Azi am chef de scris. Sau, mă rog, aveam de dimineață. Acum, pe seară, nu prea mai vine ideea și cerneala curge cu pauze. Deh, dacă mi-a plăcut să stau afară cu telefericul în sus, să mă bucur de primăvara asta caldă și uscată, acum nici cleștele nu mă mai poate ajuta să scot ceva din cenușiu. Să le ia naiba de cuvinte, le arunc pe foaie, amestec laptop-ul cu un ciocan de cauciuc și îl intorc pe o parte, vedem ce izvorăște!
Am trăit în ultimele zile niște experiențe care pentru mulți alții ar fi normale. De exemplu, am vândut o bicicletă, prima mea bicicletă, tocmai la Timișoara. Am vorbit cu omul, i-am trimis o poză cu documentul de livrare iar el mi-a pus banii în cont. Fără comisioane la curier, fără poze cu buletinul sau banii de transport în avans în contul meu. Doi oameni care încheie o afacere și își respectă partea. Așa văd eu normalitatea, de aia îmi place mie la Gentleman's Race, fiecare își respectă onoarea și adversarii, nu e nimeni păcălit. Problema mea e că eu așa am făcut tranzacții până acum, am cumpărat și am vândut chestii fără să am parte de țepe, păcăleli și abureli. Și mă tot mir când se întamplă așa. Așa da normalitate! Dar lumea mă avertizează că o să vină ea și ziua în care o să mi-o iau! Eu sper doar să fie suma mică! 😀😀😀😀
Pe afară lumea începe să traiască așa, cu gratii la minte, și iese cu hartia semnată la cur și nu face trei pași pe lângă traseu că ne dă garda amenzi nelegale. Joac-o p-asta! Păi bine, dom'le, noi am stat în casă de teama unor repercusiuni iluzorii!? OK, eu am stat de teamă de boală, nicidecum de amenzile alea record în lume, dar oricum, am fost fentați frumos. Ce mai contează legea și Constituția când trebuie să ne luptăm cu covidu' lu' chinezu'!? Asta-i alta discuție, nu am chef de contre, dar ideea e că am început să ne obișnuim și cu acest trai pe trainer, cu bicicleta pe loc, cu pedalatul la bec, noroc că am curte și mă bronzez natural și mă aerisesc la căpocul obosit de gânduri și necurat! Nu vreau să devină normalitatea mea, a noastră, dar cum aș putea să mă lupt să nu ajung așa!? Vedem după 15...
Apoi, la tv au început cursele on-line, cu băieți și fete PRO, care se întrec pe trasee virtuale și jură pe roșu că sunt curați și nu trișează cu vreun mega-ventilator care să le sufle în pânze din spate! E interesant, destul, dar nu cât să mă țină în fața ecranului. Mă plictisesc desenele animate și numerele legate de watt-i și telemetrie fără spectacolul de pe marginea drumului, pus la dispoziție de natură sau creionat de niște nebuni suporteri ai bicicletei. Nu are farmec, e ca și cum ai mirosi o floare cu masca de gaze pe față. Nu mai zic că Alex Ciocan și alți comentatori depun o muncă mai intensă pentru a ține atenția trează. Iartă-mă, Ciocane, dar nu m-ai convins, m-am dus în curte să mă uit la cer și vișine verzi. Încă nu pot să accept aceste curse, nici eu nu alerg așa, nu mă întrec cu alții pe calculator. Încă...
Mă duc la cumpărături cu masca pe față, cu hârtia pe spate, toate actele în regulă, mă duc unde zic că mă duc. O viață cam teleghidată, fără scânteie, fără ocolișuri, fără vânt de față pe bicicletă, fără oameni în jur. Doar posibili purtători de viruși. Toți. Ce ne-am tampit! Poate după 15 începem să ne vedem cu alți ochi, cu alte ocazii, cu alte destinații. Că prea am anulat toate vacanțele ca să ne concentrăm în case și în minte. Și am rămas și fără nebunia noastră netratabilă dar plină de tratament! Hai cu bicicleta, vărule! 😀 😀 Sau cu orice, numai să ne întrecem!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu