Race report - Turnirul nobililor - Mioveni 21 Mai 2016

Titlul original - "Ce caut eu în viața mea?"

Alu' Nelu Mincă

A doua cursă de şosea de anul ăsta s-a desfăşurat la Mioveni, capitala Daciei. După rezultatul de la Seciu, deloc mulţumitor pentru aspiraţiile mele la podium, am zis că poate de data asta o să fie mai bine. Îmi stiu bine locul în pluton, nu mai visez la cai verzi pe pereţi, dar asta nu înseamnă că mergem la plimbare.

Toată săptămâna am avut un program de antrenament normal, cu ceva învârteli la Casa Poporului şi o mică fugă joi dimineaţa cu Gaşca de la 8, când am încercat o evadare cu nebunul de Petrache, lucru care ne-a mai pus sângele în mişcare dar ne-a şi arătat că nivelul nostru e mediu, ca să nu zic mai rău.

Cupa Amărăciunii

Traseul de la Mioveni s-a schimbat cu două zile înainte de cursă, au apărut acum nişte curbe mai strânse de 90, ceea ce ne dă emoţii dacă e să plouă. Cursa durează 90 de minute plus un tur. Petrache zice că ştie cumva urcarea şi că e mai grea decât la Casa Poporului (aia nu e urcare propriu-zisă!). Eu nu îmi fac griji, mă interesează doar că mă dau. Hotărâm că nu ne facem speranţe prea mari, nu vrem să ne dăm cu cracii-n sus pe acolo, aşa că nu simt nicio presiune. Cel mai important e că vom avea echipament nou, marca Maestro, sponsorul de anul ăsta. Hai cu pizzaaaaaaaaaaaaa!

Toate planurile de plecare s-au dat peste cap, aşa că mă combin cu Peşa şi sâmbătă la 7.20 ne întâlnim la Iancului. Ajungem la Mioveni la timp, Petrache vine cu familia acolo. Ne ridicăm pachetele, eu fac senzaţie cu tricoul meu cu "I'm a disaster in bed", primesc o şapcă cu Rose de la Ciocan, apare Petrache cu costumele, ne tragem în poze, băgăm ceva la ghiozdan şi ne pregătim de încălzire.

Vântul bate cu putere, asfaltul e prost, e plin de denivelări şi cârpeli româneşti, mult praf şi o trecere prin faţa Primăriei, unde avem o bordură de vreo 2-3 cm, mică, dar suficientă pentru a-ţi face probleme, într-o curbă la 90 de grade. Bleah, cam de cacao! Scuturăm trandafirii, băgăm ceva lichide şi plecăm să vedem urcarea. N-ai zice că la Mioveni ar fi cine-ştie-ce urcare, dar, ce să vezi!, surpriză, e urcare. Scurtă, dură, şi cu un căcat de speed-bumper care să strice pofta de urcare (dacă o ai la tine)! Ciocaneeeeeeeeeeeeeee, păi aşa ne-a fost vorba?! Parcă urcam doar la Sinaia, Vâlcea și "umpic" la Panciu! După urcarea asta ciufută, vine o coborâre rapidă. Aici e o pâine de măncat, dacă ştii să cobori. Că dacă nu ştii, e o colivă de împărţit: denivelări, gropi, şanţ adânc pe stânga, un sens giratoriu de căcat si apoi o curbă la stânga tot de căcat, foarte strânsă, cu praf si gropi. Şi aici poţi mânca liniştit o colivă. Apoi fals plat cu vânt, bumper si denivelari, curbe la 90. Perfect!

Situaţia e roz cu picăţele maro! Peşa blesteamă că mai bine stătea acasă, Petrache n-are chef sa-şi rupă curul şi bicla. Eu sunt doar contrariat, dar cumva liniştit. Fie ce-o fi, mergem la cursă!

MC Ciocan în acțiune

Ne aşezăm la start şi aşteptăm cuminţi. Toată lumea bună de la categoria mea (30-39, cea mai numeroasă) e prezentă. O să fie fugăăăăăăăăăăă!!!! Prima tură o să fie neutră, numai bună să ne aşezăm mai bine în pluton. Deși nu am aşteptări, tot am ceva emoţii, sunt nerăbdător să concurez.

Ăia buni

Şi plecăm. Antemergător e Răzvan Jugănaru în Ambulanţa de biciclete. Sper să nu am nevoie de ea (şi) azi. Se merge încet, avem timp şi loc să ne strecurăm bazoanele spre fruntea plutonului.

Multă lume, domnule!

Urcarea se face uşor, coborârea e fără probleme, urmează un fals plat, o curbă la dreapta, linia de sosire, Primăria. Şi gata! Am pornit, trăi-ţi-ar! Atât de tare, că deja plutonul se întinde serios. Azi vreau să fiu coteţar, problema e să şi pot, pentru că apare urcarea şi e greu să ţii aproape de ăia buni. Dacă ai picioare, poţi face urcarea ridicat din şa, în forţă. DACĂ ai picioare. Eu n-am! Văd plutonul cum se depărtează şi simt cum îl scap ca pe un săpun ud. Sunt ultimul si mă agăţ ca înecatul de pai. Băăăăăăă, eşti nebun, e greu ciclismul ăsta! Dar se termină urcarea şi am puterea să mă lipesc de pluton. Aici sus avem vânt frontal şi e bună trena altora. Curbă la stânga pe praf, un speed-bumper pe care îl ocolim pe margini. Şi coborâreeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee!

Sagan style

 Aici simt că se poate recupera ce se pierde pe urcare. Curbă strânsă la stânga, emoţii şi atenţie la roţi, apoi sprint. Sunt ok, sunt în plutonul fruntaş. Urmează un sens giratoriu, se ocoleşte prin dreapta, eu cu încă doi baieţi o luăm drept, pe contrasens, şi recuperăm multe poziţii. Curbă la dreapta, linia de sosire, curbă la stânga, bordura p^*dii mă-sii. Lap 2. Și spriiiiint. Da,da, zici că au furat bicicletele, asa fug băieţii. Mă ţin şi eu de ei cum pot, coteţar, nu mănânc vânt, e bine. Dar o să vină urcarea Muierii Gladiolelor. Auch, deja mă doare!

Pe bune!?

Foaie mică, turaţie, încerc să nu pierd prea mult. Căcat, nu-mi iese! Sunt ultima găină din aprozar! Dar ajung sus și trag să prind rămăşiţele, iau câteva guri zdravene de vânt, dar mă lipesc şi eu ca un pribeag de o căruţă cu coviltir, pupa-i-aş roata spate ăluia de era ultimul. Acum coborâre, adrenalină, frică, frânăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăă, stânga ușor, și iar spriiiiiiint. Sens giratoriu, linie de sosire, bordură, primărie, sprint, urcare în stilul chiftea, iar coborâre. Cam aşa au stat lucrurile vreo 8-10 ture, Peşa si Petrache sunt în spate, juma' de tură. Ne mai salutăm din mers pe unde ne intersectăm.
Sunt într-un grup cu 3 băieţi în categoria mea de frumuseţe, aşa că trag să rămân cu ei. Din greşeală, mai duc şi trena. Sunt ok, deja m-am obişnuit cu ritmul, sunt liniştit.
In grupul nostru sunt şi doi copii de la Olimpia. La un moment dat, după o oră de cursă, un antrenor le strigă de pe margine să nu uite să mănânce! Băăă, eşti nebuuun!?! Toţi cei 7 care eram în plutonaşul iubirii ducem mâna la buzunare şi scoatem câte un gel. Nu simţeam foamea, dar a intrat super-bine.

Ăia buni s-au apropiat, o să îmi dea în curând o tură. Pentru că a trecut mai mult de o ora din cursă, nu îmi fac griji. Eu făcusem calcul că iau vreo 3. Deci e bineeeeeeeeeee!

Frunzeanu, conducând  urmărirea lui Roșoagă

Apare Frunzeanu, apar si urmăritorii lui, mă lipesc de plutonul ăsta ca musca de spoiler.

Băăă, mi se pare mie sau sunt într-o altă dimensiune?! Că prea merge totul bine. Nici nu termin de mestecat gândul ăsta că pe coborâre începe să se audă o bătaie ciudată în roata spate! Fortunooooo, fi-ți-ar păcănelele de râs, cu ce ți-am greșit de mă tratezi doar cu curul?! E clară treaba, am pană. La finalul coborârii opresc să văd pagubele. Și nimic. Roata spate pare ok. Bă, da' prost ești, băăă! Am pierdut plutonul, dar trag tare că poate îi prind pe colegii mei de suferință. Bă, ce să vezi, îi prind, dar zgomotul de la roata spate e prezent când frânez. Mai e o juma' de oră, așa că îi dau înainte cu drag și spor.

Peșa, cu colindul prin sat

Pe finalul urcării s-a postat Henry, azi nu se dă și doar ne încurajează. Încerc de vreo 3 ori să îi zic să mă stropească cu ceva apă dintr-o găleată, dar mereu își dă seama prea târziu. Omu' filmează și face poze, are cuvinte de îmbărbătare pentru toți. Chapeau, dușmane!

Mă tot uit la ceas, mai e un pic. Azi mă simt bine, se simte munca depusă, și pare că traseul ăsta nebun cam pune probleme unora care de obicei sunt peste mine. Vizez un top 10. Si cu vizatul rămân, că după tura 13 mă opresc de tot. Pană pe spate. Mă opresc, caut explicații și o roată spate. Nu găsesc decât explicații! Mai devreme făcusem pană, dar a fost o pană lentă. Acum, la trecerea peste bordura p*^dii mă-sii am ciupit camera (snake-bite). Mi-e silă să schimb camera, mai sunt 10 minute plus un tur. Îmi bag picioarele și abandonez lupta. Mă duc la linia de sosire să îi încurajez pe prietenii rămași în cursă și încerc să nu mă enervez pentru căcatul ăsta de zi. Mai aveam 3 ture, băga-mi-aș picioarele...

Petrache, la plimbare

Începe lumea să treacă linia de sosire... Ștefan Constantin, Cătălin Manea, Alex Peșa, Ciprian Buda, Alex Petrache, Andra-Corina Ioan, Claudiu Baciu au ajuns cu bine la final. Unii pe podium, alții prin top 10, alții mai în spate, dar bucuroși că au terminat. Unii mai puțin norocoși au căzut, destul de rău vreo doi. Noi ne strângem la bârfă, înjurăm traseul și karma, bem o bere și o tăiem spre casă.

Rezultatele oficiale ar fi astea:
Băieți - Frunzeanu, Roșoagă, Norbert Szabo.
Fete - Monica Serachitopol, Adriana Ceaușescu, Ana-Maria Coteță

Frunzeanu e peste toți

Monica rulz

Se pare că nu mai avem Elite, doar Open si Categorii, dar ce e pe site nu se pupă cu ce e pe podium. La naiba cu toate, poate prindeam azi un top 10, dar am spart. Huooo, soartă!

Locurile noastre în schimb sunt clare -
Peșa - 19 la categorie, 43 la General
Petrache - 22 la categorie, 71 la General
Mincă - 29 la categorie, 75 la General

Nu sunt cele mai notabile rezultate, ăsta e nivelul și defilăm așa. Important e să ne revenim până la Gentlemen's Race, Podul Oltului, 29 Mai 2016.

Multumesc frumos pentru atenție. Lecția s-a terminat! Bună. Ziua.

P.S. A trecut o săptămână și încă mă încearcă niște regrete... Se simte, nu-i așa?!...

Pozele cu vedete sunt marca @Events Photographer. Mulțumesc frumos.

Advertorial - Continental GP4000S 700cX23mm

     Lume, de ce trebuie să scoatem în evidență doar lucrurile nasoale, cele care au impact negativ asupra vieților noastre?! Eu m-am gândit să încep să scriu despre lucrurile bune care mi se intamplă pe biclă... pentru început. 

     Luni dimineața, pe o ploaie torențială, mă îndreptam vijelios (a se citi cu vânt de spate) spre București. Când mai aveam vreo 30 de km, o trepidație ciudată începe să se simtă de la roata spate și imediat mă gândesc că am pană. Dar nu, nu e pană. Încă. Rulez vreo 20 de metri și aud o explozie: Pooooc! E clar: am spart. Opresc, mă uit, cauciucul s-a tăiat lângă jantă, camera a scos capul pe acolo și a plesnit. Game over! Cu noroc iau o dubă spre București și ajung la timp la muncă.

     Vă întrebați probabil (sau nu!), de la ce a fost buba. De vreo câteva luni am tot făcut pană (vreo 3), și lumea a început să comenteze că ar trebui să schimb gumele. Eu m-am încăpățânat să nu le schimb, știam că sunt destul de uzate și există niște riscuri, dovadă fiind penele, dar am zis să merg până la limită. Și am depășit-o! Se spune că o pereche de Conti GP4000S ar ține undeva la 5000 - 7000 km. Eu am făcut mai mult de 20000, și nu am luat bicla de nouă. Ceea ce e super-tare! Ion râde de mine că sunt chitros și merg cu ele până la sârme, dar nu-mi pasă. Eu sunt foarte surprins de cât de mult au ținut.

     Stilul meu nu e unul agresiv, merg tare la vale, dar frânez delicat, fără a bloca roata. Suprafețele pe care am rulat sunt dintre cele mai diverse, de la foarte proaste la foarte proaste spre deloc (Zagon, la Gentleman's race), am mers la -15 grade și la peste 40. Uneori presiunea nu era cea recomandată, fiind moi când rulam. O perioadă au stat pe balcon, unde era frig. Nu pot să zic că le-am protejat prea mult. Și de aceea sunt și foarte mulțumit de ele.

Câteva specificații tehnice:
Dimensiuni - 700X20c, 700X23c, 700X25c, 700X28c, foldable.
Greutate - 205g
Puncte tari - rezistență mică la înaintare, aderență, durabilitate, pene puține, preț, greutate
Puncte slabe - rezistență scăzută pe laterale

Race Report - Drumul vinului... la pas

Pentru că nu am mai scris demult, nici nu mai știu cum să încep. Așa că o dau direct: am comis-o!

      În ziua Domnului, a 17-a a lui Prier, aveam programată plecarea în Anglia, dar nu puteam rata startul la Seciu, căci o nebunie am și eu - să mă dau la curse de șosea. Pregătit sunt, mai mult psihic, dar nu-i bai, așa sunt eu: multă voință, puțină putirință. Cu vreo lună în urmă am avut niște probleme cu genuchiul stâng și am făcut pauză două săptămâni, așa că forma nu e cea dorită. Lucrez cu ce am, ce lupa mea! Bicla e gata, bagajul e făcut, unghiile sunt aranjate, Peșa urmează să mă salte la 7.30 de la Iancului. 

O tură la Seciu

     Drumul se scurge rapid pe sub ruate, eu bag un lighean de paste la bord (că așa am citit eu, că rutierii mănâncă înainte de cursă cu vreo 3 ore) și la 9 suntem în poartă la Seciu. Startul e abia la unșpe, dar măcar avem timp să facem încălzirea și nu suntem presați de timp. Lumea pune corturi, montează cabluri si boxe, garduri si steaguri. Se anunță căldură mare, Moncher, așa că tre să am grijă cu hidratarea, dar nu am chef să car două bidoane după mine pe cele patru cățărări. Îmi zic că un bidon e îndeajuns, dar poate am noroc cu tata să mă alimenteze la nevoie.

     Am o stare ciudată, nu am emoții, e prima oară cănd mă doare atăt de tare la banană înainte de o cursă. Poate contează și faptul că anul ăsta categoria mea, 30-39 ani, e cea mai disputată, iar concurența mea e peste mine, muuuuult peste mine. Dar asta nu înseamnă că am venit spectator. Dacă mor, măcar să mor cu ei de gât. Ne schimbăm, pornim aparatele și pe la 10 plecăm la încălzire. Petrache și Oprea ajung mai târziu. Să-i chiș în freză pe-amândoi, că tre' să stau după bazonu' lor. Genunchiul e ok, mușchii sunt ok, capul e ok. Tratamentul dă roade! 

     Multă lume, dom'le, trei sute cinzeci de flăcăi si muieri sunt confirmați. O să fie aglomerație mare la start. Dau câteva pedale cu Peșa, întâlnim cei doi pribegi care se gândeau să rateze startul și mergem la linia de start/sosire. Se fac poze multe, eu ies urât în toate. Haide, Ciocaneeeeeeeeee, că pierd avionul și nu mai ajung la Manchester! 10 minute, 5, 2, 1 și ... nimic. Stai, că se mai așează lumea! Hai cu Ștartuuuuuuul! 

Vârful aisbergului

     Gata, plecăm! Până la sfărșitul coborârii vom merge în spatele mașinii oficiale, dar degeaba ne-a îndemnat Ciocan la răbdare și liniște în pluton, că vom mai avea un start, cu toată lumea. Noi tot ne luptăm pentru poziții. Petrache are emoții legate de prima lui participare la șosea, se teme de vreo căzătură cauzată de alții. Eu sunt obișnuit, dar tot sunt cu ochii-n paișp... Na, că nici nu termin bine gândul că în fața mea se întinde o clătită, fix pe burtă, fix la roțile mele! Băăăăăăăăă, ej nebuuun! Frânăăăă, picior jos, dar cu noroc, ocolesc. Săraca fată geme de durere, dar eu nu aud! Sunt un animal în căutarea prăzii, un cinism ciudat mă cuprinde. Nu simt niciun fel de compasiune, eu doar vreau să țin aproape de cei din față, deși nici nu s-a dat startul. Toată coborârea e un sus-jos continuu, frână-accelerare. Mi s-a luat de hop-hop-hooooooooooop sau hoooooooooooooop, sau Mașinăăăă, sau Frânăăăăăăăăăăă! Să vă pup mamele cu yo-yo-ul vostru de căcat! Plutonul e un fel de acordeon (sau pian dă pept, pă țigănește), sunt aproape de căzătură, dar abilitățile mele de Senior Mâță îmi scapă curul de la ananghie și rămân pe poziție. Peșa e mai în față, Petrache e în preajmă. Oprea e pe treaba lui, e la tura scurtă. Terminăm coborârea, ne oprim ca să pornim. Tare, nu!? În spate se aude Peșa care urlă după mine ca puiul lui Brătescu-Voinești după mă-sa: Bogdaneeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee! Stai, bre, așa, ca sunt un pic mai în față! Petrache e în stânga, la un rând. Suntem gata! Și gataaaaaaaaaaaaa, se pleacă!

     Am zis cumva "se pleacă"!? Frate, zici că am venit să dăm liniuțe, așa de tare se fuge din prima. Dar nici nu prindem bine 50 la oră că iar aud: Frânăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăă! De data asta e groasă rău, se pică în jumatea plutonului, tot în fața mea. Sunt mai mulți inși implicați, dar am noroc si ocolesc prin dreapta. Alții o iau prin lanul de verdeață. Nici nu imi revin bine că observ cum cei care erau in fața celor căzuți au accelerat și se depărtează rapid. Să-mi *ut una, nu-i a bună! Am de tras să-i prind, știu că acolo sunt cei mai valoroși dușmani ai mei. Picioarele se umflă, plămânii sunt precum cazanele de la Copșa Mică în plin avânt comunist. Dar prind plutonul și mă instalez cu tact la lojă - azi mi-am promis că o să fiu cel mai mare cotețar al istoriei nescrise a ciclismului. Nu am de gând să duc deloc trenă, să muncească ăia buni, ce pista mă-sii!

     Vântul bate cu putere, cei din față înaintează cu greu, din spate revin mai mulți în pluton. Nu îmi fac griji, încerc să îi localizez pe dușmanii de clasă: Doicescu, Manea, 445, Roșca, Sandu, Henry. Desi sunt peste mine, știu că după ei trebuie să alerg. Până în oraș se merge grupat, urmează urcarea, unde începe trierea. Plutonul explodează. ne împrăștiem ca hoții de "fer" vechi când apare garda și nu avem bani de șpagă. Eeee, acu-i atunci! Apa din radiatoare atinge rapid punctul de fierbere și suntem gata să ne vindem sufletele pentru o gură în plus cu care să respirăm! 

Urcarea. Sau moartea pasiunii pentru unii...

     Pregătirea iși spune cuvântul, urc destul de bine și reușesc să îi țin în cătare pe ăia buni. Ai mei părinți urlă la mine de pe margine. Gata prima tură! Mai sunt "dăcât" trei! 

     Urmează coborârea, partea care mie la Seciu îmi place cel mai mult. Prind și depășesc câțiva dușmani, sperii vreo doi, cobor cu vreo 78 la ora, dar simt că se poate și mai tare! Băăăă, te-ai tâmpit de tot!? Zici că am venit să iau kom pe coborâre (pentru civilii care citesc aste rânduri, kom=cel mai bun timp obținut pe un segment de drum), pare că sunt în cursa altora. Am reușit pe coborăre să prind un grup valoros, așa că stau cuminte la cutie, încerc să îmi adun forțele, bag un gel, o banană, ceva lichide. Se fuge cam tare, chiar și la plasă se muncește. Nu e bineeee, domnule chestor, nu e bine! Urmează plat cu vânt, ăia buni se desprind și se duc... dracu! Noi rămânem vreo 15-20, muncim cu rândul, se termină platul, iar urcare. Frate, e clară treaba: tre' să fii cu capul ca să te chinui în halul ăsta și să și plătești pentru asta!!!!! 

     Acum e greu, simt mușchii încordați mai mult decât trebuie, mi-e teamă de crampe. E cald, e greu, e prea cald, e prea greu, e muuult preaaaaa caaaaaaaaaaaaaaald, e muuult preaaaaaaa greeeeeeeeeeeeeu! De la oboseală am dat-o în cântare, dar pedala se învârte și urcarea cu numărul doi e gata. Tata îmi dă un bidon și imi torn cu drag izotonic în cap. Poate așa scap de mătreață, că de căldură nu am cum! Reușesc să iau un bidon cu apă de la cineva și mă mai răcoresc. Mă resimt după urcare, cu greu prind o roată, dar vine.. ati ghicit!... COBORAREAAAAAAAAAAAAAAAA! 

Ruachiet buoi, cum ar zice mamaia Sofica 

     Cam așa se scrie la 86 la ora. Da,da, am zburat! În vreo două curbe era s-o fac la propriu. Am riscat dar am câstigat multe pozitii, am depășit tot grupul care mă făcuse pe urcare. Dar știu că tre' să îi aștept. Singur, pe plat, nu am nicio șansă cu vântul ăsta nebun. Așa că mai bag o banană.

    Regrupare, reorganizare, muncă. Hmm, cam greu cu munca asta. Rămân alături de 6 baieți: Henry, Ulisse, Gaiță, si încă trei necunoscuți. La un moment dat, ăia trei se rup si se duc și ăștia. Tot la dracu'! Așa că rămânem în patru, poate o punem de un barbut la dublu cu schimb de locuri, că nu prea avem spor. Dar conlucrăm frumos, cu trene corecte din partea fiecăruia, și ajungem cu bine la urcare, a treia, și îi prindem și pe cei trei evadați. Urcăm fiecare după puteri, dar urcăm. Henry descalecă și face cațiva pași: are crampe. Cumva, mă bucur că am scăpat de un dușman de clasă, dar nu mă gândesc prea mult la asta, e încă urcare și am și eu problemele mele. Ulisse si Gaiță urcă mai bine, dar reușesc să nu dau distanță. 

Izbăvirea vine după multă smerenie... și chin

     La sfârșitul urcării Ulisse îi zice lui Gaiță că e pe foaia mare! Omu' uitase să schimbe și placa și mai avea un pic si rămânea fara genuchi, așa de greu pedala. După ce a schimbat, parca era Froome, asa usor urca. Terminăm urcarea și vorbim să mergem împreună. Pe coborâre eu îmi fac din nou de cap, dar jos îi aștept pe băieți și facem planul de bătaie: mergem cu rândul, cum poate fiecare la trenă. OK. Ușor de zis, dar greeeeeeeeeeeeeeeeeeu de făcut. Vântul turbat ne limitează pe la 28-30 la ora. Pe plat mă mișc mai bine decât colegii de suferință, însă nu mă dau peste cap. Dar oboseala își spune cuvântul, suntem cam sleiți. Mai avem o urcare de dovedit și gata. 

     Și gata pe naiba! Suntem ajunși din urma de un grup. Încercăm să creștem viteza, dar e ca și cum ai încerca să umfli un balon spart: sufli de îți ies ochii din cap și nu obții decât un zgomot de bășină răstignită! Așa că suntem prinși. Ulisse si Gaiță se depărtează, eu nu mai pot. Pe bune, NU-MAI-POT!!! Am crampe la ambele pulpe. Fiind în postul Paștelui, descalec evlavios și plin de rugăciuni legate de dispariția crampelor, Doamneeeeee, dacă mă scapi de durere, jur să mănânc tot din farfurie și să nu o mai supăr pe Șefa! Băăăă, ești nebun!? M-au lăsat, după câțiva pași! Zici că sunt Iisus după cele trei zile, sunt călare pe un măgăruș și am crenguțe de măslin în păr: urc Golgota și ajung la TATĂL! Limita e cerul, sare-n aer cartierul! Eu pedalez de zor și o să termin concursul. Deși am pierdut cel puțin cinci poziții și vreo trei minute, nu mă gândesc decât că se termină chinul. În fața mea e o oaie rătăcită, dar nu mai am energie ca să o călăuzesc și termin la 5 secunde în spatele ei. Nu pot să cred că s-a terminat! Imediat după linia de sosire mă așteaptă tata, care mă preia ca un adevărat soigneur. Nu mai am putere nici să zâmbesc, sunt "termenat"! Dar am terminat.

     E prima cursă de șosea la care fac push-bike, ca la mtb. Sper să fie și ultima. Dar nu mă stresez prea tare, sunt mulțumit că am dat totul, sau chiar mai mult de atât. Locul 18 la categorie și 50 la general nu sunt cele mai bune rezultate ale mele, dar ținând cont de concurență și de nivelul de pregătire, e bine. Timpul este irelevant, pentru că include și coborârea neutralizată, plus startul al doilea.

     Cursa a fost câștigată de Valentin Pleșea de la HC Cycling, cu Marian Frunzeanu (HC) si Attila Madars (Bikepert Dinamo) pe podium. La fete s-a impus Beata Piringer (Team Giant), urmata de Irina Dumitru si Monica Serachitopol (HC Cycling)

     Cu gândul că nu v-am plictisit prea tare, sper să ne vedem cu bine la următoare cursă!

     

Vă doresc la revedere! 

Aveți aici si niște link-uri utile cu clipuri:

https://www.youtube.com/watch?v=U6_8dJwhDG4

https://www.youtube.com/watch?v=ho-dk9hRh2g

Pozele sunt de la prieteni de pe Facebook:
Jinx The Tomcat
Events Photographer