3 ianuarie 2023

Când pisica e acasă și e de treabă 03.01.2023

    Hai bună seara. De când nu te-am mai salutat așa? Azi am avut de muncă, e doar prima zi și m-am mișcat greu, pauza provocată de un concediu acut m-a scos din ritm de parcă nu am mai lucrat în viața mea. Mai am un pic și trec printr-un induction day de nu mă văd. Adică o zi de spălare pe creier cu șampon propriu al actualei corporații, ca să achiesezi la valorile și principiile noii orânduiri. Doamne ajută la toată lumea. Eu nu mai am nevoie de așa ceva, sunt total supus și dedicat, nu fac notă discordantă decât prin abnegația de a ajuta pe toată lumea ca să fiu cel mai primul la evaluare. Și cam atât. Banul în plus nu a stricat nimănui niciodată, dar munca își poate cere tributul. Și cum anul trecut am rupt norma fără a lua concediul potrivit, m-am supra-solicitat și corpul, de fapt creierul, s-a resimțit. Așa că am luat pauză în decembrie cât în tot anul 2022. Nici nu mai știam ce zi e, că oricum intram zilnic să îmi văd cifrele și situația echipei, dar apoi eram off-line toată ziua. Și în rest, ghici ce, eram pe bicicletă de mă uita Dumnezeu pe afară, bine că veneau frigul și foamea că altfel nu mă mai întorceam acasă. 

    Ultima săptămână din an a însemnat și încercarea mea de a completa Rapha Festive 500, și l-am făcut, deși începusem deja de pe 24, l-am terminat în 8 zile. 580 de kilometri, conașule. Dar ce m-a uimit pe mine a fost săptămâna mea cu 499.2 kilometri, cea mai lungă din viața mea de ciclist. Eu eram sigur că nu e așa, dar am verificat arhiva Strava și am aflat adevărul. Mi-am făcut de cap și mulțumesc întregii familii că m-a susținut în nebunia mea. Am bifat căsuța, am prins încrederea, acum mă concentrez tot anul pe familie și pe muncă. Am hotărât să o las mai ușor cu bicicleta, o să am același target de 10 mii, dar nu o să mai ies atât de des. Mai puține ieșiri și mai lungi, astfel încât să nu mai pară că plec mereu. Frate, am avut în decembrie 10 zile consecutive de mers cu bicicleta. Și nu au fost ture de navetă la muncă ori de luat ziarul, minim o oră jumate. Din nou, mulțumesc pentru biletele de voie, chiar am profitat de ele. Știu că acum vine și nota de plată, am de făcut ceva concesii și impresii, dar sunt pregătit. Ce încrezător sunt, o fi de la ăia 500 de km într-o săptămână, cine știe!? Hai sănătate și să ne vedem cu bine pe șoselele patriei.😀😀😀

Asta-i pohta ce-am pohtit.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu