Scriitorul din mine 23.09.2022

    Azi era să ratez episodul zilnic. A fost o zi lungă și grea la muncă, nici nu am mai apucat să ies cu bicicleta. Am și avut ceva chestii de făcut prin casă și curte și a mai venit și ploaia. Plus că la muncă m-au înnebunit englezii mei și am mai căutat și pe net cum să primesc sponsorizări pentru scris, am pus link aici în dreapta spre Patreon și poate e cineva dispus să ajute un scriitor începător să își concetreze energiile spre texte pe foi și bloguri. Imi dau seama că puteam face asta demult, habar n-am de ce nu am făcut-o, dar sigur e în planul Domnului. 

    Dimineață ne-am trezit obosiți, ochii carpiți și buzele uscate nu ne-au facut micul dejun mai luminos, am cam tras de noi să plecăm spre scoală. Dar a trecut. La 12 am luat-o pe Emma și ne-am îndreptat spre Mac, pentru o masă cu jucărie. Monster truck! Ce tare, că îi place Emmei mai mult decât mie. Ne jucăm diseară dupa muncă. 

    Acasă, fetele își văd de treabă și ceva teme în camera Emmei, eu la birou cu dureri de cap și ochi, așa e când se sparg toate mailurile în capul meu. Noroc că am capul tare și duc multe, altfel eram de mult cu capul. Sau poate deja sunt și nu recunosc nimic. E bine că ne baga ăștia control psihologic la medicina muncii, Doamne-ajută să trec. Habar n-am dacă e legal, mai sunt și reprezentantul angajaților. Halal cu mine! Ne dau ăștia pe toți afară fără nicio plată compensatorie, zău.

    Ziua a trecut prea repede și nici nu am apucat să mă gândesc dacă am inspirație, așa că am fugit de la seara în familie și m-am apucat de scris, să nu treacă ziua, doar așa am promis acum trei zile. Dacă scriu și mâine sunt mai tare decât un miracol din bătrâni.

    Hai noapte bună și ura la toată lumea! Strigă doamna după mine. Paaaaaa!

Se poate scrie si pe bani.

Scriitorul din mine 22.09.2022

    Hai că e a doua zi, încerc să mă țin de treabă, și anume să scriu zilnic. Am mai puțin de muncă și mă pot abera aici vreo treizeci de minute, dacă nu cumva apar alte chestii între timp, sau poate dacă îmi fuge inspirația. Deși, sincer să fiu, nici nu prea are ce să fugă. Că m-am apucat de scris într-o doară, să fie cuvinte, zic. Nu prea mă simt bine, am multi muci și strănut, nu am ieșit cu bicicleta și sufăr un pic. Am prins totuși un drum până în centru la bancă și am mers pe doo roți, liniștit, îmbrăcat gros, dar lejer, chiar m-am bucurat de libertatea de mișcare. Ai mereu loc de parcare, nu te stresează consumul, singura grijă e să nu te calce vreun idiot, atât. Și să nu plouă, clar, că nu mai are farmec, chiar dacă am aripi de protecție și nu m-aș stropi ca pe cursieră, dar tot e aiurea să mergi prin ploaie. Nici cu mașina nu îmi place să merg pe ploaie, darămite pe bicicletă.

    Din nou ne-am trezit înaintea cocoșului vecinilor, pe la 6.45, așa că am avut mai mult timp de vorbă la masă, nu neapărat de mâncare. Cafeaua era deja gata, multumim doamnei. Afară nu mai e la fel de frig, multumim Doamne. Deși la bordul mașinii apar doar 5 grade, parcă e mai cald decât zilele trecute cand erau 7, dar probabil că am început deja să ne obișnuim cu frigul, cine știe!? Drum scurt până la școală, un pic de treabă la socrul meu acasă, iar nu mă grăbesc, iar nu mă stresez în trafic. E bine, conașule.

    Și că tot veni vorba, azi e ziua nașei noastre de cununie, să ne trăiască. Unde vrea ea, desigur. Cântăm în gând "mulți ani trăiască!" și ne propunem să băgăm ceva de la Maestro în cinstea ei. Covrigi cu ciocolată să fie, dar la prânz, când iese Emma. Acasă bag material de dimineață ca să fie mai laxă amiaza și îmi iese, că altfel nu scriam acum. O iau pe Emma, luăm covrigi, e cald și bine afară, mergem să luam un altfel de stilou, mai potrivit pentru mâna ei, scăpăm de stres. Că e stres, frate, dacă nu are toate planetele aliniate în ceea ce privește scoala, nu mai avem trai cu ea. E bine că îi pasă de școală, dar nu e bine că se stresează mai mult decât trebuie, zic eu. Dar nu avem cum să controlăm asta, ea singură va trebui să deslusească tainele vieții și limitele pe care tot ea le va impune, noi doar trebuie să îi oferim informațiile cerute și mediul potrivit pentru exprimare și creație. Ceva ce eu nu am avut, am mers cu turma, nu am putut să mă calific în ceea ce îmi place, am ales doar liceul (Ienachița), dar profilul Real se știa deja, facultatea era, cum altfel, ASE, dar nu neapărat de la parinți ci și de la colegi și prieteni. Eu vreau ca Emma să poată alege un drum care îi place, care se potrivește abilităților și calităților ei, nu să sară pe primul job aparut în cale și să se descurce. Să aibă timp să testeze și să nu se abată de la drumul ei, ales de ea, dupa chipul și asemănarea ei.

    Înapoi la muncă. M-am apucat de niște cursuri, ca să îmi dezvolt niste abilitați tehnice. Cam greu pentru unul care nu știe decât să dea restart la laptop sau telefon cand au o preoblemă, dar trebuie să încerc. Compania la care lucrez are proiecte de automatizare și control, așa că trebuie să învăț despre senzori și valve și sirene și camere video și alte multe căcături foarte interesante că te ia somnul. Bag o cruce, scuip în sân și dau click pe "Continue course". Ne vedem mâine, cred. Pa mie și ție!

Determinat și iute

Scriitorul din mine 21.09.2022

    Tot mă gândesc de unde să încep să scriu o carte. Cum ar fi să vorbesc despre viața mea?! Nu interesează pe nimeni, clar, dar pot încerca. Unii "experți" zic că e bine să scrii zilnic ca să te antrenezi, să scrii din ce în ce mai bine. Dar despre ce să scrii în fiecare zi? In primul rând că nu e timp pentru așa ceva. Dar dacă vrei ceva în viață, trebuie să depui un minimum de efort, așa că treizeci de minute pe zi nu ar trebui să fie prea mult, zic. Încercăm.

    Azi, miercuri, 21 septembrie 2022. O zi rece, după o noapte scurtă și fără vise. Mă trezesc înainte de program, adică pe la 7 fără un sfert. Ne pregătim prin baie și pornim spre cafele adulte și mic dejun la copil. Frig afară, cald în cană, viața e iar frumoasă. Emma nu mănâncă prea mult dar vorbește să compenseze. O admir că e în formă, eu nu îmi aduc aminte cum eram la 7 ani, dimineața, înainte de școală. Pesemne că tăceam ca un turc mut și blestemam în gând școala. Habar n-am. Ea are mereu chef de școală, de oameni, și deși uneori mai trage de ochi, niciodată nu s-a chinuit să se trezească. Facem glume, vorbim despre teste și teme, clasa I are provocările ei dar nu e grea, zău așa. Ne descurcăm. 

    Hrănim câinii și vrăbiuțele înainte de a pleca, luăm ghiozdanul în spate și gluga pe cap și pornim. E rece și în mașină încă nu e cald, dar nu tremurăm. Traficul e normal, adică e aglomerat, deci nu e panică. Noi mereu plecăm la 8 fără 20, același traseu de fiecare dată, cu strecurat pe banda 1 și stat la cozi unde e roșu. Demult nu mă mai stresez în trafic de la trafic, îi las pe oameni să treacă înaintea mea, cer și eu voie și mă bag când pot, roata se învârte în liniște. Normal că te mai enervezi când o vacă îți bagă ugeru-n față, dar o trimiți la grajd și îți vezi de drum. Nu poți să rămâi inert la prostia oamenilor, dar poți limita daunele pe care ți le produc la căpoc trecând cât mai repede peste nemulțumirile provocate de idioți.

    La școală ajungem aproape mereu primii, nu că ne propunem, dar întârziatul e o bubă prea mare și nu o dorim pe carnetul de elev sau pe cel de părinte. O conduc pe Emma cu privirea până intră în scoală, nu mă grăbesc nicăieri, și chiar de m-aș grăbi, tot pot să "pierd" două minute pentru ea. Drumul de întoarcere e mai aglomerat, dar nu e stres deloc, munca mea începe când vreau eu, dar nu mai tarziu de 10, că bate la ochi și la evaluări. Pot să spun că mă grăbesc mai mult când am de făcut o tură cu bicicleta, că e timpul limitat. Nu pot să stau prea mult, că e munca. Și după-amiaza nu pot ieși, pentru că e familia. Dar e bine, nașule, nu e ca și cum mă plâng. Știu oameni care trebuie să iasă pe la 5 dimineața. Păi ăla e chin, pe bune! Dar azi fac pauză, am muci și mă încearcă niște stări de răceală, așa că time-out de la efort. Sufăr mai puțin ca înainte atunci când nu ies, acum bag micul dejun și mă uit la Campionatele Mondiale de ciclism din Australia. Niciun favorit azi, așa că doar ascult comentariile și încep munca, să am un program lejer. Trag tare dimineața în speranța că amiaza e mai lejeră. Am luat-o pe Emma de la scoală, altă poveste, o zic altădată. E ora 1 acum, mă gândesc la mâncare, nu mai am chef de muncă. Hai că fac pauză. Revin. 

    Gata masa, sărutmâna, Frate, acum mi-e somn. Ar merge o cafea mai degrabă decât o moțăială bleagă. Fac câteva mișcări, îmi revin și revin la treabă. Hai că se poate. Nu știu dacă mai scriu azi. Încerc mâine. Pa mie!😃

Înjuri sau râzi?