10 iunie 2020

Cafeaua și ciclismul

     Toată lumea bea cafea, toată lumea știe cât de bună e, sau poate cât dăunează. Sau, mă rog, nu toată lumea. De ce, în mintea mea și poate și a ta sau a altora, cafeaua este asociată des cu turele de bicicletă? O enigmă pe care o elucidăm, sau măcar încercăm să o deslușim în abureala dimineților de urgență sau alertă.
     Cafeaua își are originea în antichitatea africană, pe platourile Etiopiei, acolo unde un anume Kaldi, legendar crescător de capre, a descoperit boabele magice. Meșterul nostru a descoperit, cum altfel dacă nu întâmplător, că ale sale capre sunt mai vioaie și pline de energie după ce mănâncă boabele unui anumit arbust. Și, să vezi belea, nu mai dormeau noaptea! Ce netflix, ce reluări nebune pe eurosport! Boabe minune și stai ca proasta-n targ, cu ochii larg deschiși, privind spre nemurirea universului. Păi Prâslea să fi știut de ele, nu se mai chinuia cu săbiile alea de-i împungeau fruntea sau ceafa! Ca un făcut, Kaldi al nostru a mers la un abate și i-a povestit despre insomniile caprelor, și omul, credincios și cu frică de Dumnezeu, a luat de bun și nu a contestat. Așa că a băgat after-hours la rugăciune cu fiertura de boabe magice, de a prins loc mai în față la Judecată. Veștile bune circulă repede, așa că alți călugări au apelat la energizantul cel nou ca să bage meditatie și rugă, de s-au albit răboajele cu păcate. A aflat toată lumea din zonă, peninsula arabică s-a umplut de băutori de cafea și apoi licoarea s-a vărsat în toată lumea. 
      În Europa a ajuns prin secolul 17, unde normal că a fost considerată "băutura dracului" și a fost cam temută și evitată. Probabil că în zilele noastre îi ziceau că e de la ruși sau chinezi, cumva. Dar chiar așa blamată, cafeaua înlocuia băutura obișnuită de la micul dejun (adica berea și vinul) și aducea lumea laolată în multe cafenele unde se servea, făcând astfel posibil să se adune oamenii și fără urs sau ștreang. Cât de tare era să mergi la muncă dimineața și să bei o carafă de vin cu șeful tău, să râgâi cu poftă și apoi să trimiți mailuri!? Cafenelele s-au deschis peste tot în Europa, la jumatatea secolului 17 erau deja peste 300 doar în Londra, devenind locul obișnuit de întâlnire al oamenilor cu idei, afaceriști, brokeri, artiști, armatori. 
      La jumătea lui 1600 a ajuns și la Noul Amsterdam, cunoscut azi ca New York. Aici însă a avut ceva de furcă, ceaiul rămânând băutura preferată până spre 1800, mai exact 1773, când o revoltă denumită drăguț "Partida de ceai de la Boston" a făcut ceva deranj la infuzii și a aruncat cafeaua pe primul loc în preferințele de consum ale Lumii Noi. Au mai fost și alte aventuri pe drumul de răspândire a cafelei în lume, un voiaj tumultos având din Franța spre Martinica, unde a rezistat unei tentative de asasinat și unui atac al piraților. Mama, ce tare! Se spune că aceste boabe au stat la baza răspândirii cafelei în America de Sud. Și aici e cu poveste, de amor latin, desigur. Soția guvernatorului francez, care nu voia să împartă minunea și cu alții, s-a îndrăgostit de un june prim, brazilian cu nume de mâncare, Francisco de Mello Palheta, și i-a dat-o și lui. Cum, ce?! Boaba de cafea, desigur, și astfel a plecat cafeaua și spre Brazilia. Misionari și călători au răspândit cafeaua în toate colțurile lumii, și de 300 de ani ne tot bucurăm de ea. Cine bea, mă rog!
     Te întrebi desigur, de ce așa o lungă introducere!? Păi, nu știu multe cuvinte și am zis să copiez mai mult azi. Și apoi mă întrebi care e treaba cu bicicleta, că doar nu s-a răspândit cafeaua și cu ajutorul pedalelor. Ideea e că am tot vazut la tv și pe youtube și peste tot pe net, hoarde tătare de bicicliști periculoși care opresc la cafenele și se aruncă asupra ceștilor cu cafea. La naiba, are epo în ea, care-i treaba!? Eee, nici chiar așa, dar sunt atât de multe beneficii ale cafelei, că nu am timp să le înșir pe toate. O să încerc să le pun doar pe alea care contează pentru ciclism. Și care îmi convin mie, desigur. Și ca să fie clar, nu am o cafenea, reclama la cafea de pe blog e gratuită și nu câștig nimic. La naiba, Peșa, dă și tu o cafea, daaa!? Mă rog, încă una! 
     Ca orice parte importantă a unui sport, nutriția e foarte studiată, așa că nici cafeaua nu avea cum să scape. Se bea multă cafea în pluton, dom'le, mai multă decât ți-ai fi putut închipui. S-a demonstrat științific că există multiple beneficii ale consumului de cafea, astfel că până in 2004 a existat chiar o limită impusă de WADA (Agentia Mondiala Anti-Doping). Ei cereau să nu bei mai mult de 8 espresso pe zi. La un moment dat se stabilise că poți avea o creștere de până la 5% a performantelor sportive dacă bagi nu-știu-câte grame de cafea. Apoi cercetătorii britanici au descoperit că poți obține aceleași rezultate cu jumate din nu-știu-cât. Așa că începe să mă doară la filtru de atâtea calcule și cercetări și bag la înaintare amănunte legate de altfel de beneficii, mai ales sociale. Că până la urmă, de aia ieșim cu bicicleta, să întâlnim și alți oameni decât vedem acasă sau la birou, pe drum sau în metrou. Și, ce să vezi, unii dintre ei chiar sunt de treabă! Păi dacă găsești un loc cu cafea bună, ține-te de el, treci pe acolo de câte ori poți și bucură-te de o discuție legată de pasiunea ta cu două roți perfect centrate și o șa prea îngustă. Cică ar deshidrata cafeaua, dar sunt și pareri contrare, până la urmă fiecare știe cât de bine îi face sau nu, care e limita de cești pe care o duce într-o zi cu bicicleta și ce efecte secundare are! Că eu, să mor dacă am găsit ceva negativ la a bea o cafea înainte, în timpul sau după o tură cu bicicleta. Doar nu pățim ca Tom Domoulin, în Turul Italiei, când s-a scapat pe el în câmp la jumatea cursei! O fi băut prea mult zaț!? 
     Eu nu am aplicat dupa ureche tot ce am auzit sau citit pe net, dar am devenit curios și am încercat să aprofundez problema respectivă. Așa și cu cafeaua, am observat că îmi este aproape indiferent din punct de vedere fizic dacă beau cafea au ba, așa că la mine e doar un obicei social, la vorbă și acumulare de idei. Pentru mine poa' să fie și cafeaua de la colt la 1 leu sau la mall la 25, atât timp cât sunt în compania potrivită, mi se rupe plicul de zahăr sau paharul de hartie! Dar nici nu-mi cere 15 ron pe o apă chioară doar pentru că ai espressor de doișpe mii de euro! 
     Clar te-am plictisit, nici nu ai aflat ceva interesant despre cafea, dai "unfollow" și îmi bagi mortu'-n casă, dar, hei, stai așa, eu scriu de plăcere și dau pe hartie tot ce coace greiuțul meu detașabil! Hai odată cu cafeaua, turcule, că s-a încins nisipul!!
mycozycups.com





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu