Dwarfii morenari




Dream team

Dwarfii morenari 03.02.2013

      Intr-o zi friguroasa de februarie, duminica, hotarasc impreuna cu Costel Rusa (Titi pentru prieteni) si cu Stifler CMV, sa facem o iesire cu niste baieti din Moreni, care au si un grup pe facebook – Dwarfii morenari. Au si blog, cateva iesiri, par ok.  Zis-si-facut, la 10 am plecat din Targoviste, imbracat destul de gros, dar nu exagerat. Afara erau cateva grade, asa ca m-am imbracat adecvat. Ce ma distreaza pe mine mult la iesirile de iarna e atitudinea parintilor mei care imi spun intotdeauna sa ma imbrac gros, desi le-am explicat de un milion de ori ca degeaba iei shuba pe tine, tot te imbolnavesti, trebuie sa ai putine pe tine, dar sa te protejeze, sa respire pielea cand transpiri dar fara sa ti se faca frig. Nici pana azi nu au inteles, o tin pe a lor, dar nu ma deranjeaza. J

     Ajung la Titi, la Ocnita, servim o tuica fiarta, chiar daca nu venise pranzul, pregatim si un termos cu licoarea magica, si pornim la drum, spre Moreni. Facem ceva poze pe drum, suntem la plimbare, mai e pana la ora stabilita de intalnire.

      In Moreni ne intalnim cu cativa ciclisti, Stifler intarzia. Facem cunostinta, retin si eu cat de multe nume pot: Claudiu, Alex, Viorel, Alex din nou (!), Olimpiu si Gabi. Unu’ mai lenesh (sau poate doar ocupat), Razvan Ditescu, lipseste de la apel, plus Sorin Ravoianu, cel care se ocupa de blog. Nu-I bai, suntem destui oricum. Apare si Stifler si ne punem in miscare. Doamne, ce frumos e sa iesi intr-un grup mai numeros de 2 (doi) oameni. Suntem un grup omogen, vorbim orice cu oricine, ritmul e de plimbare. Traseul stabilit ad-hoc trecea pe la Sultanu, pe langa Campina si apoi spre Filipesti si inapoi la Moreni, o distanta apreciabila. Desi e frig, atmosfera e foarte calda, parca ne stim de-o viata. Hai ca-mi plac piticii astia! J Oprim la magazine, ne aprovizionam, facem poze, glume, eu cu Titi ciupim din termosul cald cate o gura de ceai de prune de Ocnita, ne “simtem” bine-bine. Frigul nu are loc in grupul nostru, se fac glume despre orice, mai putin religie (avem 2 parinti/popi printre noi si shade rushine) J




Viorel, Alex, Alex, Claudiu, Titi, Olimpiu, Gabi, io, Stifler



Mancare si bautura sa fie, restul nu mai conteaza! :)

      Ajungem destul de repede si la Sultanu, prietenul meu din toamna. De data asta, din cauza hainelor groase, a frigului, a oboselii, nu am ajuns pana sus, am cedat pe la 70% din rampa. La fel ca 70% dintre baieti. Unii mai tari in gambe s-au oprit doar sus. Aici, la foisor, iar poze, dulciuri, prune fierte si voie buna. Nu stam mult, votam sa mergem mai departe, spre Campina. Coborarea prin Provita e solicitanta, sunt sleauri de la zapada, apa murdara ne stropeste hainele si fetele inghetate, nu putem merge repede. Eu raman cu Titi mai in spate, suntem ultimii, desi o sa avem cel mai mult de mers dintre toti. Ne regrupam in Poiana Campina si formam un trenulet frumos care merge paralel cu calea ferata. Lumea se uita destul de lung la noi, suntem cam multi (nebuni) pe bicle pe vremea asta. Pare ca toti avem laptele pe foc, tragem cat putem de tare. Alex e lasat in urma, dar vreo 5 il asteptam in Filipesti. S-a mers tare, 30 la ora medie, cu ceva vant. Pentru mine, un arhi-incepator, e extraordinar. Baietii pare ca merg asa mereu. Apoi iar ne rupem in 2 grupuri, Alex ramane linistit in urma, ne asigura ca se descurca. Eu raman cu Titi, ceilalti se alearga ca nebunii. Titi imi spune sa stau la plasa lui, ca trage el. Nimic mai usor de executat. Ma fac mic in spatele lui, el trage ca o locomotiva, ma duce in compartiment de clasa I, e bine. Ii ajungem si pe baieti dupa vreo 10 km, apoi ne regrupam. Nu mai avem mult pana la Moreni. Se apropie noaptea, iar frigul mushca din carne. Picioarele mele sunt amortite, de la frig si de la efort, nu prea mai raspund.

      Greu, ajungem si in Moreni. E deja seara iar Viorel se ofera sa ne duca pe mine si pe Titi pana acasa, are el o duba. Noi refuzam politicos, desi eram inghetati cu tzurtzuri la nas. Eu nu ma gandeam decat la faptul ca doar pe roti voi reusi sa stabilesc un nou record de distanta, asa ca decizia era luata. Mergem pe roti, desi era deja noapte, iar noi nu aveam nicio lumina. Am mai oprit pe drum sa mancam cate un sandwich ramas la Titi in geanta, sa bem si ultimele guri de apa, si am dat bice. Frigul era inamicul principal, intunericul juca un rol secundar de Oscar.  La Gura Ocnitei ne-am despartit (prieteni) si am continuat singur pana acasa. Dupa 112 km de chin, am intrat pe usa casei. Dushul fierbinte si aspirina luata precaut m-au ferit de raceala si febra musculara! What a day! What a ride! O sa mai ies cu dwarfii astia si alta data.

Pentru mai multe informatii despre baietii din grup, intrati aici:
http://dwarfiimorenari.blogspot.ro/