Scriitorul din mine 01.12.2022 (III)

    Și pentru că am timp, să te mai țin un pic de vorbă. Ai văzut ce mișto e să ai liber în timpul săptămânii, să ai impresia că e sâmbătă sau duminică și de fapt să fie miercuri sau joi? Să trebuiască să te uiți în telefon ce zi e, că habar n-ai. Iubesc senzațiile astea de pierdere, când ai impresia că ai treabă și se dovedește că te înșeli amarnic. Am devenit atât de dresat în a mă ocupa de muncă încât am ajuns să mă trezesc sâmbata că tre' să mă loghez și să scot vreun raport, noroc că mă adună doamna de pe câmpuri și mă pune la punct. Treci, oierul, la masă, bem o cafea și ne bucurăm de liber. Am de luat mai multe zile de concediu și o să mă simt complet dezorientat, că nu mai știu când am de muncă și când nu, sper doar să fie uscat și să mă regăsesc pedalând prin comitat. Mamaia mi-a zis ieri că mă așteaptă niste buturugi de spart la Găești, să mai aibă de pus în foc. Iar rupem bătăturile în palme, dar e de bine, că ne simțim utili. Așa m-am simțit și azi când am montat instalația de Crăciun și m-am trezit curățând jgheaburile de frunze. Frate, ce vrednic sunt. Așa mă lăuda tataia Marin. Eu îl ajutam mereu cu tot ce puteam și el nu mai putea de drag. Încerca el să mă învețe că e bine să știi de toate. Nu îndrăzneam să îl contrazic, că oricat aș fi punctat eu cu argumente logice că mai bine să știi una și bună decât multe și proaste, el tot pe a lui o ținea și doar l-aș fi necăjit. Datorită lui am învățat ce e munca, de toate felurile, dar și odihna, că nu se poate una fără alta. Eu a trebuit să deprind singur cum să îmi fac munca mai ușoară, cum să fiu mai eficient astfel încât să câștig mai mult muncind mai puțin. Nu pot spune că am ajuns la vreun rezultat notabil, încă muncesc și banii nu îmi ajung, deci mai am de tras. Nu știu cine muncește de drag, consider că sunt pe acest Pământ ca să mă bucur de viață și nu de muncă, dar fără muncă nu ai viață, deci, pas de defilare, la dreaptaaaa, prezentaț' arm'! Bine că nu am făcut armata, muream cu ăia de gât pe acolo. Am auzit că bărbații fac armata, bărbații deștepți o evită. M-am scos și de data asta, nu!?

    Ar fi mers o pedală azi, de nu era ud pe jos, că nu era atât de frig, dar am stat prin gospodărie și am fost gospodar, mai aveam să suflu în varză și să o pritocesc. Hai că te-am pierdut. 😀😀 Nu te stresa, nu te ajută la nimic să știi căcaturile astea, eu doar folosesc cuvinte pe care le-am auzit și încerc să fac propoziții cu ele. Poate mă ceartă vreun lingvist că habar n-am de capul meu. Sper doar să fie în legătură cu scrisul și nu cu viața in general. Iar am apucat pe dealuri și văi, păzea. Mi se pare că trebuie să scriu, deși nu mai e cazul. Să mă opresc, zic. Hai cu plăcinta cu mereeee, doamna mea, că mi-i poftă tare!

Zarea - depărtarea, nu vinul.

Scriitorul din mine 01.12.2022 (II)

    Vai de mine și de mine, ce miros de pește-mi vine. Glumesc, desigur, că de la fasole nu poa' să miroasă decât a panseluțe. Frate, am băgat o burtă în draci și încă mai vreau să mănânc, a făcut doamna mea o fasole cu ciolan de mor toate grătarele și fastfood-urile din lume, să-mi trăiască! Și să mai gătească, să mă îngraș și eu că vine acuș' Crăciunul și nu sunt bun de tăiat. Văd cu drag că am reusit cea mai prolifică lună de scris în noiembrie ăsta de când mă scriu și mă știu. Am scris cam un articol pe zi în medie, clar cu pauze de Emma și familie sau muncă și bicicletă, așa că au fost zile când a trebuit să recuperez. Sper să o țin tot așa și să ajung și eu la mii de articole. Deocamdată, din tot ce am scris de la Evul mediu al blogului și până azi, nu stiu dacă îmi iese un articol pe lună. Jalnic. Scriitor, nu rezultat. Aia e, trag de mine să mai scriu, mai des, poate mai bine, că am atâtea idei dar nu am timp să le pun pe foaie. Aș vrea să pară că nici nu îmi pasă dacă mă citești sau nu, deși chiar mă interesează să mă citească lumea, crește apetitul pentru aberat la liber și am o motivație suplimentară, în afară de cele câteva mii de euro pe care îi scot din reclame. Sau poate reclamații, că sună mai aproape de adevăr. Lasă că mă fac eu mare, să vezi ce îndoi cadrul bicicletei mele dragi. De la greutate.

    A trecut și 1 decembrie, ne-am simțit români, gata, de mâine înapoi la probleme și griji curente. Că de la curent ni se trage. Am reușit și noi să împodobim casa și bradul, fără Fuego sau mă-sa prin preajmă. Am avut ceva emoții la instalația exterioară, că era un pic de gheată pe jos și mă vedeam afiș prin curte, dar am scăpat. Toate funcționează, le-am testat, doamna mea termină în clipele astea câteva retușuri, fac și poză și pun aicișa, ca să vază și ochiul tău ce vede sufletul meu. Până atunci, las o poză cu ce a mai reușit draga mea Emma în doua zile de școală, cu mult talent și dedicație. Păcat că nu merge cu zoom să poți vedea detaliile toate, să te minunezi și tu cum ne-am minunat noi când am văzut poza de la doamna invățătoare, că tabloul e încă la școală. Încep deja să mă gândesc că nu peste mult timp vom avea un vernisaj cu toate lucrările Emmei. Doamne ajută la toată lumea! Ete, că a mers să îl pun mai mare și se vede ok. Noroc cu tehnologia, nu cu mine. 😀😀😀

Frida de Balabani sau Suseni, că nu știu în ce cartier stăm.

Scriitorul din mine 01.12.2022

    La mulți ani, român'lor! Așa ne saluta Băsescu Traian. Să trăiți bine! Noi cumva trăiam bine dar nu o știam, trebuia să vină cineva priceput și să ne spună. Cu ce drag l-am votat în 2004, ca să nu iasă Năstase, desigur. Apoi, nu l-am mai votat. Am vrut chiar să îl trimit acasă înainte de termen, dar a întors-o ca la Ploiești și ne-a râs în nas. Cel mai șmecher președinte pe care l-am avut. El și Iliescu sunt protejați, nu vor păți niciodată nimic, pentru că au slujit acest sistem infect cu atâta sârg încât nimeni nu are curajul să îi condamne. Aaa, că o facem noi, e pentru răcit gura de pomană. Dar, hei, azi e sărbătoare, ziua României și a românilor de pretutindeni. Noi am furat startul și am început cu fasole și ciolan de ieri, nu am mai avut răbdare. Azi e cu placintă cu mere și impodobit brad și casă. Nu știu dacă reușesc să ies cu bicicleta, că e prea urât afară, e ud pe jos și mă ud la budigăi. Am băgat ieri aproape patru ore de mi-au amorțit obrajii. Și mi-au degerat degetele de la picioare, că a fost frig, vărule, și m-a bătut și un crivăț pe câmpurile natale de mi-au zburat mucii pe ochelari. Am fost și la mamaia mea să îi beau cafeaua și să îi mănânc eugeniile și biscuiții, că eu așa nepot sunt. Nepot, nu netot, daaa!? Am făcut întoarcerea spre casă pe întuneric, și a fost super mișto, nu foarte multe mașini, mai fără vânt, și parcă se înmuiase și frigul. Sau nu l-am mai simțit eu. Că sunt nesimțit, d-aia. 

    Am început ziua cu cafea și știri, îmi place că lumea sărbătorește din ce în ce mai abitir această zi. Mai uiți de probleme și te iei cu băutură si mâncare. Viață! Și mulți copii deprind mișcarea asta de 1 Decembrie ca fiind ceva frumos și o să creăm o tradiție, nu neapărat legată de mâncare și băutură, cum tăiem porcul de Crăciun și mielul de Paște, dar cu implicații pe linia de patriotism, că toți suntem români, și istoria noastră are și bune și rele. Ca noi. Sigur că e putin forțat să începem să strigăm în gura mare că ne iubim patria. România, te iubim, că ca tine nu găsim. Nici chiar așa. Dar trebuie să ne educăm în a prețui valorile și bogățiile românești și să ne bucurăm nu doar o dată pe an că suntem români. Cam cum suntem buni doar de Crăciun. Sunt sigur că îmi vei spune că nu prea ai motive de bucurie, dar hei, cine a zis că e totul perfect? Alții au istorii de care nu sunt mândri, cum sunt nemții sau alte popoare invadatoare, dar învățăm din istorie și privim cu încredere spre viitor. Eu așa am fost învățat. Să privesc înainte, că înainte era mai bine. Hai la mulți ani și spor în țară!😀😀😀

Româncuța mea.