King of mountain pe Ulmetu

 

             

Duminica, 17.11.2013, se anunta a fi o zi linistita in comitatul Mancushire. Vreme frumoasa, trezire intempestiva la 10 jumate, stare de lene puturoasa si porniri de euglena verde statica. Deci aveam chef de viata in mine cat sa moara florile de pe balcon. Asa ca ma dau jos din pat cu chiu si vai, imi clatesc ochii cu 2 picaturi de apa rece, beau o gura de cafea, imbuc ceva alimente cu e-uri incluse, si ma asez la calculator.

                Deschid mail-ul, vad ca am ceva notifcari de la Strava, plus ceva de la Facebook. In rest nimic interesant. Asa ca intru pe Strava, sa vad ce fac baietii cu care ma intrec la biciclit. Si imi pica toata faianta! “Razvan Ditescu ti-a furat KOM-ul pe urcarea de la Musa-Miculesti”. NU SE POATE ASA CEEEEVAAA! Singurul meu KOM pe urcare mi-a fost rapit.

                Eeeee, pai tre’ sa luam masuri. La bocanci, la manushi, la caciula, nu conteaza, masurile trebuiesc luate. Asa ca bag burta-n draci cu ce prind prin casa, ciordesc cateva ciocalati de-ale bunica-mii, bag apa la bidon, ma imbrac aerodinamic, imi iau fesul norocos si ochelarii binecuvantati, inshfac bicla, telefonez la dushmanul Ditescu sa il anunt ca ii amenint titlul, intru pe Strava sa pornesc aplicatia, si o iau din loc. (la cate chestii am scris cred ca v-am pierdut de mult timp) J J J J

                Ies din oras, vantul bate din dreapta spate. E bineeeeee! Ma ajuta sa inaintez fara sa depun un efort prea mare. Incerc sa raman concentrat, sa nu ma grabesc prea tare, mentin un ritm constant, undeva la 22-24 la ora, nu vreau decat sa ma incalzec pe cei 20 de km pana la Pucioasa. Acolo ma asteapta provocarea. Azi mi-am propus sa bat 3 recorduri pe 3 urcari. Poate ziceti ca e mult, ca ar trebui sa ma multumesc doar cu unul sau doua, dar treeeei?! Nu, nu e mult deloc. Sunt foarte hotarat azi, desi pe drum simt o oarecare sfarsheala, parca nu imi vine sa trag. Am chiar o dilema: daca mentin un rimt moale pana la Pucioasa, nu cumva imi pierd din hotarare? Cam greu de raspuns, asa ca din cand in cand mai bag cate un sprint, sa ma testez. Pare ca picioarele sunt in elementul lor astazi, asa ca alung gandurile negative. Tot drumul vanez vreo duba obosita, sa merg la plasa ei, dar am parte doar de masini mici, nimic util. Mai trece cate-un tir, dar e prea rapid sa ma pot piti in spatele lui. Asa ca dau pedala dupa pedala pana la orasul-statiune.

                Cele 3 segmente pe care le vanez sunt Pucioasa climb (diferenta de 2 secunde fata de recordul meu), Ulmetu (diferenta de 9 secunde) si Musa-Miculesti (diferenta de 17 secunde). Primele 2 par a fi cele mai accesibile, dar sunt cele mai dificile ca distanta si rampa, iar al treilea, cu cele 17 secunde de recuperat, pe un segment de 2 minute 34, pare cam imposibil. Dar azi am planuri mari, sunt foarte hotarat.

                Ajung in oras, bag o ciocolata pentru energie suplimentara, si ma pregatesc de primul segment, Pucioasa climb. Tre sa recuperez 2 secunde. Am si o oarecare retinere, ca daca trag tare aici, ma obosesc pentru Ulmetu, dar inchid ochii si ma arunc cu capu’-nainte, fie ce-o fi!

   

Pucioasa climb

       

               Pucioasa climb, pazea ca vine tornada! Si trag, frate, cat pot eu de tare. Sunt 2 portiuni de urcare despartite de un plat destul de lung. Avand mtb, aici pe plat pierd din cauza cauciucurilor mai late decat la cursiera, dar nu am ce face. Segmentul are 1,1 km, 4,3% rampa medie, dar are si cioturi, unul de 15,8%, deci nu e atat de simplu, mai ales contratimp. Si incepe prima urcare, lungime de circa 350 m. Am viteza de pe platul dinainte, si incerc sa mentin o viteza cat mai ridicata. Cum se poate vedea si din grafic, intru cu 32 la ora, dar pana in varf scade mult, pana la 12 la ora, dar mentin cadenta constanta, lucru remarcabil pentru un incepator ca mine. Ajung repede sus, incepe platul, chiar cu putina panta, asa ca as putea sa ma relaxez, dar nu am cum, pentru ca aici pe plat pierd cel mai mult fata de cursiera, asa ca trag cat pot de tare. Cresc viteza pana la 30 la ora, respir cam greu, picioarele ma dor, dar totusi merg bine. Si ma pregatesc de urcarea 2, tot vreo 350 de metri, dar rampa e mai moale, nu are cioturile primei urcari. Intru si aici cat pot de tare,tot cam cu 30 la ora, si scad pana la 14 la ora. Resimt oboseala de pe prima urcare, nu mi-am refacut fortele complet, asa ca nu stralucesc, dar ajung sus. Nu imi pot da seama daca am mers mult mai bine decat inainte, de record nici nu mai vorbesc, nu am timp de contemplari sau analize profunde, am in fata Ulmetul, acolo vreau sa imi dovedesc capacitatile.

                Asa ca pe portiunea de drum pana in segmentul Ulmetu, imi trag sufletul, merg foarte incet, incerc sa imi refac puterile cat pot de mult. O mica urcare si apoi coborare cu viteza maxima, sa incep segmentul in forta. Si Ulmetu are 2 parti, urcare, fals plat si apoi urcare.

                Si incep urcarea. Am facut-o de mai multe ori, am repetat-o si in minte, stiu ce rapoarte sa folosesc, si incerc sa mentin cadenta constanta. Intru tare, cu 33 la ora, dar oboseala isi spune cuvantul, spre sfarsitul primei urcari, ma lasa zgaibele, se inmoaie, si nu pot sa rup norii. Fir-ar sa fie, nu planuisem asta. Scade viteza cam mult, cam prea mult, pana la 10 la ora, dar n-am ce face. Ajung la plat acum. La fel, parca ceva nu e in regula, mi-ar prinde bine un energizant sau o pereche de picioare in plus. Cum nu am nimic din toate astea, ma descurc cu ce am. Pe plat cresc viteza pana la 36 la ora. Si vine urcarea 2. M-am incalzit cam tare, dau caciulitza jos fix cand incep urcarea si pierd ritmul. Offfff. Ma prabusesc pana la 8 la ora. Stau pe loc, ce ma-sa mare! Si reiau lupta, desi nu sunt prea convins ca mai merita. Dar nu ma las. O curba la dreapta, portiunea cea mai abrupta. O iau bine, mai am curba la stanga, rampa mai moale, curba la dreapta, un fel de coborare si apoi curba la stanga si urcare pana la capatul segmentului. Forjaaaaaaaaa! Si gata, trec de coama si ma intorc. Sunt curios ce timp am scos, nu mai am rabdare.

Salvez, se sincronizeaza si astept. Curg apele pe mine, m-am supraincalzit, dar vantul adie usor si ma racoreste. Verific telefonul. Rezultatele sunt gata.

               

 

 

 

 

 

 

 

 

                 Deschid Strava. Apare un KOM. Ooooo, asa da. Dar e KOM pe Pucioasa climb, pe Ulmetu am scos 7’41’’, cu 10 secunde mai slab decat recordul. Fu…-i Pashtele ma-sii! L-am ratat. Din nou. Beau o gura de apa si ma uit la peisajul cuprins de razele soarelui. Parca e prea frumos afara ca sa stau suparat pentru ratare, asa ca ies de pe drum, prind o carare si o iau pe islaz, vreau sa fac nishte poze.

                 Si urc un pic, mai fac o poza, doua, gasesc un drum care urca, vad o movila galbena care ar merita un instantaneu, asa ca iar urc. E piatra, urc incet, nu ma grabesc nicaieri, incerc doar sa ma bucur de peisaj. E asa de albastru cerul, parca e modificat in photoshop. J J Urc cat pot de mult, si cand incepe drumul sa coboare, ma opresc, fac o gramada de poze, si apoi o iau la vale, spre asfalt si spre Pucioasa. Ma tot gandesc ca nu stiu cand o sa mai prind vreme asa de frumoasa de ciclat si ma hotarasc sa mai incerc o data.

                Pe coborare bag  2 ciocolate, pedalez usor, picioarele sunt bune, prind iar curaj.  Merg o bucata de drum ca sa pot sa imi iau avant, conectez iar Strava, si pornesc la lupta. Nu sunt foarte convins ca o sa reusesc, dar stiu ca trebuie sa incerc.

                Intru cu 39 la ora pe segment, urc un pic la pod, scad pana la 17, apoi trag iar tare si ajung la 30, si incepe prima urcare. Rapoartele ales corect, cadenta constanta, am energie (de la cioco) si trag bine. O fac. Acum plat. Cresc viteza pana la 36 la ora, am picioare, sunt pe val. Incepe a doua urcare. Intru tare, ma tin bine, e partea cea mai abrupta, scad pana la 9 la ora, dar trec repede de partea nasoala si iar cresc viteza. Sunt foarte determinat si apas ca un apucat in pedale, trag de ele, incerc sa stau cu trunchiul cat mai drept, fara miscari inutile, sa nu consum energie aiurea. Trag de ghidon, trag aer in piept, simt ca e bine, dar ma fortez si mai tare. Mentin un tempo ridicat, viteza e buna, 14-16 la ora. Un pic de plat, coborarea usoara inainte de bucata finala in urcare. Scade iar viteza, incep sa ma doara picioarele, dar nu am crampe. E bine. Nu ma uit decat la pedale, parca le invart mai repede daca ma uit fix la ele. Sau mi-e teama sa vad ca mai am destul pana sus. Sunt 250 de metri de urcare. Mult pentru conditia mea, ma resimt de la efort, sunt obosit. Dar nu ma las, stiu ca tre' sa trag de mine pana se rup picioarele, asa ca dau inainte, mai inversunat. Nu pot sa iau in seama durerile, nu am timp de asta. Varful se apropie de mine, mi-e frica sa ma uit in sus. Nu mai e mult, dar tot nu ma las. Dau pinion mai mic si imping si mai tare, mai in forta. Si trec de coama. Nu am aer, sunt sufocat, dar am terminat. Intorc si ma opresc sa verific rezultatul.

King of Ulmetu

KOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOM! Frate, am batut recordul, sunt KOM pe Ulmetu. Yupeeeeeeeeeeeeeeeeeee! Ma simt eliberat, ma simt bine, parca am castigat nu-stiu-ce concurs. Timpul scos: 7’22’’, cu 9 secunde sub record si cu 18 secunde mai bine decat cel mai bun timp al meu. Deci am mers foarte bine. Beau o apa, mananc un baton, si o iau spre casa. Dar in drum ar mai fi un segment, Musa-Miculesti. Ce-ar fi…?

Segmentul Musa - Miculesti

           

                  Ma odihnesc pe coborare, pedalez foarte usor, cat sa fac sangele sa circule linistit. Apa nu mai am, dar nu ma mai intereseaza. Termin coborarea, am un pic de plat si apoi stiu ca incepe sectorul cronometrat. Un vant nebun ma plesneste peste ochi, nu-i bine. Dar am o incercare noua de trecut, nu ma las infrant. Si trag tare de tot, chiar daca vantul imi umfla penele, fix din fata. Offf, ce cacat! Dar tot incep urcarea cu 33 la ora, trec de o mica cocoasa, mai scad viteza, curba la dreapta si frana, o caruta urca mai incet decat mine, depasesc si ma claxoneaza o dacie. “Pe ma-ta!” Simt ca am scazut cam mult viteza, e cam 11 la ora, dar nu ma dau batut. Accelerez pana spre 20 la ora, picioarele incep sa se razvrateasca. Ma dor al naibii. Dar mai am doar 300 de metri. Cat de tare trag eu, tot incepe sa scada viteza. Mai am o cocoasha, aici scad pana la 8 la ora, parca imi vine sa pun piciorul jos, dar nu, nu ma las. O scurta linie dreapta, se vede varful, ocolesc niste cioburi si injur prostii care fac gunoi oriunde, si trag cu ultimele puteri. Stiu ca sfarsitul segmentului e dupa coama, asa nu ma las nici cand se inmoaie panta, accelerez cat pot. De aici incepe coborarea si nu mai conteaza. Am terminat. Ajung pana in parcul din centrul Pucioasei, beau ceva apa de la o cishmea, salvez activitatea pe Strava si astept sincronizarea si rezultatele. Si…supriza. Pentru 5 secunde nu am batut timpul lui Ditescu. Frate, daca nu era vantul ala cacacios, cred ca as fi obinut cel mai bun timp. Asa ma multumesc cu locul 2, nu e o ratare. Totusi, ma hotarasc sa mai incerc o data, dar sunt deja prea obosit si demotivat, asa ca scot un timp mai slab cu vreo 15 secunde.

                Nu mai am energie sa bat vreun record, asa ca o iau la pas spre casa, spre Targoviste. E o vreme super, e cald, adie vantul, nu sunt asa de multe masini, si am timp sa admir peisajul si sa ma gandesc la cele 2 recorduri de azi. E bine! Imi propusesem 3, si am fost foarte aproape sa le obtin. Dar nu-i bai. In perioada asta oricum picioarele nu mai sunt in forma, la primavara insa ma dau din nou.