Munca e prima

    Și pe urmă vine distracția. Că dacă le iei în ordine inversă, se alege praful de ambele. Nu sunt workaholic, dar am realizat că dacă nu acord importanța cuvenită muncii, nici distracția nu mai e distracție. Face sens? Așa vorbea o fostă șefă de-ale mele, că au fost multe. Și toate tute. Parol. Niște femei complexate care ajungeau să conducă niște echipe pe care le considerau proprii angajați, nu eram colegi decât pe foaie. Dar nu erau niste lideri. Așa că încercam să nu le las să îmi afecteze prea tare parcursul și moralul, mă feream de ele și făceam glume doar când cerea eticheta, că altfel eram nașpa. Mi-a luat ceva timp și energie să realizez că în pixul lor era bunăstarea mea, așa că mi-am alintat orgoliul cu discuții inutile cu oameni mai plictisitori decât geologia. Dar mi-am urmărit interesul și am ajuns să câștig mai bine pentru că nu am mai fost rebelul idiot care trebuia să taxeze proștii și inculții. Mi-am dat seama că tăcerea mea e de aur, adică îmi aduce bani dacă nu mai critic. Că oricum proștii nu înțeleg că dacă le spui unde greșesc tu de fapt îi ajuți. Așa că am avut grijă doar de mine, să cresc și să fiu mai bun în tot ce fac, cu impact pozitiv la fluturașul lunar și fericirea pământeană. Păi eu cum aș putea să mă bucur de viață dacă aș avea dreptate mereu și bani niciodată!? Cu ce m-am ales că i-am spus în față unei foste șefe de la Unicredit că evaluările se fac pe bază de pupincurism!? Au plecat șefele mele, siderate de vorbele mele, sau am plecat eu cumva cu coada între picioare și cu cel mai mic salariu din departament, deși eram cel mai eficient angajat!? Corect, io, io am plecat degeaba. Că îmi era bine acolo dacă îmi țineam pliscul, mare manager nu ajungeam, dar îmi mergea bine. O lecție dureroasă, pe care am învățat-o pe propria piele și acum îmi prinde bine. Dar am pătimit ceva timp din cauza construcției mele tâmpite, care nu îmi permitea să accept autoritatea unor proști cu funcții. Nu i-am făcut pe ei deștepți, doar mi-am dat mie cu tesla.

    Și că tot veni vorba de tesla, frățieeee, am mers cu Tesla. Da, da. Am avut norocul să intrăm în contact cu Andy Popescu care ne-a făcut o mega-surpriză și ne-a dat o tură prin București. Avion cu reacție, așa l-aș descrie. Dar ce e mai tare abia urmează, omul ne-a promis că ne plimbă și cu Lamborghini. Aventador, V12, așa îi zice la racheta sol-sol cu care o să ne dea. Marfă, zic. Până atunci însă, am de scris scenarii, că e posibil să fie nevoie de anti-talentul meu la scrieri și aberații. Să vezi ce tare o să fie când trebuie să scriu dialogurile. Atunci îmi rafinez elucubrațiile până la rang de a șaptea artă, sper eu. Îți dai seama, eu să mă fac scenarist. O să moară curcile de plâns. Te țin la curent oricum, ca pe Tesla. Hai să ne vedem cu bine și pe marele ecran, că de mici ni s-a luat.😃😃😃😃

Viitorul arată bine.

Vine primăvara

    Ziua. Că noaptea e iarnă. La naiba cu suceala asta de anotimpuri, ne ia cu amețeală de la atâta schimbare. Ne ajustăm constant și încercăm să ne adaptăm, dar tot ne ia prin surprindere că e prea cald sau prea frig și gata mucii. Eu am avut noroc iarna asta că nu m-a luat deloc flama vreunei gripe, fetele mele au laut ceva hapuri și au tușit un pic. Eu, muci o zi și ceva răguseală sexy, și gata. O fi și de la ieșeala mea constantă cu bicicleta mea iubită, că de la mâncare sănătoasă clar nu e. Dar mă mențin dedicat, am realizat cea mai bună lună ianuarie de când mă știu, asta și datorită vremii, clar. Am băgat vreo două antrenamente indoor, deși e mult spus antrenament, mai degrabă chin să nu adorm, așa de încet am mers. Dar mi-am făcut datoria. Ti-am zis, dedicat scrie pe mine. Mâine e ziua doamnei mele, face 29 de ani pe muchie. Avem planuri de tinerei, tras cu arma și plimbat la karting, băutură și poate facem un dans undeva într-un club. Vedem cum ne țin balamalele. Eu am de gând să fiu ăl mai disponibil soț, orice vrea doamna mea. Happy wife, happy life. Așa m-a învățat un coleg englez. Sau galez. Tot aia e în capul meu. 

    Azi am ciupit o ieșire la iarbă verde și noroi maro de mi-a sărit placa de metal de la cap. A luat-o boul-boilor pe un drum necunoscut, că sigur ies eu unde trebuie. Și am prins vreo 2-3 kilometri cu noroi și bălți, de am luat-o la pas la un moment prin câmp și zăpadă, ca să evit ditamai băltoiul. Tot a fost bine că nu au fost câini să mă alerge prin zona aia desfundată. Am bifat-o și nu mai trec pe acolo în veci. Sau cine știe, '24 e an electoral, or pune ăștia asfalt și pe acolo. Mai e până atunci, noi să fim sănătoși. Am zis că anul ăsta bicicleta e pe locul 3 în topul priorităților și am cel mai mare număr de kilometri. Tre' să o las mai moale. Am impresia că am fost cel mai în formă în anii în care am mers mai puțin. Sau mă înșel. Am același target, 10000 de kilometri, trag să îi fac. Dar nu mai sunt disperat să fac multe ieșiri. Să vedem ce plimbări pregătește doamna mea și adaptez calendarul. Deja îmi fac calcule și trasee de mers la Bâlea și la mare, ar fi tare să îmi iasa ambele anul ăsta. Mai la vară, așa, nu e grabă. Te las, mă duc la copil să îi țin isonul pe youtube cu ceva K-Pop, trupe coreene de pop, să vezi dansuri și îngânări în coreeană, moare Kim Jong-Un mai la Nord. Hai cu primăvara, ghiocelule!😀😀😀

BTS, preferații noștri.

Bicicleta și depresia

    Haide bună dimineața. Azi sunt liber, dar deocamdată nu ies la plimbare, e urât afară și oribil de jegos pe jos, mai stau până se mai zvântă. De nu se usucă deloc, bag trainer în pod. Iar am prins un weekend la Moreni, dar nu am mai exagerat cu bicicleta, că a fost urât afară și am stat liniștit. M-a prins ploaia vineri și m-a udat ca lumea, să fie ăsta singurul botez de anul acesta. Dar și pe trainer a fost aiurea, noroc că am băgat o cursă live de ciclocross. Wout al meu a ieșit pe doi, a câștigat Mathieu van der Poel. Frumoasă și palpitantă cursa de la Benidrom din Spania. Comentatorii spuneau că au fost peste 15,000 de spectatori, un real succes. Deși nu a câștigat Wout al meu, tot m-am bucurat de cursă. M-a ținut treaz, că pe trainer, când nu bag intervale, mă cam ia plictiseala și e greu la căpoc să te concentrezi. Nu am rezistat decât o oră și patruzeci de minute, dar a fost bine. Orice zi pe bicicletă e mai bună decât orice zi fără, clar. Seara am avut chef de citit articole despre muncă și stres. În Europa de Vest și alte state civilizate se discută și se implementează programe pilot care să încurajeze companiile să aibă săptămâna de lucru cu 4 zile. Se caută soluții pentru păstrarea productivității sau chiar creșterea ei permițând oamenilor să aibă 3 zile de weekend. Planul e să nu muncești mai mult de 32 de ore în 4 zile, dar e greu, așa că unii acceptă să muncească 10 ore pe zi. Nu văd ca o soluție optimă să muncești mai mult în fiecare din cele 4 zile, cred că te obosești, deși sună bine 3 zile de weekend. Ideea e ca oamenii să își păstreze salariul intact, că nu vrea nimeni să renunțe la bani mai ales că prețurile și inflația au afectat grav bugetele familiilor de pretutindeni. Deocamdată în România nici nu se pune problema de discutat, darămite de promulgat vreo lege ca în Belgia care le permite oamenilor să aleagă între 4 sau 5 zile de muncă. Auzi, lege! Vai de capul și legislația noastră.

    Am bântuit aiurea pe site-uri și am citit și ceva articole legate de burnout și depresie. Niște statistici interesante plasau Romania pe ultimul loc la numărul de cazuri de depresie cronică din toată UE. E prima oară când mă bucur că suntem pe ultimul loc. Nu știu cât de reală e situația, o iau cu oarecare reținere această informație. Totodată, am văzut că în Danemarca a scăzut uzul medicamentelor anti-depresive, singura țară din UE care a cunoscut o scădere, în rest doar creșteri semnificative. Eu aș pune asta pe folosirea bicicletei în viata de zi cu zi, danezii sunt cei mai bicicliști dintre europeni. Un articol zicea că sunt țări care se situează pe locuri fruntașe la calitatea vieții, dar sunt printre primele și la folosirea medicamentelor. Păi de aia sunt finlandezii și islandezii primii la fericire, că au tratament bun. Nu pot să nu remarc că a crescut consumul și din cauza Covid si a restricțiilor absurde, a problemelor economice de pretutindeni și a războiului. Suntem ținuți în tensiune și începem să cedăm nervilor din ce în ce mai des. Și o luăm pe tratament ca să nu o luăm pe campii. Hai sănătate și aerisire de acoperișuri pentru toată lumea. Io mă duc pe afară prin curtea spitalului 💊💊😁😁

România nici nu apare aici.