Prima iesire organizata



Prima iesire in grup

Moreni-Pucioasa-Fieni-Dealu Frumos-Runcu-Vulcana de Sus-Tgv

Dupa cateva iesiri de unul singur pe drumurile comunale, parca simteam nevoia de socializare. Lipsea ceva din peisaj. Tocmai ce ma inscrisesem in grupul “Targoviste are pedale” pe facebook si incepeam sa simt ca fac parte dintr-o comunitate deosebita. Nu cunosteam aproape pe nimeni, mai discutam pe marginea cate unui articol, dar nicio interactiune ciclista.

Asta pana pe 19.10.2012. Era sambata seara cand am vorbit cu Stifler si imi propunea o iesire in 4 pe traseul  Moreni – Pucioasa – Fieni – Pietrosita – Dealu Frumos – Runcu – Raul Alb – Sipot – Vulcana de Sus – Vulcana – Targoviste.

Traseul fiind stabilit, mai urma sa fixam ora de plecare. O stabilim la 7 in Moreni, centru. Problema e ca eu sunt la Cornatelu si ar trebui sa plec la 5.30 cel tarziu pentru a ajunge la 7 la intalnire. Mmmm, cam greu! Asa ca il sun pe tata, stabilim sa vina la 6 sa ma ia cu tot cu trotineta si sa ma deplaseze la Moreni.

Cei patru muschetari

Ajung la timp, Stifler era deja acolo, apare si Titi, mai trebuia sa ajunga si Dani Popa. Facem schimb de amabilitati, ne plangem de frigul care strangea zambetele in grimase fortate, mai discutam un pic despre traseu si o luam la pas. Gata, echipa e completa.  Discutam aprins despre orice, frigul ne face sa vorbim repede si sacadat, pedalam destul de tare sa ne incalzim. Tinand cont de nivelul de pregatire al fiecaruia, se merge destul de repede. Intalnindu-i pentru prima oara pe baieti, nu ma pot lasa mai prejos si trag tare, desi nu sunt obisnuit cu ritmul asta.

Pe la iesirea din Iedera, incepe si soarele sa isi arate calitatile, aerul se incalzeste, noi la fel. Kilometrii curg, discutiile trec de la amante la biciclete si invers, avem chef de pedalat si de vorbit pe masura. Stifler e cel mai vorbaret. Fiind la varsta la care e musai sa iti demonstrezi barbatia, se da cocos cu faptele lui de vitejie. Nu ma deranjeaza, e simpatic “pushtiul”. Dani Popa e mai linistit, cu castile in urechi, nu vorbeste, si imi pare ingamfat. Mi-a povestit apoi ca doar ii era frig si nu avea chef de vorba. Titi pare ca le stie pe toate, imi place.  Analizez stilul de pedalare al celorlalti, incerc sa imit miscari, ritm, respiratie.

Ajungem si la Ulmetu, prima urcare serioasa. Aici si prima pauza: ciocolata, covrigi, biscuiti, apa/suc. Si vorba. Deja e cald, mai dam jos din geci/manushi/caciuli. Stim ca avem de urcat si o sa ne incalzim prea tare. Titi e primul, Stifler il urmeaza, eu un pic mai in spate. Dan descaleca si se da pieton. Urcarea e grea, lunga, panta dura, dar o facem, cu mine in coada. E o prima victorie, dar mai sunt atatea urcari. Genunchiul meu drept se da cu dushmanii si lupta impotriva mea. Nu e rau, dar ma jeneaza la urcari.

Apoi coboram spre Pucioasa. Aici ne despartim de Dan, are treaba la Targoviste. Noi avem treaba spre Fieni.

Drumul e lin, se merge frumos. In Fieni, pauza de masa, vorbarie. Eu am probleme cu etrierul fata, discul atinge de placute. La cat de priceput sunt eu la bicle si talentat la lucru manual, desfac un pic suruburile si reglez frana. Super! Face mai rau decat inainte. :) Scartaie ca naiba si streseaza pe toata lumea. Dupa cativa kilometri, insa, ne obisnuim cu zgomotul si pare ca e chiar placut uneori!

Mergem un pic si facem pauza de shushu. Aici ne imprietenim cu un patruped, il hranim si dam sa plecam. Dihania se ia dupa noi, bucuros de companie. Ne gandim ca va renunta la un moment dat si nu ne stresam prea tare. Ajungem la Pietrosita, catelul cu noi. Facem stanga spre Dealu frumos, incepe iar urcarea. Aici ne oprim pentru ceva poze artistice, pozam si catelul, bem o gura de apa si ii dam inainte. Urcarea nu e grea, merge, e de vara. Catelul are deja limba de un cot si gafaie la greu. Are deja 15 km de cand se tine de noi, asa ca tre sa gasim o solutie.

Un caine si doi ogari de cursa lunga

In Dealu frumos, oprim, facem iar poze, ii mai dam tovarashului catel ceva de mancare si ne hotaram sa il lasam intr-o curte, peste gard, astfel incat sa nu se poate lua dupa noi. Si fugiiiiiiiiiiiiiiiim! El, saracul a inceput sa planga dupa noi, cred ca ii picasem cu tronc. Nu ne-am mai uitat in urma. Si ne-am mai linistit.

In Runcu, dam o tura de sat, pe asfalt, apoi pornim spre Raul Alb. Aici, iar urcare. De data asta, nasoala rau de tot. Titi se ridica magistral din sa si pedaleaza uimitor de usor, indepartandu-se. Vali se ia dupa el, cu oarecare succes. Eu, mai incepator, incep sa ma lupt cu crampele si cu pietrele care ma arunca dintr-o parte-n alta. Al naibii drum, a naibii urcare. Si e lungaaaa, cat o zi de post! La un moment dat, exasperat de pietrele care imi ingreunau inaintarea, ma dau jos de pe bicla si o iau pedestru spre culme. Il prind si pe Vali din urma, care, zice el, a ramas sa ma astepte! Da,da, p-asta s-o crezi tu, Vali! Urcam apoi impreuna,  pe bicla, pe ultima bucata care era mai usoara. Titi, care era de cand lumea sus, pe culme, ne trage pe film. Gata, suntem vedete!


The one and only: Stifler CMV



Frati de cruce

Mancam ceva, vorbim, normal, si apoi o luam la vale. Vali, tanar zvapaiat, da drumul la frane si se face nevazut. Eu si Titi, mai cerebrali, coboram batraneste. Drumul e foarte accidentat, asa ca mergem precaut. Poate prea precaut. Vali ne-a zis ca a asteptat 10 minute sa coboram si noi! Aoleeeu, dar greu am mai coborat! Nu-i bai, nu da laptele in foc fara noi. :) 

Trecem repede de Raul Alb de Jos, Dupa Deal (ce nume de localitate), ajugem la Pietrari si apoi o luam prin Sipot spre Vulcana de sus. Aici, alta urcare. Grea pentru toti, mult prea grea pentru mine. Genunchiul ma doare, nu pot forta. Si nici nu vreau. Nu trebuie sa demonstrez nimic nimanui, asa ca o iau la pas. Baietii ma asteapta sus. Mancam ce mai avem prin desaga, bem ultima apa, facem ceva poze, vorbim, desigur, si pornim pe ultima bucata spre Targoviste. Ne asteapta coborarea, apoi asflatul, nu ar trebui sa fie prea greu. Am tras cat am putut de tare si la 16.00 eram la intrarea in Targoviste. Facem o poza cu indicatorul si apoi intram triumfatori in oras. La Ienachita ne despartim prieteni si ne promitem iesiri multe si multi kilometri, lucru pe care l-am si facut ulterior.

Am ajuns acasa super obosit, terminat chiar, dar cu un suflet plin de bucurie. Bucurie de a pedala, de a cunoaste oameni si locuri noi, de a imparti o pasiune cu altii.