Vai de mine și de mine, ce miros de pește-mi vine. Glumesc, desigur, că de la fasole nu poa' să miroasă decât a panseluțe. Frate, am băgat o burtă în draci și încă mai vreau să mănânc, a făcut doamna mea o fasole cu ciolan de mor toate grătarele și fastfood-urile din lume, să-mi trăiască! Și să mai gătească, să mă îngraș și eu că vine acuș' Crăciunul și nu sunt bun de tăiat. Văd cu drag că am reusit cea mai prolifică lună de scris în noiembrie ăsta de când mă scriu și mă știu. Am scris cam un articol pe zi în medie, clar cu pauze de Emma și familie sau muncă și bicicletă, așa că au fost zile când a trebuit să recuperez. Sper să o țin tot așa și să ajung și eu la mii de articole. Deocamdată, din tot ce am scris de la Evul mediu al blogului și până azi, nu stiu dacă îmi iese un articol pe lună. Jalnic. Scriitor, nu rezultat. Aia e, trag de mine să mai scriu, mai des, poate mai bine, că am atâtea idei dar nu am timp să le pun pe foaie. Aș vrea să pară că nici nu îmi pasă dacă mă citești sau nu, deși chiar mă interesează să mă citească lumea, crește apetitul pentru aberat la liber și am o motivație suplimentară, în afară de cele câteva mii de euro pe care îi scot din reclame. Sau poate reclamații, că sună mai aproape de adevăr. Lasă că mă fac eu mare, să vezi ce îndoi cadrul bicicletei mele dragi. De la greutate.
A trecut și 1 decembrie, ne-am simțit români, gata, de mâine înapoi la probleme și griji curente. Că de la curent ni se trage. Am reușit și noi să împodobim casa și bradul, fără Fuego sau mă-sa prin preajmă. Am avut ceva emoții la instalația exterioară, că era un pic de gheată pe jos și mă vedeam afiș prin curte, dar am scăpat. Toate funcționează, le-am testat, doamna mea termină în clipele astea câteva retușuri, fac și poză și pun aicișa, ca să vază și ochiul tău ce vede sufletul meu. Până atunci, las o poză cu ce a mai reușit draga mea Emma în doua zile de școală, cu mult talent și dedicație. Păcat că nu merge cu zoom să poți vedea detaliile toate, să te minunezi și tu cum ne-am minunat noi când am văzut poza de la doamna invățătoare, că tabloul e încă la școală. Încep deja să mă gândesc că nu peste mult timp vom avea un vernisaj cu toate lucrările Emmei. Doamne ajută la toată lumea! Ete, că a mers să îl pun mai mare și se vede ok. Noroc cu tehnologia, nu cu mine. 😀😀😀
 |
| Frida de Balabani sau Suseni, că nu știu în ce cartier stăm. |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu