's Race, când Ion nu era gata și am plecat după ce se dăduse startul. Originali. Și când te gândești că ne antrenăm ca nebunii, facem tot felul de concesii și sacrificii și noi pierdem startul. Halal cicliști! Sau sportivi!😀😀😀

Comarnic amarnic.

Scriitorul din mine 26.11.2022

    Bună tare dimineața. Frate, ce devreme scriu. Am de scos niște rapoarte și nu vreau să pierd timpul, că aș ieși la plimbare cu bicicleta și aș sta vreo trei ore. Să vedem ce zice drăguța mea Emma, dacă vrea sau nu să mă duc cu ea la o petrecere pentru copii organizată la Adunare. Soacra mea s-a convertit la evanghelism (sper să fie corect) de ceva timp și frecventează slujbele destul de des. Am fost și noi de câteva ori dar nu am fost convinși să facem vreo schimbare, suntem ok cu ortodoxia, deocamdată. Dar oamenii aceștia de la Adunare sunt foarte tari, predică despre Dumnezeu dar nu te obosesc. Când eram mic aveam niște vecini care mergeau la o congregație și mă tot rugau mereu să merg și eu, dar nu m-am dus. Când auzea mamaia mea despre ei, scuipa în sân de parcă erau sataniști ceva. Eu mă distram oricum. Să tot fie vreo zece ani de când sunt și eu în contact cu ei, că organizează chestii pentru copii și Emma vrea să meargă acolo. Nu am nicio clipă vreun gând că ar face vreo trecere la religia lor, că până la urma tot despre Dumnezeu se vorbește, eu vreau doar să asculte liniștită până când nu va mai avea chef de predici. Dar oamenii ăștia sunt extraordinari, predica lor nu te obosește și nu te simți ca ultimul păcătos. Se ocupă de copiii oamenilor de la adunare, fac excursii (am prins și noi una la Brașov la zoo cu trenul), petreceri și jocuri, ieșiri la pădure, de Paște și de Crăciun dau cadouri copiilor. E vorba de o familie cu patru copii, Viorel si Madalina, pe copii nu îi știu pe toți, care își rup din timpul lor, care investesc banii lor în tot ce organizează. Îmi dau seama că e o chestie prin care adună practicanți mai târziu, dar nu mă deranjează cu nimic. Emma va decide când și dacă se duce. Noi oricum suntem oameni care cred în Dumnezeu, vrem ca și ea să aibă aceeași abordare, dar nu prea vorbim despre Domnul, că nu suntem de-acolo. Dar putem observa uriașele diferențe de cum sunt tratați oamenii de bisericile noastre.

    De exemplu, la slujbe, e o cutie care merge pe la fiecare, un fel de cutia milei, și dai cât ai sau cât vrei, fără obligații. Toți banii se folosesc pentru chiria, curentul și încălzirea spațiului. La noi la ortodocși ai cote de participare, fiecare știe cât are de plată și când. Am impresia că e și o cotizație anuală pe care o plătești, deși biserica primește bani de la stat sau primărie, știu că popii au salarii, acum vor să scutească biserica de ceva cheltuieli cu energia. E bine zic, Doamne-ajută la toată lumea. Alt exemplu ar fi că la înmormântări se face o slujbă normală, dar ce să vezi, nu te costă. Nimic. Acum vreo șapte ani s-a stins din viață stră-mamaia soției, avea 105 ani. Și ea fusese la adunare, așa că a fost îngropată pe ritul lor. Frate, au venit oamenii de la Moreni la Târgoviște, au dus ei coșciugul cu mașina lor, au făcut o slujbă liniștită, scurtă și la obiect, și nu au cerut niciun ban. Poftim!? Stai așa. Fără prosoape, fără colivă (aici mi-a părut rău!), fără bomboane, fără pomană cu doișpe feluri și cu popa în capul mesei?! Cum adică, stai așa că nu înțeleg. Și nu au cerut nici bani de motorină macar. Oamenii au vrut doar să fie aproape de "sora" lor, care trecea prin clipe grele că și-a pierdut mamaia și nu au cerut nimic. Mai că îți vine să mergi în Adunare, zău. Clar au și ei anumite reguli pe care nu o să le discut aici, cu care poți să nu fi de acord, dar e liberul arbitru care te ajută să decizi. Că doar nu te-oi convinge eu. Mă duc să mănânc și să mă pregătesc de plimbare. Vai de mine, afară e minus 1. Cred că stau mai mult la masă, poate trece de 0. Hai cu soarele, trăi-ți-ar!

Ascultă cine vrea.