Race report - Surmont MTB Challenge Azuga - 7.7.2013

Surmont MTB Challenge

Technically cool. Yeah, baby!

             Dupa semi-esecul de la Urlati, am incercat sa ma pregatesc cat de bine am putut eu pentru a face o figura frumoasa la Azuga. Aici m-am inscris la tura medie, de 38 de km, m-am gandit ca, fiind la munte, e o distanta numai buna pentru conditia mea de ciclist in devenire. Am bagat antrenamente cat am putut de multe, am incercat tot felul de combinatii legate de bauturi energizante, am testat diferite mancaruri sa vad care e buna inainte de efort si care nu, plus ce recuperare sa fac pentru a fi in forma in ziua concursului.

                Surmont MTB Challenge e un concurs de MTB cu istorie, asa ca urmau sa se prezinte la start cei mai buni ciclisti, J plus faptul ca se desfasoara la Azuga, cumva intre Brasov si Bucuresti, locuri de bashtina pentru multi doritori. Asa se face ca numarul celor inscrisi urma sa fie limitat, dar pe mine ma interesa putin spre deloc acest aspect, pentru ca m-am inscris din timp si eram asigurat.

Lume multa, dom'le!

                Toata saptamana am facut calcule peste calcule, am asteptat sa vad daca mai e cineva din Targoviste care sa mearga. Dar nimic. Asa ca iar plecam singur. Ai mei parinti si-au anuntat deja intentia de a ma stresa (si) la acest concurs, asa ca nu era singur pe lume. Alex Seltea m-a rugat sa il ajut cu mutarea fizicului sau la fata locului, asa ca urma sa mergem impreuna, dar parintii separat.

               
Ca de obicei, noaptea dinaintea concursului a fost agitata, somn putin, am baut si ceva licoare naturala de fructe de cola, asa ca Mos Ene nu s-a lipit si de genele mele. Si am stat ca bou’ cu ochii-n tavan pana spre dimineata. Cand sa simt si eu ca dorm, suna demonul de ceas si imi perturba visul cu podiumul, cu mine pe prima treapta, incadrat de 2 blonde cu IQ ridicat si imbracate in costum de scafandru. J J Gata, baaaah, scoal’te, ca pierzi dreacu’ concursul! Era 6, iar la 7 trebuia sa fiu la Alex, sa plecam din timp si sa nu fim nevoiti sa ne ferim de radare pana la Azuga.

Narcis.

Alex in actiune

               







          Asa ca am facut ochi, m-am prefacut ca ma spal, am bagat o portie de paste (desigur), am catapultat bicla in portbagaj cu tot cu tzoalele de parada si am purces la drum. L-am ridicat pe Alex din fata bordeiului si ne-am asezat la barfa (sau suna mai bine “ne-am ashternut la vorba?!) J. Drumul scurt nu ne-a permis sa ne aberam prea tare, asa ca la 8 eram la locul cu pricina: Azuga, pe partia X. Cerul se prezenta in conditii optime, ceva ocheade ale zeului Ra, printre nori, care mai zvantau pamantul. E bineeeeeeeee!  J Am ridicat pachetul de concurs, am beut ceva lichiditati, ne-am tras in poze si am inceput sa ma pregatesc de concurs (echipare, incalzire, concentrare – asta-i tare). J



               


Pregatire?! Pe naiba pregatire, ca am sarit in masina, la adapost de ploaia torentiala care ne-a luat prin surprindere! Sa-mi bag picioarele, o sa se lase cu morti si raniti! Nu-i a buna cu atata apa, parca se filmeaza “Potopul” si noi suntem oile care urmeaza sa fie luate pe arca (la cate pacate avem, siiigur o sa ne lase pe-afara). Dar dupa 10 minute se opreste. Hopaaaaa, asa da, fratzica! Iesim timizi din masina si ne reluam activitatile. Apar si babacii cu ceva cafea calda, schimbam impresii legate de drumuri proaste si soferi idioti, eu mai bag vreo 2 ture, pana pe la 10. Intre timp ne mai pitim de torente puternice, dar nu ne lasam intimidati. Plecarea e la 11, si nu vreau sa ma asez prea in spate, asa ca ma instalez in tarcul de la Start in primul rand, motz. “Gata, ma doare la banana, nu o sa ma incurce nimeni, plec ca din tun!” J J Se fac poze, mufa mea e in toate, ca doar sunt primul. La cat de frumos sunt, cred ca le-am stricat pozele si imaginea astora de au organizat concursul. J Si incep sa curga concurentii. Multi, dom’le, nu stiu sa ii numar, dar cica au fost 300 de inscrisi (au terminat toti) la traseul meu. Fratili vostru are de tras, nenica, nu e joaca.

                Organizatorii deja modificasera traseele, astfel incat sa se poate parcurge in conditii cat-de-cat ok, dar tot urma sa fie foarte periculos, mai ales pe coborari cu noroi si radacini umede. Aolicaaa! Norii s-au jucat cu nervii nostri (oricum intinsi de emotii), dar nu a  mai plouat pana la start. Asa ca ma incordez, ca urmeaza nebunia. Primii vor pleca aia de la tura lunga, asezati un pic mai in fata, apoi noi de la mediu, la 5 minute distanta, si tura scurta/family la 40 de minute de noi. E bine, zic, nu-i imbulzeala. Din statie rasuna din cand in cand minutele: 20, 10,5, 2…. Apoi se numara secundele… si pleaca primii, de la tura lunga. Mai sunt 5 minute si o taiem si noi. Maaaamaaaaa, cat de tare, am aripi, n-am stare, ma simt puternic, am tot ce imi trebuie la mine, vizez o cursa rapida, poate cea mai buna a mea.

Start tura medie

Start tura lunga

               
 Brusc sunt trezit la realitate de numaratoarea inversa. Ma enerveaza un tanar care se infige in ghidonul meu, sa fie mai in fata. Ii injur toate rudele din partea mamei, dar il las in pace. Tre’ sa imi pastrez energia, pot sa bat oricati copii dupa terminarea cursei. 10,9,8,…,3,2, STAAAAAAAAAART!

                Si am plecat, fratieeeee! Un pic de nedumerire la start cand erau unii mai ingalati si i-am ferit, dar in rest, nicio problema. Plec bine, asa cum mi-am propus. Traseul incepe cu un fals plat, apoi se dezvolta intr-o urcare de toata frumusetea pe o distanta de 7-8 km. Stiu ca sunt la munte si urcarea va fi muuuuuuuuuuult mai dificila decat la Maratonul vinului, poate ceva in genul celei de la Cozia. Am picioarele la mine, bidonul e plin cu suc de portocale, nu mi-am luat niciun energizant sau vreo ciocolata, nu simt nevoia de suplimente. Si invart rotile cu incredere, ma simt bine.





Temperatura e ok, noroc ca nu mi-am luat fashul de ploaie, sigur ma sufocam. Drumul e pietruit, nu se simte ploaia cazuta, sunt balti, muuuulte, nu pot face zig-zag, ca pierd timp, asa ca ma stropesc la greu. Usor,usor, drumul se scurge pe sub roti. Incerc sa ma tin de cei din fata mea, dar ritmul lor ma leshina, asa ca imi caut un partener pe masura. Nu vreau sa raman in urma, dar nici sa imi consum energia prea repede, e lunga urcarea, si deocamdata nu am ajuns la partea rea, de single-trail pe radacini printre copaci. Dupa vreo 2 km incepe ploaia. Frate, ce nebunie! E ok insa, ca ma racoreste. Asa ca trag, cat pot de tare, desfac baltile in 2 precum Moise marea, si ma pastrez in grupul cu care am plecat. Unii mai slabi raman in spate, altii mai buni se departeaza. Ii las, sunt prea buni pentru mine.

                Nu e timp de amabilitati cu colegii de patrula, sunt concentrat pe pedalele care se invart curajos. La un moment dat se termina drumul pietruit si o luam printre copaci, pe o poteca idilica, daca nu ar avea noroi si radacini umede care iti fura energia pretioasa si te arunca de colo-colo. Mergem ca betivii, mai lipseste gardul de care sa ne sprijinim in drumul spre casa si sotia care ne asteapta cu drag in prag! J J Nu avem ce face, mai si coboram de pe bicle, combinatia de radacini umede si noroi proaspat-la-oferta ne obliga la descalecari dese. Nu-i bai, toata lumea face asta, asa ca nu ma panichez. Si merg, frate, urc curajos, pe bicla sau pe jos, sunt cu tovarashii de drum. Desi suntem concurenti directi, nu ne uram (inca), mai facem si glume. Facem orice sa ne mentinem moralul pe plus. Jos noroi si radacini. Domnu’, de sus, ne da o frumusete de ploaie cu clabuci, apa imi loveste casca puternic, nu aud decat rapaiala seaca. Frate, da’ploua, nu se-ncurca. Ochelarii imi sunt nefolositori, noroiul le-a venit de hac. Asa ca acum casc frumusete de ochi la uratenie de vreme! J J Din fata apare un tip cu mana-n brate! Hopaaaaa, a cazut si si-a fracturat antebratul. Nasoooooool! Am pus-o! Ce sunt eu fricos pe coborari, ca o baba pe scarile troleului, acum cu radacinile astea o sa fiu mai lent ca un melc cu entorsa. J

                Asa ca ochii-n paishpe si fara bravade inutile, parca am nevoie de toate membrele intregi. E o bucata in coborare, dar nu ma bucur prea tare. Nici nu termin bine gandul ca un tip in fata mea se imprastie precum cartofii din sacosha babei de mai devreme J J Omu’ e ok, grasun fiind, a cazut pe moale, asa ca ii dam inainte. Cobor de parca am portbagajul plin cu oua, rotile o iau pe unde vor radacinile umede, frana fata trebuie data uitarii ca altfel imi rup mufa, asa ca tin doar spatele si ma rog la Domnu’ sa nu ma dau cu roatele-n sus. Ploaia imi bate in casca, ascult o muzica ambientala cu ceva accente dramatice, vad doar poteca uda pe care ne taram ca niste rame leshinate. Bine ca noroiul nu e foarte lipicios, asa ca putem inainta cu incredere.

                As vrea sa strig “Partieeeee” si sa bag spaima in ceilalti concurenti, dar increderea mea e la cote minime, nu imi permit sa dau drumul de tot la frane. Radacinile alea umede isi arata adevarata fata (alunecoasa) doar cand esti cu roata deasupra lor. Si atunci nu poti decat sa te rogi sa treci mai departe, fara sa iti fuga bicla de sub pretiosul cur. Si asa treci peste fiecare radacina, dar sunt multe ale naibii. Vazand insa ca imi merge, ca nu cad, prind curaj si implicit viteza. Cand sa pun frana, ciu-ciu, du-te, bicla, unde vrei tu, ca eu n-am ce face! J Norocul meu ca nu intalnesc decat radacini si pietre, niciun copac prietenos, asa ca scap viu si nevatamat, dar cu chilotii maro J J J

                Curajul iti da aripi, dar nu te ajuta si sa mergi bine. Asa ca o iau vijelios pe langa drum, viteza e mare, frana face roata sa patineze pe niste ferigi, sunt in sanie cu Mos Craciun si nu mergem sa ducem cadouri, avem ceva treaba cu niste bushteni pushi pe scandal. Scap de cativa, prind unul pe lungime, e umed tot, la fel si eu (chiar daca nu ploua, tot fleashka eram), bicla fuge in stanga, eu ma intind tacticos pe burta ca o pisica pe soba iarna, si alunec. Si alunec. Si alunec. Frate, nu-mi place repetarea asta. Nu zice nimeni stop?! In fata, la distanta mica, un brad doborat, cu crengi rupte, transformate in sulitze, ma asteapta cu bratele deschise. Muaaaamaaaaaaaaa, amu’ chiar am pus-o. Degeaba ma lupt sa opresc alunecarea, ma asteapta destinul. Si incepe sa ruleze filmul vietii mele prin fata ochilor. J J Dar, ce sa vezi, ma opresc. Domnu’ a ridicat receptorul si mi-a raspuns la apel. M-am oprit la vreo 30 de centimetri de arma dreptatii. Zic “Multumesc, Doamneeee, ca m-ai salvat", promit sa tin post toata viata, ma ridic rapid in picioare, caut bicla, e ok, ma scutur de gandurile negre, si o iau la vale.

                Terminam coborarea, iar avem de urcat. Ok, decat sa feresc brazi cazuti, mai bine rup picioarele la deal. Sau parca sunt la munte?! Ploaia cade la fel, mama ei de ploaie. Nici nu mai simt ca sunt ud leoarca, am apa si in mesajele de pe telefon, dar merg bine. Se termina copacii, incepe o carare printre ferigi, in camp deschis. Uaaaaau, ce luminaaaaaa! Fiat lux! Am ajuns in Rai? Se prea poate, ca a inceput Sf.Ilie sa dea niste fulgere de ne-am cacat pe noi de frica. Suntem cativa, mergem in sir indian, ne e frica de fulgere, asa ca ne-am facut mai mici decat bicicletele, bagam mersul piticului. J J Si mergem asa vreo 200 de metri, nu avem incotro. Si se termina poienita. Esteeeee, ne suim iar pe bicle, si pedalam cu incredere. Depasesc, sunt depasit, e bine, ma misc cu talent. Ceva plat, apoi iar coborare. Mamaaaaaaaaaaa! Nici nu s-au uscat bine chilotii de la cazatura ca iar tre’ sa strang din buci! Asta e, dam inainte.

                Drumul e umblat, se poate merge pe margini, chiar daca e inclinat spre jumate, unde are un shleau de toata frumusetea, asa ca tre’ sa fiu foarte atent. Cauciucul fatza se chinuie sa tina trasa, caramelele laterale se infig cu placere vinovata in pulpa noroioasa a drumului, ma tin drept, e bineeeeeeee. Asa ca iar prind viteza. Bre, imi pare mie sau cum prind viteza, cum patesc ceva?! J J Si iaca pozna. Drumul sherpuieste frumos printre copaci, eu nu pot sa fac stanga-dreapta, tre’ sa tin o parte, ca altfel ma fura shleaul din jumate. Asa ca mai reduc viteza, dar nu mult, ca patinez, parca e mai bine fara frana. E bine pe naiba! Drumul face un “S” superb in fata mea, dar imi lipseste cu desavarsire simtul pentru frumos, nu pot aprecia valoarea artistica. Eu sunt pe stanga drumului, si din cauza vitezei, la prima curba, tre’ sa trec pe dreapta, ca sa nu ma vars din cauza shleaului. Doamne ajutaaaaaaaaaaaaaaaaaaa! Si sar.

                Roata fata se lipeste de partea dreapta a drumului, vrea sa fuga in stanga, in shleau, dar, datorita vitezei, o tine drept. Eu o urmez ca un caine credincios si ma tin de ghidon ca inecatul de pai. Spatele vine si el tot pe unde trebuie, nu ciupesc frana ca ma imprastii, viteza e mare, asa ca am scapat repede de zona nashpa, dar m-am scapat si pe mine de frica! J J Si ajung la punctul de alimentare. Nu am timp sa opresc, si nici chef. La cata ploaie avem, o simpla gura de glucoza mi-ar da cacari instant J J Nu am consumat decat cateva guri de suc, nu simt nevoia sa beau nimic. Asa ca dau vijelios inainte.

Fast food

                Si iar coborare. Acum e groasa rau de tot. O simpla carare, plina de noroi, cu gropi adanci, intrerupte de radacini umede. Suuuuuuuper! Acum nu prea am chef de vitejii, asa ca o las moale. Mi se rupe ca pierd timp, nu imi vine deloc sa ma risc. Pericolul sa patesc ceva grav e mare, asa ca instinctul de supravietuire ii ia fata celui de invingator, si cobor cu grija. Ocolesc copaci, fug unde ma duce drumul, sau noroiul, sau radacinile, sunt un ascultator fidel al Radio “Vointa naturii”, nu ma opun. Si e binneeeeeeeeeeeee! Gata chinul. Traseul lung se desparte de noi aici, face stanga. Eu, la indrumarea unui arbitru, o iau in dreapta, pe traseul mediu.  Ajung in drum pietruit si am de tras, nu mai am scuze sa merg incet.

                Calea de rulare e destul de accidentata, dar nu pot sa nu pedalez, asa ca stau asezat, si resimt toate shocurile in “preciosa”, se lasa cu dureri, dar asta e, ma sacrific. Pedalez ca un nebun, vreau sa prind pe cineva din urma, sunt singur de mult timp si am nevoie de un iepure, ceva dupa care sa alerg. Si vad mai in fata vreo 2. Oleeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee! Si ii vanez de la departare, si ei merg tare, drumul e un pic la vale, asa ca efortul depus sa ii prind e in van, nu fac decat sa ma apropii. Am impresia ca asta e coborarea pana la finish, si sunt bucuros ca am scapat de urcari. Norocos cum ma stiti, asta e fix penultima coborare. J J

                Si gata cu chinul rinichilor pe drum pietruit. Reincepe chinul picioarelor. Ploaia s-a oprit, incepe sa creasca temperatura. Am iar urcare. Aici, traseul se imbina cu cel de la Family, e plin de prichindei cu ai lor dragi parinti, care nu i-au instruit destul si nu stiu sa fereasca atunci cand strig “Stanga” sau “ Dreapta”. Ma enervez un pic, dar imi trece repede pentru ca ginesc un concurent de la clasa mea. Asaaaaaaaaaaaaaaaa! Il iau in catare si pornesc dupa el. Fiind urcare, pe pietre destul de mari, merg greu, dar nu ma las, tre’ sa il prind pe dushmanul clasei muncitoare. Picioarele frig, dar am energie, parca azi doar am coborat,nu sunt asa de obosit. Si il prind, si nu doar pe el, mai sunt si altii in fata mea. Frate, zici ca am mancat jar, alerg ca un apucat, parca sunt pe locul doi si vizez victoria.

                Scap de aglomeratie, nimeni in fata, ajung si la punctul de alimentare nr.2, e ultimul inainte de coborarea finala. Iau in fuga o juma’ de banana si 2 curmale (puteau sa imi dea si cacat ca nu imi dadeam seama), infulec in graba, mai bag o gura de suc de portocale, si trag tare. Coborarea nu e grea, merg cat pot de repede. Depasesc cativa care nu pierd trenul, ca mine, si bag material.

               


Pietrele de pe drum au vrut sa imi lase o amintire placuta si au hotarat sa imi iasa in fata, sa se arunce sub rotile mele. Rinichii nu mai sunt buni de vanzare pe piata organelor, sufera. Dar nu ma las. Coborarea e lunga, dar nu ma menajez deloc, am de gand sa termin toate resursele de energie pana la final. Nu depasesc pe nimeni, dar e bine ca nu sunt depasit. Mai apar cativa copii cu parintii, dar trec pe langa ei ca Rapidu’ prin halta Sabareni; bine ca a plouat ca altfel as ridica un nor de praf in spate. “Eat my dust!” Ma dor rinichii de mor, dar nu pot sa ma ridic din sa, ar insemna sa nu mai pedalez la fel de puternic, asa ca indur. Altceva nici nu stiu daca ma doare, nu mai simt nimic. Sper sa rezist pana la final.

Maaancuuuussssooooo! Esti praf! Sau noroi?!

                Urmeaza o scurta urcare, violenta. Pozarii stau gramada aici. Pana in urcare o mare balta de noroi. Bou’ boilor o ia fix prin jumate, ca e puternic, dom’le! Sare apa in toate partile, noroiul, nu. El sare fix in pifometrul meu. Cred ca a fost cea mai serioasa gura de namol pe care am imbucat-o in viata mea (desi nu o consider o delicatesa). Reusesc sa nu inghit, scuip noroiul dintre dinti ca sa pot zambi frumos la poze, si urc cat pot eu de bine. Raportul ales gresit ma obliga se descalec. Pozele sunt cu mine pe langa bicla, dar nu e o rushine. Coboara si altii. Sus pe bicla, o portiune cu iarba, dar nu e Nirvana (sac!), curba la stanga, si ciment.

Dirty smile

            Ciment?! Deja?! Aaaaaa, e ultima suta de metri, si am parte de binecuvantatul ciment. Ce frumos! Mai am ceva energie, asa ca trag ca disperatul. Si trec linia de sosire. In sfarsiiiiiiiiiiiiiiiiit. Si sfarsit. J J

               



Ma asteapta mama, tata, facem poze, radem de noroiul care mi s-a uscat pe mecla, pe hainele mele de carnaval, pe maini si picioare. Sunt un porc in toata splendoarea. Dar nu-i bai, am terminat sanatos o cursa grea, poate un pic periculoasa, dar am dovedit-o. Ma inscriu la o portie de paste cu sos cu miros de vaca, sunt acceptabile. Apare si Alex care era plecat sa pozeze pasarile cerului, schimbam impresii, imi aranjez bicla la spalatorie, imi spal fizicul in raul din apropiere, si ne punem pe asteptat rezultatele. Ai mei parinti o taie spre casa, nu mai au ce vedea si au si altceva in program. Noi nu.

Foameeee

La popota un poporean





Impresii...

Baia romanseasca

               









Si se afiseaza si rezultatele. Timpul meu a fost de 2 ore 14 minute. La traseul mediu, la General, locul 62 din 300. La categoria mea, 30-39 de ani, locul 23 din 134. J Mai am de munca pana la podium, dar nu ma las.

                Concursul a fost super, cu toate conditiile neprielnice. Am mers bine, am coborat ok, dar tre’ sa ma antrenez mai mult, mai ales pe coborari, pentru ca degeaba castig pe urcari daca pierd la vale. Alex a fost incantat de atmosfera, parintii mei la fel. Organizatorii au facut o super-treaba, nu s-a plans nimeni de nimic (sau cel putin nu am auzit eu). La anul sigur voi fi prezent aici, din nou, dar cu alte ganduri si tzeluri. J I’m out.

                Cu drag, Mancuso.

Pistrui de Azuga

 Link-uri cu filmulete:
- http://www.youtube.com/watch?v=rbd6LlWKdUM&feature=youtu.be
- http://vimeo.com/71369503
Vizionare placuta!