Hai că e a doua zi, încerc să mă țin de treabă, și anume să scriu zilnic. Am mai puțin de muncă și mă pot abera aici vreo treizeci de minute, dacă nu cumva apar alte chestii între timp, sau poate dacă îmi fuge inspirația. Deși, sincer să fiu, nici nu prea are ce să fugă. Că m-am apucat de scris într-o doară, să fie cuvinte, zic. Nu prea mă simt bine, am multi muci și strănut, nu am ieșit cu bicicleta și sufăr un pic. Am prins totuși un drum până în centru la bancă și am mers pe doo roți, liniștit, îmbrăcat gros, dar lejer, chiar m-am bucurat de libertatea de mișcare. Ai mereu loc de parcare, nu te stresează consumul, singura grijă e să nu te calce vreun idiot, atât. Și să nu plouă, clar, că nu mai are farmec, chiar dacă am aripi de protecție și nu m-aș stropi ca pe cursieră, dar tot e aiurea să mergi prin ploaie. Nici cu mașina nu îmi place să merg pe ploaie, darămite pe bicicletă.
Din nou ne-am trezit înaintea cocoșului vecinilor, pe la 6.45, așa că am avut mai mult timp de vorbă la masă, nu neapărat de mâncare. Cafeaua era deja gata, multumim doamnei. Afară nu mai e la fel de frig, multumim Doamne. Deși la bordul mașinii apar doar 5 grade, parcă e mai cald decât zilele trecute cand erau 7, dar probabil că am început deja să ne obișnuim cu frigul, cine știe!? Drum scurt până la școală, un pic de treabă la socrul meu acasă, iar nu mă grăbesc, iar nu mă stresez în trafic. E bine, conașule.
Și că tot veni vorba, azi e ziua nașei noastre de cununie, să ne trăiască. Unde vrea ea, desigur. Cântăm în gând "mulți ani trăiască!" și ne propunem să băgăm ceva de la Maestro în cinstea ei. Covrigi cu ciocolată să fie, dar la prânz, când iese Emma. Acasă bag material de dimineață ca să fie mai laxă amiaza și îmi iese, că altfel nu scriam acum. O iau pe Emma, luăm covrigi, e cald și bine afară, mergem să luam un altfel de stilou, mai potrivit pentru mâna ei, scăpăm de stres. Că e stres, frate, dacă nu are toate planetele aliniate în ceea ce privește scoala, nu mai avem trai cu ea. E bine că îi pasă de școală, dar nu e bine că se stresează mai mult decât trebuie, zic eu. Dar nu avem cum să controlăm asta, ea singură va trebui să deslusească tainele vieții și limitele pe care tot ea le va impune, noi doar trebuie să îi oferim informațiile cerute și mediul potrivit pentru exprimare și creație. Ceva ce eu nu am avut, am mers cu turma, nu am putut să mă calific în ceea ce îmi place, am ales doar liceul (Ienachița), dar profilul Real se știa deja, facultatea era, cum altfel, ASE, dar nu neapărat de la parinți ci și de la colegi și prieteni. Eu vreau ca Emma să poată alege un drum care îi place, care se potrivește abilităților și calităților ei, nu să sară pe primul job aparut în cale și să se descurce. Să aibă timp să testeze și să nu se abată de la drumul ei, ales de ea, dupa chipul și asemănarea ei.
Înapoi la muncă. M-am apucat de niște cursuri, ca să îmi dezvolt niste abilitați tehnice. Cam greu pentru unul care nu știe decât să dea restart la laptop sau telefon cand au o preoblemă, dar trebuie să încerc. Compania la care lucrez are proiecte de automatizare și control, așa că trebuie să învăț despre senzori și valve și sirene și camere video și alte multe căcături foarte interesante că te ia somnul. Bag o cruce, scuip în sân și dau click pe "Continue course". Ne vedem mâine, cred. Pa mie și ție!
 |
| Determinat și iute |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu