Izolarea mentală

     De ceva timp ne aflăm într-o situație fără precendent în viața noastră. Dintr-o dată trebuie să renunțăm la anumite drepturi și plăceri pentru a încetini sau chiar opri răspândirea unui virus despre care ni s-a spus că provine de la un liliac chinez dar am aflat și din alte părți că ar fi fost "scăpat" din laborator. Adevărat sau fals, nici nu mai contează. Tocmai citeam un articol legat de isteria inutilă în legatură cu covid, că de fapt sunt alți viruși mai periculoși și că altele sunt cauzele numărului mare de victime, cum ar fi poluarea și sănătatea precară a celor atinși de această boală. OK, să zicem că e așa, dar atunci ceilalți, fără poluare sau alte probleme!? Plus că pe mine mă înspăimântă rata uriașă de răspândire. Oricum, dezbaterea ar putea continua trei zile, cu argumente mai mult sau mai puțin valide. O las așa.

     Ideea e că suntem la izolare, care mai de care în casa lui, separat de ceilalți. Norocul meu și al familiei mele e că avem curte și mai ieșim să ne alergăm cu două zăpăcite de cățelușe. Azi tocmai ce am ieșit să udăm niște flori și să aranjăm grădina, câțiva copaci și trei fire de vie, plus niște zmeură. O activitate fizică intensă față de ce am făcut în ultimele două săptămâni în afara casei. 

     Nu mă gândeam că va fi greu la izolare, eram un fluturaș în căutarea florii fericirii. Amu' sunt o molie călare pe filament de Lux. Romlux. Dar de câteva zile mă resimt, toată familia se resimte, e greu să reziști fără plăcerile mici și inofensive, pe care le treceam cu vederea înainte.

     Antrenamentele mele au de suferit, merg cu bicicleta pe trainer, dar parcă e și mai greu să pedalezi înăuntru când ai 15 grade afară. Și un vânt nebun, numai bun de komuri pe strava. La naiba! Ar fi mers un zwift, ceva întreceri on-line, dar e nevoie de un smart trainer și asta e ultima achiziție la care aș putea să mă gândesc.

     Pare că ne rămane doar să zburdăm pe câmpiile verzi, măcar mintea să se aventureze în călătorii dincolo de geamurile triste sau ușile ferecate. Pfoaaa, ce ar merge ceva bun, am zbura cu avionul fără să ne întoarcem în carantină, am lua legătura cu elemente exterioare lumii noastre mici fără riscuri. E din ce în ce mai greu să umpli timpul, ar trebui să mă apuc de citit sau de croșetat, fac goblen și mă dau cu ojă. Îmi redescopăr latura feminină și ies din dulap. Iar. 

     Vaaai, aberațiile nu au carantină, nici nu mai pomenesc de tratament. La cât de des sar gardul ar trebui să am dosar penal în starea asta de urgență. Norocul meu că suntem multi saritori, o nație de lăcuste fără cătușe sau lese, mă simt ca acasă la Bălăceanca peste tot, mai ales on-line. Hai cu evadarea din salon! 😄😄😄

cartoonstock.com

Mobilitatea urbană

     Conceptul ăsta e atât de întâlnit în societățile civilizate încât ești demodat dacă te apuci să faci un plan de dezvoltare comunitară fără a lua în calcul și acest aspect. Și oamenii ăștia sunt chiar avansați, frăție, punând accent pe factorii sociali, economici și chiar culturali ai dezvoltării comunităților pe care le conduc și de care sunt responsabili. 

     Citind articole despre bicicletă scrise de oameni de știință americani începi cumva să îți schimbi părerea despre unul din cele mai comode popoare. Sau mai degrabă presupuse a fi comode. Avem imaginea unei nații care înfulecă o găleată de burgăi doar ca să își încălzească stomacul. Dar sunt foarte mulți americani ce folosesc bicicleta pe post de mijloc principal de transport. Și nu sunt săraci, la naiba.

     E, ideea e că, indiferent de ponderea lor, autoritățile îi iau în considerare atunci când fac planurile urbanistice și încearcă să găsească modalitățile cele mai eficiente și mai sigure pentru a-i ajuta pe oameni să se deplaseze. Pe mine mă interesează doar de bicicletă, pentru că, după umila-mi părere și plăcere, e cel mai eficient și sănătos mijloc de transport în oraș. Normal că sunt situații când trebuie să folosești alt mijloc și găsești alternativa. Sunt puține orașele în care bicicleta este centrul universului și toate planurile de dezvoltare sunt gândite astfel, dar e interesant de citit despre orașe gândite pentru mașini și care acum acceptă și varianta pe două roți.

Bulevard pentru biciclete în SUA

     În SUA, se investesc mulți bani în cercetarea mobilității urbane a populației care folosește bicicleta. Se fac studii aprofundate despre preocupările bicicliștilor legate de trafic și se acționează în consecință. Oamenii vorbesc acolo de bulevarde pentru bicicletă. Străzi cu trafic redus, dar cu limita de viteză între 30 și 45 km/h, cu prioritate pentru biciclete, drumuri cumva secundare, prin cartiere, care îți oferă posibilitatea ție ca biciclist să mergi pe drumuri mai puțin circulate și mai sigure. Oamenii au înțeles că trebuie să oferi un mediu sigur celor care merg cu bicicleta, să nu mai simți că ai nevoie de curaj (sau poate nebunie) să te deplasezi pe două roți. 

     În marile orașe e mai greu să rupi o bandă de la mașini pe care să o folosească doar bicicliștii. Așa că se caută rute alternative, apropiate, pe unde să poți merge liniștit, chiar și cu mașini pe stradă. Cercetătorii au observat că folosirea acestor bulevarde pentru biciclete a dus la creșterea numărului de bicicliști, dar în special de bicicliste, cele mai multe trecute de prima tinerețe. Care tanti erau însoțite de copii sau nepoți. Tare, nu?! Nu mai spun că s-a înregistrat și o creștere a valorii economice a locuințelor aflate pe aceste bulevarde. O porcărie, nu-i așa?!

     Știu ca e greu să concepem existența unei astfel de gândiri și în România, dar trebuie să avem modele deja testate de alții, pe care să le adaptăm la islazul nostru mioritic. Îmi dau seama ce cale lungă avem de parcurs până la acest grad de civilizație. Mai ales când un articol asemănător despre România ar purta titlul "Imobilitatea urbană". 

3 luni de la operație. Viața altfel.

     Pfuuu, au trecut 3 luni de când mă tăiai la burtă. Au fost 3 luni de viață schimbată, program dat peste cap, pauză forțată de orice, mâncare aleasă, dar nu aveam cum să stau mai mult de o lună departe de marea mea pasiune pe două roți. Bicicleta nu putea lipsi, chiar și în cele 30 de zile de pauză completă de la efort. Am băgat curse de ciclism la tv și am recuperat tot timpul pe care îl ratasem anul trecut când mă plimbam. Deci nu a fost așa de greu, deși când îi vedeam pe baieți cum o ard cu talent, eu luam forma canapelei. Ca să nu mai zic ce fierbeam când vedeam 15 grade plus în ianuarie și eu mă uit lung la toate bicicletele mele fără să pot face nimic. 

     A fost o încercare grea, dar nu imposibilă, am petrecut mai mult timp cu familia și am învățat că se poate trăi și fără bicicletă. Știu că sună extrem venind din gura unuia care nu concepea să treacă o zi fără o amărâtă de pedală, dar viața te trece prin niște experiențe care îți mai schimbă perspectivele. Bine, eu vorbesc acum după ce am stat doar o lună fără biclă. Deh, eroul de pe urma războiului. Ideea e că nimic nu e garantat, luăm totul așa cum vine și ne adaptăm.

     Cum e și situația de față, cu antrenamente indoor. Vă dați seama, eu mor acum de bicicletă! Asta pentru că nu e nimeni din familia mea lovit la sănătate. Din păcate, suntem atinși la buget, se anunță vremuri grele din punct de vedere economic, șomaj tehnic sau concediu fără plată. Nu ai un sindicat care să te susțină, ești pe cont propriu, la naiba! Dar așa e viața la corporatie, fiecare pentru el, fără nicio congruență în acțiune, ai cubicul tău și aștepți să treacă furtuna fără să te uzi prea tare! Vezi colegi luați de curent, te poate lua și pe tine! De aia e bine să ai o rezervă, o soluție financiară care să te ajute să plutești. La naiba, singura variantă pe care o pot aplica e să fumez ceva bun, să vezi plutire pe urmă! Îți dă de gândit situația asta extraordinară, trăim vremuri grele, care ne încearcă. Sigur că vom ieși mai puternici și din asta, dar se vor înregistra victime. Și vor fi multe, peste tot. 

     Nota nu are cum să fie pozitivă, gravitatea situației întrece orice încercare anterioară. Nu putem decât să ne întărim, să ne bem mințile câteodată, să băgăm trainer (sau zwift cine are smart trainer), să aplicăm regulile de sănătate cerute și să ne rugăm. Hai să fie bine!

p.s. La revizuirea textului am observat de câte ori am folosit cuvantul "fără". Cred că așa se va defini perioada următoare: FĂRĂ!

twowheelarmy.com